ÎCCJ, Decizia nr. 312/2004

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

- Prin rezoluția din 28 februarie

2002, dată în dosarul nr. 68/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, procurorul a dispus

neînceperea urmăririi penale față de M.V., pentru faptele sesizate, la data de

12 aprilie 2000, de petiționara Uniunea Vatra Românească, filiala teritorială

Satu Mare, constând în confecționarea fără drept, de către acesta, a unei

ștampile cu însemnele acelei organizații și folosirea ștampilei respective,

pentru ridicarea unor sume de bani, cu titlu de chirie, de la o societate

comercială.

Plângerea formulată de petiționară,

împotriva acestei rezoluții, a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția

din 8 iulie 2002, a procurorului șef al secției de urmărire penală și

criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

- Prin rezoluția din 6 octombrie

2003, dată în dosarul nr. 325/P/2003, al aceluiași parchet, cu privire la o

altă plângere, formulată de aceeași petiționară, procurorul a dispus

neînceperea urmăririi penale, față de M.V., pentru infracțiunile prevăzute de art.

209 lit. a) și i), de art. 216, de art. 217, de art. 220, de art. 257, de art. 286

și de art. 287 C. pen., precum și scoaterea de sub urmărire penală a

învinuiților A.P. și B.D., pentru infracțiunile prevăzute de art. 208, raportat

la art. 209 lit. a) și i), de art. 216, de art. 217 și de art. 220 C. pen.

Plângerea formulată de petiționară,

împotriva acestei rezoluții, a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția

din 18 noiembrie 2003, a procurorului șef al secției de urmărire penală și

criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

La data de 26 februarie 2004,

petiționara Uniunea Vatra Românească, filiala teritorială Satu Mare, a sesizat

Judecătoria Satu Mare, cu plângere, împotriva soluțiilor de netrimitere în

judecată date de procuror, susținând că în ambele dosare s-a făcut o cercetare

superficială.

În concluzie, s-a cerut infirmarea

rezoluțiilor și trimiterea dosarelor la procuror, pentru a efectua urmărirea

penală cu privire la faptele ce fac obiectul celor două plângeri.

Judecătoria Satu Mare, prin sentința

penală nr. 606 din 29 martie 2004, și-a declinat competența de soluționare a

plângerii, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, motivând că

această declinare de competență este determinată de calitatea de parlamentar a

lui M.V.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, prin sentința nr. 145 din 11 iunie 2004, a respins, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționara Uniunea Vatra Românească împotriva

rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale din dosarele nr. 68/P/2002 și nr.

325/P/2003, ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

privind pe M.V., B.D. și A.P.

S-a motivat că se impune respingerea

plângerii formulate de petiționară, deoarece din materialul probator

administrat a rezultat că fapta imputată lui M.V., în primul dosar, nu

întrunește elementele vreunei infracțiuni, întrucât acesta a acționat în limitele

atribuțiilor ce le-a avut în calitate de președinte al biroului executiv al filialei

teritoriale Satu Mare a Uniunii Vatra Românească, iar cu privire la plângerea

ce face obiectul celui de al doilea dosar, a reieșit că M.V., A.P. și B.D. nu

au comis nici o faptă prevăzută de legea penală. S-a relevat, în această

privință, că pe fondul unui conflict dintre două grupuri existente în filiala

Satu Mare a Uniunii Vatra Românească, gruparea condusă de H.L. i-a acuzat pe

cei trei, că au folosit abuziv sediul și ștampila filialei, aspecte ce trebuiau

clarificate, în condițiile neînțelegerilor de natură organizatorică, potrivit

prevederilor statutului Uniunii și legii civile, neputându-se considera că în

cadrul relațiilor respective s-ar fi conturat aspecte de încălcare a legii

penale.

S-a mai învederat că nu s-a

confirmat că persoanele vizate prin plângere, ar fi sustras vreo sumă de bani,

părții vătămate T.I., care era secretara filialei teritoriale, din probele

administrate rezultând că suma la care s-a referit plângerea, a fost

inventariată împreună cu celelalte bunuri găsite în dulapul folosit de aceasta,

fiindu-i restituită odată cu celelalte bunuri.

Împotriva sentinței, petiționara

Uniunea Vatra Românească a declarat recurs.

În dezvoltarea motivelor de casare

formulate, s-a susținut că prin soluția pronunțată de prima instanță, nu a fost

asigurat dreptul petiționarei, la o judecată echitabilă, fiind încurajat abuzul

parlamentarului M.V., care a confecționat ștampile la care nu avea dreptul,

deoarece organizația ce a pretins că o reprezintă, fusese radiată în anii 2002

și 2003.

S-a mai relevat că prima instanță nu

a ținut seama că parlamentarul respectiv, folosindu-se de ștampilele pe care

le-a confecționat fără justificare, a semnat contracte și a încasat diferite

sume de bani, cu titlu de chirie, prejudiciind filiala legitimă a Uniunii Vatra

Românească.

S-a susținut, de asemenea, că nu s-a

ținut seama că banii personali ai secretarei T.I. nu au fost restituiți

integral, în raport cu indicele de devalorizare.

În cadrul acelorași motive, petiționara

a precizat că retrage orice plângere depusă împotriva lui A.P., pe motiv că

acesta nu a cunoscut că M.V. s-a folosit de el.

Recursul nu este fondat.

Așa cum corect s-a relevat prin

considerentele sentinței atacate, plângerile cu care petiționarul s-a adresat

procurorului, au fost formulate pe fondul unor neînțelegeri ivite între cele

două grupuri de interese care au apărut, la un moment dat, în conducerea filialei

Satu Mare a Uniunii Vatra Românească.

Or, în aceste condiții, era necesar

să se verifice dacă prin formularea acelor plângeri nu s-a urmărit tocmai

soluționarea într-un anumit sens, convenabil grupului care s-a impus în

conducerea filialei menționate, a diferendelor pe care le avea cu celălalt

grup.

Sesizând esența conflictului și

interesul urmărit prin cele două plângeri adresate procurorului, prima instanță

a respins în mod justificat plângerea formulată împotriva rezoluțiilor de

neîncepere a urmăririi penale.

Sub acest aspect, este de observat

că actele premergătoare administrate de procuror, ca și ansamblul materialului

probator din dosar, confirmă neîndoielnic aprecierea instanței că M.V. a

acționat în limitele calității de președinte al biroului executiv al filialei

teritoriale Satu Mare a Uniunii Vatra Românească, stabilită prin actul adițional

autentificat de notarul public C.J., sub nr. 2799 din 22 decembrie 1999, precum

și prin sentința civilă nr. 4/AS din 31 ianuarie 2000 a Tribunalului Satu Mare,

care a autorizat modificarea actelor constitutive ale asociației, în

conformitate cu prevederile acelui act adițional.

Pe de altă parte, în legătură cu faptul

că, în noaptea de 28 spre 29 octombrie 1999, M.V., A.P. și B.D. ar fi pătruns

fără drept, în sediul filialei Satu Mare a Uniunii, de unde ar fi sustras suma

de 6.000.000 lei aparținând secretarei T.I., la care s-a făcut referire prin

cea de a doua plângere, în mod corect s-a reținut prin sentință că și acest

fapt constituie doar o manifestare a grupului din care făceau parte cele 3

persoane reclamate, față de gruparea majoritară, condusă de profesoara H.L.,

ambele grupuri acuzându-se reciproc de folosirea abuzivă a sediului filialei.

În această privință, prin

considerentele sentinței s-a subliniat, pe baza probelor din dosar, că

secretarei T.I. nu i s-a sustras nimic, iar suma de bani la care se referă

plângerea, a fost inventariată împreună cu celelalte bunuri găsite în dulapul

folosit de secretara respectivă, fiindu-i restituite toate.

Așa fiind, în mod corect s-a

constatat de prima instanță, că faptele descrise prin cele două plângeri adresate

procurorului, inclusiv folosirea de către M.V., a sediului și ștampilei filialei

Satu Mare a Uniunii, nu au semnificația penală ce li s-a atribuit de

petiționară, ci constituie manifestări pe fondul neînțelegerilor existente

între cele două grupuri ale filialei, susceptibile de a fi examinate și

soluționate în limitele stabilite prin prevederile din statutul asociației,

precum și potrivit dispozițiilor legii civile.

De altfel, inconsecvența

petiționarei care a precizat, prin motivele de recurs, că retrage plângerile

formulate împotriva uneia dintre persoanele vizate (A.P.), demonstrează și

aceasta că sesizările au fost făcute în interes vădit de a elimina din

competiție, doar pe cei considerați rivali la un moment dat, iar nu în scopul

dezvăluirii de fapte penale reale, apte să învestească organul de urmărire

penală și instanța de judecată.

În consecință, neconfirmându-se nici

una dintre criticile aduse sentinței, prin motivele formulate și cum alte

motive, susceptibile de a fi invocate din oficiu, nu se constată, urmează ca

recursul să fie respins, ca nefondat, cu obligarea petiționarei să plătească

statului, cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționara Uniunea Vatra Românească împotriva sentinței nr. 145

din 11 iunie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă pe petiționară, să plătească

statului, suma de 400.000 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 noiembrie 2004.