ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 424/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.A. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta, să dispună anularea hotărârii nr. 8735 din 30 ianuarie 2004 și recunoașterea calității sale de beneficiar al Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că tatăl lui, împreună cu fratele, C.T., s-au refugiat din localitatea Bratca, în Vârfuri de Beiuș, în anul 1940 iar mama a rămas în localitatea de domiciliu, până în 1943, când s-a născut el și după care s-a refugiat în localitatea Vârfuri de Beiuș. Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 299/CA/2004 - PI din 19 aprilie 2004, a respins acțiunea formulată de reclamant, reținând că familia acestuia nu a fost refugiată niciodată și că a rămas în localitatea de domiciliu, unde l-a născut pe reclamant.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, reclamantul C.A., care a susținut că din probele de la dosar rezultă că a suferit persecuții pe motive etnice, în perioada noiembrie 1943 - martie 1945 și că instanța nu trebuia decât să constate calitatea sa, de beneficiar al Legii nr. 189/2000, lucru pe care, însă, nu l-a făcut. Recursul este nefondat. Recurentul-reclamant C.A., potrivit înscrisurilor depuse la dosar, s-a născut la data de 4 iunie 1943, în localitatea Tileagd, județul Bihor.

Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi, numai persoanelor care au fost persecutate etnic de regimurile instaurate ca urmare a Dictatului de la Viena din 7 august 1940, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și care și-au părăsit domiciliul, refugiindu-se de pe teritoriul ocupat, pe un teritoriu unde să nu mai fie persecutate din același motiv, cu condiția dovedirii acestei situații (a unei persoane persecutate din motive etnice), cu actele prevăzute de Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002.

În speță, reclamantul nu a făcut dovada persecuției etnice, deoarece declarațiile martorilor sunt contradictorii, aceștia afirmând la un moment dat că tatăl reclamantului, împreună cu întreaga familie au plecat în refugiu în decembrie 1940, până în martie 1945. Pe de altă parte, așa cum corect a reținut și instanța de fond, nici ipoteza că mama petentului a rămas până în 1943, în localitatea de unde s-ar fi refugiat, nu poate fi primită, deoarece singura concluzie la care se ajunge (în funcție de dovezile aflate la dosar), este aceea că familia reclamantului nu a fost refugiată niciodată. Față de cele de mai sus, rezultă că reclamantul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000, astfel că recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.A. împotriva sentinței civile nr. 299/CA/2004 - PI din 19 aprilie 2004, a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2005.