ÎCCJ, Decizia nr. 345/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 329 din 14 decembrie 2000, Tribunalul Argeș, secția penală, a condamnat inculpata I.M., la un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 31, raportat la art. 282 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 C. pen. și la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 31, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 C. pen. A contopit pedepsele și a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare. În baza art. 65 și art. 215 alin. (5) C. pen., a aplicat inculpatei menționate, pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 5 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

A obligat inculpata, să plătească părții civile SC A. SA Pitești, sumele de 794.456 lei și de 385.090.520 lei, cu titlu de despăgubiri. În baza art. 163 C. proc. pen., a instituit sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatei, până la acoperirea prejudiciului. A anulat fila cec falsă, aflată la dosarul de urmărire penală. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în cursul lunii iunie 1995, inculpata I.M., în calitate de asociat și administrator la SC L.I. SRL Delureni, a convenit cu numita G.T., administrator la SC R.C. SRL Topoloveni, ca aceasta din urmă să-i livreze motorină și combustibil tip M. În baza acestei înțelegeri, inculpata I.M. a încredințat numitei G.T., o filă cec semnată și ștampilată, urmând ca celelalte rubrici să fie completate de către aceasta din urmă.

La data de 9 iulie 1999, G.T. a comandat la SC A. SA Pitești, carburanții solicitați de inculpată, în valoare de 1.600.000.000 lei, pentru plata cărora a remis furnizorului, fila cec primită de la inculpată, completată cu valoarea furniturii. La 31 iulie 19999, SC A. Pitești a livrat către SC R. SRL Topoloveni, cantitatea de 147.450 kg produs petrolier, iar la data de 17 iulie 1999, cantitatea de 47.600 kg motorină și 17.500 kg produs petrolier. La introducerea cecului în bancă, s-a constatat lipsa disponibilităților bănești necesare acoperirii acestuia. Din probele administrate a rezultat că inculpata s-a înțeles cu numita G.T., ca termenul scadent al filei cec să fie data de 27 iunie 1999, în ideea că până data menționată, valoarea mărfii să fie achitată cu ordine de plată.

Curtea de Apel Pitești, secția penală, prin decizia penală nr. 320/A din 20 decembrie 2001, a admis apelul declarat de inculpata I.M. împotriva hotărârii primei instanțe, a desființat în parte sentința atacată, în sensul că, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunile prevăzute de art. 31, raportat la art. 282 alin. (1) C. pen. și de art. 31, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., ambele cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 din același cod, în infracțiunea prevăzută de art. 31, raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 C. pen., texte de lege în baza cărora a condamnat-o pe aceasta, la 2 ani închisoare.

A înlăturat aplicarea art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. S-a reținut că, din moment ce prin alin. (4) al art. 215 C. pen., este incriminată însăși emiterea unui cec fără acoperire, nu există temei legal pentru ca fapta comisă de inculpată, să fie încadrată și în dispozițiile art. 282 alin. (1) C. pen. Totodată, în raport cu modificarea art. 146 C. pen., prin O.U.G. nr. 207/2000, înainte de condamnarea definitivă, se impune schimbarea încadrării juridice, în sensul înlăturării alin. (5) al art. 215 C. pen. Prin decizia nr. 3044 din 25 iunie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpata I.M.

împotriva acestei din urmă hotărâri, reținând că situația de fapt este corect stabilită, corespunzător probatoriului administrat în cauză, că încadrarea juridică este cea legală, iar pedeapsa este just proporționalizată. Împotriva celor trei hotărâri pronunțate în cauză, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen. S-a susținut că hotărârile atacate au fost pronunțate cu încălcarea legii, în mod greșit infracțiunea fiind încadrată în dispozițiile art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen., în loc de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934.

Astfel, elementele materiale ale celor două infracțiuni sunt identice, deosebirea constând în faptul că, pentru existența infracțiunii de înșelăciune prin cecuri, se cere ca acțiunile constitutive ale elementului material, să fie săvârșite în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, un folos injust și ca, prin săvârșirea lor, să se creeze o pagubă, beneficiarului cecului. Or, sesizată de martora G.T., inculpata a plătit o parte din valoarea produselor petroliere în cursul urmăririi penale, iar diferența a fost achitată în cursul cercetării judecătorești. Ca atare, în contextul menționat, în mod greșit instanțele au reținut că inculpata a urmărit inducerea în eroare a părții civile. Așa fiind, cum inculpata, prin emiterea filei cec, fără a avea disponibil la tras în acel moment, a încălcat dispozițiile art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, se impune schimbarea încadrării juridice, în această din urmă infracțiune.

În concluzie, Procurorul general a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor și rejudecarea cauzei, în limitele arătate. Recursul în anulare este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, modificată, se pedepsește cu amendă sau cu închisoare de la 6 luni, la un an, în afară de cazul când fapta constituie un delict sancționat cu o pedeapsă mai mare, în care caz se aplică această din urmă pedeapsă, „oricine emite un cec, fără a avea la tras disponibil suficient, sau după ce cecul și mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel, în total sau în parte de disponibilul avut”.

Totodată, art. 215 alin. (4) C. pen., sub denumirea marginală „înșelăciunea ”, dispune în sensul că „emiterea unui cec asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în total sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. (1), dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alin. (2)”. Se constată, așadar, existența unui concurs de texte, situație invocată de Procurorul general, prezentând identitate sub aspectul valorii ocrotite, cu referire la proprietate, corespunzător art. 1 C. pen.

și la relațiile sociale ce se formează în jurul acestei valori, în raporturile comerciale. Acest concurs privește acte materiale constând în emiterea unui cec, fără a avea în cont disponibilul necesar acoperirii acestuia sau a altor operațiuni având drept consecință diminuarea soldului contului, sub limita aptă a asigura onorarea cecului emis de trăgător. Existența concursului de texte menționat pune, într-adevăr, problema încadrării juridice, a stabilirii concordanței depline între fapta concretă săvârșită de inculpată și norma penală specială care încriminează acea faptă. Înlăturarea dificultății încadrării juridice este realizată prin interpretarea textelor menționate, în raport cu forma propozițională care identifică înțelesul voit de legiuitor, prin stipularea unor condiții suplimentare de angajare a răspunderii penale, prin încadrarea faptei, în dispozițiile art. 215 alin. (4) C. pen.

Astfel, deși ambele texte au în vedere, între altele, cerința imperativă a acoperirii cecului, condițiile suplimentare înscrise în art. 215 alin. (4) C. pen., față de cele înscrise în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, privesc săvârșirea faptei „în scopul arătat în alin. (1) al art. 215 C. pen. ” și „dacă s-a pricinuit o pagubă, posesorului cecului”. Ca atare, emiterea unui cec fără acoperirea necesară, constituind infracțiune în toate cazurile, cu referire la încadrarea juridică în unul din textele menționate, apar următoarele distincții: - emiterea unui cec, fără a avea la tras suficient disponibil în cont pentru acoperirea acestuia, constituie infracțiunea prevăzută în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, dacă această situație a fost cunoscută și acceptată de beneficiar; - emiterea unui cec fără acoperirea bancară necesară, în scopul arătat în art. 215 alin. (1) C. pen.

și dacă s-a pricinuit o pagubă, posesorului cecului, constituie infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen. În consecință, pentru legala încadrare juridică a faptei de emitere a unui cec fără asigurarea anticipată a disponibilului în cont, necesar pentru acoperirea acestuia, probatoriul administrat ar trebui să dovedească că neîndeplinirea acestei condiții a fost cunoscută de beneficiar sau că este rezultatul inducerii intenționate în eroare a beneficiarului cecului. Titularul recursului în anulare a susținut că în cauză inexistența în cont a disponibilului necesar a fost cunoscută de beneficiarul cecului, împrejurare în raport cu care inculpata se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de pericol prevăzută în legea cecului.

În susținerea acestei afirmații, prin recursul în anulare se face trimitere la dosarul de urmărire penală. Or, în procesul-verbal de confruntare este consemnată susținerea inculpatei, că s-a înțeles cu numita G.T. să nu introducă cecul la plată, neconfirmată, însă, de aceasta din urmă. Totodată, cu referire la dosarul de urmărire penală, care privește procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, aspectul anterior menționat nu se regăsește în declarația inculpatei. De altfel, examinând cauza, în raport cu această susținere, se constată că inculpata a mai afirmat, atât la urmărirea penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, că a remis cecul în alb, ca o garanție și a solicitat numitei G.T., să nu îl introducă în bancă, fără ca această afirmație să fie confirmată, fie de numita G.T., fie de altă probă a dosarului.

Rezultă, așadar, că împrejurarea cunoașterii de către beneficiarul cecului, a faptului neacoperirii acestuia, cu disponibil în cont, la data emiterii, nu este susținută de materialul probator administrat, așa încât recursul se constată a fi nefondat sub aspectul acestei critici. În fine, s-a mai susținut că lipsa intenției inducerii în eroare a părții civile este confirmată de efectuarea de plăți ulterioare în contul sumei datorate. Or, această împrejurare nu poate primi semnificația arătată, pe de o parte, în raport cu împrejurarea, probată, a necunoașterii de către beneficiar, la data emiterii cecului-concomitent moment al săvârșirii infracțiunii, a lipsei disponibilului în cont. Pe de altă parte, din actele dosarului nu rezultă lichidarea debitului, prin plăți efectuate în cursul urmăririi penale și, respectiv, în cursul judecării în fond a cauzei.

Actul de la dosarul de fond, la care se face trimitere prin recursul în anulare, nu confirmă susținerile titularului acestei căi de atac, privind lichidarea debitului. Astfel, prin adresa de la dosarul de fond, partea civilă învederează primei instanțe, că inculpata figurează în evidențele acesteia, ca debitoare pentru suma de 794.456.360 lei, c/val marfă neachitată, dintr-un debit inițial de 1.512.993.360 lei și pentru suma de 385.090.520 lei, cu titlu de dobânzi la termenul restant. Ca atare, plățile parțiale efectuate de către inculpată, reprezintă o măsură de diminuare a pagubei produse părții civile, la a cărei reparare prin plată oricum ar fi fost obligată în acțiunea civilă, alăturată acțiunii penale.

Drept urmare, inculpata a fost obligată la plata debitului restant, în cuantumul redus prin plățile parțiale. În același timp, prima instanță a obligat inculpata, în favoarea părții civile, și la plata dobânzii aferente debitului restant din c/val marfă livrată și achitată în parte. Așa fiind, reducerea debitului prin plata parțială invocată, nu poate fi apreciată decât ca o manifestare a interesului inculpatei, de a nu-și afecta negativ propriul patrimoniu prin obligarea la plata dobânzilor calculate la un debit mai mare. Împrejurarea neefectuării decât în parte a plății valorii mărfii primite de către inculpată, în raport cu dispozițiile art. 969, 970 și 1361 C. civ. și lipsa de semnificație a plății parțiale, în raport cu dispozițiile art. 14 C. proc.

pen., cu referire la art. 998, raportat la art. 1084 C. civ., în sensul vizat, duc la constatarea ca neîntemeiată, și a celei de a doua critici formulate prin recursul în anulare. În concluzie, încadrarea juridică a faptei fiind cea legală, hotărârile atacate nu sunt supuse cazului de casare invocat prin recursul în anulare. Totodată, nici alte cazuri de casare susceptibile a fi puse în discuție din oficiu nu se constată. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul în anulare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței penale nr. 328 din 7 decembrie 2000 a Tribunalului Argeș, secția penală, deciziei penale nr. 320 din 20 decembrie 2001, a Curții de Apel Pitești, secția penală și deciziei nr. 3044 din 25 iunie 2003, a Curții Supreme de Justiție, secția penală, privind pe inculpata I.M. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2004.