Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
10 mai 2005

Decizia nr. 2911/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva deciziei nr. 353/2004 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 353 din 2 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de I.N. împotriva deciziei civile nr. 388 din 26 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a municipiului București, secția 13 Poliție. Și această ultimă hotărâre a fost atacată cu recurs. de către contestatorul I.N. Se constată, însă, că recursul este inadmisibil, deoarece sentința civilă nr. 353 din 2 septembrie 2004, a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, ca instanță de recurs, având, deci, caracter irevocabil.

Ținând seama de această împrejurare, invocată, de altfel, ca o excepție în cadrul întâmpinării depuse de intimata Direcția Generală de Poliție a municipiului București, precum și de prevederile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., urmează a se respinge recursul, ca inadmisibil.

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamantul I.N. împotriva deciziei nr. 353 din 2 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca inadmisibil. Dă în debit recurentul I.N., cu sumele de 45.500 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și 1.500 lei, timbru judiciar. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.