ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6620/2004

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 6 iunie 2001, astfel cum a fost completată la data de 8 august 2001, reclamanții P.V. și P.A., soți, au chemat în judecată pe pârâta Parohia Ortodoxă Corbești, județul Bihor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună dezmembrarea imobilelor cu nr. top. 451/3 și 452/4 înscrise în C.F. nr. 44 Corbești, potrivit schiței anexate la dosar, să se stabilească în favoarea reclamanților un drept de proprietate asupra imobilelor cu nr. top. 451/6 și 452/7 cu titlu de schimb și uzucapiune și să se dispună intabularea acestui drept în cartea funduară.

În motivarea acțiunii reclamanții au precizat că în anul 1945 terenul în litigiu a fost scos din posesiunea Bisericii Ortodoxe Corbești, în urma unui decret de expropriere, și a fost dat, cu titlu de împroprietărire, numitului P.V., care a folosit terenul până în anul 1956. Susțin reclamanții că „în perioada respectivă a fost înființată prima formă de asociere socialistă în satul Corbești”, așa numita „întovărășire”, care a cuprins și terenul în cauză. După o scurtă activitate a respectivei asociații, terenul a fost dat ca loc de casă reclamanților, care au fost obligați să cedeze în schimb numitului P.V. o suprafață de teren corespunzătoare ca suprafață (0,30 ha), în acest fel fiind folosite terenurile de peste 40 de ani.

Pârâta Parohia Ortodoxă Corbești, județul Bihor, a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că terenurile în privința cărora se susține că a operat schimbul, au fost exceptate de la expropriere prin Decretul-lege nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare și aceste terenuri îi revin în proprietate, întrucât Parohia Ortodoxă Corbești este înscrisă în cartea funciară cu titlu de posesie faptică din anul 1911. Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Beiuș, prin sentința civilă nr. 2343 din 17 octombrie 2001, a admis acțiunea reclamanților, a dispus dezmembrarea imobilelor nr. 451/1 și 452/4 într-un număr de opt parcele, a stabilit în favoarea reclamanților dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune asupra parcelelor nou formate cu nr. top.

451/6 și 452/7 și a dispus intabularea dreptului de proprietate în CF. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut și motivat că reclamanții invocă la stabilirea dreptului de proprietate modul de dobândire prin uzucapiune și schimb având în vedere că terenul a fost dobândit inițial de P.V., urmare a reformei agrare, fiind dat în schimb reclamanților, situație în care s-a considerat că reclamanții au dobândit un drept de proprietate prin prescripție achizitivă, deci prin posesie prelungită de peste 30 de ani, în mod pașnic și sub nume de proprietar. Pârâta nu a făcut dovada că posesia reclamanților a fost viciată sau întreruptă printr-un mod prevăzut de lege, astfel că ei au dobândit un drept de proprietate, chiar împotriva faptului că pârâta este înscrisă în cartea funduară, care, nefolosind terenul timp îndelungat, și-a pierdut dreptul de proprietate prin neuz.

Soluția judecătoriei a fost confirmată prin decizia nr. 328/A din 1 aprilie 2002 a Tribunalului Bihor, secția civilă, și prin decizia civilă nr. 1007 din 13 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, care au respins apelul și, respectiv, recursul promovate de pârâta Biserica Ortodoxă Corbești, județul Bihor. Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, la data de 23 iulie 2003, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, care a susținut că hotărârile atacate au fost date cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și că ele sunt, totodată, și vădit netemeinice.

În motivarea recursului în anulare s-a susținut că în mod greșit instanțele au stabilit dreptul de proprietate cu titlu de uzucapiune în favoarea reclamanților, făcând aplicațiunea art. 1847, art. 1890, art. 1895, art. 1997 și art. 1899 alin. (2) C. civ., cât timp terenul în litigiu se află situat într-o zonă în care funcționează regimul de carte funciară, potrivit căruia constituirea, transmiterea, modificarea sau stingerea drepturilor reale imobiliare se fac conform dispozițiilor Decretului-lege nr. 115/1938, nefiind incidente prevederile Codului civil în materia prescripției achizitive, ca mod de dobândire a proprietății.

Art. 27 și art. 28 din acest act normativ, prevedea, în mod excepțional, dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune numai în două cazuri: când s-a înscris în C.F., fără cauză legitimă, un drept de proprietate, iar titularul a posedat imobilul cu bună-credință, potrivit legii, timp de 20 de ani; când cineva a posedat un bun nemișcător, în condițiile legii, timp de 20 de ani după moartea proprietarului înscris în CF. Or, în cauză, reclamanții nu se găsesc în nici una dintre aceste situații, astfel că instanțele în mod greșit au făcut aplicațiunea Codului Civil. S-a reproșat instanțelor că, admițând acțiunea au dispus dezmembrarea imobilului în litigiu, al cărui proprietar este pârâta din anul 1911, în opt numere topografice noi numai pe baza unei schițe de dezmembrare efectuată extrajudiciar, operațiune după care, parcelele nou formate au fost atribuite unor persoane care nu sunt părți în cauză.

În mod greșit instanțele au reținut că terenul în litigiu a fost expropriat de la Parohia Ortodoxă Corbești și atribuit, prin reformă agrară, numitului P.V., de la care a trecut prin schimb la reclamanți, deoarece, conform art. 8 din Decretul-lege nr. 187/1945 proprietatea parohiilor era exceptată de la expropriere, iar potrivit art. 20 din același act normativ, terenurile care au format obiectul reformei agrare erau scoase din circuitul civil. Recursul în anulare este fondat, dar numai în limitele și pentru considerentele care succed: Prin acțiunea introductivă de instanță, astfel cum a fost precizată, reclamanții au invocat ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului litigios două operațiuni juridice distincte, un contract de schimb de proprietăți și uzucapiunea.

În cauză, instanțele judecătorești au analizat, cu precădere, doar cel de al doilea mod de dobândire a proprietății, uzucapiunea (asupra căruia se îndreaptă, de altfel, și critica recursului în anulare), fără a cerceta, pe bază de probe, prima operațiune invocată în acțiune, contractul de schimb, fără ca instanțele să stabilească dacă cele două mijloace de dobândire ale dreptului real sunt compatibile între ele, precum și dacă, nu cumva, existența unui titlu izvorât dintr-un act juridic nu exclude posibilitatea de a invoca, în același timp, posesiunea îndelungată, adică faptul juridic, ca mod de dobândire a proprietății imobiliare. Din această perspectivă, o primă chestiune nelămurită în cauză și care justifică admiterea recursului în anulare și reluarea judecății, este aceea a determinării proprietarului de carte funduară asupra terenului.

Astfel, în timp ce din extrasul de C.F. nr. 44 Corbești depus la instanța de fond proprietar al terenului apare „Parohia Ortodoxă în cotă de 1/1 parte posesiune faptică nr. 6593/1911”, din extrasul de coală funciară nr. 44 Corbești, traducere legalizată din limba maghiară, act nou depus în recurs, proprietar al aceluiași teren apare Biserica greco-catolică Corbești. Teza susținută în recursul în anulare conform căreia terenul în litigiu nu a fost expropriat de la Parohia Ortodoxă Corbești și atribuit, prin reformă agrară, numitului P.V., de la care a trecut prin schimb, la reclamanți, nu este susținută integral prin dovezile administrate în cauză. Astfel, din procesul-verbal încheiat la 30 septembrie 1945 în prezența tuturor locuitorilor satului Corbești, rezultă că una din cele 190 de persoane propuse pentru împroprietărire a fost și numitul P.V.

Pe de altă parte, prin adeverința nr. 1291/18 iulie 2001 eliberată de Primăria comunei Ceica se atestă că P.V. a fost înregistrat cu o suprafață de 0,27 ha teren agricol în parcela „Clejie” iar „terenul a fost dobândit din proprietatea bisericii prin reforma agrară din anul 1945”.

Este adevărat că art. 8 din Decretul-legea nr. 187 din 22 martie 1945 privind reforma agrară excepta de la expropriere, printre altele, bunurile agricole aparținând bisericilor, parohiilor și așezămintelor bisericești, numai că potrivit adeverinței nr. 400/2000 (dosar de fond) eliberată de Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Parohia Ortodoxă Română Corbești a fost desființată de autoritățile comuniste în anul 1947, pârâta fiind reînființată abia la 12 martie 2000, astfel că, în rejudecare, instanța de trimitere are a se preocupa de verificarea susținerilor reclamanților potrivit cărora terenul litigios, după desființarea parohiei, a făcut succesiv obiectul exproprierii, împroprietăririi, a unei „întovărășiri” de fapt, și apoi, a schimbului imobiliar.

Pentru a verifica legalitatea operațiunii de schimb imobiliar invocată de reclamanți, instanța de trimitere va cerceta dacă propunerea de împroprietărire din 30 septembrie 1945 a coschimbașului P.V. a fost urmată de emiterea titlului de proprietate, așa cum impuneau prevederile art. 13 din Decretul-lege nr. 187 din 22 martie 1945, deoarece, numai în puterea titlului astfel eliberat proprietatea nemișcătorului putea fi transmisă reclamanților. Eventualitatea eliberării titlului în condițiile textului menționat, impune, pentru instanța de rejudecare, obligația de a compara forța lui probantă, ce trebuie dedusă dintr-o lege de reformă agrară, cu dreptul exhibat de pârâtă, care deși se pretinde intabulat în cartea funduară, el nu are ca izvor al intabulării un act translativ de drept real, ci o simplă „posesiune faptică”.

Totodată, instanța de trimitere va verifica, în rejudecare, pe bază de dovezi, inclusiv printr-o expertiză tehnică de specialitate, dacă terenul cu care se pretinde că a fost împroprietărit P.V. este cel care a fost transmis reclamanților prin contractul de schimb, nemișcător pe care ei îl stăpânesc și în prezent. Față de cele ce preced, se va admite recursul în anulare, vor fi casate hotărârile date în cauză cu trimiterea acesteia spre rejudecare la prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 1007/R din 13 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, deciziei civile nr. 328 A din 1 aprilie 2002 a Tribunalului Bihor, sentinței civile nr. 2343 din 17 octombrie 2001 a Judecătoriei Beiuș, pe care le casează și trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Beiuș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2004.