ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3718/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 819 din 15

decembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Timiș, a fost condamnat inculpatul

A.S.V. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., și la 3 ani

închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de viol, prevăzută de art. 20,

raportat la art. 197 alin. (1), combinat cu art. 204 și art. 21 C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea,

la care s-a adăugat un spor de un an închisoare, în final inculpatul urmând să

execute pedeapsa totală de 7 ani închisoare.

Totodată, au fost interzise

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 27

mai 2003 la zi.

În temeiul art. 116 C. pen., a fost

interzis inculpatului dreptul de a se afla în municipiul Timișoara pe o

perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Sub aspectul laturii civile,

inculpatul a fost obligat să plătească părții civile R.M. suma de 1.000.000 lei

cu titlu de despăgubiri civile.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

La data de 26 mai 2003, în jurul

orelor 21,30, partea vătămată R.M. a sosit în Timișoara cu scopul de a-și

vizita copilul minor care a rămas în urma desfacerii căsătoriei la fostul soț.

La un moment dat, partea vătămată a fost atacată de inculpatul A.S.V. care a

reușit să o dezbrace de pantaloni. Întrucât victima s-a opus, inculpatul a

imobilizat-o de mâini și a încercat să întrețină un raport sexual silit, însă

rezistența acesteia l-a descurajat, dar a continuat să o imobilizeze

nepermițându-i să plece în speranța că în final va reuși să-și materializeze

activitatea de viol.

Cu toate că partea vătămată a

încercat să fugă inculpatul a amenințat-o cu moartea și pentru a fi mai

convingător a îndreptat asupra capului victimei o sticlă cu bere.

După mai multe ore de supliciu

partea vătămată a reușit să se ridice, și-a luat sacoșele cu care a venit, gest

care l-a înfuriat pe inculpat, acesta s-a repezit spre sacoșe, a tras de ele,

astfel că ruperea mânerelor i-a permis sustragerea acestora.

Văzând că a fost deposedată de

bunuri, iar inculpatul persistă în încercarea de a întreține relații sexuale

împotriva voinței sale, victima a fugit spre o stație de tramvai aflată în

apropiere, cu scopul de a ajunge la sediul poliției, însă pe drum a întâlnit un

echipaj de gardieni publici cărora le-a relatat incidentul și cu care a revenit

la locul faptei.

Întrucât inculpatul dispăruse,

gardienii au anunțat telefonic organele de poliție care s-au deplasat la locul

faptei și împreună au cercetat împrejurimile.

În final, organele de poliție l-au

depistat pe autor și concubina sa la o distanță de 200 m de locul incidentului,

cei doi căutând prin sacoșele părții vătămate, concubina inculpatului fiind

chiar îmbrăcată cu hainele victimei. La locul faptei a fost găsit în iarbă un

lănțișor aparținând victimei și care i-a căzut în momentele în care a fost

bruscată.

Situația de fapt expusă a fost

stabilită pe baza plângerii și declarațiilor părții vătămate, proceselor

verbale întocmite de organele de urmărire penală, depozițiilor martorilor:

L.D., T.P., T.V., V.C., I.S., E.M. și T.A., probe coroborate cu declarațiile

inculpatului.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia penală nr. 92/ A din 15 martie 2004, a respins apelul formulat de

inculpat, apel ce a vizat reindividualizarea pedepsei aplicate.

Împotriva acestei decizii inculpatul

a declarat recurs prin care a solicitat casarea hotărârilor pronunțate și

trimiterea cauzei la instanța de fond pentru completarea probelor. În subsidiar

inculpatul a reiterat motivul de apel invocat, în sensul de a se reduce

pedeapsa.

Recursul nu este fondat.

Instanța de fond a stabilit în mod

corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, readministrând probele

dispuse în faza de urmărire penală și a încuviințat toate cererile formulate de

inculpat.

Depozițiile martorilor V.C., I.D., S.A.,

E.M. și T.P. sunt relevante în ceea ce privește atitudinea agresivă față de

partea vătămată care, datorită amenințărilor verbale și fizice exercitate de

inculpat, a fost nevoită să-și abandoneze bagajele.

Faptul că partea vătămată nu a fost

audiată în faza de cercetare judecătorească (deși instanța a dispus în mod

repetat citarea acesteia la cele două adrese indicate în rechizitoriu) nu

constituie un motiv de casare cu trimitere atâta vreme cât toate celelalte

mijloace de probă indică drept autor al infracțiunilor pe inculpat (de altfel

sacoșele victimei au fost găsite asupra inculpatului iar concubina acestuia se

îmbrăcase cu o parte din bunurile sustrase).

Din plângerea formulată de partea

vătămată, din procesul verbal de confruntare, din procesul verbal de constatare

și din depozițiile martorilor E.M. și S.A. rezultă că inculpatul a comis și

tentativa la infracțiunea de viol.

În consecință, vinovăția

inculpatului rezultă cert din toate probele administrate motiv pentru care nu

se impune reluarea cercetării judecătorești.

Referitor la individualizarea

pedepsei, Curtea constată că au fost respectate criteriile prevăzute de art. 72

C. pen., ținându-se seama atât de pericolul social concret al faptelor comise,

cât și de persoana infractorului.

Comiterea a două infracțiuni în

concurs real, în condițiile de loc și de timp arătate și consecințele grave

cauzate victimei relevă un pericol social ridicat just apreciat de instanța de

fond și de control judiciar.

Referitor la profilul moral al

inculpatului, au fost avute în vedere datele ce caracterizează persoana

acestuia, inclusiv faptul că a negat infracțiunile reținute în sarcina sa, în

pofida probelor ce îi evidențiau vinovăția.

În raport de considerentele expuse,

recursul declarat de inculpat nu este fondat și în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

Se va computa perioada arestării

preventive, iar în temeiul art. 192 alin. (2) din același cod, inculpatul va fi

obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul A.S.V. împotriva deciziei penale nr. 92/ A din 15 martie

2004 a Curții de Apel Timișoara.

Deduce din pedeapsă, timpul

arestării preventive a inculpatului de la 27 mai 2003 la 2 iulie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

iulie 2004.