ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4477/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele; Prin cererea înregistrată la data de 8 mai 2003, reclamanta B.V. a chemat în judecată pe pârâta E.E., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se conexeze că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, (compus din 110 mp teren și construcție alcătuită din 2 camere și dependințe) prin uzucapiune, respectiv accesiune. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin chitanța sub semnătură privată încheiată la data de 2 martie 1953, soacra sa, B.I., a cumpărat de la pârâtă pentru prețul de 680 lei, un teren în suprafață de 110 mp, situat în București, sector 5. Terenul a fost stăpânit de la data intrării în posesia lui atât de soacra sa, cât și de ea și soțul său, iar în urma decesului soacrei sale, de ea și soțul său.

A mai arătat că împreună cu soțul său a edificat pe acest teren o construcție, stăpânind imobilul împreună până la data decesului acestuia intervenit în luna ianuarie 2003. Reclamanta a mai arătat că și după decesul soțului său a continuat să stăpânească imobilul ca un adevărat proprietar, nefiind tulburată în posesie de vreo altă persoană. În drept, au fost invocate prevederile art. 1859-1860 C. civ. și art.111 C. proc. civ. Fiind astfel investită, Judecătoria sectorului 5 București, prin sentința civilă nr. 3805 din 1 septembrie 2003, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins cererea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că în speță, dreptul de a solicita constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune îl are și fiica acesteia, B.V., acceptantă a succesiunii rămase de pe urma decesului tatălui său, care, însă, nu a formulat cerere, condiție în care calitatea procesuală activă trebuie înțeleasă ca „un grup procesual”, deoarece în caz contrar, s-ar ajunge la prejudicierea drepturilor legitime ale lui B.V. Împotriva menționatei sentințe, a declarat apel reclamanta B.V., în apel, formulând cerere de intervenție în interes propriu B.V., fiica sa, în conformitate cu prevederile art. 51 și art. 52 C. proc. civ. Cererea de intervenție în interes propriu a fost respinsă de instanța de apel prin încheierea din 11 februarie 2004 [pentru neîndeplinirea condiției prevăzută la alin. (3) al art. 50 C. proc.

civ., respectiv lipsa acordului intimatei–pârâte E.E.] Prin decizia nr. 183 din 11 februarie 2004, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantei B.V. formulat împotriva sentinței primei instanțe, cu motivarea că în speță a fost încălcat principiul unanimității, întrucât acțiunea trebuia formulată alături de reclamantă și de fiica acesteia, succesoare a tatălui său. Împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat recurs atât reclamanta B.V. cât și intervenienta B.V., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Reclamanta B.V. susține că în mod greșit i-a fost respins apelul ca nefondat întrucât nu s-ar fi respectat principiul unanimității, iar pe de altă parte, prin interpretarea greșită a prevederilor art. 50 alin. (3) C. proc.

civ. a respins cererea de intervenție, în interes propriu formulată de fiica sa, aceasta din urmă critică fiind invocată și de către intervenienta B.V. Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Intervenția este o formă de participare a terțelor persoane în procesul civil și constată în aceea că terța persoană participă din proprie inițiativă într-un proces început de către alte persoane. Conform art. 49 alin. (1) C. proc. civ., intervenția principală sau în interes propriu este intervenția făcută de o terță persoană într-un proces civil, început, pentru a-și apăra drepturile și interesele sale proprii terțul urmărind realizarea sau conservarea unui drept al său.

Ea se face sub forma unei cereri de chemare în judecată [art. 50 alin. (1)] și este îndreptată împotriva ambelor părți din proces (reclamant-pârât), terțul ținând să câștige pentru sine, cel puțin în parte obiectul procesului. Intervenția principală poate fi făcută numai în fața primei instanțe, dispozițiile art. 50 alin. (3) C. proc. civ. prevăzând, însă, că ea se poate face, cu învoirea părților și în apel. Or, în speță, ca parte în proces apelanta reclamantă B.V. a fost de acord cu admiterea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta B.V. Faptul că intimata pârâtă E.E. deși legal citată, nu s-a prezentat, nu îndreptățea instanța să respingă cererea pentru inexistența acordului acesteia în, promovarea unei astfel de cereri ci, în baza rolului activ reglementat de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., trebuie să dispună citarea acesteia la interogatoriu și după aceea, eventual să fi făcut aplicarea prevederilor art. 225 C. proc. civ. Pe de altă parte, este adevărat că acțiunea reclamantei poartă asupra unei cote părți din imobilul în litigiu și că dreptul pretins în justiție îi sunt aplicabile, de principiu regulile proprietății comune pe cote–părți, una din aceste reguli fiind aceea a unanimității cu consecința că nici un fel de act de dispoziție sau de administrare nu poate fi înfăptuit cu privire la bun, privit în materialitatea sa, fără acordul unanim al copărtașilor. Cum, în speță, B.V., moștenitoare a defunctului său tată și-a exprimat acordul prin formularea cererii de intervenție în interes propriu, nu se poate susține că în cauză nu s-a respectat regula unanimității.

Drept urmare, pentru considerentele expuse și având în vedere că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra fondului pricinii și pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție, recursul urmează a fi admis, cu consecința casării ambelor hotărâri și trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta B.V. și intervenienta V.B. împotriva deciziei nr. 183 din 11 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 3805 din 1 septembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 5 București și trimite cauza acestei din urmă instanță, spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 27 mai 2005.