ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2900/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea îndreptată la 3 martie 2003 pe rolul Tribunalului Vâlcea,

reclamanta C.N.P.A.S. a chemat în judecată pe pârâta SC E.L. SA pentru

retrocedarea imobilului situat în localitatea Olănești și alcătuit din terenul

pe care s-a aflat oficiul telefonic și pe care se află librăria G Coșbuc.

Temeiul de drept al acțiunii reclamantei a fost art. 480 și urm. C. civ.

Tribunalul Vâlcea prin sentința civilă nr. 338 din 10 iunie 2003 a

respins acțiunea.

Pentru a motiva această soluție instanța a reținut că SC Olănești SA,

societate anonimă a fost proprietara băncii Marmorosch Blank iar în 1940

stațiunea a intrat în administrarea Centrului Național de Românizare fiind cu

acest statut până în 23 august 1944.

La 5 octombrie 1965 Societatea Anonimă Olănești a vândut mai multe

terenuri și vile Casei Centrale de Asigurări Sociale. Printre bunurile vândute

se aflau la acel moment imobile afectate de ipoteci, privilegii erau în

executare silită sau aveau caracter litigios.

Instanța a reținut că nu s-au făcut dovezi din care să rezulte că

imobilul revendicat se află printre cele vândute din 1945 și nici din care să

rezulte titlul de proprietate al reclamantei.

S-a constatat că pârâta care deține terenul revendicat a făcut dovada

proprietății în temeiul Legii nr. 15/1990 și H.G. 246/1991, acte normative prin

care statul a transferat proprietatea din patrimoniul său fostelor

întreprinderi de stat, transformate în societăți comerciale.

S-a mai constatat că pârâta a devenit societate privatizată în temeiul

Legii 58/1991 și Legii 77/1974 și salariații săi au devenit acționari prin

cumpărarea de acțiuni (contract nr. 247/1995 și 440/1995).

Curtea de apel Pitești prin decizia 134/A din 25 septembrie 2003 a

respins ca nefondat apelul reclamantei.

În motivarea soluției curtea a reținut că instanța de fond nu a respins

acțiunea pentru lipsa calității procesuale active a reclamantei, deci critica

acesteia că nu a fost recunoscută ca succesoarea de drept a Casei Centrale de

Asigurări Sociale, este neîntemeiată.

Instanța a dat o corectă soluționare cauzei pe fondul său, constatând că

reclamanta nu a dovedit în mod cert că este proprietara bunului revendicat.

Actul de vânzare cumpărare din 1945 invocat nu poate face această dovadă

câtă vreme în cuprinsul său nu este identificat terenul nici în întindere nici

prin vecinătăți.

S-a mai constatat că instanța a făcut o corectă aplicare a regimului

juridic al terenului în raport de actele normative ce au intervenit după 1990

pentru reglementarea terenurilor aferente construcțiilor aflate în patrimoniul

societății comerciale.

Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs în termenul

legal, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În fapt s-a criticat soluția pentru împrejurarea că instanțele nu au

exercitat un rol activ în temeiul art. 129 pct. 4 și 5 C. proc. civ., dacă au

constatat că obiectul litigiului nu se poate identifica, s-ar fi impus

administrarea unei expertize topografice, nici o instanță nepronunțându-se

asupra unei asemenea probe.

S-a mai criticat împrejurarea că instanța a apreciat greșit titlul de

proprietate al pârâtei.

Recursul este neîntemeiat și se va respinge pentru considerentele

următoare:

Instanțele nu au încălcat dispozițiile art. 129 C. pen. Ambele părți au

avut reprezentare și asistență calificată. Sarcina probei cade fără îndoială în

sarcina reclamantului care nu a făcut dovada pentru individualizarea terenului

pretins, cum în mod corect au reținut instanțele. Împrejurarea că nu s-a dispus

o expertiză nu este o scădere a modului în care instanțele au administrat

procesul. Această probă nu a fost solicitată. Împrejurarea că în acțiune s-a

menționat că reclamanta „înțelege să se folosească de orice alt mijloc de

probă” în afară de acte și interogatoriu, „ce va apărea necesar pe parcursul

dezbaterilor”, nu atrage o obligație din partea instanței de a dispune o

asemenea probă dacă aceasta nu este solicitată. Reclamanții nu au solicitat

această probă ci au criticat instanța că nu a dispus-o.

Din probele administrate nu a rezultat necesitatea efectuării unei

expertize. Reclamanta nu a solicitat-o, iar instanța nu a avut elemente (un

titlu explicit și o situație confuză pe teren) care să-i formuleze opinia că se

impune o asemenea probă.

Interpretarea pe care recurenta o dă concluziilor ce se impun din împrejurarea

că instanța a luat în considerare titlul pârâtei și nu titlul său, nu este

fundamentată pe considerente ale hotărârilor pronunțate în care să se fi

etichetat titlul reclamantei ca ilegal.

Instanțele au constatat, în mod just că titlul prezentat de reclamanți

în susținerea acțiuni, nu identifică obiectul revendicării. Or, identificarea

bunului revendicat ține de esența unei asemenea acțiuni. În lipsa unor atari

identificări soluția corectă este cea adoptată de instanțe în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta C.N.P.A.D.A.S. București împotriva deciziei nr. 134 A din 25

septembrie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Obligă recurenta

reclamantă la cheltuieli de judecată de 2.500.000 lei către SC E. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie

2005.