ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1324/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 20 mai 2003, reclamanta SC S.A.D.I. SA Iași a chemat în judecată SC A.A.R. SA agenția Iași și SC A.A.R. SA București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 331.812.184,61 lei, reprezentând echivalentul în monedă națională a sumei de 6270,19 lire sterline achitată de reclamantă, cu titlu de despăgubire în calitate de transportator și refuzată la plată de pârâte în calitate de asigurător. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată și a dobânzii legale, calculată la suma menționată, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, la data de 5 iunie 2002, a fost încheiat contractul de asigurare privind asigurarea de răspundere civilă a transportatorului, în calitate de cărăuș, pentru mărfurile transportate cu autovehiculul proprietatea reclamantei, cu perioadă de valabilitate cuprinsă între 8 iunie 2002 – 7 septembrie 2002. Potrivit acestui contract, asigurătorul se obliga ca, în schimbul achitării primei de asigurare, să achite pagubele ce ar putea cădea în sarcina asiguratului, ca urmare a pierderii parțiale sau totale a mărfii, pe durata transportului până la predare către beneficiarul mărfii transportate. La data de 27 iulie 2002, vehiculul menționat a părăsit România, efectuând un transport de confecții aparținând expeditorului SC D.D.C.C.

SRL, cu destinația Londra. În data de 31 iulie 2002, pe raza localității Zoldere din Belgia, a fost spart lacătul, desigilat camionul și sustrasă o parte din marfa menționată. Poliția belgiană a întocmit un raport și a dispus resigilarea camionului cu un sigiliu vamal local. La destinație s-a constatat lipsa a 1.287 bucăți confecții, destinatarul confirmând primirea diferenței de 14.377 bucăți confecții. La data de 18 noiembrie 2002 reclamantei i-a fost comunicat că, urmare pierderii mărfii, s-a stabilit răspunderea cărăușului la nivelul menționat. Reclamanta a anunțat asigurătorul cu privire la producerea riscului asigurat, a atașat documentele ce le avea la acea dată și a solicitat acordarea despăgubirii.

Asigurătorul a refuzat plata despăgubirii, invocând încălcarea dispozițiilor art. 6.6 lit. d) din Condițiile generale privind asigurarea de răspundere a transportatorului în calitate de cărăuș, cu referire la anunțarea tardivă a producerii pagubei, fapt ce conduce la decăderea din dreptul de despăgubire. Prin sentința nr. 2738/ E din 11 noiembrie 2003 Tribunalul Iași, secția comercială a admis acțiunea astfel cum a fost formulată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut încheierea contractului de asigurare și producerea riscului asigurat. Din coroborarea dispozițiilor art. 6.6. alin. (1) lit. d) și art. 6.7 alin. (2) din Convenția C.M.R. rezultă că asigurătorul are dreptul să refuze plata despăgubirii, în cazul anunțării cu întârziere cu privire la producerea riscului asigurat, numai dacă din acest motiv nu s-a putut determina cauza producerii evenimentului.

Ori, în cauză este adevărat că transportatorul a adus cu întârziere la cunoștință producerea riscului asigurat, însă această împrejurare nu a împiedicat stabilirea cauzei producerii acestuia. Astfel, poliția belgiană a stabilit că lipsa cantitativă la marfa transportată este datorată sustragerii produsă în noaptea de 31 iulie 2002. În fine, pe spatele poliței de asigurare nu este înscris împuternicitul asigurătorului din țara respectivă, împrejurare în raport de care în mod corect, în raport de dispozițiile art. 8.1 alin. (2) din Convenția C.M.R., constatarea pagubei s-a făcut de către o firmă specializată angajată de beneficiarul mărfii. Împotriva hotărârii primei instanțe, pârâta SC A.A.R.

SA București a declarat apel, criticile privind greșita aplicare a legii și angajarea răspunderii acesteia pentru un risc neasigurat. Mai mult, producerea prejudiciului, respectiv localizarea acestuia în patrimoniul transportatorului, nu a fost aprobată. Curtea de Apel Iași, prin decizia nr. 64/ A din 5 aprilie 2004, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă. În motivarea acestei hotărâri, instanța de control judiciar a reținut că pârâta dă o interpretare eronată textelor legale avute în vedere de prima instanță, pe care le redă trunchiat în calea de atac exercitată împotriva sentinței menționate. În raport de probatoriul administrat, în mod judicios prima instanță a reținut că poliția belgiană a stabilit cauza producerii riscului asigurat, iar întinderea prejudiciului a fost stabilită de societatea specializată.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. S-a susținut că în mod greșit nu a fost reținută incidența dispozițiilor art. 6.6 lit. d) din Convenția C.M.R., coroborat cu art. 6.7 alin. (2) din aceeași convenție. Sub aspectul acestei critici, s-a mai arătat că în mod greșit s-a reținut că poliția belgiană ar fi stabilit cauza producerii pagubei, care ar fi furtul, față de împrejurarea că poliția menționată nu a făcut altceva decât să consemneze în procesul verbal declarațiile șoferului. Potrivit constatărilor proprii ale organului de poliție, autovehiculul nu prezenta urme de spargere. În fine, nu s-a prezentat în cauză vreun înscris care să arate că s-au efectuat cercetări în continuare și a fost confirmat faptul sustragerii mărfii.

S-a mai susținut că instanța de apel nu a răspuns la ultimele două motive de apel, primul privind neproducerea unuia din riscurile asigurate, al doilea privind nedovedirea dezdăunării beneficiarului mărfii de către cărăuș. În concluzie, pârâta a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei. Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Este dovedit în cauză că între reclamantă și pârâtă a fost încheiat contractul de asigurare menționat. Din examinarea contractului de asigurare rezultă că interesul asigurabil privea indemnizarea pagubei produse, între altele, în cazul producerii acelor evenimente, în trafic rutier internațional, care atrag răspunderea asiguratului, în calitate de cărăuș.

Din contractul de asigurare menționat face parte integrantă, ca anexă, condițiile pentru asigurarea de răspundere a transportatorului în calitate de cărăuș. Potrivit art. 6.6 lit. d) din aceste condiții asiguratul este obligat să înștiințeze imediat asigurătorul, în scris, despre producerea riscului asigurat. Data producerii riscului asigurat apare ca fiind deosebit de importantă pentru părțile contractului de asigurare, deoarece din acel moment asiguratul a cunoscut că a suferit o daună și că începând din acel moment el are dreptul să pretindă indemnizația de asigurare, iar asigurătorul ia act că s-a produs o pagubă ce cade sub incidența contractului de asigurare, care dă naștere obligației acesteia de a indemniza pe asigurat.

Este de reținut în acest sens că nu valoarea în bani și nici proba care stabilește ce sumă ar putea pretinde asiguratul, elemente constitutive ale dosarului de daună ce se întocmește ulterior, nu constituie momentul nașterii dreptului la indemnizație ci producerea evenimentului asigurat. Drept urmare, acesta este momentul de la care se naște în sarcina asiguratului obligația notificării asigurătorului. Cum în contractul de asigurare părțile nu au stabilit un termen fix, obligația de notificare a reclamantei, în calitatea sa de asigurat, urma a fi îndeplinită într-un termen rezonabil care, potrivit anexei 4 la contract era stabilit ca fiind imediat, la aflarea producerii riscului asigurat. În cauză, asigurătorul nu a fost notificat în termen, respectiv imediat ce asiguratul a aflat despre producerea riscului asigurat, cu referire la sustragerea de mărfuri din autocamion în timpul efectuării transportului contractat.

Drept urmare, asigurătorul a fost în imposibilitate de a participa la stabilirea cauzelor și întinderea pagubei produse. Ca atare, în cauză devin incidente dispozițiile art. 6.7 alin. (2) din condițiile generale menționate, recursul constatându-se a fi întemeiat sub acest aspect. O altă interpretare este exclusă întrucât, aflându-ne într-un domeniu specific al dreptului, cu reglementări particulare, contractul de asigurare se interpretează strict limitativ raportat la prevederile în legătură cu acesta. Așadar, în raport de situația de fapt expusă și normele incidente, pronunțându-se în sensul admiterii acțiunii reclamantului, instanța a pronunțat o hotărâre supusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul, va modifica hotărârea atacată în sensul că va admite apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe și va schimba sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC A.A.R. SA București, împotriva deciziei comerciale nr. 64/ A din 5 aprilie 2004 a Curții de Apel Iași pe care o casează, admite apelul aceleași părți împotriva sentinței nr. 2738/ E din 11 noiembrie 2003 a Tribunalului Iași, secția comercială, pe care o schimbă în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC S.A.D.I. SA Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 februarie 2005.