ÎCCJ, Decizia nr. 231/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 12 din 26 ianuarie 2004, Tribunalul Olt a condamnat, între alții, pe inculpata B.E., la 5 ani închisoare și interzicerea timp de 3 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. S-a dedus, din pedeapsă, perioada arestării preventive, cu începere de la 6 mai 2003 până la 26 ianuarie 2004, prelungindu-se, totodată, această măsură. S-a reținut că, în perioada septembrie 2000-ianuarie 2001, făcând parte din comisia de analiză și selecție a ofertelor din cadrul Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului Olt, inculpata B.E.

a pretins și primit de la T.C., administrator al SC P.P. SRL Balș, sume de bani și un autoturism marca Dacia, în valoare totală de 200.000.000 lei, pentru a-l favoriza pe acesta să livreze marfă la centrele de plasament. Împotriva sentinței, procurorul și inculpata B.E. au declarat apel. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 209 din 28 aprilie 2005, a admis apelurile și, desființând sentința, a redus pedeapsa aplicată inculpatei B.E. la 3 ani închisoare și interzicerea timp de 2 ani a drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. Împotriva deciziei pronunțate în apel, au declarat recurs Parchetul Național Anticorupție, inculpata B.E.

și alți doi inculpați, fiind fixat termen, în vederea judecării, la 27 iulie 2004. La termenul menționat, s-a dispus amânarea judecării recursurilor pentru data de 10 septembrie 2004. Examinându-se, totodată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpata B.E., prin încheierea din aceeași zi, s-a dispus respingerea cererii, cu motivarea că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, față de această inculpată, continuă să subziste. Prin aceeași încheiere, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatei B.E., conform art. 300 2 , cu referire la art. 160 b C. proc. pen. Inculpata B.E. a declarat recurs, împotriva acestei încheieri, cu privire la dispoziția de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

S-a susținut că soluția de respingere a acestei cereri este consecința comiterii de către instanță a unei erori grave de fapt, precum și a unei greșite aplicări și interpretări a legii. S-a relevat, în acest sens, că instanța nu a făcut o corectă aplicare a art. 160 2 C. proc. pen., deoarece nu a ținut seama că inculpata nu prezintă pericol social, nu are antecedente penale, a avut o conduită bună în serviciu și în societate și nu poate influența probele care au fost administrate. Recursul nu este fondat. Este adevărat că inculpata nu se află în vreunul din cazurile care să o excepteze, potrivit art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., de la liberarea provizorie sub control judiciar, deoarece, pentru infracțiunea de luare de mită ce face obiectul judecății, legea nu prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, inculpata nu este recidivistă și nici nu sunt date din care să rezulte necesitatea de a împiedica pe inculpată să săvârșească alte infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea sau alterarea probelor. Dar, așa cum corect s-a reținut prin încheierea atacată, în raport cu natura infracțiunii pentru care inculpata B.E. a fost condamnată și cu existența în continuare a temeiurilor ce au determinat luarea și menținerea măsurii arestării sale preventive, se constată că în cazul concret ce face obiectul judecății, ca urmare a recursurilor declarate de procuror și de inculpată, nu se justifică admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Rezultând, astfel, că soluția de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu este consecința comiterii unei erori grave de fapt sau a unei greșite aplicări a legii, așa cum se pretinde prin motivele invocate, urmează ca recursul declarat de inculpata menționată să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acesteia să plătească statului cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata B.E., împotriva încheierii din 27 iulie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 3481/2004. Obligă pe inculpată să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, vor fi avansați din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată, în ședință publică, azi, 4 august 2004.