Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2838/2004
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
10 decembrie 2004

Decizia nr. 3082/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 2838/2004 — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 ianuarie 2004, reclamanta I.O. a chemat în judecată Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială, solicitând anularea deciziei nr. 1270 din 29 septembrie 2003 și recunoașterea calității sale de beneficiară a Decretului - lege nr. 118/1990. Tribunalul București, secția a VIII-a civilă conflicte de muncă și litigii de muncă, prin sentința civilă nr. 2639 din 28 iunie 2004, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea. Împotriva acestei soluții a declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. La data de 10 decembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, având în vedere lipsa nejustificată a părților, a suspendat cauza, în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, reclamanta, susținând să se analizeze dacă instanța a cercetat fondul pricinii, prin sentința civilă nr. 2639 din 28 iunie 2004. Recursul declarat este inadmisibil, întrucât calea de atac nu a fost declarată împotriva sentinței civile nr. 2639/2004, prin care tribunalul a soluționat fondul cauzei, ci împotriva încheierii de ședință din data de 10 decembrie 2004, prin care curtea de apel a dispus suspendarea judecării recursului declarat împotriva sentinței menționate. Așa fiind, recursul declarat de reclamantă se va respinge ca inadmisibil.

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanta I.O. împotriva încheierii pronunțată la 10 decembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, în dosarul nr. 2838/2004, ca inadmisibil. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.