Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.04.2005
casat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2345/2005

HOTĂRÂRE
07.04.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2345/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 36 din 25 februarie 2004, Tribunalul Olt, în baza art. 101 alin. (1) lit. b), raportat la art. 103 C. pen., a aplicat inculpatului minor G.M.G. măsura educativă a libertății supravegheate pe timp de un an, pentru tentativă la infracțiunea de viol, prevăzută de art. 20, raportat la art. 197 alin. (3) teza 1, cu aplicarea art. 99 și următoarele din același cod. A încredințat supravegherea minorului mamei sale, B.M.M., iar în baza art. 103 alin. (2) C. pen., i-a pus în vedere acesteia că are îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului în scopul îndreptării lui și are obligația să înștiințeze instanța de îndată, dacă acesta se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele ori a săvârșit din nou o faptă prevăzută de legea penală.

În baza art. 103 alin. (3) C. pen., a interzis minorului pe perioada libertății supravegheate să frecventeze barurile, restaurantele și discotecile. S-a pus în vedere minorului prevederile art. 103 alin. (4) și (6) C. pen. În baza art. 488 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în executare a măsurii educative luată față de minor. Inculpatul minor a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente B.M.M. la 5.000.000 lei daune morale către partea civilă N.E. și la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că, în ziua de 3 august 2003, în jurul orei 16,00, minorul N.C. se afla cu gâștele pe malul pârâului Vedea din comuna Corba când, la un moment dat, a apărut în zonă inculpatul, care se întorcea din comuna Teslui de la bunici.

Acesta a mers la minor și i-a propus să meargă să pescuiască în pârâu, propunere care a fost acceptată, iar în momentul în care au ajuns într-un loc mai retras, cu multe sălcii, inculpatul i-a propus minorului să se dezbrace. Deoarece minorul a refuzat, inculpatul l-a dezbrăcat cu forța și l-a așezat pe sol, cu fața în jos, după care s-a dezbrăcat și el și s-a așezat deasupra, astupându-i gura cu mâna pentru a nu țipa. Profitând de un moment de neatenție al inculpatului, minorul a început să strige după ajutor. În aceste împrejurări, inculpatul și-a întrerupt activitatea infracțională, s-a îmbrăcat și a părăsit locul faptei. Curtea de Apel Craiova, secția penală, prin decizia nr. 422 din 12 octombrie 2004, a admis apelurile declarate de procuror și de partea vătămată N.C., prin reprezentantul legal N.E., și a desființat sentința sub aspectul laturii penale.

Înlăturând dispozițiile art. 103 C. pen., în baza art. 104 a aplicat inculpatului minor măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, dispunând punerea de îndată în executare a acestei măsuri. Declarând recurs împotriva acestei hotărâri, inculpatul minor a solicitat să fie menținută hotărârea instanței de fond. Recursul este întemeiat. Concluzia la care a ajuns instanța de fond, în sensul că reintegrarea socială a minorului poate fi făcută printr-o supraveghere atentă și permanentă din partea mamei sale, este justificată și întemeiată pe actele dosarului. În primul rând este de remarcat faptul că inculpatul minor a avut la data comiterii faptei vârsta de numai 15 ani și 11 luni, fiind elev în clasa a VIII-a, caracterizat de diriginta sa ca având un comportament corespunzător, fiind integrat în colectivitate, însă cu un nivel de inteligență mediocru.

Totodată, ancheta socială și referatul de evaluare întocmit de Serviciul de reintegrare socială și supraveghere de pe lângă Tribunalul Olt au stabilit că atât înainte cât și după săvârșirea faptei minorul a avut o comportare bună atât în familie cât și în societate, nu are antecedente penale, are sprijin moral și material din partea familiei, cum și dorința de continuare a studiilor. În sfârșit, expertiza medico-legală psihiatrică efectuată în cauză, a concluzionat că inculpatul minor prezintă „Tulburări de conduită la o personalitate dizarmonică în structurare. Intelect normal IQ-82 și are păstrată capacitatea psihică de apreciere critică asupra faptei și asupra consecinței sale social-negative față de care s-a apreciat că atât în prezent cât și la data săvârșirii faptei discernământul a fost păstrat”.

În contextul acestor considerente care vizează comportamentul inculpatului minor în societate și familie, precum și modul de conștientizare a faptei săvârșite (urmările socialmente periculoase fiind minime), măsura educativă a libertății supravegheate dispusă de prima instanță este suficientă pentru îndreptarea minorului. Ca atare, recursul va fi admis și, casându-se hotărârea instanței de apel, va fi menținută hotărârea instanței de fond. Onorariul cuvenit avocatului din oficiu va fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul G.M.G. împotriva deciziei penale nr. 442 din 12 octombrie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția penală. Casează decizia penală atacată și menține dispozițiile sentinței penale nr. 36 din 25 februarie 2004 a Tribunalului Olt, secția penală. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 aprilie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-07-01
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3144/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Călărași, prin sentința penală nr. 62 din 31 mai 2002, a luat față de minorul inculpat B.I. măsura educativă a internării într-un centru de reeducare,
ÎCCJ 2006-05-17
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3151/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 688 din 31 octombrie 2005, Tribunalul Timiș, în baza art. 103 2 alin. (1) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) l
ÎCCJ 2006-10-31
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6334/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 68 din 20 februarie 2006, Tribunalul Dâmbovița în baza dispozițiilor art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și (2 1 ) lit. a) C. pen., cu apl
ÎCCJ 2005-10-18
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5854/2005
C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. În baza art. 110 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 5 ani și 6 luni care constituie termen de încercare. S-a încredințat supravegherea minoru
ÎCCJ 2004-05-19
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2712/2004
Deliberând asupra cauzei penale de față; Din actele dosarului rezultă următoarele: Prin sentința penală nr. 62 pronunțată la data de 31 mai 2002 s-a luat față de minorul B.I. măsura internării într-un centru de reeducare până la împlinirea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă