CtEDO 27.04.2000 Auto

AFFAIRE PEPE c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
27.04.2000
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'Art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2000
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE PEPE c. ITALIE (CtEDO, 2000)
HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE PEPE c. ITALIA (solicitarea nr. 30132/96) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 aprilie 2000 DEFINITIVF 27/07/2000 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă înainte de publicarea versiunii sale definitive în Codul Oficial care conține o alegere de hotărâri și decizii ale Curții. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. R. Ozakis președintele domnul F Ischbach, B. Conforti, G. Bonello, V. Strážnická P. Lorenzen, domnul Tsatsa-Nikolovska, judecători și grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 aprilie 2000, Rend la această dată, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 30132/96) îndreptată împotriva Italiei, printre care și un resortant italian, dl Umberto Pepe ( 7 februarie 1996 sub numărul de dosar 30132/96. Guvernul din Italia (adică, din Italia) este reprezentat de agentul său, dl U. Leanza, asistat de dl V. Esposito, co-agent. La colțul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata unei proceduri penale. Printr-o decizie din 4 iulie 1997, Comisia (Camera întâi) a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului, invitându-l să prezinte în scris observații privind admisibilitatea și temeinicia motivului întemeiat pe durata procedurii penale, ca urmare a intrării în vigoare a Protocolului 11 la 1 noiembrie 1998 și în conformitate cu art. 5 alin. (2) din acesta, cauza este examinată de Curte în conformitate cu dispozițiile protocolului menționat anterior. În conformitate cu art. 52 alin. Președintele Curții, dl L. Wildhaber, a atribuit cauza celei de-a doua secțiuni. Camera constituită în cadrul secțiunii menționate includea de drept pe dl B. Conforti, judecător ales în temeiul art. 27 alin. (2) din Convenție și 26 alin. (1) lit. (a) din regulament și pe dl C.L. Rozakis, președintele secțiunii [art. 26 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul de procedură]. Ceilalți membri desemnați de acesta din urmă pentru a completa camera au fost dl Fischbach, dl G. Bonello, dl V. Strážnická, dl Lorenzen și dl Tsatsa-Nikolovska [art. 26 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de procedură]. Guvernul și-a prezentat observațiile la 3 iunie 1998 și reclamantul a răspuns la aceasta la 24 iunie 1998. La 11 mai 1999, Curtea a declarat cererea admisibilă. ÎN FAVOAREA Italiei, reclamantul s-a născut în 1945 și locuiește în Frosinone, unde este angajat la Fondul de securitate socială ("Unità sanitaria local," denumit în continuare "USL"). La 16 mai 1991, reclamantul a fost arestat sub acuzația de învinșire și abuz de putere, fiind acuzat că a acceptat cadouri din partea furnizorilor USL pentru care lucra. O altă persoană a fost pusă sub semnul întrebării, în calitate de furnizor. La aceeași dată, reclamantul a fost repartizat la domiciliu. La 28 mai 1991, reclamantul a fost interogat de judecătorul investigațiilor preliminare în apropierea tribunalului din Frosinone, iar în aceeași zi reclamantul a obținut eliberarea sa, cu toate acestea, cu suspendarea postului său. Această măsură a fost menținută pe tot parcursul procedurii. Pe de altă parte, urmărirea penală a reclamantului a avut un efect semnificativ în presa locală. Fotografia reclamantului a fost publicată de mai multe ori. La 10 aprilie 1992, reclamantul a fost trimis înapoi la judecată și lacul a fost fixat la 11 La această ultimă dată, după o expunere a faptelor și prezentarea mijloacelor de probă, a fost stabilită o nouă audiere la 25 noiembrie 1993 în vederea audierii martorilor. 10. Această ultimă audiere a fost amânată din cauza concediului de maternitate al judecătorilor Tribunalului la 28 aprilie 1994. Martorii au fost audiați, iar alți 15 la tribunalul următor din 3 mai 1994. 11. La tribunalul din 16 iunie 1994 au fost suspendați, judecătorii fiind implicați în organizarea alegerilor pentru Parlamentul European. Prin hotărârea din 12 ianuarie 1995, care a devenit definitivă la 17 iulie 1995, tribunalul din Frosinone l-a numit pe reclamant ca fiind nevinovat de faptul că faptele nu erau constituite. Recurentul se plânge de durata procedurii penale îndreptate împotriva sa. El invocă o încălcare a articolului 6 1 din Convenție, care, în părțile sale relevante, este astfel formulată Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 14. Guvernul contestă această teză excitând complexitatea cauzei. El invocă, de asemenea, supraîncărcarea rolului instanței și insuficiența judecătorilor și a mijloacelor. Perioada care trebuie luată în considerare 15. Perioada care trebuie luată în considerare a început 16 mai 1991, data la care reclamantul a fost arestat și se încheie la 17 iulie 1995, ziua în care hotărârea Tribunalului din Frosinone a devenit definitivă. 16. Aceasta se extinde, prin urmare, pe parcursul a patru ani, două luni și o zi. Caracter rezonabil al duratei procedurii 17. Caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează cauza și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Hotărârile Pelioire și Sassi c. Franța din 25 martie 1999, care urmează să fie prezentate în Repertoriu din hotărârile și hotărârile 67 și Philis c. Grecia (nr. 2) din 27 iunie 1997, Culegerea hotărârilor și deciziilor 1997-IV, p. 1083, § 35). 18. Curtea a identificat perioade importante de inactivitate imputabile autorităților judiciare naționale între 28 mai 1991 (data arestării reclamantului) și 11 martie 1993 (data primei ședințe) și între audierile din 25 noiembrie 1993 și 28 aprilie 1994. 19. Or, cauza nu a fost complexă și niciunul dintre celelalte motive invocate de guvern nu poate justifica aceste întârzieri. 20. Având în vedere comportamentul autorităților competente, Curtea consideră că lanțul nu poate fi considerat ca o durată generală de patru ani, două luni și o zi. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. privind aplicarea articolului 41 din Convenție 21. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de la o astfel de încălcare, Curtea acordă părții în cauză, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 28 807 776 lira italiană (ITL) pentru daunele materiale (5 115 960 ITL cu titlu de plată pentru primele neplătite, 23 091 500 ITL pentru cheltuielile suportate în fața instanțelor naționale și 600 316 ITL pentru dobânzile plătite pentru împrumutul bancar contractat în vederea decontării notelor de plată ale consiliului său). În opinia guvernului, reclamantul nu a demonstrat existența unei legături de cauzalitate între prejudiciul material și durata procedurii. În ceea ce privește prejudiciul moral, consideră că o hotărâre în sensul încălcării articolului 6 alineatul (1) ar constitui, în sine, o satisfacție suficientă. 24. Curtea observă că prejudiciul material invocat de reclamant (în special nepercepția de a-l plăti pentru orele suplimentare pe care le-ar fi putut face în 1991) se referă la o situație ipotetică și nu se bazează, prin urmare, pe niciun element concret. În ceea ce privește cheltuielile suportate în fața instanțelor naționale, Curtea consideră că nu s-a demonstrat că reclamantul a angajat costuri specifice sau suplimentare. Prin urmare, Curtea respinge aceste cereri, precum și pretențiile reclamantului cu privire la interesele bancare. 25. Pe de altă parte, Comisia consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. În acest sens, și având în vedere circumstanțele cauzei, ea decide să îi acorde suma de 12 000 000 000 ITL. Interese moratorii 26. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata de dobândă legală aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri este de 2,5 % laan. prin aceste motive, Curtea, în l .unanimité, A declarat că a existat o încălcare a articolului § 1 din Convenție A declarat că (a) statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, 12 000 000 (doisprezece milioane) lire italiene pentru daune; (b) această sumă va majora un interes simplu cu 2,5 % laan de la expirarea termenului menționat și până la reținere respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 27 aprilie 2000, în conformitate cu art. 77 § 2 și 3 din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2002-02-28
0,96
AFFAIRE DONATO PEPE c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE DONATO PEPE c. ITALIE (Requête n° 51143/99) ARRÊT STRASBOURG 28 février 2002 DÉFINITIF 28/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des ret
CtEDO 2000-04-11
0,96
AFFAIRE PICCININI c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE PICCININI c. ITALIE (N° 2) (Requête n° 28936/95) ARRÊT STRASBOURG 11 avril 2000 Cet arrêt peut subir des retouches de forme avant la parution de sa version définitive dans le recueil officiel contenant un choix d’ar
CtEDO 2000-11-16
0,96
AFFAIRE CICCARDI c. ITALIE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE CICCARDI c. ITALIE (Requête n° 46521/99) ARRÊT STRASBOURG 16 novembre 2000 DÉFINITIF 16/02/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des reto
CtEDO 2002-02-19
0,95
AFFAIRE DI PEDE c. ITALIE (N° 2)
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE DI PEDE c. ITALIE (n° 2) (Requête n° 56225/00) ARRÊT STRASBOURG 19 février 2002 DÉFINITIF 19/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des
CtEDO 2000-11-07
0,95
AFFAIRE M.A.I.E. S.N.C. c. ITALIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE M.A.I.E. S.N.C. c. ITALIE (Requête n° 45893/99) ARRÊT STRASBOURG 7 novembre 2000 DÉFINITIF 04/04/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir de
Sursă