ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1926/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1926/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Rezoluția procurorului din

cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași nr. 19/ P din 25 mai 2009

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul - judecător B.I.,

sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., 247 C. pen.; 249 C.

pen.; art. 261

1

C. pen., art.

263 C. pen., art. 288 C. pen. și art. 289 C. pen., deoarece faptele nu există.

Prin soluția

adoptată s-a reținut următoarele. Numitul C.M., persoană lipsită de capacitate

de exercițiu, reprezentat de curator M.C., a formulat o plângere împotriva judecătoarei

B.I. de la Judecătoria Huși, reclamând comiterea de către aceasta a unor

infracțiuni prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen., art. 249 C. pen., art.

261

1

C. pen., art. 263 C. pen., art. 288 C. pen. și art. 289 C. pen.

În fapt, s-a

reclamat comiterea acestor infracțiuni de către judecătoarea B.I. cu ocazia

judecării dosarului nr. 633/244/2007 și a pronunțării Sentinței civile nr. 1280

din 25 noiembrie 2008.

Analizându-se

declarația numitului M.C., precum și actele de cercetare penală efectuate au

rezultat următoarele:

Numiții C.M. și

M.C. au formulat o acțiune civilă la Judecătoria Huși, în care a chemat în

judecată pe SC V.V. SA ș.a. obiectul cauzei fiind un litigiu de fond funciar.

Acțiunea a fost înregistrată la nr. 633/244/2007, fiind delegat ca judecător

numita B.I.

Numitul M.C. a

arătat că înțelege să formuleze plângere penală pentru faptul că, pe parcursul

judecării dosarului, judecătoarea a admis ca probă patru martori; la unul din

termenele de judecată judecătoarea l-a întrebat dacă renunță la audierea unuia

din acești martori (trei dintre ei fiind interogați anterior). Persoana

vătămată consideră această faptă ca fiind un abuz din partea judecătoriei. S-a

constatat că nu există fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută

de art. 246 C. pen., în cauză nefiind vorba despre vreo îngrădire a vreunui

drept legitim al vreunei persoane; aceasta, cu atât mai mult cu cât, la

insistențele lui M.C., martorul propus a fost audiat de instanță. De asemenea,

nu există nici infracțiunea prevăzută de art. 261 C. pen., nefiind vorba despre

vreo împiedicare a participării la proces a martorului, neexercitându-se nici

un act de violență, amenințare sau altă formă de constrângere, așa cum se

prevede în textul de lege incriminator.

De asemenea,

s-a reclamat că aceeași judecătoare B.I. a refuzat să constate nulitatea

absolută a unor acte: titlul de proprietate din 14 august 2007 emis pentru SC V.V.

SA, pentru suprafața de 57 ha, hotărârea nr. 541 din 27 iulie 2006 a Comisiei

de fond funciar a județului Vaslui și procesul - verbal de delimitare din 3

august 2006 încheiat între Primăria Huși și Primăria Crețești. S-a constatat că

nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 246

C. pen., întrucât nu rezultă vreo acțiune de îngrădire a vreunui drept. În

cauză este vorba despre hotărârea unei instanțe judecătorești, hotărâre care

este supusă căilor de atac. De altfel, pentru hotărârile pronunțate,

judecătorii sunt inamovibili; inamovibilitatea judecătorilor poate fi

înlăturată doar în cazul relei credințe, iar un asemenea aspect nu a rezultat

din actele de cercetare penală.

S-a mai

reclamat că numita B.I. - în calitatea sa de judecător nu s-a autosesizat cu

privire la faptul că terenul de 57 ha a fost dat în proprietatea S.C. V.V. SA

cu titlu de reconstituire a dreptului de proprietate, în realitate fiind vorba

despre o constituire a acestui drept. S-a constatat că în cauza nr. 633/244/2007,

obiectul a fost o acțiune civilă. în cauza unei asemenea acțiuni civile

(litigiu la regimul fondului funciar), instanța nu are posibilitatea

autosesizării, dreptul procesual la acțiune fiind atribuit în mod exclusiv

persoanei fizice. Prin urmare nu există infracțiunea prevăzută de art. 246 C.

pen.

Cu privire la

aceeași faptă, persoana vătămată a arătat că numita B.I. nu a sesizat organele

judiciare cu privire la comiterea unei infracțiuni de fals material, prevăzută

de art. 288 alin. (1) C. pen., constând în menționarea modalității

recunoașterii dreptului de proprietate ca fiind reconstituirea, în loc de

constituirea, așa cum numitul M.C. consideră că ar fi real. S-a constatat că,

în cauză este vorba doar despre o opinie a persoanei vătămate cu privire la

existenta infracțiunii de fals material. Din relatările acestuia în fata instanței

civile nu au rezultat elementele constitutive ale infracțiunii de fals

material. De altfel, în cursul procesului civil, nu s-a făcut nici o declarație

de înscriere în fals. Prin urmare s-a constatat că nu există infracțiunea prevăzută

de art. 263 C. pen.

O altă faptă

reclamată constă în aceea că judecătoarea B.I. a refuzat să constate nulitatea

unui transfer de teren arabil de la comuna Cretești, persoana vătămată

considerând că prin aceasta s-ar fi comis infracțiunea prevăzută de art. 289 C.

pen. Având în vedere cele expuse în paragraful precedent și raportându-se

această faptă cu prevederile articolului 289 C. pen. s-a constatat că

infracțiunea de fals intelectual nu există. În cazul faptei reclamate (refuzul

din partea unui judecător a constatării nulității absolute a unui document) nu

este vorba despre atestarea vreunei fapte necorespunzătoare adevărului, fiind

cazul soluționării unui proces civil. Instanța civilă (în speță judecătoarea B.I.)

a constatat că „titlul de proprietate din 14 august 2007 emis pentru SC V.V.

SA, pentru suprafața de 57 ha, Hotărârea nr. 541 din 27 iulie 2006 a Comisiei

de fond funciar a județului Vaslui și procesul - verbal de delimitare din 3

august 2006 încheiat între Primăria Huși și Primăria Cretești au fost emise cu

respectarea dispozițiilor legale astfel cum sunt consacrate în Legea

247/2005". Instanța „a constatat că nu există nici un motiv de constatare

a nulității absolute a respectivelor acte juridice potrivit prevederilor art. III

din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar

nr. 18/1991" (Sentința civilă nr. 1280/2008 a Judecătoriei Huși). În ceea

ce privește infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi,

numitul M.C. a arătat că aceasta constă în aceea că nu i s-a respectat dreptul

la moștenire așa cum este consacrat de art. 46 din Constituția României. S-a

constatat că cele reclamate nu pot fi încadrate în prevederile art. 274 C. pen.,

neexistând nici o îngrădire a folosinței sau exercițiului drepturilor unei

persoane ori crearea pentru aceasta a unei situații de inferioritate pe temei

de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie,

apartenență politică, convingeri, avere, origine, socială, vârstă,

dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/ SIDA.

Referitor la

infracțiunea de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen., numitul M.C.

a arătat că a fost comisă de către judecătoarea B.I. cu ocazia pronunțării Sentinței

civile nr. 1280/2008; astfel, persoana vătămată consideră că judecătoarea nu a

cunoscut anumite prevederi legale (art. 1 din Legea 1/2000 și art. 106 din

Legea 18/1991). Se constată că, în fapt, numitul M.C., face o analiză critică

asupra expozitivului sentinței civile menționate, aspectele arătate putând

constitui motive ale unei căi de atac. De altfel, nu se reclamă încălcarea din

culpă, de către un funcționar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin

neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă așa cum este

prevăzut elementul material al infracțiunii prevăzută de art. 249 C. pen.

Împotriva

acestei soluții petiționarul a formulat plângere în conformitate cu dispozițiile

art. 279 C. proc. pen.

Prin Rezoluția nr.

511/11/2 din 6 iulie 2009 procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel lași a respins ca neîntemeiată plângerea.

Potrivit disp. art.

278

1

alin. (1) C. proc.

pen., petiționarul C.M. prin curator M.C. s-a adresat cu plângere Curții de

Apel lași, cauza fiind înregistrată sub nr. 513/ 45 din 20 iulie 2009.

S-a motivat că

în cauză există suspiciuni de săvârșirea unor fapte penale de către judecătorul

cauzei ce a pronunțat Sentința civilă nr. 1280 din 25 noiembrie 2008, respingând

cererea de punere în posesie pe vechiul amplasament în suprafață de 0,6054 ha

vie nobilă la punctul „P.".

S-a mai

susținut că hotărârea pronunțată este în contradicție cu temeiul legal prevăzut

de art. 47 alin. (1) și (2) din Regulamentul de Aplicare a Legii fondului

funciar nr. 247/2005.

S.C. V.V. SRL

în complicitate cu Comisia locală Huși și Comisia județeană Vaslui pentru

aplicarea Legii fondului funciar au contribuit la trecerea ilegală din domeniul

privat al statului în domeniul privat particular încălcând dispozițiile legale

sus menționate.

A solicitat

punerea în posesie pe vechiul amplasament conform aprobărilor din Legea nr. 18/1991

și Legea nr. 1/2000 a fondului funciar, plata daunelor morale în sumă de 1 RON

și plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel

lași, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Sentința penală nr. 102 din

15 octombrie 2009, a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul C.M.

prin reprezentant M.C. împotriva rezoluției procurorului din cadrul Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel lași nr. 19/ P din 25 mai 2009, rezoluție pe care a

menținut-o. A obligat petiționarul la cheltuieli judiciare către stat.

În motivarea

sentinței s-a reținut în esență că aspectele invocate de petiționar nu

justifică punerea în mișcare a acțiunii penale neexistând latura obiectivă a

infracțiunilor reclamante.

Prin

soluționarea cauzei civile judecătorul și-a îndeplinit atribuțiile sale de

serviciu neexistând indicii cu privire la prevederea și urmărirea ori

acceptarea pronunțării unei soluții părtinitoare.

S-a mai arătat

că hotărârile judecătorești, respectiv actele cu caracter jurisdicțional nu pot

fi considerate elemente constitutive ale vreunei infracțiuni pentru a atrage

răspunderea penală a autorilor lor, ele putând fi atacate prin căile de atac

prevăzute de lege atât de părțile interesate cât și de Ministerul Public.

Simpla

împrejurare că hotărârea pronunțată de judecător este nefavorabilă

petiționarului nu este de natură, în lipsa elementelor obiective ori subiective

de vinovăție, de săvârșirea unei fapte penale, cu consecința tragerii la

răspundere penală a judecătorului.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul C.M. prin reprezentant M.C.

Recursul

declarat este nefondat.

Examinând

hotărârea atacată, respectiv actele și lucrările de la dosar, Înalta Curte,

constată că în cauză au fost efectuate acte premergătoare urmăririi penale,

urmare a plângerii formulată de petiționar prin reprezentantul său.

Din conținutul

acestor acte rezultă că urmărirea penală nu poate fi începută împotriva

intimatei pentru săvârșirea infracțiunilor imputate fiind incidente

dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., astfel cum în mod corect a reținut

și prima instanță.

Atâta timp cât

nu există indicii, respectiv elemente care să genereze cel puțin suspiciuni în

sensul săvârșirii unor fapte prevăzute de legea penală de către intimată, în

mod corect s-a apreciat că în speță nu se justifică începerea urmăririi penale

față de aceasta.

Așa cum corect

a reținut și instanța de fond în motivarea hotărârii atacate, potrivit

dispozițiilor art. 129 din Constituția României, hotărârile judecătorești

pronunțate pot fi atacate prin căile de atac prevăzute de lege atât de părțile

interesate cât și de Ministerul Public.

Simpla

împrejurare că hotărârea pronunțată de judecător este nefavorabilă

petiționarului nu este de natură, în lipsa elementelor obiective ori subiective

de vinovăție, de săvârșirea unei fapte penale cu consecința tragerii la

răspundere penală a magistratului judecător.

Înalta Curte

constată că hotărârea primei instanțe de respingere a plângerii formulată de

petiționar prin reprezentantul său în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., este corectă ca și

menținerea rezoluției atacate prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de intimata B.I. sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen.,

art. 247 C. pen., art. 249 C. pen., art. 261

1

C.pen, art. 263 C. pen., art. 288 C. pen. și art. 289 C.

pen., întrucât faptele nu există.

Așa fiind

recursul declarat în cauză apare ca nefondat și va fi respins ca atare conform art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C.proc.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul C.M. prin reprezentant M.C. împotriva

Sentinței penale nr. 102 din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală

și pentru cauze cu minori.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 14 mai 2010.