ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2584/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 46346/3/2007 reclamanta P.S. BUCUREȘTI a chemat în judecată pe pârâta SC V.S.C. SRL, solicitând instanței să dispună următoarele: - Constatarea rezilierii de drept a contractului de participare înregistrat sub nr. 1130 din 4 noiembrie 1998 având ca obiect construirea și exploatarea de către părțile contractante a bazei sportive SC V.S.C. SRL situată în București paralel adiacent străzii Gheorghe Petrașcu, sector 3. - Obligarea pârâtei SC V.S.C. SRL, la eliberarea și predarea bazei sportive ce face obiectul contractului menționat către reclamanta.

- Obligarea pârâtei la plata sumei de 58.377,77 DOLARI S.U.A. reprezentând penalități de întârziere la plata cotelor de participare, calculate până la data de 6 martie 2007, sumă ce se va actualiza la data punerii în executare a hotărârii. Pârâta SC V.S.C. SRL a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat ca în cazul în care se admite cererea principală să se dispună și cu privire la partajarea investiției efectuate de SC V.S.C. SRL, potrivit regulilor de partaj ținând cont de aportul adus de fiecare parte până la data încetării participării și să se constate un drept de retenție asupra investiției până la achitarea părții la care va fi obligată reclamanta. Prin sentința nr. 1507/2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a IX a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială.

Prin sentința nr. 6058/2009, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în dosar nr. 3298/3/2008, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta P.S. BUCUREȘTI în contradictoriu cu pârâta SC V.S.C. SRL privind constatarea rezilierii contractului de asociere în participațiune nr. 1130 din 4 noiembrie 1998 precum și cererea de evacuare a pârâtei. A fost admisă excepția prescripției în ceea ce privește penalitățile aferente pentru perioada ianuarie 2001 – noiembrie 2004. Au fost admise în parte pretențiile privind penalitățile la cotele de participare achitate cu întârzieri de pârâtă, aceasta fiind obligată să achite reclamantei suma de 15.854,40 DOLARI S.U.A. reprezentând penalități aferente cotelor de profit din perioada 2004 – iunie 2006, calculate până la data de 6 martie 2007. Ca urmare a respingerii cererii principale, a fost respinsă cererea reconvențională, având în vedere caracterul subsidiar al acesteia.

Împotriva sentinței evocate mai sus, a formulat apel reclamanta P.S. BUCUREȘTI, iar prin decizia comercială nr. 48 din 28 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București a fost admis apelul, a fost schimbată în parte sentința nr. 6058/2009 în sensul că a fost constatat reziliat contractul de participare nr. 1130/1998 încheiat de P.S. BUCUREȘTI și SC V.S.C. SRL, pârâta fiind obligată să elibereze și să predea baza sportivă V.S.C. SRL situată în București, parcul adiacent străzii Gheorghe Pătrașcu, sector 3. Celelalte mențiuni ale sentinței au fost menținute. În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut în raport de dispozițiile art. 12 alin. (4) din contractul încheiat de părți că intimata pârâtă a nesocotit în mod sistematic obligația de plată la termen a cotei de profit minim convenit prin contract, începând chiar cu anul 2001 când această obligație a luat naștere în raport de momentul punerii în exploatare a bazei sportive.

Dispozițiile art. 12 alin. (4) din contract, devin incidente nu doar în cazul neîndeplinirii obligației de plată a cotei de profit minim, ci ori de câte ori această obligație nu a fost îndeplinită pe o perioadă mai mare de 3 luni, această ipoteză fiind confirmată de raportul de expertiză, care a semnalat întârzierea la plata mai mare de 3 luni începând chiar cu data scadenței de 5 august 2001. Promovarea cererii de chemare în judecată denotă fără echivoc intenția creditoarei obligației neîndeplinite în termenii contractuali de a solicita desființarea contractului, cu daune interese, în condițiile art. 1021 teza a II-a C. civ.

Ca atare, Curtea a apreciat ca fiind întemeiat și capătul accesoriu privind obligația de predare a bunului adus în asociere, făcând aplicarea principiului de drept resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, iar în temeiul art. 969 C. civ., cu raportare la dispozițiile art. 7 alin. (1) din contractul părților și art. 480 C. civ., a fost admis capătul de cerere privind obligarea intimatei pârâte să elibereze și să predea baza sportivă ce face obiectul contractului de participare. Împotriva deciziei civile nr. 48/2010 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâta SC V.S.C. SRL, solicitând în principal să se modifice în tot decizia apelată și să se respingă ca nefondat apelul formulat de P.S.

BUCUREȘTI, menținându-se sentința instanței de fond. În subsidiar se solicită casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de apel în vederea soluționării cererii reconvenționale. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurenta critică decizia pentru nelegalitate arătând că înscrierea unor pacte comisorii exprese, cu excepția pactului care repetă prevederile art. 1020 C. civ., numai face necesară intervenția instanței judecătorești. Dacă totuși se apelează la instanță, aceasta va putea face verificările în limitele clauzelor contractului. Deci, instanța investită cu acțiune în rezilierea contractului de asociere în care este stipulat un pact comisoriu trebuie să analizeze care sunt obligațiile pe care SC V.S.C.

SRL trebuia să le îndeplinească în executarea contractului. Conform contractului, SC V.S.C. SRL avea obligația de a construi și moderniza baza sportivă V.S.C. și de a plăti lunar cota de profit. În contract au fost prevăzute obligații confuze, astfel încât sancțiunea se analizează pentru neîndeplinirea ambelor prestații, realizarea investiției și plata cotei de profit. Clauza prevăzută de art. 19 din contract poate fi cu ușurință calificată ca informă căci stipulează că efectele de drept ale rezilierii se produs în timp de 30 de zile. Prin urmare, contractul de asociere instituie un pact comisoriu care dă posibilitatea părții în culpă să notifice, intenția de reziliere, invocându-și propria culpă.

În cuprinsul contractului există două dispoziții contradictorii, reglementate de art. 12 și 19, situație în care interpretarea contractului se va face în favoarea debitorului. Pentru a interveni rezilierea contractului este necesară ca una din părți să nu-și fi executat obligațiile dar SC V.S.C. SRL și-a îndeplinit obligația de construire și modernizare a bazei sportive, valoarea lucrărilor fiind în sumă de 1.323.132.266 lei adică 46.100 EURO conform raportului de expertiză. Obligația privind plata cotei minime de profit nu a putut fi executată deoarece reclamanta nu a comunicat contul în care trebuia plătită suma datorată, astfel că reclamanta nu-și poate invoca propria culpă în executarea cu întârziere a contractului.

Ca urmare, în mod greșit s-a dispus rezilierea contractului în condițiile în care executarea cu întârziere a plății se datorează și faptului că reclamanta nu a indicat contul corect, condițiile rezilierii nefiind îndeplinite. În subsidiar, se solicită casarea cu trimitere a deciziei recurate, întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat pe cererea reconvențională, omițând ca în baza efectului devolutiv al apelului să cerceteze în fond cererea reconvențională, încălcând astfel dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cât și art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O. Intimata reclamantă, a formulat întâmpinare prin care a solicitat în esență respingerea recursului, ca nefundat, întrucât în cauză a intervenit rezilierea de drept a contractului conform dispozițiilor art. 12 alin. (4) coroborat cu art. 19 alin. (3) din contract, din culpa societății recurate.

Cu privire la casarea deciziei se solicită respingerea cererii întrucât instanța de apel s-a pronunțat în limitele cererii de apel, iar pe rolul Tribunalului București se afla dosarul nr. 6645/3/2010 ce are ca obiect partajarea investiției, conform art. 14 din Contractul de Participare nr. 1130/1998. Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat întrucât instanța de apel a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 969 și 1021 C. com., în raport de clauzele contractului de asociere încheiat de părți.

Este de necontestat că părțile au încheiat contractul de asociere în participațiune, înregistrat sub nr. 1130/1998, având ca obiect construirea și exploatarea unei baze sportive în suprafață de 1290 mp, situată în București, parcul adiacent străzii Gheorghe Pătrașcu, sector 3. Recurenta pârâtă s-a angajat să construiască și să modernizeze baza sportivă pe cheltuiala sa, în termen de 12 luni de la data obținerii autorizației de construcție, iar ulterior, după punerea în funcțiune a bazei, să achite lunar intimatei reclamante un procent de 15,31 % din profitul net realizat dar nu mai puțin de 258 DOLARI S.U.A.

Este adevărat că recurenta reclamantă și-a îndeplinit prima obligație contractuală privind realizarea și modernizarea bazei sportive, potrivit autorizației de construcție nr. 146 din 14 martie 2001 și procesul verbal de recepție nr. 2 din 1 iunie 2004, valoarea totală a investițiilor fiind stabilită prin expertiza efectuată în cauză la suma de 46.100 EURO, dar nu și-a îndeplinit obligația de a plăti lunar un procent de 15,31 % din profitul net realizat dar nu mai puțin de 258 DOLARI S.U.A. Potrivit art. 969 C. civ., „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Nu se poate susține că instanța de apel a încălcat principiul ce se desprinde din dispozițiile art. 969 C. civ., în condițiile în care a dat eficiență clauzelor înserate de părți în contract.

Clauzele prevăzute în contract, nu sunt clauze îndoielnice întrucât la art. 12 pct. 4 și 5 părțile au prevăzut un pact comisoriu de gradul IV. Astfel „în cazul în care SC V.S.C. SRL nu-și îndeplinește obligațiile asumate prin prezentul contract pe o perioadă mai are de 3 luni, contractul se reziliază. SC V.S.C. SRL își dă acordul pentru rezilierea de drept a contractului fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără alte formalități”. În condițiile în care recurenta pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de plată a cotei minime de profit, în mod corect s-a dat eficiență pactului comisoriu prevăzut la art. 12 pct. 4 și 5 din contract, aplicabilitatea acestei clauze nefiind condiționată de neîndeplinirea cumulativă a celor două obligații stabilite prin contract în sarcina recurentei pârâte.

Apărarea recurentei în sensul că plata nu a fost făcută întrucât nu s-a indicat contul reclamantei este lipsită de temei, în condițiile în care obligațiile de plată nu au fost respectate sistematic chiar din anul 2001, fapt ce a dus la curgerea penalităților de întârziere, o parte din acestea fiind prescrise. În temeiul art. 12 alin. (4) coroborat cu art. 19 alin. (3) din contractul de asociere, intimata reclamantă a notificat prin executorul judecătoresc la data de 11 iunie 2007 rezilierea de drept a contractului astfel încât nu se poate susține că recurenta nu a beneficiat de termenul de 30 de zile invocat, acțiunea fiind promovată la data de 19 noiembrie 2007. Părțile au prevăzut expres în contract, prin pactul comisoriu stabilit la art. 12 alin. (4) și (5), rezoluțiunea contractului, instanța de apel aplicând și interpretând corect clauzele contractuale stabilite în condițiile art. 969 C. civ., astfel că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., este neîntemeiat. Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu-și găsește incidență în speța de față întrucât instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., demonstrând în scris de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte părți. Recurenta prin invocarea dispozițiilor art. 307 pct. 7 C. proc. civ., dorește de fapt extinderea apelului și soluționarea cererii reconvenționale în condițiile în care în apel nu au fost formulate critici pe acest aspect iar recurenta nu a formulat apel sau cerere de aderare la apelul declarat de apelantă. Este adevărat că apelul este o cale devolutivă, dar efectul devolutiv al apelului trebuie să țină seama de două reguli, și anume: - tantum devolutum quantum appellatum - tantum devolutum quantum indicatum.

Prima regulă decurge din principiul disponibilității părților în procesul civil și presupune analiza apelului de către instanță numai în limitele cererii de apel, adică în limitele criticilor formulate. Ca atare, în cazul în care se formulează critici numai în privința anumitor capete de cerere, instanța de apel va analiza hotărârea atacată numai cu privire la capetele de cerere criticate prin motivele de apel. Prin criticile formulate în apel, a fost vizată doar cererea principală a acțiunii, instanța de apel verificând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate în limitele criticilor formulate. Este adevărat că recurenta pârâtă a formulat o cerere reconvențională, fila xx dosar fond, prin care s-a solicitat ca în cazul în care se admite cererea principală, instanța să se pronunțe și cu privire la partajarea investițiilor aduse de SC V.S.C.

SRL, dar această cerere face obiectul dosarului nr. 6645/3/2010 aflat pe rolul Tribunalului București, fără a se putea reține autoritate de lucru judecat în raport de sentința nr. 6058/2009 pronunțată în dosar nr. 3298/3/2008, în condițiile în care cererea reconvențională nu a fost judecată, fiind respinsă ca urmare a respingerii acțiunii principale. Cererea reconvențională a fost respinsă ca urmare a respingerii cererii principale, iar în apel instanța de apel s-a pronunțat în limitele cererii de apel, ținând cont de principiul disponibilității, partajarea bunurilor urmând a fi făcută pe o cale separată unde vor fi administrate probe, cale de altfel valorificată de recurentă în dosar nr. 6645/3/2010.

Prin casarea decizie cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea cererii reconvenționale în apel ar lipsi recurenta de un grad de jurisdicție în condițiile în care cererea reconvențională nu a fost analizată pe fond de către prima instanță fiind respinsă doar în raport de respingerea cererii principale astfel cum s-a solicitat. În consecință, nu se poate reține nici încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. în condițiile în care instanța de apel s-a pronunțat în limitele criticilor formulate, ținând cont de principiul disponibilității care guvernează procesul civil, pretențiile recurentei, solicitate inițial prin cererea reconvențională, urmând a fi valorificate pe cale separată fără a fi reținute dispozițiile art. 1201 C. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respinge recursul formulat de pârâta SC V.S.C. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 48 din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâta SC V.S.C. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 48 din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iulie 2010.