Yavuz și Osman împotriva Turciei

DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 39863/02 de către Hasan Yavuz și A. Menaf OSMAN împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința la 9 mai 2006 în calitate de Cameră compusă din: J.-P. Președintele Costa A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze Doamna Mularoni Jočienė, judecători și dna S. Dollé Având în vedere cererea depusă la 2 octombrie 2002, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Primul reclamant, dl Hasan Yavuz, este un național turc și al doilea reclamant, dl A. Menaf Osman, este un național sirian, născut în 1955 și respectiv în 1965. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl F. Gümüș, un avocat practicant în Diyarbakır.

Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 13 martie 1993, reclamanții au fost arestați de ofițeri de poliție și au fost arestați sub suspectul de aderare la PKK (Partitul muncitorilor din Kurdistan). La 13 aprilie 1993 au fost aduse în fața judecătorului de instrucțiuni la Curtea de Securitate a statului Diyarbakır, care a ordonat detenția reclamanților în reținere. La 4 mai 1993, procurorul public a depus o acuzație la Curtea de Securitate a statului Diyarbakır, acuzând reclamanții de a fi membri ai PKK și de implicarea lor în activități separatiste împotriva Republicii Turciei. La 12 martie 2002, Curtea de Securitate a statului Diyarbakır a achitat primul reclamant al infracțiunii.

Al doilea reclamant a fost condamnat și condamnat la moarte, în conformitate cu art. 125 din Codul Penal, pe care sentința a fost apoi comutată la închisoare pe viață. În momentul introducerii cererii, procedura penală împotriva ambelor reclamante era încă în așteptare în fața Curții de Casație. COMPLAINTE Reclamanții se plâng în temeiul articolului 5 § 3 din Convenția cu privire la durata detenției lor în custodie de poliție. În plus, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, ei susțin că nu au fost judecați de un tribunal independent și imparțial din cauza judecătorului militar de pe banca Curții de Securitate a statului Diyabakır, precum și din cauza statutului judecătorilor civili de pe bancă.

În cele din urmă, ei se plâng sub același cap că procedurile penale împotriva lor nu au fost încheiate într-un timp rezonabil. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedura penală împotriva lor a depășit cerințele de timp rezonabil ale Convenției și că nu au avut un proces echitabil în fața judecătorului militar din cadrul Curții de Securitate a statului Diyarbakır, precum și statutul judecătorilor civili ai instanței respective. Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat.

Reclamanții susțin în continuare, în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție, că nu au fost aduse prompt în fața unui judecător sau a unui alt ofițer autorizat prin lege să exercite competența judiciară. Curtea constată că reclamanții au fost arestați la 13 martie 1993 și că au fost retras în custodie la 13 aprilie 1993. Cu toate acestea, cererea Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă pentru nerespectarea termenului de șase luni, în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să suspende examinarea plângerilor reclamanților privind durata procedurii penale și lipsa unui proces echitabil de către un tribunal independent și imparțial; declara restul cererii inadmisibil.

Președintele grefierului Dolle J.-P. Costa

SECOND SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 39863/02 by Hasan YAVUZ and A. Menaf OSMAN against Turkey The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 9 May 2006 as a Chamber composed of: Mr J.-P. Costa , President , Mr A.B. Baka , Mr I. Cabral Barreto , Mr R. Türmen , Mr M. Ugrekhelidze , Mrs A. Mularoni , Ms D. Jočienė, judges , and Mrs S. Dollé , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 2 October 2002, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The first applicant, Mr Hasan Yavuz, is a Turkish national and the second applicant, Mr A. Menaf Osman, is a Syrian national. They were born in 1955 and 1965 respectively. They are represented before the Court by Mr F. Gümüș, a lawyer practising in Diyarbakır.

The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows. On 13 March 1993 the applicants were arrested by police officers and were taken into custody on suspicion of membership of the PKK (the Workers’ Party of Kurdistan). On 13 April 1993 they were brought before the investigating judge at the Diyarbakır State Security Court, who ordered the applicants’ detention on remand. On 4 May 1993 the public prosecutor filed an indictment with the Diyarbakır State Security Court, accusing the applicants of being members of the PKK, and of their involvement in separatist activities against the Republic of Turkey. On 12 March 2002 the Diyarbakır State Security Court acquitted the first applicant of the offence.

The second applicant was convicted and sentenced to death, pursuant to Article 125 of the Criminal Code, which sentence was then commuted to life imprisonment. The whole case was sent for an appeal. At the time of the introduction of the application, the criminal proceedings against both applicants were still pending before the Court of Cassation. COMPLAINTS The applicants complain under Article 5 § 3 of the Convention of the length of their detention in police custody. They further allege under Article 6 § 1 of the Convention that they were not tried by an independent and impartial tribunal on account of the military judge on the bench of the Diyabakır State Security Court, as well as on account of the status of the civil judges on the bench.

They finally complain under the same head that the criminal proceedings against them were not concluded within a reasonable time. THE LAW 1. The applicants complain under Article 6 § 1 of the Convention that the criminal proceedings against them exceeded the reasonable time requirement of the Convention, and that they did not have a fair trial on account of the military judge on the bench of the Diyarbakır State Security Court, as well as the status of the civil judges of that court. The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.

2. The applicants further allege under Article 5 § 3 of the Convention that they were not brought promptly before a judge or other officer authorised by law to exercise judicial power. The Court notes that the applicants were arrested on 13 March 1993 and they were remanded in custody on 13 April 1993. However, the application was lodged with the Court on 2 October 2002, which is more than six months after the end of their police custody. Accordingly, this part of the application must be rejected for non-compliance with the six-month time-limit, pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Decides to adjourn the examination of the applicants’ complaints concerning the length of the criminal proceedings and the lack of a fair trial by an independent and impartial tribunal; Declares the remainder of the application inadmissible.

S. Dollé J.-P. Costa Registrar President