CtEDO 09.05.2006 Auto

CASE OF C. v. FINLAND

RESPONDENT
FIN
HOTĂRÂRE
09.05.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 8 (refusal of custody);No violation of art. 8 (access visits);No separate issue under Art. 6-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - domestic proceedings;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CASE OF C. v. FINLAND (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1955 și trăiește în Cartigny, Elveția. 10. Soția și soția sa, B., care era de origine finlandeză, au avut doi copii, un băiat T. născut în 2 iunie 1987 și o fată A. născut în 28 septembrie 1989. Familia a trăit împreună în Elveția până în 1993 când B. a luat copiii în Finlanda, unde a reședința cu L. ca partenera sa. 11. La 10 iunie 1994, B. 12. La 10 octombrie 1994, părinții au ajuns la un acord interimar prin care copiii vor rămâne în Finlanda cu mama lor pentru moment, iar reclamantul are dreptul la trei vizite supravegheate. 13. Reclamantul a declarat că, la 13 octombrie 1994, el a devenit conștient că bunica mamă a copiilor a făcut o plângere la serviciile sociale împotriva partenerului B., L., susținând că a abuzat sexual A. Există unele indicații în documentele că reclamantul poate, de asemenea, a depus o plângere pe acest motiv. Acuzațiile penale depuse împotriva L. Între timp, se pare că reclamantul a luat o procedură în vederea returnării copiilor în Elveția în temeiul Convenției de la Haga. Cu toate acestea, prin hotărârile Curții de Apel din 7 decembrie 1994 și de Curtea Supremă din 15 iunie 1995, cererea de returnare a reclamantului a fost refuzată, în principal din cauza faptului că a încheiat în mod voluntar un acord interimar că copiii rămân în Finlanda cu mama lor. 15. La 20 august 1996, Curtea de District a acordat mamei în custodie exclusivă copiilor, constatând că copiii locuiau cu mama lor în Finlanda din 1993 și că este în interesul lor să rămână cu ea. La 8 iulie 1997, Curtea de Apel a susținut această decizie, precum și Curtea Supremă la 14 noiembrie 1997. 16. Se pare că copiii l-au vizitat în Elveția în timpul Paștelui și vara din 1997 și s-au întâlnit cu el în Finlanda în 1998 (de două ori) și 1999 (de trei ori). 17. La 30 august 1999, B., mama, a murit. Copiii aveau apoi 12 ani și, respectiv, 9 ani. 18. Reclamantul s-a întors imediat în Finlanda. La 23 septembrie 1999, el a depus o cerere ca copiii, care încă locuiesc cu L., să fie plasați într-o casă de adăpost și să-i acorde drepturi de vizită. 19. Cererea de custodie a copiilor a fost depusă atât de L., cât și de solicitant. În octombrie 1999, copiii au fost intervievați de două ori de o echipă formată dintr-un psihiatru copil și doi psiholog. Ei și-au exprimat dorința de a rămâne cu L. pentru că se simțeau în siguranță și au fost obișnuite să trăiască cu ea. a fost raportat că ea ar dori să se întâlnească cu reclamantul ocazional, dar numai atunci când ea a dorit, în timp ce T. a fost raportat că a afirmat că reclamantul nu făcea parte din familia sa și că el nu a vrut să se întâlnească cu el sau să trăiască în Elveția. 20. Reclamantul a văzut copiii de trei ori în timpul lunii septembrie 1999 în vizite de contact supravegheate. A fost o altă întâlnire în afara sediilor lucrătorilor sociali. 21. Într-un raport din 26 octombrie 1999, s-a declarat că, după moartea mamei, influența L. asupra copiilor a crescut și copiii s-au întors la ea pentru sprijin. S-a remarcat că copiii nu au putut acționa împotriva voinței L., deoarece depindeau de ea atunci. În consecință, copiii erau într-o stare de conflict, deoarece nu erau autorizați să le placă reclamantului. Raportul a considerat că lipsa de contact cu rudele lor apropiate pune în pericol dezvoltarea identitatii lor. 22. La 21 decembrie 1999, după audieri orale la care reclamantul, L. și alte 18 martori, inclusiv un număr de lucrători sociali implicați în acest caz, Curtea de District a acordat custodia reclamantului, observand, printre altele, că, în conformitate cu dovezile, L. a fost implicat în educarea copiilor de la întoarcerea lor în Finlanda. Potrivit unui număr de lucrători sociali implicați în acest caz, reclamantul a fost considerat potrivit pentru a fi un părinte în custodie, deoarece, de exemplu, în ceea ce privește conflictele, el a pus întotdeauna interesul superior al copiilor în primul rând. Reuniunile dintre copii au mers bine. Acesta a concluzionat că, de fapt, atât L., cât și solicitant au fost potrivite ca custodie. 23. Având în vedere opiniile copiilor, Curtea de District a reamintit că, potrivit unei declarații din 23 februarie 1998 formulate de un asistent social în cadrul procedurilor anterioare, dorința lui T. nu era în întregime a lui; el a fost influențat de B., mama sa. Dorința sa era în contradicție cu ceea ce a spus asistentului social despre întâlnirile cu reclamantul care a avut loc. Lucrătorul social a remarcat că faptul că B. nu a vrut ca T. să călătorească pentru a vedea reclamantul este semnificativ și a subliniat că ar fi foarte important pentru dezvoltarea psihologică a copiilor că acestea dezvoltă o viziune mai constructivă a reclamantului. și L., care a dat dovezi în fața instanței, a declarat că atitudinea copiilor față de solicitant a început să fie mai pozitivă de la vara anului 1998, dar că nu a avut loc întruniri începând din martie 1999, aparent datorită priorității activităților copiilor și a avut tendinței de a fi propuse în scurt timp. I-ar fi spus că ar fi bine să se întâlnească cu reclamantul dacă ar putea decide când. i-ar fi spus că ea ar dori să se întâlnească cu reclamantul într-o zi, dar nu atunci. Atitudinea lui T față de întâlnirea reclamantului a fost, prin urmare, destul de pozitivă. După moartea lui B., totul s-a schimbat atunci când reclamantul a venit să-și vadă copiii. După cum se presupune că el a spus că legea va face copiii să se mute în Elveția, ei nu mai doresc să se mai întâlnească cu el. Potrivit acestui martor, copiii se temeau să se mute în Elveția. 24. Tribunalul de District a considerat că atitudinea lui T. în timpul interviurilor recente era în contradicție cu ceea ce s-a întâmplat în timpul întâlnirilor cu reclamantul, care toate au mers bine. Acesta a constatat că niciuna dintre persoanele auzite înaintea instanței nu a spus că copiii se tem de solicitant și a concluzionat că, deoarece atmosfera în care trăiau copiii și-au afectat în mod evident dorințele și speranțele lor, nu a fost posibil să analizeze ceea ce au fost opiniile lor adevărate. Prin urmare, dorințele exprimate nu pot fi decisive atunci când hotărăsc cazul. Remarcand faptul că acest caz ar trebui hotărât în conformitate cu interesul superior al copiilor, acesta a decis că, având în vedere relațiile tensionate dintre L. și solicitant, ar trebui acordată custodia celor din urmă. Este evident că L. nu ar putea încuraja relația dintre copii și reclamantul care le permite să rămână în contact. Prin urmare, Curtea de District a ordonat ca custodia să fie acordată reclamantului. 25. În așteptarea recursului L. împotriva deciziei, executarea ordinului a fost suspendată de Curtea de Apel la 22 decembrie 1999. Potrivit dovezilor diverselor lucrători sociali, copiii au reacționat la intenția sa exprimată de a le duce în Elveția refuzând să se întâlnească cu el, cu excepția cazului în care L. a fost prezent. Pe 3 aprilie 2000, Curtea de Apel a anulat decizia privind suspendarea și a solicitat Comitetului pentru Protecție Socială și omologul său elvețian să raporteze cazul. În perioada iunie-septembrie 2000, în conformitate cu cererea instanței, copiii au fost intervievați de cinci ori de către lucrătorii sociali, de trei ori în prezența L. și de două ori singuri. Eforturile lucrătorilor sociali de a aranja o întâlnire între copii și reclamantul nu au avut succes din cauza opoziției copiilor. A fost raportat de asistentul social în dovada mai târziu că copiii au continuat să își exprime dorința de a trăi cu L. În timpul interviurilor, copiii s-au întors la L. pentru sprijin și au fost dependenți de ea. Totuși, amintirile copiilor ale reclamantului au fost bune. Nimic nu a sugerat că copiii ar fi avut nici un motiv să se simtă nesigur în compania reclamantului. Potrivit unuia dintre lucrătorii sociali de la reuniuni, dorințele exprimate de copii erau mai dependenți de dorințele L. decât de propria lor voință. Potrivit dovezilor furnizate de alți martori din Curtea de Apel, inclusiv de alți lucrători sociali, copiii și-au exprimat dorința de a fi lăsati în pace și că doresc să rămână în Finlanda de fiecare dată când reclamantul a fost adus la discuție, părea că se temeau să se mute în Elveția. 27. Între timp, se pare că reclamantul a solicitat Curtea de District pentru punerea în aplicare a ordinului său inițial. Această cerere a fost refuzată la 31 august 2000. Apelul său la Curtea de Apel a fost respins ulterior la 28 iunie 2001 deoarece, în același timp, a ajuns la o nouă decizie în acest caz. O cerere a reclamantului de a pune copiii într-o casă de adopție departe de L. a fost, de asemenea, respins de Consiliul de Protecție Socială la 5 aprilie 2000 și apelul său respins de Curtea Administrativă din Helsinki la 19 decembrie 2000 28. La 23 martie 2001, după o audiere orală de peste patru zile în februarie și la care reclamantul și L. au fost auzite, precum și alte unsprezece martori din procesul Curții de District și patru noi martori, Curtea de Apel a susținut hotărârea Curții de District. Acesta a ordonat ca copiii să se mute cu reclamantul la 16 august 2001, după o perioadă de tranziție în care copiii s-ar putea întâlni cu reclamantul un weekend pe lună și o săptămână în timpul verii. 29. În hotărârea sa, Curtea de Apel a convenit că atât L., cât și reclamantul ar trebui să aibă custodie: nimic nu a sugerat că nu ar fi potrivit. Având în vedere vârstele copiilor, a considerat că opinia lor trebuie luată în considerare, dar a fost, de asemenea, evident că relația tensă și litigiul dintre reclamant și B., și mai târziu pe L., au avut influență asupra lor. Acesta a considerat că atitudinea negativă față de întâlnirea cu reclamantul s-a bazat pe frica de a trebui să se mute în Elveția. Nimic nu a sugerat că copiii se tem de solicitant ca atare. Deși copiii erau la fel de maturi ca alți copii vârstea lor, ei nu puteau, cu toate acestea, avea dreptul absolut de a decide asupra viitorului lor, în special având în vedere situația lor extrem de dificilă în acel moment. În ciuda legii privind aplicarea, instanța nu a considerat că, în hotărârea cu privire la custodia, este obligat să urmeze opinia chiar și a unui copil de 12 ani sau mai mult. Concluzând că decizia ar trebui să se bazeze pe ceea ce este în interesul lor, a constatat că relația dintre copii și solicitant este foarte importantă pentru o dezvoltare echilibrată. În plus, a constatat că faptul că reclamantul a declarat că va permite copiilor să țină legătura cu L. este în interesul cel mai bun al copiilor. Deși a fost adevărat că copiii au apărut mai aproape de L. și mediul lor (inclusiv casa lor, școala, hobby-urile și relațiile personale strânse) ar rămâne la fel în cazul în care custodia a fost acordată lui L., Curtea de Apel a concluzionat, totuși, că opiniile copiilor nu corespund interesului lor cel mai bun. O situație care ar conduce copiii și reclamantul să se desparte mai mult nu a fost în interesul lor cel mai bun. În consecință, acesta a ordonat ca reclamantul să fie în custodie începând cu 16 august 2001 după o perioadă tranzitorie de contact sporit cu copiii. 30. Reclamantul a vizitat Finlanda în martie, aprilie și mai 2001, solicitând vizite cu copiii săi. La 30 martie 2001, reclamantul a sosit la Helsinki și a solicitat să vadă copiii în aceeași zi. Angajatorul social a contactat L. pentru a-i informa despre acest lucru și a raportat că copiii au refuzat. Se presupune că au vrut ca L. sau o altă persoană să fie prezentă în timp ce reclamantul a refuzat orice implicare terță. Într-o singură ocazie, în mai 2001, a avut loc o vizită atunci când s-a convenit între părți că copiii văd reclamantul la bunica mamă. Cu toate acestea, numai T. a apărut, însoțit de un prieten și unul dintre avocații L.. În această ocazie, a avut loc un incident, al cărui cont variază, dar la care a fost chemat poliția. ulterior a informat asistentul său social că se temea de tatăl său, care a încercat, a afirmat T., să-l țină în apartamentul bunicii prin forță și a declarat că nu dorește să-l vadă din nou. Copiii nu au apărut la următoarea ședință din mai 2001. Ei l-au informat deja că nu va avea nici un scop să vină la Helsinki, deoarece nu doresc să-l vadă. Lucrătorii sociali au avut mai multe întâlniri cu copiii în această perioadă și au făcut, de asemenea, contact cu școala lor pentru a convinge copiii să participe la sesiuni de terapie. Copiii au fost consemnați că reclamantul a făcut doar comentarii critice și cereri și a avut opinia puternică că nu doresc să-și trăiască prietenii și mediul pe care îl cunosc și că nu au încredere în tatăl lor. A declarat că se teme că tatăl său va încerca să-i forțeze să părăsească Finlanda. 31. a solicitat permisiunea de a face apel. La 20 iunie 2001, Curtea Supremă a acordat L. a solicitat o audiere orală, solicitând să fie ascultate părțile, precum și, eventual, copiii. În argumentele sale la Curtea Supremă în răspuns, reclamantul a solicitat drepturi de vizită interioare și pentru starea psihologică actuală a copiilor. De asemenea, el solicită ca, în cazul în care cererea de audiere orală a lui L. să fie acordată Curtea Supremă să revizuiască dovezile prezentate în fața instanțelor mici. 32. La 19 octombrie 2001, Curtea Supremă a pronunțat hotărârea cu privire la chestiunile rămase (Raportul Supreme Court 2001:110). Acesta a reiterat faptul că a respins cererea de ordin interimar ca fiind inutilă și cererea de examinare psihologică ca fiind inutilă. De asemenea, a respins cererea de audiere orală ca fiind inutilă în circumstanțele și din motivele prezentate în hotărârea sa. 33. Curtea Supremă a reamintit că, în conformitate cu Legea de custodie, este necesar să se decidă cu privire la interesul superior al copilului și că, în cazul în care părintele în custodie a copiilor a murit, ar putea fi acordată custodie fie celuilalt părinte, fie altor persoane, în funcție de locul în care este cel mai bun interes al copilului. Ambii copii au spus totuși că doresc să rămână în mediul pe care îl cunosc și cu L. Opinia lor a fost examinată îndeaproape atât în fața Curții de District, cât și în fața Curții de Apel și, deși conflictul dintre adulți se pare că a tulburat relația dintre copii și reclamant, nimic nu a putut sugera că dorința lor de a rămâne cu L. nu era propria lor opinie independentă, în special având în vedere vârsta și maturitatea lor. 34. Curtea Supremă a făcut trimitere la art. 2 din Legea privind executarea deciziilor referitoare la custodia și drepturile de acces și reamintind că T. era de 14 ani și A. era de 12 ani, a constatat că o decizie privind custodia care impune copiilor să se mute nu ar fi posibilă să se aplice. Având în vedere scopul acordării custodiei, nu ar fi în interesul copiilor să elibereze o ordine de custodie unui părinte căruia nu ar putea fi transferat împotriva voinței lor. Întrucât relațiile dintre solicitant și L. erau rele, nu a existat motive să se considere că ar fi posibil ca reclamantul să aibă custodia în timp ce continuă să trăiască cu L. Prin urmare, în circumstanțele acestui caz, nu era în interesul copiilor să transfere custodia către solicitant împotriva voinței lor, dar ar trebui să fie acordată custodiei persoanei cu care locuiau în prezent. 35. Curtea Supremă a continuat să remarce că viitoarele vizite de contact ar putea fi efectuate în temeiul acordului sau al ordinului judecătoresc, dar că, având în vedere vârsta copiilor, ar depinde de dorința lor de a vedea reclamantul. Acesta a subliniat faptul că, în conformitate cu Legea Custodiei, custodia copiilor era obligată să coopereze pentru a promova și menține relațiile dintre copii și părinte. Acesta nu a pronunțat niciun ordin în acest sens. Reclamantul nu a făcut nici o cerere în acest sens. 36. Prin urmare, Curtea Supremă a anulat deciziile instanțelor inferioare și a acordat custodia L. 37. La 16 aprilie 2002, Curtea Administrativă de Helsinki a respins cererea reînnoită a reclamantului de a plasa copiii într-o casă de adopție. 38. Custodia copiilor este reglementată de Legea din 1983 privind custodia copilului și dreptul de acces în ceea ce privește copiii (laki 361/83 lapten huollosta ja tapaamisoikeudesta, lag 361/83 ang. vårdnad om hambar och umgängerätt – „Legea din 1983”). Secțiunea 1 prevede că scopul unei astfel de custodie este de a asigura dezvoltarea și bunăstarea echilibrată a copilului, având în vedere nevoile și dorințele speciale ale acestuia, precum și de a încuraja o relație strânsă între copil și părinții. 39. Curtea poate ordona ca custodia copilului să fie încredințată unei sau mai multe persoane împreună cu sau în loc cu părinții (secțiunea 9 § 1). Acesta poate transfera custodia de la părinții la alte persoane numai dacă, din punctul de vedere al copilului, există motive deosebit de puternice pentru a face acest lucru (secțiunea 9 § 2). Este, de asemenea, împuternicit să decidă accesul (secțiunea 9). Scopul accesului este de a asigura dreptul unui copil de a menține contacturi cu un părinte cu care el sau ea nu trăiește (secțiunea 2). 40. În ceea ce privește aspectele de custodie și acces, instanța competentă trebuie să ia în considerare dorințele și interesele copilului în conformitate cu următoarele considerații: trebuie să se pună accentul principal pe interesele copilului și, în special, să fie avută în vedere mijloacele cele mai eficiente de punere în aplicare a drepturilor de custodie și de acces în viitor (secțiunea 9 § 4 și secțiunea 10 § 1); opinia și dorințele copilului trebuie, dacă este posibil și în funcție de vârsta și maturitatea acestuia, să fie obținute dacă părinții nu sunt în măsură să fie de acord cu privire la această chestiune sau dacă copilul este îngrijit de o altă persoană decât de custodia sa sau dacă este considerat necesar în interesul acestuia; consultarea trebuie să fie efectuată cu tact, ținând seama de maturitatea copilului și fără a-și aduce atingere relațiilor sale cu părinții (secțiunea 11). 41. Secțiunea 2 din Legea privind executarea deciziilor privind drepturile de custodie și acces (laki 619/1996 lapten huoltoa ja tapaamisoikeutta koskevan päätöksen täytäntöönpanosta, lag 619/1996 om verkställighet av beslut beträffande vårdnad om hambar och umgängersrätt), care a intrat în vigoare la 1 decembrie 1996, prevede că dacă un copil a ajuns la vârsta de douăsprezece ani, aplicarea nu trebuie să aibă loc împotriva voinței copilului. Implementarea nu trebuie să aibă loc împotriva voinței unui copil mai mic, dacă copilul este suficient de matur pentru a-și lua în considerare dorința.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă