ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1324/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 20 mai 2003,

reclamanta SC S.A.D.I. SA Iași a chemat în judecată SC A.A.R. SA agenția Iași

și SC A.A.R. SA București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză,

instanța de judecată să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de

331.812.184,61 lei, reprezentând echivalentul în monedă națională a sumei de

6270,19 lire sterline achitată de reclamantă, cu titlu de despăgubire în

calitate de transportator și refuzată la plată de pârâte în calitate de

asigurător. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata

cheltuielilor de judecată și a dobânzii legale, calculată la suma menționată,

începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că, la data de 5 iunie 2002, a fost încheiat contractul de

asigurare privind asigurarea de răspundere civilă a transportatorului, în

calitate de cărăuș, pentru mărfurile transportate cu autovehiculul proprietatea

reclamantei, cu perioadă de valabilitate cuprinsă între 8 iunie 2002 – 7

septembrie 2002.

Potrivit acestui contract, asigurătorul

se obliga ca, în schimbul achitării primei de asigurare, să achite pagubele ce

ar putea cădea în sarcina asiguratului, ca urmare a pierderii parțiale sau

totale a mărfii, pe durata transportului până la predare către beneficiarul mărfii

transportate.

La data de 27 iulie 2002,

vehiculul menționat a părăsit România, efectuând un transport de confecții

aparținând expeditorului SC D.D.C.C. SRL, cu destinația Londra.

În data de 31 iulie 2002, pe

raza localității Zoldere din Belgia, a fost spart lacătul, desigilat camionul

și sustrasă o parte din marfa menționată.

Poliția belgiană a întocmit

un raport și a dispus resigilarea camionului cu un sigiliu vamal local.

La destinație s-a constatat

lipsa a 1.287 bucăți confecții, destinatarul confirmând primirea diferenței de

14.377 bucăți confecții.

La data de 18 noiembrie 2002

reclamantei i-a fost comunicat că, urmare pierderii mărfii, s-a stabilit

răspunderea cărăușului la nivelul menționat.

Reclamanta a anunțat

asigurătorul cu privire la producerea riscului asigurat, a atașat documentele

ce le avea la acea dată și a solicitat acordarea despăgubirii.

Asigurătorul a refuzat plata

despăgubirii, invocând încălcarea dispozițiilor art. 6.6 lit. d) din Condițiile

generale privind asigurarea de răspundere a transportatorului în calitate de

cărăuș, cu referire la anunțarea tardivă a producerii pagubei, fapt ce conduce

la decăderea din dreptul de despăgubire.

Prin sentința nr. 2738/ E

din 11 noiembrie 2003 Tribunalul Iași, secția comercială a admis acțiunea

astfel cum a fost formulată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut încheierea contractului de asigurare și producerea

riscului asigurat. Din coroborarea dispozițiilor art. 6.6. alin. (1) lit. d) și

art. 6.7 alin. (2) din Convenția C.M.R. rezultă că asigurătorul are dreptul să

refuze plata despăgubirii, în cazul anunțării cu întârziere cu privire la

producerea riscului asigurat, numai dacă din acest motiv nu s-a putut determina

cauza producerii evenimentului. Ori, în cauză este adevărat că transportatorul

a adus cu întârziere la cunoștință producerea riscului asigurat, însă această

împrejurare nu a împiedicat stabilirea cauzei producerii acestuia. Astfel,

poliția belgiană a stabilit că lipsa cantitativă la marfa transportată este

datorată sustragerii produsă în noaptea de 31 iulie 2002. În fine, pe spatele

poliței de asigurare nu este înscris împuternicitul asigurătorului din țara

respectivă, împrejurare în raport de care în mod corect, în raport de

dispozițiile art. 8.1 alin. (2) din Convenția C.M.R., constatarea pagubei s-a

făcut de către o firmă specializată angajată de beneficiarul mărfii.

Împotriva hotărârii primei

instanțe, pârâta SC A.A.R. SA București a declarat apel, criticile privind

greșita aplicare a legii și angajarea răspunderii acesteia pentru un risc

neasigurat. Mai mult, producerea prejudiciului, respectiv localizarea acestuia

în patrimoniul transportatorului, nu a fost aprobată.

Curtea de Apel Iași, prin

decizia nr. 64/ A din 5 aprilie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de

pârâtă.

În motivarea acestei

hotărâri, instanța de control judiciar a reținut că pârâta dă o interpretare

eronată textelor legale avute în vedere de prima instanță, pe care le redă

trunchiat în calea de atac exercitată împotriva sentinței menționate. În raport

de probatoriul administrat, în mod judicios prima instanță a reținut că poliția

belgiană a stabilit cauza producerii riscului asigurat, iar întinderea

prejudiciului a fost stabilită de societatea specializată.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri, pârâta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ.

S-a susținut că în mod

greșit nu a fost reținută incidența dispozițiilor art. 6.6 lit. d) din

Convenția C.M.R., coroborat cu art. 6.7 alin. (2) din aceeași convenție. Sub

aspectul acestei critici, s-a mai arătat că în mod greșit s-a reținut că

poliția belgiană ar fi stabilit cauza producerii pagubei, care ar fi furtul,

față de împrejurarea că poliția menționată nu a făcut altceva decât să consemneze

în procesul verbal declarațiile șoferului. Potrivit constatărilor proprii ale

organului de poliție, autovehiculul nu prezenta urme de spargere. În fine, nu

s-a prezentat în cauză vreun înscris care să arate că s-au efectuat cercetări

în continuare și a fost confirmat faptul sustragerii mărfii.

S-a mai susținut că instanța

de apel nu a răspuns la ultimele două motive de apel, primul privind

neproducerea unuia din riscurile asigurate, al doilea privind nedovedirea

dezdăunării beneficiarului mărfii de către cărăuș.

În concluzie, pârâta a

solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul

admiterii apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul

respingerii acțiunii reclamantei.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Este dovedit în cauză că

între reclamantă și pârâtă a fost încheiat contractul de asigurare menționat.

Din examinarea contractului

de asigurare rezultă că interesul asigurabil privea indemnizarea pagubei

produse, între altele, în cazul producerii acelor evenimente, în trafic rutier

internațional, care atrag răspunderea asiguratului, în calitate de cărăuș.

Din contractul de asigurare

menționat face parte integrantă, ca anexă, condițiile pentru asigurarea de

răspundere a transportatorului în calitate de cărăuș.

Potrivit art. 6.6 lit. d)

din aceste condiții asiguratul este obligat să înștiințeze imediat

asigurătorul, în scris, despre producerea riscului asigurat.

Data producerii riscului

asigurat apare ca fiind deosebit de importantă pentru părțile contractului de

asigurare, deoarece din acel moment asiguratul a cunoscut că a suferit o daună

și că începând din acel moment el are dreptul să pretindă indemnizația de

asigurare, iar asigurătorul ia act că s-a produs o pagubă ce cade sub incidența

contractului de asigurare, care dă naștere obligației acesteia de a indemniza

pe asigurat.

Este de reținut în acest

sens că nu valoarea în bani și nici proba care stabilește ce sumă ar putea

pretinde asiguratul, elemente constitutive ale dosarului de daună ce se

întocmește ulterior, nu constituie momentul nașterii dreptului la indemnizație

ci producerea evenimentului asigurat.

Drept urmare, acesta este

momentul de la care se naște în sarcina asiguratului obligația notificării

asigurătorului.

Cum în contractul de

asigurare părțile nu au stabilit un termen fix, obligația de notificare a

reclamantei, în calitatea sa de asigurat, urma a fi îndeplinită într-un termen

rezonabil care, potrivit anexei 4 la contract era stabilit ca fiind imediat, la

aflarea producerii riscului asigurat.

În cauză, asigurătorul nu a

fost notificat în termen, respectiv imediat ce asiguratul a aflat despre

producerea riscului asigurat, cu referire la sustragerea de mărfuri din

autocamion în timpul efectuării transportului contractat.

Drept urmare, asigurătorul a

fost în imposibilitate de a participa la stabilirea cauzelor și întinderea

pagubei produse.

Ca atare, în cauză devin

incidente dispozițiile art. 6.7 alin. (2) din condițiile generale menționate,

recursul constatându-se a fi întemeiat sub acest aspect.

O altă interpretare este

exclusă întrucât, aflându-ne într-un domeniu specific al dreptului, cu

reglementări particulare, contractul de asigurare se interpretează strict

limitativ raportat la prevederile în legătură cu acesta.

Așadar, în raport de

situația de fapt expusă și normele incidente, pronunțându-se în sensul

admiterii acțiunii reclamantului, instanța a pronunțat o hotărâre supusă

cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va admite recursul, va modifica hotărârea atacată în sensul

că va admite apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe și

va schimba sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta SC A.A.R. SA București, împotriva deciziei comerciale nr. 64/ A din 5

aprilie 2004 a Curții de Apel Iași pe care o casează, admite apelul aceleași

părți împotriva sentinței nr. 2738/ E din 11 noiembrie 2003 a Tribunalului Iași,

secția comercială, pe care o schimbă în sensul că respinge acțiunea formulată

de reclamanta SC S.A.D.I. SA Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 24 februarie 2005.