ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6620/2004

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 6 iunie 2001, astfel cum a fost completată la data de 8 august 2001,

reclamanții P.V. și P.A., soți, au chemat în judecată pe pârâta Parohia

Ortodoxă Corbești, județul Bihor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să

se dispună dezmembrarea imobilelor cu nr. top. 451/3 și 452/4 înscrise în C.F. nr.

44 Corbești, potrivit schiței anexate la dosar, să se stabilească în favoarea

reclamanților un drept de proprietate asupra imobilelor cu nr. top. 451/6 și

452/7 cu titlu de schimb și uzucapiune și să se dispună intabularea acestui

drept în cartea funduară.

În motivarea acțiunii reclamanții au

precizat că în anul 1945 terenul în litigiu a fost scos din posesiunea

Bisericii Ortodoxe Corbești, în urma unui decret de expropriere, și a fost dat,

cu titlu de împroprietărire, numitului P.V., care a folosit terenul până în

anul 1956. Susțin reclamanții că „în perioada respectivă a fost înființată

prima formă de asociere socialistă în satul Corbești”, așa numita

„întovărășire”, care a cuprins și terenul în cauză. După o scurtă activitate a

respectivei asociații, terenul a fost dat ca loc de casă reclamanților, care au

fost obligați să cedeze în schimb numitului P.V. o suprafață de teren

corespunzătoare ca suprafață (0,30 ha), în acest fel fiind folosite terenurile

de peste 40 de ani.

Pârâta Parohia Ortodoxă Corbești,

județul Bihor, a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că terenurile în

privința cărora se susține că a operat schimbul, au fost exceptate de la

expropriere prin Decretul-lege nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare

și aceste terenuri îi revin în proprietate, întrucât Parohia Ortodoxă Corbești

este înscrisă în cartea funciară cu titlu de posesie faptică din anul 1911.

Investită cu soluționarea cauzei,

Judecătoria Beiuș, prin sentința civilă nr. 2343 din 17 octombrie 2001, a admis

acțiunea reclamanților, a dispus dezmembrarea imobilelor nr. 451/1 și 452/4

într-un număr de opt parcele, a stabilit în favoarea reclamanților dreptul de

proprietate cu titlu de uzucapiune asupra parcelelor nou formate cu nr. top.

451/6 și 452/7 și a dispus intabularea dreptului de proprietate în CF.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut și motivat că reclamanții invocă la stabilirea dreptului de

proprietate modul de dobândire prin uzucapiune și schimb având în vedere că

terenul a fost dobândit inițial de P.V., urmare a reformei agrare, fiind dat în

schimb reclamanților, situație în care s-a considerat că reclamanții au

dobândit un drept de proprietate prin prescripție achizitivă, deci prin posesie

prelungită de peste 30 de ani, în mod pașnic și sub nume de proprietar. Pârâta

nu a făcut dovada că posesia reclamanților a fost viciată sau întreruptă

printr-un mod prevăzut de lege, astfel că ei au dobândit un drept de

proprietate, chiar împotriva faptului că pârâta este înscrisă în cartea

funduară, care, nefolosind terenul timp îndelungat, și-a pierdut dreptul de

proprietate prin neuz.

Soluția judecătoriei a fost

confirmată prin decizia nr. 328/A din 1 aprilie 2002 a Tribunalului Bihor, secția

civilă, și prin decizia civilă nr. 1007 din 13 septembrie 2002 a Curții de Apel

Oradea, care au respins apelul și, respectiv, recursul promovate de pârâta

Biserica Ortodoxă Corbești, județul Bihor.

Împotriva hotărârilor pronunțate în

cauză, la data de 23 iulie 2003, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. a

declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție, care a susținut că hotărârile atacate au fost date cu

încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond și că ele sunt, totodată, și vădit netemeinice.

În motivarea recursului în anulare

s-a susținut că în mod greșit instanțele au stabilit dreptul de proprietate cu

titlu de uzucapiune în favoarea reclamanților, făcând aplicațiunea art. 1847, art.

1890, art. 1895, art. 1997 și art. 1899 alin. (2) C. civ., cât timp terenul în

litigiu se află situat într-o zonă în care funcționează regimul de carte

funciară, potrivit căruia constituirea, transmiterea, modificarea sau stingerea

drepturilor reale imobiliare se fac conform dispozițiilor Decretului-lege nr.

115/1938, nefiind incidente prevederile Codului civil în materia prescripției

achizitive, ca mod de dobândire a proprietății.

Art. 27 și art. 28 din acest act

normativ, prevedea, în mod excepțional, dobândirea dreptului de proprietate

prin uzucapiune numai în două cazuri: când s-a înscris în C.F., fără cauză

legitimă, un drept de proprietate, iar titularul a posedat imobilul cu bună-credință,

potrivit legii, timp de 20 de ani; când cineva a posedat un bun nemișcător, în

condițiile legii, timp de 20 de ani după moartea proprietarului înscris în CF.

Or, în cauză, reclamanții nu se găsesc în nici una dintre aceste situații,

astfel că instanțele în mod greșit au făcut aplicațiunea Codului Civil.

S-a reproșat instanțelor că,

admițând acțiunea au dispus dezmembrarea imobilului în litigiu, al cărui

proprietar este pârâta din anul 1911, în opt numere topografice noi numai pe

baza unei schițe de dezmembrare efectuată extrajudiciar, operațiune după care,

parcelele nou formate au fost atribuite unor persoane care nu sunt părți în

cauză.

În mod greșit instanțele au reținut

că terenul în litigiu a fost expropriat de la Parohia Ortodoxă Corbești și

atribuit, prin reformă agrară, numitului P.V., de la care a trecut prin schimb

la reclamanți, deoarece, conform art. 8 din Decretul-lege nr. 187/1945

proprietatea parohiilor era exceptată de la expropriere, iar potrivit art. 20

din același act normativ, terenurile care au format obiectul reformei agrare

erau scoase din circuitul civil.

Recursul în anulare este fondat, dar

numai în limitele și pentru considerentele care succed:

Prin acțiunea introductivă de

instanță, astfel cum a fost precizată, reclamanții au invocat ca mod de

dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului litigios două operațiuni

juridice distincte, un contract de schimb de proprietăți și uzucapiunea.

În cauză, instanțele judecătorești

au analizat, cu precădere, doar cel de al doilea mod de dobândire a

proprietății, uzucapiunea (asupra căruia se îndreaptă, de altfel, și critica

recursului în anulare), fără a cerceta, pe bază de probe, prima operațiune

invocată în acțiune, contractul de schimb, fără ca instanțele să stabilească

dacă cele două mijloace de dobândire ale dreptului real sunt compatibile între

ele, precum și dacă, nu cumva, existența unui titlu izvorât dintr-un act juridic

nu exclude posibilitatea de a invoca, în același timp, posesiunea îndelungată,

adică faptul juridic, ca mod de dobândire a proprietății imobiliare.

Din această perspectivă, o primă

chestiune nelămurită în cauză și care justifică admiterea recursului în anulare

și reluarea judecății, este aceea a determinării proprietarului de carte

funduară asupra terenului. Astfel, în timp ce din extrasul de C.F. nr. 44

Corbești depus la instanța de fond proprietar al terenului apare „Parohia

Ortodoxă în cotă de 1/1 parte posesiune faptică nr. 6593/1911”, din extrasul de

coală funciară nr. 44 Corbești, traducere legalizată din limba maghiară, act

nou depus în recurs, proprietar al aceluiași teren apare Biserica

greco-catolică Corbești.

Teza susținută în recursul în anulare

conform căreia terenul în litigiu nu a fost expropriat de la Parohia Ortodoxă

Corbești și atribuit, prin reformă agrară, numitului P.V., de la care a trecut

prin schimb, la reclamanți, nu este susținută integral prin dovezile

administrate în cauză. Astfel, din procesul-verbal încheiat la 30 septembrie

1945 în prezența tuturor locuitorilor satului Corbești, rezultă că una din cele

190 de persoane propuse pentru împroprietărire a fost și numitul P.V. Pe de

altă parte, prin adeverința nr. 1291/18 iulie 2001 eliberată de Primăria

comunei Ceica se atestă că P.V. a fost înregistrat cu o suprafață de 0,27 ha

teren agricol în parcela „Clejie” iar „terenul a fost dobândit din proprietatea

bisericii prin reforma agrară din anul 1945”.

Este adevărat că art. 8 din

Decretul-legea nr. 187 din 22 martie 1945 privind reforma agrară excepta de la

expropriere, printre altele, bunurile agricole aparținând bisericilor,

parohiilor și așezămintelor bisericești, numai că potrivit adeverinței nr.

400/2000 (dosar de fond) eliberată de Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei,

Parohia Ortodoxă Română Corbești a fost desființată de autoritățile comuniste

în anul 1947, pârâta fiind reînființată abia la 12 martie 2000, astfel că, în

rejudecare, instanța de trimitere are a se preocupa de verificarea susținerilor

reclamanților potrivit cărora terenul litigios, după desființarea parohiei, a

făcut succesiv obiectul exproprierii, împroprietăririi, a unei „întovărășiri”

de fapt, și apoi, a schimbului imobiliar.

Pentru a verifica legalitatea operațiunii

de schimb imobiliar invocată de reclamanți, instanța de trimitere va cerceta

dacă propunerea de împroprietărire din 30 septembrie 1945 a coschimbașului P.V.

a fost urmată de emiterea titlului de proprietate, așa cum impuneau prevederile

art. 13 din Decretul-lege nr. 187 din 22 martie 1945, deoarece, numai în

puterea titlului astfel eliberat proprietatea nemișcătorului putea fi transmisă

reclamanților.

Eventualitatea eliberării titlului

în condițiile textului menționat, impune, pentru instanța de rejudecare,

obligația de a compara forța lui probantă, ce trebuie dedusă dintr-o lege de

reformă agrară, cu dreptul exhibat de pârâtă, care deși se pretinde intabulat

în cartea funduară, el nu are ca izvor al intabulării un act translativ de

drept real, ci o simplă „posesiune faptică”.

Totodată, instanța de trimitere va

verifica, în rejudecare, pe bază de dovezi, inclusiv printr-o expertiză tehnică

de specialitate, dacă terenul cu care se pretinde că a fost împroprietărit P.V.

este cel care a fost transmis reclamanților prin contractul de schimb,

nemișcător pe care ei îl stăpânesc și în prezent.

Față de cele ce preced, se va admite

recursul în anulare, vor fi casate hotărârile date în cauză cu trimiterea

acesteia spre rejudecare la prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva

deciziei civile nr. 1007/R din 13 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea,

deciziei civile nr. 328 A din 1 aprilie 2002 a Tribunalului Bihor, sentinței

civile nr. 2343 din 17 octombrie 2001 a Judecătoriei Beiuș, pe care le casează

și trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Beiuș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2004.