ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2451/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin Decizia nr. 1707 din 2 decembrie 2009 emisă de Directorul General al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a fost constatată, în temeiul art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, suspendarea de drept pe perioada cercetării administrative, a raportului de serviciu a doamnei H.F., având funcția publică de conducere de director executiv al Centrului Județean Alba. La data de 9 decembrie 2009, doamna H.F. a formulat, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 plângere prealabilă, solicitând autorității emitente revocarea acestei decizii.

La data de 11 decembrie 2009, reclamanta H.F., în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a învestit Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 1702/2009, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. 1526/57/2009. 2. Soluția și considerentele primei instanțe Prin Sentința nr. 11/CA/2010 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 1707 din 2 decembrie 2009, până la pronunțarea instanței de fond, obligând totodată pârâta să plătească reclamantei suma de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, faptul că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004, dispoziții potrivit cărora, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, instanța a apreciat că în cauză poate fi reținută existența unei puternice și evidente îndoieli asupra prezumției de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită, atâta timp cât, potrivit prevederilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 și cele ale art. 44 din H.G.

nr. 1344/2007, adoptarea unei măsuri de natură a modifica raportul de serviciu al funcționarului public pe perioada cercetării administrative este condiționată nu numai de existența unei sesizări cu privire la comiterea unei abateri disciplinare de către funcționarul public, ci și de existența unor indicii că acesta ar putea influența cercetarea administrativă. Or, a reținut prima instanța, în cauză, nici în decizia de constatare a suspendării de drept a raportului de serviciu al reclamantei, nici în raportul întocmit de Comisia de Disciplină nu au fost indicate aspectele care să poată fi apreciate ca indicii că reclamanta ar putea influența cercetarea administrativă.

Asupra condiției privitoare la existența unei pagube iminente, instanța a reținut că, prin suspendarea raportului de serviciu al reclamantei pe perioada cercetării administrative, în patrimoniul acesteia se va produce un prejudiciu material previzibil, constând în lipsirea de veniturile salariale obținute din activitatea realizată în baza raportului de serviciu a cărui suspendare a fost constatată. 3. Calea de atac exercitată și motivele de recurs înfățișate Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat, recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea cărora recurenta-pârâtă a susținut, în esență, următoarele: - instanța de fond, în mod eronat a constatat îndeplinirea cumulativă în cauză a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, întrucât Decizia nr. 1707 din 2 decembrie 2009 a fost legal emisă în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, ținându-se cont de cele consemnate în Raportul Comisiei de disciplină nr. 577 din 19 noiembrie 2009 ca și de Sentința civilă nr. 133/2009 a Curții de Apel Alba Iulia sub aspectul funcției publice deținute de reclamantă la momentul emiterii deciziei atacate; - în cauză s-a făcut aplicarea prevederilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999, privind cazurile de suspendare de drept a raporturilor de serviciu ale funcționarului public, în speță, pe perioada cercetării administrative, când funcționarul public care a săvârșit o abatere disciplinară poate influența cercetarea administrativă; - posibilitatea ca reclamanta să influențeze cercetarea administrativă rezultă din cuprinsul raportului întocmit de Comisia de Disciplină prin care s-au constatat și o serie de nereguli ce atestă managementul defectuos al reclamantei-intimate; - nici cerința pagubei iminente nu a fost cu nimic demonstrată și probată; în plus, în opinia recurentei,

suspendarea executării actului legal emis este de natură a crea o imagine negativă instituției și a conduce la destabilizarea activității acesteia. 4. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Recursul este fondat. Examinând actele dosarului, hotărârea atacată și criticile formulate de recurenta-pârâtă, prin prisma prevederilor legale aplicabile, dar și față de apărările intimatei-reclamante, cuprinse în întâmpinarea formulată, Înalta Curte reține că recursul de față este fondat și urmează a fi admis, în sensul și pentru considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte a reținut în mod constant în jurisprudența sa că suspendarea executării actului administrativ care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt acestea definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Din această perspectivă, în acord cu cele susținute de autoritatea recurentă și contrar celor stabilite de prima instanță, Înalta Curte reține că în cauză, nu s-a dovedit de către reclamanta-intimată îndeplinirea cerinței cazului bine justificat, în sensul că nu au fost prezentate argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ în discuție. Nu se poate reține aparenta nelegalitate a actului administrativ atacat, emis în temeiul prevederilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 și ale art. 44 din H.G. nr. 1344/2007, în condițiile în care în cuprinsul acestuia se face trimitere expresă la o serie de documente (e.g. raportul întocmit de comisia de disciplină) în care sunt consemnate o serie de aspecte concrete ce au format convingerea că reclamanta-intimată ar putea influența cercetarea administrativă, în sensul textului de lege arătat.

În opinia Înaltei Curți, motivarea cuprinsă în Raportul de propunere de suspendare pe perioada cercetării administrative a faptelor cu care a fost sesizată Comisia de disciplină, conține o serie de constatări, date și descrieri faptice care, prima facie, nu pot fi apreciate ca simple susțineri cum a reținut prima instanță și cu atât mai puțin ca indicii de nelegalitate a actului atacat, acestea fiind chiar motivarea măsurii dispuse prin actul atacat față de care nu s-a demonstrat contrariul. Așadar, în mod eronat a apreciat prima instanță că în această etapă sumară de examinare, au fost înfățișate elemente de fapt sau de drept care să demonstreze prezența unei îndoieli puternice și evidente asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

Întemeiate sunt și criticile recurentei-pârâte vizând nedovedirea în cauză a iminenței producerii unei pagube. În jurisprudența sa în materie, Înalta Curte în mod constant a reținut că pentru a se dispune măsura suspendării executării actului administrativ nu este suficientă simpla afirmație a persoanei vizate în sensul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată, în lipsa mijloacelor de probă din care să rezulte temeinicia susținerilor referitoare la existența unui caz bine justificat și la prevenirea unei pagube iminente. Totodată cuantumul sumei asupra căreia poartă actul în privința căruia se solicită suspendarea, respectiv veniturile salariale la care se face referire în considerentele sentinței atacate, nu constituie prin el însuși un argument suficient pentru a se dispune măsura suspendării.

În consecință, față de temeinicia criticilor recurentei, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. se va admite recursul de față și se va modifica sentința atacată în sensul că se va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamanta-intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva Sentinței civile nr. 11/CA din 15 ianuarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta H.F. ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 mai 2010.