Decizia nr. 1904/2011 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 2259/2009 — recurs

Hotărârea instanței de fond Prin Ordonanța președințială nr. 12 din 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes, a admis cererea de emitere a ordonanței președințiale formulată de către reclamanta M.E., în contradictoriu cu Oficiul Român pentru Imigrări – Direcția Migrațiune, Serviciul pentru Imigrări al județului Cluj, și în consecință, a dispus prelungirea dreptului de ședere temporară în scop de studii până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 2259/33/2009 al Curții de Apel Cluj, dar nu mai târziu de 30 aprilie 2010.

Motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat convingerea instanței de fond. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Reclamanta M.E. a solicitat instanței emiterea unei ordonanțe președințiale prin care să se dispună acordarea în favoarea sa a prelungirii dreptului de ședere temporară în scop de studii, având în vedere că autoritatea pârâtă a dispus măsura returnării de pe teritoriul României, ca o consecință a respingerii cererii de prelungire a dreptului de ședere temporară. 2.1. Referitor la excepția inadmisibilității, invocată de către autoritatea pârâtă, prin întâmpinare, Curtea a apreciat că nu au prioritate dispozițiile Legii nr. 554/2004 față de dispozițiile C. proc. civ., la care trebuie să se raporteze dispozițiile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. A mai arătat că, în situația în care decizia de returnare este suspendată de drept, o cerere de emitere a ordonanței președințiale are suport legal, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 581 C. proc. civ. Instanța de fond a apreciat că suspendarea actului administrativ prin formularea contestației are drept consecință neaplicarea imediată a deciziei de returnare, însă reclamanta nu poate obține pe această cale un permis de ședere temporară, motive pentru care va respinge excepția inadmisibilității. 2.2. Referitor la excepția lipsei de interes, invocată de către reprezentantul Ministerului public, instanța a arătat că suspendarea actului administrativ nu conferă posibilitatea exercitării tuturor prerogativelor dreptului de ședere temporară posibilitatea de a circula în străinătate, ca exemplu. Prin urmare, reclamanta justifică un interes legitim în promovarea acțiunii, impunându-se respingerea excepției. 2.

Analizând numai aparența dreptului, Curtea a reținut că este justificată prelungirea dreptului de ședere temporară până cel târziu la 30 aprilie 2010, reclamanta urmând cursuri postuniversitare de perfecționare în România, nefiind necesară emiterea unui ordin de înmatriculare. 3. Recursul formulat de pârâtul Serviciul pentru Imigrări al Județului Cluj împotriva sentinței denumită „ordonanță președințială” nr. 12 din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Motivele de recurs au fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Prin motivele de recurs se critică soluția instanței de fond în ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilității cererii de ordonanță președințială. Se arată că potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se consacră completarea procedurii contenciosului administrativ cu dreptul comun, cu dispozițiile C. proc. civ., iar această completare este limitată în ceea ce privește cauza de față, prin incidența repetată a principiului de drept specialia generalibus derogant. Astfel, reclamanta a solicitat prelungirea unui drept de ședere temporară până la soluționarea unui dosar ce are același obiect, dar temeiul de drept este diferit. O.U.G. nr. 194/2002 republicată prevede la art. 84 alin. (3) în mod neechivoc „contestația prevăzută la alin. (1) și (2) suspendă executarea măsurii de îndepărtare”. Din moment ce măsura de îndepărtare este suspendată de drept în temeiul unui act normativ special, o cerere de ordonanță președințială întemeiată pe dreptul comun nu este nici permisă și nici favorabilă părții. Astfel, admiterea cererii de ordonanță președințială ar favoriza în mod nelegal reclamanta prin încuviințarea măsurii de prelungire a dreptului de ședere, dar și prin anularea efectelor produse de art. 84 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată. În acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți, materializată în deciziile evidențiate de recurent din recursul formulat. Petitul cererii de ordonanță președințială nu are suport legal, întrucât se solicită ca în mod direct instanța să prelungească reclamantei dreptul de ședere în România, adică se solicită o subrogare a instanței în atribuțiile acordate de legiuitor exclusiv recurentului. Textul art. 581 C. proc. civ. prevede ca o condiție de exercitare a ordonanței președințiale neprejudecarea fondului. Însă, rezultă fără echivoc că reclamanta invocă și supune în această cauză chiar chestiunile de fond din Dosarul nr. 2259/2009. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este fondat. 1.1. Prin cererea întemeiată pe dispozițiile art. 581 C. proc. civ. intimata-reclamantă a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să i se acorde un drept de ședere temporară în scop de studii până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 2259/33/2009 aflat pe rolul Curții de Apel Cluj, dar nu mai târziu de data de 30 aprilie 2009. Obiectul Dosarului nr. 2259/33/2009 este anularea Deciziei de returnare nr. 3343671 din 17 decembrie 2009 și acordarea dreptului de ședere temporară în scop de studii, în temeiul art. 84 și 50 din O.U.G. nr. 194/2002 republicată. 1.2. Cererea de ordonanță președințială este inadmisibilă în raport de prevederile art. 84 din O.U.G. nr. 194/2002 republicată și art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. 1.3. Acțiunea de fond ce formează obiectul Dosarului nr. 2259/33/2009 a condus, în temeiul art. 84 din O.U.G. nr. 194/2002 republicată, la suspendarea de drept a dispoziției de returnare contestată de către reclamantă. Capătul de cerere privind obligarea autorității la acordarea dreptului de ședere temporară este subsidiar capătului de cerere privind anularea deciziei de returnare. Capătul de cerere privitor la dreptul de ședere temporară se soluționează în cadrul contestației împotriva deciziei de returnare. Altfel spus, dacă decizia de returnare se constată a fi emisă nelegal, consecința este obligarea autorității să acorde reclamantei un drept de ședere temporară în scop de studii. 1.

Instanța de judecată nu poate dispune ea însăși prelungirea dreptului de ședere, chiar și numai provizoriu, deoarece se opun dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. În conformitate cu art. 18 alin. (1) sus-menționat, instanța poate, după caz, să anuleze în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă. 1.

Prin prelungirea dreptului de ședere temporară, instanța de fond și-a depășit cu siguranță atribuțiile, intervenind într-un domeniu de competență exclusivă a administrației publice. Existând în economia O.U.G. nr. 194/2002 republicată, instituția suspendării de drept a actului administrativ atacat, iar în speță, problema acordării dreptului de ședere temporară se poate soluționa numai odată cu anularea actului și subsidiar acestuia, rezultă că instituția ordonanței președințiale reglementată de art. 581 C. proc. civ. nu poate fi aplicată în cauza de față. 1.

Întrucât dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, permit instanței de judecată să stabilească compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice și persoanele vătămate, cu prilejul soluționării fiecărei cauze, rezultă că instanța de fond a admis în mod greșit o cerere de ordonanță președințială în materia reglementară de O.U.G. nr. 194/2002, republicată. 2. Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se admite recursul, a se casa sentința recurată și a se respinge acțiunea ca inadmisibilă.