ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2451/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1707 din 2 decembrie 2009

emisă de Directorul General al Agenției de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură, a fost constatată, în temeiul art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea

nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, suspendarea de drept pe perioada

cercetării administrative, a raportului de serviciu a doamnei H.F., având

funcția publică de conducere de director executiv al Centrului Județean Alba.

La data de 9

decembrie 2009, doamna H.F. a formulat, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 plângere prealabilă, solicitând autorității emitente revocarea

acestei decizii.

La data de 11

decembrie 2009, reclamanta H.F., în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, a învestit Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, cu soluționarea cererii de suspendare a executării

Deciziei nr. 1702/2009, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub

nr. 1526/57/2009.

considerentele primei instanțe

Prin Sentința nr.

11/CA/2010 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea

executării Deciziei nr. 1707 din 2 decembrie 2009, până la pronunțarea

instanței de fond, obligând totodată pârâta să plătească reclamantei suma de

1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, curtea de apel a reținut, în esență, faptul că în cauză sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004,

dispoziții potrivit cărora, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice

care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

În ceea ce privește

condiția cazului bine justificat, instanța a apreciat că în cauză poate fi

reținută existența unei puternice și evidente îndoieli asupra prezumției de

legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită, atâta timp

cât, potrivit prevederilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 și

cele ale art. 44 din H.G. nr. 1344/2007, adoptarea unei măsuri de natură a

modifica raportul de serviciu al funcționarului public pe perioada cercetării

administrative este condiționată nu numai de existența unei sesizări cu privire

la comiterea unei abateri disciplinare de către funcționarul public, ci și de

existența unor indicii că acesta ar putea influența cercetarea administrativă.

Or, a reținut prima

instanța, în cauză, nici în decizia de constatare a suspendării de drept a

raportului de serviciu al reclamantei, nici în raportul întocmit de Comisia de

Disciplină nu au fost indicate aspectele care să poată fi apreciate ca indicii

că reclamanta ar putea influența cercetarea administrativă.

Asupra condiției

privitoare la existența unei pagube iminente, instanța a reținut că, prin

suspendarea raportului de serviciu al reclamantei pe perioada cercetării

administrative, în patrimoniul acesteia se va produce un prejudiciu material

previzibil, constând în lipsirea de veniturile salariale obținute din

activitatea realizată în baza raportului de serviciu a cărui suspendare a fost

constatată.

exercitată și motivele de recurs înfățișate

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat, recurs pârâta Agenția de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Au fost invocate

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.,

în dezvoltarea cărora recurenta-pârâtă a susținut, în esență, următoarele:

- instanța de fond,

în mod eronat a constatat îndeplinirea cumulativă în cauză a condițiilor

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, întrucât Decizia nr.

1707 din 2 decembrie 2009 a fost legal emisă în conformitate cu prevederile

Legii nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, ținându-se cont

de cele consemnate în Raportul Comisiei de disciplină nr. 577 din 19 noiembrie

2009 ca și de Sentința civilă nr. 133/2009 a Curții de Apel Alba Iulia sub

aspectul funcției publice deținute de reclamantă la momentul emiterii deciziei

atacate;

- în cauză s-a făcut

aplicarea prevederilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999,

privind cazurile de suspendare de drept a raporturilor de serviciu ale

funcționarului public, în speță, pe perioada cercetării administrative, când

funcționarul public care a săvârșit o abatere disciplinară poate influența

cercetarea administrativă;

- posibilitatea ca

reclamanta să influențeze cercetarea administrativă rezultă din cuprinsul

raportului întocmit de Comisia de Disciplină prin care s-au constatat și o

serie de nereguli ce atestă managementul defectuos al reclamantei-intimate;

- nici cerința

pagubei iminente nu a fost cu nimic demonstrată și probată; în plus, în opinia

recurentei, suspendarea executării actului legal emis este de natură a crea o

imagine negativă instituției și a conduce la destabilizarea activității

acesteia.

considerentele instanței de control judiciar

Recursul este fondat.

Examinând actele

dosarului, hotărârea atacată și criticile formulate de recurenta-pârâtă, prin prisma

prevederilor legale aplicabile, dar și față de apărările intimatei-reclamante,

cuprinse în întâmpinarea formulată, Înalta Curte reține că recursul de față

este fondat și urmează a fi admis, în sensul și pentru considerentele în

continuare arătate.

Înalta Curte a

reținut în mod constant în jurisprudența sa că suspendarea executării actului

administrativ care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a

drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța

competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție,

presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului

administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004, republicată, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei,

astfel cum sunt acestea definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Din această

perspectivă, în acord cu cele susținute de autoritatea recurentă și contrar

celor stabilite de prima instanță, Înalta Curte reține că în cauză, nu s-a

dovedit de către reclamanta-intimată îndeplinirea cerinței cazului bine

justificat, în sensul că nu au fost prezentate argumente juridice aparent

valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ în discuție.

Nu se poate reține

aparenta nelegalitate a actului administrativ atacat, emis în temeiul

prevederilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 și ale art. 44

din H.G. nr. 1344/2007, în condițiile în care în cuprinsul acestuia se face

trimitere expresă la o serie de documente (e.g. raportul întocmit de comisia de

disciplină) în care sunt consemnate o serie de aspecte concrete ce au format

convingerea că reclamanta-intimată ar putea influența cercetarea administrativă,

în sensul textului de lege arătat.

În opinia Înaltei

Curți, motivarea cuprinsă în Raportul de propunere de suspendare pe perioada

cercetării administrative a faptelor cu care a fost sesizată Comisia de

disciplină, conține o serie de constatări, date și descrieri faptice care,

prima facie, nu pot fi apreciate ca simple susțineri cum a reținut prima

instanță și cu atât mai puțin ca indicii de nelegalitate a actului atacat,

acestea fiind chiar motivarea măsurii dispuse prin actul atacat față de care nu

s-a demonstrat contrariul.

Așadar, în mod eronat

a apreciat prima instanță că în această etapă sumară de examinare, au fost

înfățișate elemente de fapt sau de drept care să demonstreze prezența unei

îndoieli puternice și evidente asupra prezumției de legalitate de care se

bucură un act administrativ, care constituie unul din fundamentele caracterului

executoriu al actelor administrative.

Întemeiate sunt și

criticile recurentei-pârâte vizând nedovedirea în cauză a iminenței producerii

unei pagube.

În jurisprudența sa

în materie, Înalta Curte în mod constant a reținut că pentru a se dispune

măsura suspendării executării actului administrativ nu este suficientă simpla

afirmație a persoanei vizate în sensul îndeplinirii condițiilor prevăzute de

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, în lipsa mijloacelor de

probă din care să rezulte temeinicia susținerilor referitoare la existența unui

caz bine justificat și la prevenirea unei pagube iminente. Totodată cuantumul

sumei asupra căreia poartă actul în privința căruia se solicită suspendarea,

respectiv veniturile salariale la care se face referire în considerentele

sentinței atacate, nu constituie prin el însuși un argument suficient pentru a

se dispune măsura suspendării.

În consecință, față

de temeinicia criticilor recurentei, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc.

civ. se va admite recursul de față și se va modifica sentința atacată în sensul

că se va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de

reclamanta-intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva

Sentinței civile nr. 11/CA din 15 ianuarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta

H.F. ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 11 mai 2010.