ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8564/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, la 12 august 2003, reclamanta T.A. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 6035 din 25 iulie

2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care

să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și să-i acorde drepturile

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat

că în anul 1940 părinții săi, D.B. și A.B. au fost obligați, din motive etnice,

să se refugieze din satul Porți, comuna Leșmir, județul Sălaj, localitatea de

domiciliu, în orașul Arad.

A susținut că, fiind născută la 30

septembrie 1941, în comuna Tămașda, județul Bihor, unde s-a deplasat mama sa,

pentru a fi ajutată și supravegheată de rude, are și ea calitatea de refugiată.

Prin sentința nr. 332/CA/2003 - P

din 15 septembrie 2003, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ, a respins acțiunea, reținând că reclamanta nu s-a

născut în locul de refugiu al părinților săi și nu a făcut dovada că, după

nașterea ei, mama ar fi fost refugiată în Arad.

Recursul declarat de reclamantă

împotriva acestei sentințe, a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ, s-a casat hotărârea atacată și s-a trimis

cauza, aceleiași instanțe, spre rejudecare, reținându-se că, în cauză se

impunea suplimentarea probatoriului, în scopul determinării cu certitudine,

dacă reclamanta este sau, nu beneficiară a drepturilor acordate de Legea nr. 189/2000.

Instanța de trimitere, rejudecând

fondul cauzei, prin sentința nr. 431/CA/2004 - P.I. din 8 septembrie 2004, a

admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 6035 din 25 iulie 2003, emisă de pârâtă

și a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut, în esență, că reclamanta, prin probele administrate în completarea

celor depuse inițial, a făcut dovada că s-a născut în perioada refugiului

părinților săi, astfel că se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru a beneficia de prevederile

acesteia.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului a susținut,

în esență, că reclamanta nu era născută la data când părinții săi s-au

refugiat, deci nu putea avea un domiciliu de unde să se refugieze, astfel că nu

îndeplinește condițiile legale, pentru a beneficia de drepturile acordate

persoanelor refugiate.

A susținut, totodată, că legislația

română nu recunoaște capacitatea de folosință în favoarea fătului conceput,

decât pentru recunoașterea dreptului la moștenire.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

drepturile conferite de acest act normativ, persoanele de cetățenie română

care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit

persecuții din motive etnice, fiind strămutate în altă localitate, decât cea de

domiciliu.

Prin H.G. nr. 127/2002, au fost

asimilate persoanelor strămutate, și cele refugiate.

Textele legale au avut în vedere,

persecuția din motive etnice, la care au fost supuse unele persoane de

cetățenie română, fără a face distincția între părinți și copiii născuți în

perioada de refugiu. Traiul în refugiu a avut, fără îndoială, consecințe

identice, atât asupra părinților, cât și asupra copiilor, indiferent că au fost

născuți, înainte sau în timpul refugiului.

În speță, familia reclamantei a fost

refugiată din localitatea de domiciliu, Porți, județul Sălaj, în alte

localități, rămase în teritoriile românești necedate odată cu cedarea

Ardealului de Nord, respectiv Arad, Alba Iulia sau localitatea Tămașda, în care

s-a născut, în 1941, reclamanta.

Din declarațiile martorilor rezultă

atât persecuțiile etnice suferite de reclamantă și familia sa, cât și perioada

de refugiu și localitățile în care a fost refugiată familia acesteia.

De altfel, pârâta, prin hotărârea nr.

913 din 2 aprilie 2002, a recunoscut calitatea de persoană refugiată și de

beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, mamei

reclamantei, B.A., pentru perioada 26 septembrie 1940 - 6 martie 1945, perioadă

în care s-a născut reclamanta.

În ce privește susținerea recurentei,

în sensul că legislația română nu recunoaște capacitatea de folosință a fătului

conceput, decât pentru recunoașterea dreptului la moștenire, se reține că de la

această regulă, potrivit art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, există o

excepție, în sensul că drepturile copilului sunt recunoscute de la concepțiune,

dacă se naște viu.

În consecință, față de

considerentele de mai sus, se constată că hotărârea primei instanțe este legală

și temeinică, iar recurs fiind nefondat, se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 431/CA/2004 - P.I. din

8 septembrie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 noiembrie 2004.