ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4829/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Gorj, prin sentința penală nr. 361 din 26 noiembrie 2002, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de inculpați din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (3) lit. a) C. pen., în infracțiunea de furt, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), e) și g) C. pen. și infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) din același cod. În baza art. 209 lit. a), e) și g) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 din același cod, a condamnat pe inculpații: B.F. și B.N. la câte o pedeapsă de un an și 6 luni închisoare, fiecare.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 din același cod, a condamnat pe fiecare din cei doi inculpați la câte o pedeapsă de 2 luni închisoare. În baza art. 33 – art. 34 C. pen., a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de un an și 6 luni închisoare, urmând ca fiecare inculpat să execute pedeapsa de un an și 6 luni închisoare. În baza art. 86 7 C. pen., a dispus ca inculpații să execute pedeapsa prin muncă, la SC G.T. SA Petroșani. A dispus interzicerea exercitării de către inculpați a drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe perioada prevăzută de art. 71 din același cod. A pus în vedere inculpaților dispozițiile art. 86 9 C. pen.

A dedus arestul preventiv de la data reținerii efective, 31 iulie 2002 și până la data pronunțării, 26 noiembrie 2002. A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului B.M. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 141 din 1 august 2002 și a inculpatului B.F., de sub puterea mandatului de arestare nr. 142 din 1 august 2002, emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. A constatat recuperat prejudiciul cauzat părții vătămate D.A.D. Inculpații au fost obligați fiecare, la plata sumei de câte 2.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Hotărând astfel, prima instanță, a reținut, în esență, următoarele: În ziua de 13 iulie 2002, cei doi inculpați au participat la o nuntă organizată pe raza localității de domiciliu, după care, s-au deplasat în municipiul Tg.

Jiu, la discoteca din incinta localului L.N. În acest loc au făcut cheltuieli exagerate care i-au pus pe gânduri în ceea ce privește justificarea banilor față de părinți. După miezul nopții, inculpații au hotărât să se întoarcă la domiciliul din satul Budieni, prezentându-se în stația taxi din fața Gării Tg. Jiu și comandând cursă taximetristului D.A.D., care deservea autoturismul T. Pe traseu, la periferia satului Budieni, inculpatul B.F., care ocupa locul din dreapta față, a întrerupt contactul autoturismului, timp în care cel de-al doilea inculpat, aflat pe unul din locurile din spate, a imobilizat partea vătămată.

Prin exercitarea de acte de violență, cei doi inculpați au reușit să o deposedeze de suma de 700.000 lei, de radiocasetofonul din dotarea autoturismului, precum și de telefonul mobil marca E. Observând că odată oprit autoturismul trebuia împins, din lipsa curentului la baterie și din dorința de a expedia partea vătămată de la fața locului, cei doi inculpați au împins autoturismul, ceea ce explică urmele papilare lăsate de aceștia pe partea din spate a autoturismului. În urma loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale. Inculpații nu au recunoscut faptul că au deposedat de bunuri pe partea vătămată, prin violență, ci doar că, la destinație, s-a iscat o altercație între ei și partea vătămată, cu privire la suma pretinsă de către aceasta.

Audiată în cursul urmării penale, partea vătămată a descris activitatea infracțională a inculpaților pretinzând că aceștia i-au sustras prin violență bunurile amintite, însă, în cursul cercetării judecătorești a declarat că în momentul în care a oprit autoturismul în localitatea Budieni, s-a iscat o altercație între acesta și inculpați cu privire la suma pretinsă, timp în care, inculpații l-au lovit în zona feței. Împotriva sentinței penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, criticând-o pentru greșita schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tâlhărie, în infracțiunile de furt calificat și de lovire.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 385 din 18 septembrie 2003, a admis apelul declarat de parchet, a desființat sentința, a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b) și c) și alin. (3) lit. a) C. pen., în aceea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) din același cod și în baza acestor din urmă texte de lege, a condamnat pe inculpații B.F. și B.N. la câte 4 ani închisoare, fiecare și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 64 și art. 71 C. pen. A dedus pentru ambii inculpați detenția de la 31 iulie 2002, la 27 noiembrie 2002. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A dispus obligarea inculpaților la plata sumei de câte 1.500.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 400.000 lei, onorariu de avocat din oficiu către Baroul de Avocați Craiova, se va suporta din fondul avansat de Ministerul Justiției.

În motivarea acestei soluții, instanța de control judiciar a reținut, pe baza probelor de la dosar, că cei doi inculpați prin violență, în noaptea de 13 iulie 2002, au deposedat partea vătămată de bunurile menționate în plângere și ca atare, în mod greșit instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, dată prin rechizitoriu, din infracțiunea de tâlhărie, în infracțiunile de furt calificat și de lovire sau alte violențe. În susținerea acestei concluzii, instanța de control judiciar a arătat: „Este demonstrat în cauză cu declarația părții vătămate dată la urmărirea penală și cu declarația martorului P.V.V. că în noaptea respectivă a fost tâlhărit de două persoane care i-au luat telefonul mobil și banii.

În același sens, martorul C.D., coleg de serviciu cu partea vătămată a precizat că a doua zi dimineața partea vătămată i-a spus că a fost tâlhărit de două persoane necunoscute și mai mult, s-a demonstrat că rude apropiate ale celor doi inculpați au intrat în legătură cu partea vătămată pentru a le crea o situație mai favorabilă. Aceste demersuri sunt confirmate de martorii Șt.G., V.F.A., C.D. și C.N.” Împotriva deciziei penale, în termenul legal, inculpații B.F. și B.N.

au declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea dosarului spre rejudecare la instanța de fond, criticile formulate fiind următoarele: - nemotivarea de către instanța de apel a soluției de schimbare a încadrării juridice a faptelor, în infracțiunea de tâlhărie; - apărările ce le-au fost făcute de către avocații ce au răspuns în cauză s-au făcut cu încălcarea dreptului la apărare, întrucât apărătorii, punând concluzii, în principal, pentru achitare, iar în subsidiar, să se rețină în sarcina inculpaților infracțiunile de lovire și furt calificat, au contribuit practic, la condamnarea lor; - neclaritatea dispozitivului deciziei penale atacate, în condițiile în care, în cuprinsul său, se precizează de către instanța de control judiciar că desființează hotărârea instanței de fond și totodată, menține celelalte dispoziții ale sentinței; - administrarea insuficientă a probelor pentru aflarea adevărului și îndeosebi a declarațiilor părții vătămate care erau esențiale în stabilirea exactă a situației de fapt și implicit, a încadrării juridice a faptelor; - greșita individualizare a pedepselor, în raport de circumstanțele personale ale inculpaților (infractori tineri, fără antecedente penale, pericol social redus al faptei și prejudiciu modic) ceea ce conduce la aplicarea de circumstanțe atenuante.

Recursurile declarate de inculpații B.F. și B.N. sunt întemeiate numai pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Cu privire la critica formulată de inculpați, în sensul că instanța de control judiciar nu ar fi motivat soluția de schimbare a încadrării juridice a faptelor, din infracțiunile de furt și de lovire, reținute în sarcina lor de instanța de fond, în infracțiunea de tâlhărie, se constată că este nefondată, de vreme ce în considerentele deciziei atacate, se argumentează, în fapt și în drept, întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., argumente redate pe larg și în cuprinsul prezentei decizii.

Nici critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare al inculpaților nu poate fi primită, în condițiile în care, pe întreg parcursul procesului penal, apărarea acestora a fost asigurată, la urmărirea penală și instanța de fond, de apărător ales, avocat C.C., iar în faza apelului, asistența juridică le-a fost asigurată de apărători aleși, avocat C.N., avocat D.C. și avocat D.D., precum și de apărătorii desemnați din oficiu, avocat O.T., avocat M.C. și avocat N.M. (cu împuternicirile avocațiale); la dezbaterile asupra apelului, concluziile fiind puse de avocat D.D., apărător ales pentru inculpatul B.M. și de avocat M.C., apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul B.F., concluziile acestora, bazându-se în mod evident, pe ansamblul probator de la dosar.

Nu poate fi primită nici critica referitoare la neclaritatea dispozitivului deciziei penale, în sensul că, în cuprinsul său se menționează pe de o parte că se desființează sentința penală nr. 361 din 26 noiembrie 2002, iar pe de altă parte, menține celelalte dispoziții ale sentinței, situație în care, inculpaților nu le-ar fi clar dacă pedeapsa aplicată se mai execută la locul de muncă, conform art. 86 7 C. pen., sau dacă mai beneficiază de circumstanțe atenuante, conform art. 74 – art. 76 din același cod, după cum a stabilit instanța de fond. În legătură cu această critică este de observat că instanța de apel, admițând apelul declarat de parchet, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpați, din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b) și c) și alin. (3) lit. a) C. pen.

(pentru care au fost trimiși în judecată prin rechizitoriu), în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) din același cod și în baza acestor din urmă texte de lege și cu aplicarea dispozițiilor art. 74 și art. 76 C. pen. (după cum reiese din minuta deciziei penale nr. 385 din 18 septembrie 2003), a condamnat pe inculpați la câte 4 ani închisoare, fiecare, precizând, totodată, că se aplică în cauză și dispozițiile art. 64 și art. 71 C. pen. Se constată așadar, că instanța de control judiciar a procedat legal, realizând o nouă individualizare a pedepselor, în raport de încadrarea juridică pe care a dat-o faptelor comise de inculpați și prin reținerea în favoarea acestora a circumstanțelor atenuante, le-a aplicat pedepse sub minimul special prevăzut de lege, de câte 4 ani închisoare pentru fiecare, cu executarea acestora prin privare de libertate.

În aceste condiții este evident că dispozițiile din hotărârea instanței de fond, ce au fost menținute prin decizia penală atacată, sunt numai cele referitoare la constatarea că prejudiciul cauzat părții vătămate a fost recuperat și de obligare a fiecărui inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate la judecata în fond. Analizând actele și lucrările de la dosar, se constată că în cauză a fost administrat un probatoriu amplu, căruia instanța de apel i-a dat o justă și completă interpretare, stabilind corect situația de fapt, vinovăția inculpaților și încadrarea faptelor comise de aceștia în textul de lege corespunzător, astfel că, nu poate fi primită critica acestora la administrarea unui probatoriu insuficient pentru aflarea adevărului, stabilirea exactă a situației de fapt și implicit a încadrării juridice a faptelor.

Există la dosarul cauzei probe care atestă fără dubiu că inculpații au folosit violența pentru a deposeda de bunuri pe partea vătămată și întrucât, aceste aspecte au constituit obiect de analiză și în fața instanței de apel, în motivarea soluției de schimbare a încadrării juridice a faptelor, în infracțiunea de tâlhărie, argumente redate pe larg și în conținutul prezentei decizii, și pe care instanța de recurs și le însușește pe deplin, reluarea lor nu se mai impune. Nefondată este și critica referitoare la greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama, între altele, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Analizând această critică în raport cu prevederile textului de lege citat, se constată că nu se poate reține că pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată fiecărui inculpat, coborâtă, ca urmare a reținerii de circumstanțe atenuante, cu mult sub minimul special de 7 ani închisoare, prevăzut de textul de lege incriminator, ar fi severă, având în vedere natura infracțiunii și modalitatea în care a fost comisă, aspecte care imprimă faptei un pericol social ridicat, la care se adaugă și faptul că, pe parcursul procesului penal, în pofida probelor de la dosar, inculpații au negat deposedarea părții vătămate, prin folosirea violenței, încercând astfel să zădărnicească aflarea adevărului. Se constată însă, că decizia penală atacată este nelegală în ce privește dispoziția de obligare a inculpaților, în faza apelului, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de câte 1.500.000 lei, fiecare.

În acest sens, este de reținut că, potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.: „În cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori și-a retras apelul, recursul și cererea”. Or, în speță, se constată că, deși, inculpații nu au exercitat calea de atac a apelului, prin decizia penală nr. 385 din 18 septembrie 2003, Curtea de Apel Craiova a dispus, contrar dispozițiilor legale mai sus menționate, obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de câte 1.500.000 lei, fiecare. Cum asemenea dispoziție este lipsită de suport legal, Curtea urmează să o înlăture.

În consecință, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, va admite recursurile declarate de inculpații B.F. și B.N., va casa decizia penală atacată, numai cu privire la dispoziția de obligarea lor la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de soluționarea apelului și va dispune conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de inculpații B.F. și B.N. împotriva deciziei penale nr. 385 din 18 septembrie 2003 a Curții de Apel Craiova. Casează decizia atacată, numai cu privire la dispoziția de obligare a inculpaților la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.500.000 lei, fiecare, pe care o înlătură. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților timpul reținerii și al arestării preventive de la 31 iulie 2002 până la punerea efectivă în libertate. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 septembrie 2004.