ÎCCJ, Decizia nr. 312/2004

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: - Prin rezoluția din 28 februarie 2002, dată în dosarul nr. 68/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de M.V., pentru faptele sesizate, la data de 12 aprilie 2000, de petiționara Uniunea Vatra Românească, filiala teritorială Satu Mare, constând în confecționarea fără drept, de către acesta, a unei ștampile cu însemnele acelei organizații și folosirea ștampilei respective, pentru ridicarea unor sume de bani, cu titlu de chirie, de la o societate comercială. Plângerea formulată de petiționară, împotriva acestei rezoluții, a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția din 8 iulie 2002, a procurorului șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

- Prin rezoluția din 6 octombrie 2003, dată în dosarul nr. 325/P/2003, al aceluiași parchet, cu privire la o altă plângere, formulată de aceeași petiționară, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, față de M.V., pentru infracțiunile prevăzute de art. 209 lit. a) și i), de art. 216, de art. 217, de art. 220, de art. 257, de art. 286 și de art. 287 C. pen., precum și scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților A.P. și B.D., pentru infracțiunile prevăzute de art. 208, raportat la art. 209 lit. a) și i), de art. 216, de art. 217 și de art. 220 C. pen. Plângerea formulată de petiționară, împotriva acestei rezoluții, a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția din 18 noiembrie 2003, a procurorului șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La data de 26 februarie 2004, petiționara Uniunea Vatra Românească, filiala teritorială Satu Mare, a sesizat Judecătoria Satu Mare, cu plângere, împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată date de procuror, susținând că în ambele dosare s-a făcut o cercetare superficială. În concluzie, s-a cerut infirmarea rezoluțiilor și trimiterea dosarelor la procuror, pentru a efectua urmărirea penală cu privire la faptele ce fac obiectul celor două plângeri. Judecătoria Satu Mare, prin sentința penală nr. 606 din 29 martie 2004, și-a declinat competența de soluționare a plângerii, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, motivând că această declinare de competență este determinată de calitatea de parlamentar a lui M.V.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin sentința nr. 145 din 11 iunie 2004, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara Uniunea Vatra Românească împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale din dosarele nr. 68/P/2002 și nr. 325/P/2003, ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind pe M.V., B.D. și A.P. S-a motivat că se impune respingerea plângerii formulate de petiționară, deoarece din materialul probator administrat a rezultat că fapta imputată lui M.V., în primul dosar, nu întrunește elementele vreunei infracțiuni, întrucât acesta a acționat în limitele atribuțiilor ce le-a avut în calitate de președinte al biroului executiv al filialei teritoriale Satu Mare a Uniunii Vatra Românească, iar cu privire la plângerea ce face obiectul celui de al doilea dosar, a reieșit că M.V., A.P.

și B.D. nu au comis nici o faptă prevăzută de legea penală. S-a relevat, în această privință, că pe fondul unui conflict dintre două grupuri existente în filiala Satu Mare a Uniunii Vatra Românească, gruparea condusă de H.L. i-a acuzat pe cei trei, că au folosit abuziv sediul și ștampila filialei, aspecte ce trebuiau clarificate, în condițiile neînțelegerilor de natură organizatorică, potrivit prevederilor statutului Uniunii și legii civile, neputându-se considera că în cadrul relațiilor respective s-ar fi conturat aspecte de încălcare a legii penale. S-a mai învederat că nu s-a confirmat că persoanele vizate prin plângere, ar fi sustras vreo sumă de bani, părții vătămate T.I., care era secretara filialei teritoriale, din probele administrate rezultând că suma la care s-a referit plângerea, a fost inventariată împreună cu celelalte bunuri găsite în dulapul folosit de aceasta, fiindu-i restituită odată cu celelalte bunuri.

Împotriva sentinței, petiționara Uniunea Vatra Românească a declarat recurs. În dezvoltarea motivelor de casare formulate, s-a susținut că prin soluția pronunțată de prima instanță, nu a fost asigurat dreptul petiționarei, la o judecată echitabilă, fiind încurajat abuzul parlamentarului M.V., care a confecționat ștampile la care nu avea dreptul, deoarece organizația ce a pretins că o reprezintă, fusese radiată în anii 2002 și 2003. S-a mai relevat că prima instanță nu a ținut seama că parlamentarul respectiv, folosindu-se de ștampilele pe care le-a confecționat fără justificare, a semnat contracte și a încasat diferite sume de bani, cu titlu de chirie, prejudiciind filiala legitimă a Uniunii Vatra Românească.

S-a susținut, de asemenea, că nu s-a ținut seama că banii personali ai secretarei T.I. nu au fost restituiți integral, în raport cu indicele de devalorizare. În cadrul acelorași motive, petiționara a precizat că retrage orice plângere depusă împotriva lui A.P., pe motiv că acesta nu a cunoscut că M.V. s-a folosit de el. Recursul nu este fondat. Așa cum corect s-a relevat prin considerentele sentinței atacate, plângerile cu care petiționarul s-a adresat procurorului, au fost formulate pe fondul unor neînțelegeri ivite între cele două grupuri de interese care au apărut, la un moment dat, în conducerea filialei Satu Mare a Uniunii Vatra Românească. Or, în aceste condiții, era necesar să se verifice dacă prin formularea acelor plângeri nu s-a urmărit tocmai soluționarea într-un anumit sens, convenabil grupului care s-a impus în conducerea filialei menționate, a diferendelor pe care le avea cu celălalt grup.

Sesizând esența conflictului și interesul urmărit prin cele două plângeri adresate procurorului, prima instanță a respins în mod justificat plângerea formulată împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale. Sub acest aspect, este de observat că actele premergătoare administrate de procuror, ca și ansamblul materialului probator din dosar, confirmă neîndoielnic aprecierea instanței că M.V. a acționat în limitele calității de președinte al biroului executiv al filialei teritoriale Satu Mare a Uniunii Vatra Românească, stabilită prin actul adițional autentificat de notarul public C.J., sub nr. 2799 din 22 decembrie 1999, precum și prin sentința civilă nr. 4/AS din 31 ianuarie 2000 a Tribunalului Satu Mare, care a autorizat modificarea actelor constitutive ale asociației, în conformitate cu prevederile acelui act adițional.

Pe de altă parte, în legătură cu faptul că, în noaptea de 28 spre 29 octombrie 1999, M.V., A.P. și B.D. ar fi pătruns fără drept, în sediul filialei Satu Mare a Uniunii, de unde ar fi sustras suma de 6.000.000 lei aparținând secretarei T.I., la care s-a făcut referire prin cea de a doua plângere, în mod corect s-a reținut prin sentință că și acest fapt constituie doar o manifestare a grupului din care făceau parte cele 3 persoane reclamate, față de gruparea majoritară, condusă de profesoara H.L., ambele grupuri acuzându-se reciproc de folosirea abuzivă a sediului filialei. În această privință, prin considerentele sentinței s-a subliniat, pe baza probelor din dosar, că secretarei T.I. nu i s-a sustras nimic, iar suma de bani la care se referă plângerea, a fost inventariată împreună cu celelalte bunuri găsite în dulapul folosit de secretara respectivă, fiindu-i restituite toate.

Așa fiind, în mod corect s-a constatat de prima instanță, că faptele descrise prin cele două plângeri adresate procurorului, inclusiv folosirea de către M.V., a sediului și ștampilei filialei Satu Mare a Uniunii, nu au semnificația penală ce li s-a atribuit de petiționară, ci constituie manifestări pe fondul neînțelegerilor existente între cele două grupuri ale filialei, susceptibile de a fi examinate și soluționate în limitele stabilite prin prevederile din statutul asociației, precum și potrivit dispozițiilor legii civile. De altfel, inconsecvența petiționarei care a precizat, prin motivele de recurs, că retrage plângerile formulate împotriva uneia dintre persoanele vizate (A.P.), demonstrează și aceasta că sesizările au fost făcute în interes vădit de a elimina din competiție, doar pe cei considerați rivali la un moment dat, iar nu în scopul dezvăluirii de fapte penale reale, apte să învestească organul de urmărire penală și instanța de judecată.

În consecință, neconfirmându-se nici una dintre criticile aduse sentinței, prin motivele formulate și cum alte motive, susceptibile de a fi invocate din oficiu, nu se constată, urmează ca recursul să fie respins, ca nefondat, cu obligarea petiționarei să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara Uniunea Vatra Românească împotriva sentinței nr. 145 din 11 iunie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Obligă pe petiționară, să plătească statului, suma de 400.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 15 noiembrie 2004.