ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1926/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Rezoluția procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași nr. 19/ P din 25 mai 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul - judecător B.I., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., 247 C. pen.; 249 C. pen.; art. 261 1 C. pen., art. 263 C. pen., art. 288 C. pen. și art. 289 C. pen., deoarece faptele nu există. Prin soluția adoptată s-a reținut următoarele. Numitul C.M., persoană lipsită de capacitate de exercițiu, reprezentat de curator M.C., a formulat o plângere împotriva judecătoarei B.I. de la Judecătoria Huși, reclamând comiterea de către aceasta a unor infracțiuni prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 249 C. pen., art. 261 1 C. pen., art. 263 C. pen., art. 288 C. pen.

și art. 289 C. pen. În fapt, s-a reclamat comiterea acestor infracțiuni de către judecătoarea B.I. cu ocazia judecării dosarului nr. 633/244/2007 și a pronunțării Sentinței civile nr. 1280 din 25 noiembrie 2008. Analizându-se declarația numitului M.C., precum și actele de cercetare penală efectuate au rezultat următoarele: Numiții C.M. și M.C. au formulat o acțiune civilă la Judecătoria Huși, în care a chemat în judecată pe SC V.V. SA ș.a. obiectul cauzei fiind un litigiu de fond funciar. Acțiunea a fost înregistrată la nr. 633/244/2007, fiind delegat ca judecător numita B.I. Numitul M.C. a arătat că înțelege să formuleze plângere penală pentru faptul că, pe parcursul judecării dosarului, judecătoarea a admis ca probă patru martori; la unul din termenele de judecată judecătoarea l-a întrebat dacă renunță la audierea unuia din acești martori (trei dintre ei fiind interogați anterior).

Persoana vătămată consideră această faptă ca fiind un abuz din partea judecătoriei. S-a constatat că nu există fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută de art. 246 C. pen., în cauză nefiind vorba despre vreo îngrădire a vreunui drept legitim al vreunei persoane; aceasta, cu atât mai mult cu cât, la insistențele lui M.C., martorul propus a fost audiat de instanță. De asemenea, nu există nici infracțiunea prevăzută de art. 261 C. pen., nefiind vorba despre vreo împiedicare a participării la proces a martorului, neexercitându-se nici un act de violență, amenințare sau altă formă de constrângere, așa cum se prevede în textul de lege incriminator. De asemenea, s-a reclamat că aceeași judecătoare B.I.

a refuzat să constate nulitatea absolută a unor acte: titlul de proprietate din 14 august 2007 emis pentru SC V.V. SA, pentru suprafața de 57 ha, hotărârea nr. 541 din 27 iulie 2006 a Comisiei de fond funciar a județului Vaslui și procesul - verbal de delimitare din 3 august 2006 încheiat între Primăria Huși și Primăria Crețești. S-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât nu rezultă vreo acțiune de îngrădire a vreunui drept. În cauză este vorba despre hotărârea unei instanțe judecătorești, hotărâre care este supusă căilor de atac. De altfel, pentru hotărârile pronunțate, judecătorii sunt inamovibili; inamovibilitatea judecătorilor poate fi înlăturată doar în cazul relei credințe, iar un asemenea aspect nu a rezultat din actele de cercetare penală.

S-a mai reclamat că numita B.I. - în calitatea sa de judecător nu s-a autosesizat cu privire la faptul că terenul de 57 ha a fost dat în proprietatea S.C. V.V. SA cu titlu de reconstituire a dreptului de proprietate, în realitate fiind vorba despre o constituire a acestui drept. S-a constatat că în cauza nr. 633/244/2007, obiectul a fost o acțiune civilă. în cauza unei asemenea acțiuni civile (litigiu la regimul fondului funciar), instanța nu are posibilitatea autosesizării, dreptul procesual la acțiune fiind atribuit în mod exclusiv persoanei fizice. Prin urmare nu există infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. Cu privire la aceeași faptă, persoana vătămată a arătat că numita B.I. nu a sesizat organele judiciare cu privire la comiterea unei infracțiuni de fals material, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen., constând în menționarea modalității recunoașterii dreptului de proprietate ca fiind reconstituirea, în loc de constituirea, așa cum numitul M.C.

consideră că ar fi real. S-a constatat că, în cauză este vorba doar despre o opinie a persoanei vătămate cu privire la existenta infracțiunii de fals material. Din relatările acestuia în fata instanței civile nu au rezultat elementele constitutive ale infracțiunii de fals material. De altfel, în cursul procesului civil, nu s-a făcut nici o declarație de înscriere în fals. Prin urmare s-a constatat că nu există infracțiunea prevăzută de art. 263 C. pen. O altă faptă reclamată constă în aceea că judecătoarea B.I. a refuzat să constate nulitatea unui transfer de teren arabil de la comuna Cretești, persoana vătămată considerând că prin aceasta s-ar fi comis infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen.

Având în vedere cele expuse în paragraful precedent și raportându-se această faptă cu prevederile articolului 289 C. pen. s-a constatat că infracțiunea de fals intelectual nu există. În cazul faptei reclamate (refuzul din partea unui judecător a constatării nulității absolute a unui document) nu este vorba despre atestarea vreunei fapte necorespunzătoare adevărului, fiind cazul soluționării unui proces civil. Instanța civilă (în speță judecătoarea B.I.) a constatat că „titlul de proprietate din 14 august 2007 emis pentru SC V.V.

SA, pentru suprafața de 57 ha, Hotărârea nr. 541 din 27 iulie 2006 a Comisiei de fond funciar a județului Vaslui și procesul - verbal de delimitare din 3 august 2006 încheiat între Primăria Huși și Primăria Cretești au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale astfel cum sunt consacrate în Legea 247/2005". Instanța „a constatat că nu există nici un motiv de constatare a nulității absolute a respectivelor acte juridice potrivit prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991" (Sentința civilă nr. 1280/2008 a Judecătoriei Huși). În ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, numitul M.C.

a arătat că aceasta constă în aceea că nu i s-a respectat dreptul la moștenire așa cum este consacrat de art. 46 din Constituția României. S-a constatat că cele reclamate nu pot fi încadrate în prevederile art. 274 C. pen., neexistând nici o îngrădire a folosinței sau exercițiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situații de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, convingeri, avere, origine, socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/ SIDA. Referitor la infracțiunea de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen., numitul M.C. a arătat că a fost comisă de către judecătoarea B.I.

cu ocazia pronunțării Sentinței civile nr. 1280/2008; astfel, persoana vătămată consideră că judecătoarea nu a cunoscut anumite prevederi legale (art. 1 din Legea 1/2000 și art. 106 din Legea 18/1991). Se constată că, în fapt, numitul M.C., face o analiză critică asupra expozitivului sentinței civile menționate, aspectele arătate putând constitui motive ale unei căi de atac. De altfel, nu se reclamă încălcarea din culpă, de către un funcționar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă așa cum este prevăzut elementul material al infracțiunii prevăzută de art. 249 C. pen. Împotriva acestei soluții petiționarul a formulat plângere în conformitate cu dispozițiile art. 279 C. proc.

pen. Prin Rezoluția nr. 511/11/2 din 6 iulie 2009 procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași a respins ca neîntemeiată plângerea. Potrivit disp. art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., petiționarul C.M. prin curator M.C. s-a adresat cu plângere Curții de Apel lași, cauza fiind înregistrată sub nr. 513/ 45 din 20 iulie 2009. S-a motivat că în cauză există suspiciuni de săvârșirea unor fapte penale de către judecătorul cauzei ce a pronunțat Sentința civilă nr. 1280 din 25 noiembrie 2008, respingând cererea de punere în posesie pe vechiul amplasament în suprafață de 0,6054 ha vie nobilă la punctul „P.". S-a mai susținut că hotărârea pronunțată este în contradicție cu temeiul legal prevăzut de art. 47 alin. (1) și (2) din Regulamentul de Aplicare a Legii fondului funciar nr. 247/2005.

S.C. V.V. SRL în complicitate cu Comisia locală Huși și Comisia județeană Vaslui pentru aplicarea Legii fondului funciar au contribuit la trecerea ilegală din domeniul privat al statului în domeniul privat particular încălcând dispozițiile legale sus menționate. A solicitat punerea în posesie pe vechiul amplasament conform aprobărilor din Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000 a fondului funciar, plata daunelor morale în sumă de 1 RON și plata cheltuielilor de judecată. Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Sentința penală nr. 102 din 15 octombrie 2009, a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul C.M. prin reprezentant M.C. împotriva rezoluției procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași nr. 19/ P din 25 mai 2009, rezoluție pe care a menținut-o.

A obligat petiționarul la cheltuieli judiciare către stat. În motivarea sentinței s-a reținut în esență că aspectele invocate de petiționar nu justifică punerea în mișcare a acțiunii penale neexistând latura obiectivă a infracțiunilor reclamante. Prin soluționarea cauzei civile judecătorul și-a îndeplinit atribuțiile sale de serviciu neexistând indicii cu privire la prevederea și urmărirea ori acceptarea pronunțării unei soluții părtinitoare. S-a mai arătat că hotărârile judecătorești, respectiv actele cu caracter jurisdicțional nu pot fi considerate elemente constitutive ale vreunei infracțiuni pentru a atrage răspunderea penală a autorilor lor, ele putând fi atacate prin căile de atac prevăzute de lege atât de părțile interesate cât și de Ministerul Public.

Simpla împrejurare că hotărârea pronunțată de judecător este nefavorabilă petiționarului nu este de natură, în lipsa elementelor obiective ori subiective de vinovăție, de săvârșirea unei fapte penale, cu consecința tragerii la răspundere penală a judecătorului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul C.M. prin reprezentant M.C. Recursul declarat este nefondat. Examinând hotărârea atacată, respectiv actele și lucrările de la dosar, Înalta Curte, constată că în cauză au fost efectuate acte premergătoare urmăririi penale, urmare a plângerii formulată de petiționar prin reprezentantul său. Din conținutul acestor acte rezultă că urmărirea penală nu poate fi începută împotriva intimatei pentru săvârșirea infracțiunilor imputate fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc.

pen., astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță. Atâta timp cât nu există indicii, respectiv elemente care să genereze cel puțin suspiciuni în sensul săvârșirii unor fapte prevăzute de legea penală de către intimată, în mod corect s-a apreciat că în speță nu se justifică începerea urmăririi penale față de aceasta. Așa cum corect a reținut și instanța de fond în motivarea hotărârii atacate, potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituția României, hotărârile judecătorești pronunțate pot fi atacate prin căile de atac prevăzute de lege atât de părțile interesate cât și de Ministerul Public. Simpla împrejurare că hotărârea pronunțată de judecător este nefavorabilă petiționarului nu este de natură, în lipsa elementelor obiective ori subiective de vinovăție, de săvârșirea unei fapte penale cu consecința tragerii la răspundere penală a magistratului judecător.

Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe de respingere a plângerii formulată de petiționar prin reprezentantul său în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., este corectă ca și menținerea rezoluției atacate prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata B.I. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 249 C. pen., art. 261 1 C.pen, art. 263 C. pen., art. 288 C. pen. și art. 289 C. pen., întrucât faptele nu există. Așa fiind recursul declarat în cauză apare ca nefondat și va fi respins ca atare conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.proc.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.M. prin reprezentant M.C. împotriva Sentinței penale nr. 102 din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 14 mai 2010.