SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA FINALĂ Cerere n 18856/02 prezentată de Alfredo SEPE împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 16 mai 2006 într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Casadevall Bonello Pellonpää Traja Zagrebelsky, Pavlovschi, judecători și dnii Boyle, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior formulată la 4 mai 2001, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, Alfredo Sepe, este un resortisant italian, născut în 1959 și rezident în Giuliano In Campania. Guvernul italian ( La data la care a fost introdusă cererea, reclamantul a executat o pedeapsă cu închisoarea pentru asociere mafiotă și a fost deținut într-o instituție în regim special de detenție în sensul articolului 41 din Legea privind închisoarea. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Printr-un decret din 27 martie 1999, ministrul Justiției l-a supus pe reclamant până la 31 decembrie 2000 regimului de detenție specială prevăzut în art. 41a din Legea privind organizația în cauză, care derogă de la condițiile stabilite de Legea privind administrația în cauză. Acest decret a fost urmat de alți șapte care au prelungit aplicarea acesteia. 28 iunie 2000 (hotărârea nr. 2, pentru șase luni) 23 decembrie 2000 (hotărârea nr. 3, pentru șase luni) 21 iunie 2001 (hotărârea nr. 4, pentru șase luni) 19 decembrie 2001 (hotărârea nr. 5, pentru șase luni) 17 iunie 2002 (decembrie nr. 6, până la 31 decembrie 2002) 28 decembrie 2002 (hotărârea nr. 7, pentru un an) 28 decembrie 2003 (hotărârea nr. 8 pentru un an) Reclamantul a atacat unele dintre aceste hotărâri în fața instanței de supraveghere. El a prezentat următoarele elemente de fapt: Hotărârile nr. 1 (27 martie 1999) și 2 (28 iunie 2000) : nu a fost furnizată nicio indicație. Hotărârea nr. 3 (23 decembrie 2000) : La o dată nespecificată, reclamantul a introdus o acțiune. Tribunalul de supraveghere din Bologna a desfășurat o ședință la 8 februarie 2001. Printr-o ordonanță din aceeași zi, depusă la grefa din 14 februarie 2001, el a respins recursul. Reclamantul fiind prevăzut cu casare, la 10 octombrie 2001, Înalta Instanță a declarat recursul inadmisibil, dat fiind că perioada de aplicare a hotărârii din 14 februarie 2001 a expirat. Hotărârea nr. 4 (21 iunie 2001) La 9 octombrie 2001, tribunalul de supraveghere din Roma a ținut o audiere. Prin ordonanța din aceeași zi, depusă la grefa din 26 octombrie 2001, acesta a respins recursul. La 28 noiembrie 2001, reclamantul s-a ocupat de casare. Nu s-a furnizat nicio indicație cu privire la continuarea procedurii. La o dată nespecificată, reclamantul a introdus o acțiune. Tribunalul de Supraveghere din Roma a ținut o audiere la 27 februarie 2002 printr-o ordonanță din aceeași zi, depusă la grefă la 11 martie 2002, instanța a respins recursul. La 22 martie 2002, reclamantul s-a ocupat de casare ; 18 iunie 2002, Tribunalul de Supraveghere din Roma a declarat acest recurs inadmisibil. Reclamantul arată că această instanță a săvârșit o eroare de drept; totuși, a renunțat să se aplice în casare: noul recurs ar fi fost declarat inadmisibil, deoarece perioada de aplicare a l La 21 iunie 2002, reclamantul a introdus acțiunea sa. La 23 iunie, reclamantul a solicitat instanței să se pronunțe în termenul de zece zile prevăzut în art. 14b din Legea nr. 354 din 1975 la 13 noiembrie În 2002, Tribunalul de Supraveghere din Roma a ținut o audiere și printr-o ordonanță din aceeași zi, depusă la grefa din 19 noiembrie 2002, instanța a respins recursul. La 29 noiembrie 2002, reclamantul a luat măsuri în casare. : La 8 ianuarie 2003, reclamantul a introdus o cale de atac. Nu s-a furnizat nicio indicație cu privire la examinarea sa. Hotărârea nr. 8 (28 decembrie 2003) : nu s-a furnizat nicio indicație. În aprilie 2003, reclamantul a furnizat o nouă adresă. La momentul comunicării cererii, se părea că reclamantul a fost eliberat. GRIFS Invocând articolele 13 și 14 din Convenție, reclamantul se plângea de întârzierea luată de instanța de supraveghere pentru a se pronunța asupra acțiunilor sale împotriva aplicării regimului de detenție specială. Curtea constată că reclamantul a fost invitat prin scrisoarea din 12 aprilie 2005 să transmită observațiile sale scrise ca răspuns la observațiile guvernului în termen de 10 mai 2005. Pe de altă parte, printr-o scrisoare din 9 februarie 2006, atenția reclamantului a fost atrasă asupra articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, în sensul că Curtea poate tăia o cerere în cazul în care circumstanțele permit să se concluzioneze că reclamantul nu intenționează să o mențină. Această scrisoare a revenit cu mențiunea Având în vedere aceste elemente, Curtea consideră că nu se justifică continuarea examinării cererii, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Pe de altă parte, niciun motiv de ordine publică nu justifică continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) în fine din Convenție]. În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să se șteargă cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol.
Requête n
o
18856/02
présentée par Alfredo SEPE
contre l’Italie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 16 mai 2006 en une chambre composée de
:
Sir
Nicolas
Bratza
,
président
,
MM.
J.
Casadevall
,
G.
Bonello
,
M.
Pellonpää
,
K.
Traja
,
V.
Zagrebelsky,
S.
Pavlovschi,
juges
,
et de M. M.
O’Boyle,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 4 mai 2001,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Alfredo Sepe, est un ressortissant italien, né en 1959 et résidant à Giuliano In Campania. Le gouvernement italien («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. I.M. Braguglia, et par son co-agent, M.
A l’époque de l’introduction de la requête, le requérant purgeait une peine d’emprisonnement pour association mafieuse et était détenu dans un établissement en régime de détention spéciale au sens de l’article 41 de la loi pénitentiaire.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Par un arrêté du 27 mars 1999, le ministre de la Justice soumit le requérant jusqu’au 31 décembre 2000 au régime de détention spéciale prévu à l’article 41 bis de la loi sur l’organisation pénitentiaire, qui déroge aux conditions fixées par la loi sur l’administration pénitentiaire.
Cet arrêté fut suivi de sept autres qui en prorogèrent l’application. Ceux-ci étaient datés des
:
28 juin 2000 (arrêté n
o
2, pour six mois)
23 décembre 2000 (arrêté n
o
3, pour six mois)
21 juin 2001 (arrêté n
o
4, pour six mois)
19 décembre 2001 (arrêté n
o
5, pour six mois)
17 juin 2002 (arrêté n
o
6, jusqu’au 31 décembre 2002)
28 décembre 2002 (arrêté n
o
7, pour un an)
28 décembre 2003 (arrêté n
o
8, pour un an)
Le requérant attaqua certains de ces arrêtés devant le tribunal de surveillance. Il soumit les éléments de fait suivants :
Arrêtés n
os
1 (27 mars 1999)
et 2 (28 juin 2000)
: aucune indication n’a été fournie.
Arrêté n
o
3 (23 décembre 2000)
: A une date non précisée, le requérant introduisit un recours. Le tribunal de surveillance de Bologne tint une audience le 8 février 2001. Par une ordonnance du même jour, déposée au greffe le 14 février 2001, il rejeta le recours. Le requérant s’étant pourvu en cassation, le 10 octobre 2001, la haute juridiction déclara le pourvoi irrecevable, étant donné que la période d’application de l’arrêté attaqué avait expiré.
Arrêté n
o
4 (21 juin 2001)
: le requérant introduisit un recours à une date non précisée. Le 9 octobre 2001, le tribunal de surveillance de Rome tint une audience. Par une ordonnance du même jour, déposée au greffe le 26
octobre 2001, il rejeta le recours. Le 28 novembre 2001, le requérant se pourvut en cassation. Aucune indication n’a été fournie quant à la suite de la procédure.
Arrêté n
o
5 (19 décembre 2001)
: à une date non précisée, le requérant introduisit un recours. Le tribunal de surveillance de Rome tint une audience le 27 février 2002. Par une ordonnance du même jour, déposée au greffe le 11 mars 2002, le tribunal rejeta le recours. Le 22 mars 2002, le requérant se pourvut en cassation
; le 18 juin 2002, le tribunal de surveillance de Rome déclara ce pourvoi irrecevable. Le requérant indique que cette juridiction a commis une erreur de droit
; cependant il renonça à se pourvoir en cassation
: le nouveau pourvoi aurait été déclaré irrecevable, car la période d’application de l’arrêté attaqué avait expiré.
Arrêté n
o
6 (17 juin 2002)
: le 21 juin 2002, le requérant introduisit son recours. Le 23 juin, le requérant demanda au tribunal de statuer dans le délai de dix jours prévu à l’article 14
ter
de la loi 354 de 1975
.
Le 13
novembre
2002, le tribunal de surveillance de Rome tint une audience. Par une ordonnance du même jour, déposée au greffe le 19 novembre 2002, le tribunal rejeta le recours. Le 29 novembre 2002, le requérant se pourvut en cassation. Il indique qu’aucune décision n’a été prise.
Arrêté n
o
7 (28 décembre 2002)
: Le 8 janvier 2003, le requérant introduisit un recours. Aucune indication n’a été fournie quant à son examen.
Arrêté n
o
8 (28 décembre 2003)
: aucune indication n’a été fournie.
En avril 2003, le requérant avait fourni une nouvelle adresse. A l’époque de la communication de la requête, il semblait que le requérant ait été remis en liberté.
Invoquant les articles 13 et 14 de la Convention, le requérant se plaignait du retard pris par le tribunal de surveillance pour statuer sur ses recours contre l’application du régime de détention spéciale.
La Cour constate que le requérant a été invité par lettre du 12 avril 2005 à faire parvenir ses observations écrites en réponse à celles du Gouvernement dans un délai échéant le 10 mai 2005. Cette lettre est restée sans réponse.
Elle constate ensuite que le requérant n’a pas demandé l’octroi d’un délai supplémentaire.
Par ailleurs, par un courrier du 9 février 2006, l’attention du requérant a été attirée sur l’article 37 § 1 a) de la Convention, aux termes duquel la Cour peut rayer une requête lorsque les circonstances permettent de conclure que le requérant n’entend pas la maintenir.
Cette lettre est revenue avec la mention «
destinataire inconnu
».
Compte tenu de ces éléments, la Cour estime qu’il ne se justifie pas de poursuivre l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1 c) de la Convention. Par ailleurs, aucun motif d’ordre public ne justifie de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1
in fine
de la Convention).
En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Michael O’BOYLE
Nicolas
Bratza
Greffier
Président