Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.02.2005
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1103/2005

HOTĂRÂRE
22.02.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1103/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 19 ianuarie 2004, reclamantul M.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că, în perioada 3 decembrie 1953 - 13 iunie 1956 a efectuat întreg stagiul militar. în condițiile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pârâta refuzând nejustificat să-i acorde drepturile legale cuvenite.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 106 din 4 martie 2004, a admis acțiunea, a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 3 decembrie 1953 - 2 noiembrie 1956, începând cu data de 1 septembrie 2002 și a obligat pârâta să acorde reclamantului, drepturile corespunzătoare, anulând, totodată, hotărârea Comisiei din cadrul Casei Județene de Pensii Dolj. Instanța a reținut că soluția se impune în raport cu mențiunile din livretul militar, certificatul și cu dispozițiile Legii nr. 309/2002 și ale Normelor metodologice nr. 1114/2002, elaborate în aplicarea legii.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, susținând, în esență că reclamantul nu a dovedit, prin actele depuse la comisie, că a efectuat în perioada 13 iunie 1956 - 2 noiembrie 1956, stagiul militar în cadrul unor detașamente de muncă ale Direcției Generale a Serviciului Muncii, ci într-o unitate militară. Critica formulată este nefondată. Din actele prezentate de reclamant, în sprijinul cererii sale, rezultă că în perioada 3 decembrie 1953 - 13 iunie 1956 a prestat muncă la căile ferate, în detașament de muncă (3 decembrie 1953 - 13 iunie 1956 și la U.M. 04992 (13 iunie 1956 - 2 noiembrie 1956). Din moment ce nu se contestă prestarea muncii pe toată durata stagiului militar în detașamente organizate în acest scop, nu se justifică măsura exceptării reclamantului, de la acordarea drepturilor solicitate pentru o perioadă.

În caz contrar, s-ar ajunge la situații inechitabile, de recompensare parțială a persoanelor care au efectuat stagiul militar în condiții identice și care, datorită unor împrejurări formale, ce țin exclusiv de subordonarea ierarhică a unității militare, beneficiază de un tratament diferit și evident, discriminatoriu. De altfel, așa cum rezultă din actul nou depus în recurs, de către intimatul-reclamant, prin decizia de revizuire nr. 1045 din 19 aprilie 2004, recurenta a acordat intimatului, drepturile pretinse pentru întreaga perioadă cât a efectuat stagiul militar. Apreciind că prima instanță a stabilit o corectă stare de fapt în cauză și a aplicat corespunzător prevederile legale incidente, Curtea constată că aceasta a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., va respinge recursul pârâtei.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 106 din 4 martie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-02-22
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1101/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 7 iulie 2003, reclamantul B.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, obligarea ace
ÎCCJ 2005-02-22
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1093/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 23 ianuarie 2004, reclamantul C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea
ÎCCJ 2005-02-22
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1089/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 3 februarie 2004, reclamantul V.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea
ÎCCJ 2005-02-24
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1193/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Dolj, solicitând instanței, ca în contradictoriu cu aceasta, să constate că perioada 31 mar
ÎCCJ 2005-01-17
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 168/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.G. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Dolj, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului admini
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă