ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 573/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele :

La data de 30.05.2008, reclamanta SC W.S.G.R.G. I. SRL,

în contradictoriu cu pârâta C.S.N.S.P. BUCUREȘTI, a solicitat instanței ca, prin

hotărârea ce se va pronunța,să se dispună obligarea pârâtei să înscrie în

Cartea funciară pe cheltuiala reclamantei contractul de închiriere nr. 1058 din

26 octombrie 2004 și să plătească daune cominatorii de 100 lei pentru fiecare

zi de întârziere în cazul în care refuză să execute obligația, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că a

închiriat de la pârâtă, prin contractul de închiriere cu numărul menționat mai

sus parcela în suprafață de 17.000 mp situată în șos. Olteniței, Lacul de

acumulare Văcărești, limita de Nord a fundației construcției șos. Văcărești. În

anul 2006, a început amenajarea amplasamentului pentru a fi apt de construire.

Prin cererea reconvențională pârâta reclamantă a

solicitat instanței să constate ca fiind desființat de drept contractul de

închiriere încheiat în data de 26 octombrie 2004, în privința neîndeplinirii

obligației de înscriere a contractului în cartea funciară, pârâta a arătat că

această obligație era corelativă în raport de obligația reclamantei de depunere

a tuturor documentelor în vederea obținerii autorizației de construire.

Prin sentința comercială nr. 14237 din 24 decembrie 2008

pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, cererea

reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea reconvențională a fost

admisă și s-a constatat desființat de plin drept contractul de închiriere nr.

1058 din 26 octombrie 2004, la data de 26 octombrie 2005.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a

reținut, în esență, că reclamanta nu a probat demersurile pe care susține că

le-a făcut pentru a obține autorizația de construire, respectiv documentația pe

care a întocmit-o, faptul că s-a adresat organelor abilitate, dar s-a lovit de

refuzul acestora justificat eventual prin neînregistrarea contractului la o

anumită autoritate. Nu a dovedit nici împrejurarea că ar fi adus la cunoștința

locatorului această situație și că ar fi solicitat să-l sprijine în demersurile

sale la momentul respectiv (anul 2006) singura notificare în acest sens fiind

formulată abia în data de 18 martie 2008.

Potrivit art. 6.2 din contract, dacă obligația nu era

executată în termenul de maxim 12 luni prevăzut de art. 6.1, contractul se

desființa de plin drept, fără notificare sau altă formalitate prealabilă. Cum

însăși reclamanta a recunoscut că a început executarea contractului abia în

anul 2006, tribunalul a constatat desființat de drept contractul de închiriere

nr. 1058 din 26 octombrie 2004 la data de 26 octombrie 2005.

Prin decizia comercială nr. 221 din 31 martie 2010,

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate și a obligat-o pe

apelantă la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a

reținut următoarele:

Reclamanta locatar a investit instanța cu o acțiune

personală în realizare, solicitând ca pârâta sa execute obligația asumată prin

art. 11 din contract, respectiv de a-1 înscrie în Cartea funciară sau de a-1

înregistra la orice altă autoritate competentă, motivat de faptul că

neexecutarea acestei obligații de către locator o împiedică să execute, la

rândul său demersul de a obține autorizația de construire privind dezvoltarea

imobiliară a terenului închiriat.

La rândul său pârâta locator a solicitat constatarea

desființării de drept a contractului, în data de 26 octombrie 2005, în baza

pactului comisoriu convenit de părți.

La art. 6

alin. (1)

din contract reclamanta s-a obligat ca în maxim 12 luni de la intrarea în

vigoare a acestuia să depună toate documentele pentru obținerea autorizației de

construire, care să autorizeze dezvoltarea imobiliară a terenului închiriat.

La art. 6.2 se prevede că în cazul în care obligația

nu este executată în termenul stabilit, contractul se desființează de drept fără

notificare sau altă formalitate prealabilă.

Deși reclamanta afirmă că în executarea contractului

a început în anul 2006 amenajarea amplasamentului pentru a fi apt de

construire, efectuând pe cheltuială proprie o serie de lucrări, aceasta nu a

administrat, în condițiile art. 1169 C. civ. (deși sarcina probei îi aparține)

nici o dovadă din care să rezulte efectuarea lucrărilor și costul acestora.

Dimpotrivă, reclamanta însăși precizează în cererea

de chemare în judecată faptul că abia în anul 2006 a început să execute

contractul astfel încât, văzând și pactul comisoriu de gradul IV înserat în

cuprinsul contractului, în mod judicios prima instanță a constatat desființarea

de drept a acestuia, față de neîndeplinirea clauzelor din art. 6.1 și art. 6.2.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta

SC W.S.G.R.G.I. SRL București, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a celor două

hotărâri și, rejudecând cauza în fond, admiterea acțiunii așa cum a fost

formulată.

Recurenta-reclamantă susține, în esență, că în mod greșit

i-a fost respinsă acțiunea, soluție confirmată și de instanța de apel prin

respingerea apelului, atât timp cât a fost împiedicată în demersul său de a

pune în aplicare contractul de închiriere de către pârâta-reclamantă, care prin

directorul acesteia i-a solicitat să cesioneze 50% din capitalul social al

reclamantei în favoarea numitului M.S.M., în caz contrar, urmând a nu se

încheia procesul verbal de predare-primire și implicit, contractul de

închiriere nu s-ar fi putut aplica, ulterior, prin contractul de cesiune de

părți sociale din data de 13 august 2007, reclamanta a redobândit 50% din

părțile sociale înstrăinate în anul 2004 lui M.S.M. și din acest moment a fost

posibil pentru reclamantă să încerce din nou să obțină autorizația de construcție,

dar acest lucru nu s-a putut realiza deoarece Proprietarul (Locatorul) nu a

înregistrat în Cartea Funciară contractul de închiriere.

În ce privește cererea reconvențională, prin care

pârâta-reclamantă a solicitat instanței să constate ca fiind desființat de

drept, din data de 26 octombrie 2005 contractul de închiriere nr. 1058 din 26

octombrie 2004, recurenta-reclamantă susține că eronat a fost admisă, în speță,

Proprietarul fiind în culpă, deoarece nu a înregistrat documentul pentru a-i da

posibilitatea obținerii în continuare a avizelor și a documentației și a

determinat imposibilitatea sa, în calitate de Chiriaș de a executa obligațiile

contractuale. În consecință, consideră că, în speță, contractul se putea

desființa de drept, conform convenției, în termen de 12 luni numai de la data

când i se înmâna Chiriașului dovada de înscriere în Cartea Funciară.

Asupra recursului astfel declarat, se constată

următoarele:

În ce privește excepția nulității recursului invocată

de intervenienta-pârâtă, în baza dispozițiilor art. 302

1

alin. (1)

lit. d) C. proc. civ. pe considerentul neîndeplinirii cerințelor expres

prevăzute de lege privind cuprinsul cererii de recurs, în speță, lipsa

semnăturii recurentei - reclamante, ceea ce presupunea că doamna avocat C.R. nu

a avut mandat în vederea promovării, semnării și susținerii recursului, instanța

examinând excepția a respins-o ca fiind neîntemeiată, având în vedere că

deficiența semnalată a fost complinită prin depunerea la dosarul cauzei a

mandatului de reprezentare, respectiv a contractului de asistență juridică

încheiat între avocat și parte (fila 45).

În ce privește recursul declarat de reclamantă se

constată că nu este fondat.

Astfel, se observă că ambele instanțe care s-au

pronunțat în cauză au avut în vedere în mod corect dispozițiile contractuale ,

aplicabile în speță, pe care le-au interpretat în mod judicios și anume art. 6.1

din contract conform căruia reclamanta s-a obligat ca în maxim 12 luni de la

intrarea în vigoare a acestuia să depună toate documentele pentru obținerea

autorizației de construire și art. 6.2 potrivit căruia în cazul în care

obligația nu este executată în termenul stabilit, contractul se desființează de

drept fără notificare sau altă formalitate prealabilă.

Întrucât pârâta locator a solicitat desființarea de

drept a contractului la data de 26 octombrie 2005, în baza pactului comisoriu

convenit de părți, iar reclamanta a recunoscut că a început executarea

contractului abia în anul 2006, făcând această precizare în chiar cererea de

chemare în judecată, instanțele au dat o relevanță juridică corectă pactului

comisoriu existent, constatând desființarea de plin drept a contractului de

închiriere nr. 1058/2004, la data de 26 octombrie 2005.

Pe de altă parte, în mod judicios instanțele au

constatat că reclamanta nu a probat demersurile pe care le-ar fi efectuat

pentru obținerea autorizației de construcție și nici că s-ar fi adresat organelor

abilitate și ar fi primit un refuz ca urmare a neînregistrării contractului în

litigiu, la vreo autoritate în perioada 24 octombrie 2004 – 24 octombrie 2005.

Susținerea recurentei-reclamante potrivit căreia în

executarea contractului a efectuat pe cheltuială proprie o serie de lucrări în

anul 2006, de asemenea, nu a fost dovedită și oricum efectuarea sau neefectuarea

acestora este lipsită de relevanță în prezenta cauză, față de producerea

efectelor prevederilor art. 6 din contractul părților, astfel cum s-a arătat

mai sus.

Lipsite de relevanță sunt și referirile la o serie de

acte încheiate de reclamanta SC W.S.G.R.G.I. SRL și numitul M.S.M., cum ar fi

contractul de cesiune de părți sociale nr. 59 din 22 noiembrie 2004 și cel din

13 august 2007, atât timp cât aceste acte nu au legătură cu prezenta cauză

întrucât exced obiectivului acestui dosar și cadrului procesual stabilit,

împrejurare în care și cererea reclamantei de a fi audiat martorul M.S.M.,

corect a fost respinsă ca fiind neconcludentă, având în vedere și înscrisurile

depuse chiar de reclamantă (fila 67 dosar apel).

În consecință, reținându-se că instanțele, respingând

cererea reclamantei și admițând cererea reconvențională au pronunțat o soluție

corectă în cauză, nefiind formulată în recurs nicio critică întemeiată, în

condițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. care să conducă la modificarea ori

casarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută ca fiind legală și se

va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc.

civ. recurenta-reclamantă SC W.S.G.R.G.I. SRL București va fi obligată la plata

sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă C.S.N.S.P. București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de

intimata-pârâtă C.S.N.S.P. BUCUREȘTI.

Respinge recursul declarat de reclamanta SC W.S.G.R.G.I.

SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 221 din 31 martie

2010

a Curții de Apel București, secția a

V-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă SC W.S.G.R.G.I. SRL

București la plata sumei de 2500 lei cheltuieli de judecată către

intimata-pârâtă C.S.N.S.P. BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie

2011.