Timorgaleyev împotriva Rusiei

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 21775/03 de către Islamutin Kiyamovich TIMORGALEYEV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 18 mai 2006 ca Cameră compusă din: C.L. Rozakis, Președintele, L. Loucaides, dna F. Tulkens, dna N. Vajić, A. Kovler, dna E. Steiner, K. Hajiyev, judecători, și dl Nielsen Secțiune Registrar Având în vedere cererea depusă la 18 iunie 2003, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului. Prin deliberare, decide după cum urmează: Reclamantul, dl Islamutin Kiyamovich Timorgaleyev, este un național rus care s-a născut în 1954 și a trăit în Mirnyy din Republica Sakha (Yakutiya).

Guvernul rus (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl P. Laptev, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 9 decembrie 2002, Curtea de district Mirninskiy a Republicii Sakha (Yakutiya) a acordat acțiunea civilă a reclamantului împotriva Ministerului Finanțelor Federației Ruse și i-a acordat 102.056 ruble ruse (RUR, aproximativ 3.169 euro). La 13 ianuarie 2003, Curtea Supremă a Republicii Sakha (Yakutiya) a susținut hotărârea în apel. La 18 februarie 2003, reclamantul a trimis Ministerului Finanțelor o scrisoare de execuție. La momentul în care cererea a fost depusă la Curte, hotărârea a rămas neexecută.

COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 13 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 privind neexecuția hotărârii Curții de district Mirninskiy din Republica Sakha (Yakutiya) din 9 decembrie 2002. HOTĂRÂREA La 22 februarie 2005, cererea a fost comunicată guvernului contestat. La 8 iulie 2005, au fost primite observațiile guvernului cu privire la admisibilitatea și meritul cererii. Guvernul a informat Curtea că, la 16 decembrie 2004, hotărârile din 28 noiembrie și 18 decembrie 2002 au fost anulate printr-o revizuire de supraveghere, iar acțiunea reclamantului a fost respinsă. La 13 iulie 2005, reclamantul a fost invitat să prezinte observații scrise în răspuns până la 14 septembrie 2005. La 5 august 2005, versiunea engleză a observațiilor guvernului a fost transmisă reclamantului.

Având în vedere că observațiile reclamantului cu privire la admisibilitatea și meritul nu au fost primite până la 14 septembrie 2005, la 14 noiembrie 2005, reclamantul a fost informat prin corespondență înregistrată că neaprobărea observațiilor ar putea duce la grevarea cererii. După cum rezultă din avizul de primire care a revenit la Curte, scrisoarea din 14 noiembrie 2005 a ajuns la adresa reclamantului la 29 noiembrie 2005. Un poștă a remarcat cu privire la sfatul de primire că scrisoarea nu a fost livrată deoarece casa reclamantului a fost demolată, reclamantul și membrii familiei sale s-au mutat și noua adresă a reclamantului a fost necunoscută. Curtea reamintește art. 37 din Convenție, care, în partea relevantă, citește după cum urmează: „1.

În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să ia o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și urmeze cererea; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, este necesar.” În acest context, Curtea reamintește, de asemenea, că, în temeiul articolului 47 § 6 din Regulamentul Curții, „aplicanții trebuie să păstreze Curtea informată cu privire la orice schimbare de adresă și de orice circumstanță relevantă pentru cerere”. În temeiul acestei dispoziții, reclamantul trebuie să furnizeze cel puțin un minim de informații, și anume adresa poștală, permițând Curții să conducă corespondență cu el și să efectueze petiția sa.

În acest caz, reclamantul nu a informat Curtea cu privire la modificarea adresei poștale sau a indicat orice adresă provizorie la care poate fi efectuată comunicarea cu el. Reclamantul ar fi putut, de asemenea, să numească un reprezentant cu care Curtea ar fi putut menține comunicarea în timp ce reclamantul nu a putut răspunde. Astfel, reclamantul a făcut imposibil ca Curtea să continue examinarea cazului său (cf. Konrad c. Polonia (dec.), nr. 35476/97, 23 octombrie 2001). Curtea declară că reclamantul nu intenționează să își urmeze cererea. În plus, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în protocolele sale, nu o solicită să continue examinarea cazului.

În aceste circumstanțe, consideră că art. 29 § 3 din Convenție nu se mai aplică cazului și că aceaceasta ar trebui eliminată din listă în conformitate cu art. 37 § 1 litera (a) din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să întrerupă aplicarea art. 29 § 3 din Convenție și să elimine aplicarea din lista de cazuri. Søren Nielsen Christos Președintele grefierului Rozakis

FIRST SECTION

DECISION Application no. 21775/03 by Islamutin Kiyamovich TIMORGALEYEV against Russia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 18 May 2006 as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis, President, Mr L. Loucaides, Mrs F. Tulkens, Mrs N. Vajić, Mr A. Kovler, Mrs E. Steiner, Mr K. Hajiyev, judges, and Mr S. Nielsen , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 18 June 2003, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together. Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Islamutin Kiyamovich Timorgaleyev, is a Russian national who was born in 1954 and lived in Mirnyy of the Sakha (Yakutiya) Republic.

The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr P. Laptev, the Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 9 December 2002 the Mirninskiy District Court of the Sakha (Yakutiya) Republic granted the applicant’s civil action against the Ministry of Finance of the Russian Federation and awarded him 102,056 Russian roubles (RUR, approximately 3,169 euros). On 13 January 2003 the Supreme Court of the Sakha (Yakutiya) Republic upheld the judgment on appeal. On 18 February 2003 the applicant sent a writ of execution to the Ministry of Finance. At the time the application was lodged with the Court the judgment remained unenforced.

COMPLAINTS The applicant complained under Article 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 about non-enforcement of the judgment of the Mirninskiy District Court of the Sakha (Yakutiya) Republic of 9 December 2002. THE LAW On 22 February 2005 the application was communicated to the respondent Government. On 8 July 2005 the Government’s observations on the admissibility and merits of the application were received. The Government informed the Court that on 16 December 2004 the judgments of 28 November and 18 December 2002 had been quashed by way of a supervisory review and the applicant’s action had been dismissed. On 13 July 2005 the applicant was invited to submit written observations in reply by 14 September 2005. On 5 August 2005 the English version of the Government’s observations was forwarded to the applicant.

The time-limit for the submission of the applicant’s observations remained unaffected. As the applicant’s observations on the admissibility and merits had not been received by 14 September 2005, on 14 November 2005 the applicant was advised by registered mail that the failure to submit observations might result in the strike-out of the application. As it follows from the advice of receipt which returned to the Court, the letter of 14 November 2005 reached the applicant’s address on 29 November 2005. A postman noted on the advice of receipt that the letter had not been delivered because the applicant’s house had been demolished, the applicant and his family members had moved out and the applicant’s new address was unknown.

The Court recalls Article 37 of the Convention which, in the relevant part, reads as follows: “1. The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that (a) the applicant does not intend to pursue his application; ... However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.” In that context, the Court also recalls that, pursuant to Rule 47 § 6 of the Rules of Court, “applicants shall keep the Court informed of any change of address and of all circumstances relevant to the application”. Under that Rule, it is incumbent on the applicant to provide at least a minimum of information, namely his postal address, enabling the Court to conduct correspondence with him and to proceed with his petition.

In the present case the applicant failed to inform the Court of the change of his postal address or to indicate any provisional address at which communication with him can be effected. The applicant also could have appointed a representative with whom the Court could have maintained communication while the applicant was not able to respond. Thus the applicant made it impossible for the Court to continue the examination of his case (cf. Konrad v. Poland (dec.), no. 35476/97, 23 October 2001). The Court infers therefrom that the applicant does not intend to pursue his application. Furthermore, the Court considers that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require it to continue the examination of the case.

In these circumstances it considers that Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the case and it should be struck out of the list in accordance with Article 37 § 1 (a) of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Decides to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention and to strike the application out of its list of cases. Søren Nielsen Christos Rozakis Registrar President