UMAROV v. RUSSIA

Reclamantul, dl Sulim Garmasovich Umarov, este un național rus care s-a născut în 1926 și locuiește în Moscova. El este reprezentat în fața Curții de către dl A. Voytsekhovskiy, un avocat practicant în regiunea Tver. La momentul material reclamantul, soția sa și cei doi fii ai lor locuiau într-o casă privată la 206 Shefskaya Street, Grozny. La sfârșitul anului 1994, guvernul rus a lansat o operațiune militară în Cecenia, care vizează dezarmarea formațiilor armate ilegale. Potrivit reclamantului, la 15 august 1995, în timpul unuia dintre atacurile federale asupra lui Grozny, fiul său mai mare de șase ani a fost grav rănit, cu rezultatul că a fost paralizat. La începutul lunii octombrie 1999, a început o nouă operație militară pe teritoriul Cecenei. Potrivit reclamantului, de la 10 octombrie până la 10 noiembrie 1999 el și familia sa s-au ascuns în subsolul casei lor, temându-se de greve aeriene masive și de exploatații de artilerie din Grozny. La 10 noiembrie 1999 au fost admise la spital și diagnosticate cu sindrom post-contusional și neurastenia. Reclamantul a prezentat un certificat medical care confirmă diagnosticul de mai sus. La 20 decembrie 1999, reclamantul și membrii familiei sale au fost externați din spital, care a fost evacuat de când războiul s-a intensificat. În aceeași dată, reclamantul și rudele sale s-au întors acasă. Potrivit reclamantului, la un moment dat în decembrie 1999 au fost intimidați și jefuiți de soldați federali. La sfârșitul lunii decembrie 1999, autoritățile militare federale au avertizat rezidenții din Grozny că ar trebui să părăsească orașul în termen de 48 de ore. La 30 decembrie 1999 reclamantul și familia sa au plecat pentru Ingușetia. Potrivit reclamantului, armata federală a păstrat refugiații din Grozny la un punct de verificare la granița Ingush timp de trei zile în deschis și fără a le da nici o mâncare. La începutul lunii ianuarie 2000, reclamantul și membrii familiei sale au ajuns la Moscova și au rămas cu rudele lor. La un moment dat, reclamantul a aflat că casa sa și alte proprietăți din Cecenia au fost distruse în timpul ostilităților. La 10 noiembrie 2000, autoritățile locale au elaborat un raport de evaluare (деьектньй акт) care a confirmat că posesia reclamantului a fost complet devastată în timpul ostilităților din 1999 – 2000. La 4 iunie 2001, reclamantul a depus o cerere de judecată împotriva Ministerului Finanțelor în Curtea de District Basmanny din Moscova („Curtea de District”). El s-a plâns de distrugerea bunurilor sale, prin care a încheiat raportul de evaluare din 10 noiembrie 2000 și o listă a obiectelor distruse ale proprietății sale și a solicitat compensații pentru prejudiciu material și moral. La 4 iulie 2001, Curtea de District și-a pronunțat hotărârea, în care a recunoscut faptul că casa privată a reclamantului și alte bunuri au fost distruse ca urmare a ostilităților din 1999 – 2000. Cu toate acestea, Curtea a reținut că, în temeiul articolului 1069 din Codul Civil al Rusiei, statul a fost responsabil numai pentru daune pentru acțiunile agenților săi care erau ilegale. Acesta a remarcat faptul că operațiunea militară din Cecenia a fost lansată în temeiul decretului prezidențial nr. 2166 din 30 noiembrie 1994, precum și al decretului guvernamental nr. 1360 din 9 decembrie 1994, care a fost găsită constituțional de Curtea Constituțională a Rusiei la 31 iulie 1995, cu excepția a două dispoziții ale decretului guvernamental. În acest sens, Curtea a remarcat că aceste două dispoziții nu au fost aplicate reclamantului și, prin urmare, nu au avut loc niciodata acțiuni ilegale din partea organismelor de stat pentru a justifica compensarea pentru daunele infligute la proprietatea reclamantului. În plus, instanța a susținut că, în temeiul articolului 1079 din Codul Civil al Rusiei, daunele cauzate de o sursă de pericol crescut ar trebui să fie compensate de o persoană sau entitate care utilizează o astfel de sursă, cu excepția cazului în care s-a dovedit că daunele au fost cauzate din cauza forței majore sau a vinei persoanei afectate. Cu toate acestea, în opinia instanței, reclamantul nu a prezentat nici o dovadă care să confirme că proprietatea sa a fost distrusă de o sursă de pericol sporit utilizată de stat sau că a suportat orice suferință mentală în legătură cu distrugerea locuințelor și a altor posesiuni. Prin urmare, instanța a concluzionat că nu există motive pentru acordarea cererilor reclamantului. La 12 aprilie 2002, Tribunalul din Moscova a respins recursul reclamantului, susținând astfel hotărârea de primă instanță.

The applicant, Mr Sulim Garmasovich Umarov, is a Russian national who was born in 1926 and lives in Moscow. He is represented before the Court by Mr A. Voytsekhovskiy, a lawyer practising in the Tver Region. At the material time the applicant, his wife and their two sons lived in a private house at 206 Shefskaya Street, Grozny. In late 1994 the Russian Government launched a military operation in Chechnya, aimed at disarming illegal armed formations. According to the applicant, on 15 August 1995, during one of the federal attacks on Grozny, his then six-year-old elder son was seriously injured with the result that he was paralysed. In early October 1999 a new military operation was commenced on the territory of Chechnya. According to the applicant, from 10 October until 10 November 1999 he and his family hid in the basement of their house fearing massive air strikes and artillery shelling of Grozny. On 10 November 1999 they were admitted to hospital and diagnosed with post-contusional syndrome and neurasthenia. The applicant submitted a medical certificate confirming the above diagnosis. On 20 December 1999 the applicant and his family members were discharged from hospital, which was being evacuated since the warfare intensified. On the same date the applicant and his relatives returned home. According to the applicant, at some point in December 1999 they were intimidated and robbed by federal soldiers. At the end of December 1999 the federal military authorities warned the residents of Grozny that they should leave the city within 48 hours. On 30 December 1999 the applicant and his family left for Ingushetia. According to the applicant, federal military kept refugees from Grozny at a check-point at the Ingush border for three days in the open and without giving them any food. At the beginning of January 2000 the applicant and members of his family reached Moscow and stayed with their relatives. At some point the applicant found out that his house and other property in Chechnya had been destroyed during the hostilities. On 10 November 2000 local authorities drew up an evaluation report (дефектный акт) confirming that the applicant’s possessions were completely devastated during the hostilities in 1999 – 2000. On 4 June 2001 the applicant filed a court claim against the Ministry of Finance in the Basmanny District Court of Moscow (“the District Court”). He complained about the destruction of his possessions, enclosing the evaluation report of 10 November 2000 and a list of the destroyed items of his property, and sought compensation for pecuniary and non-pecuniary damage. On 4 July 2001 the District Court delivered its judgment, in which it acknowledged the fact that the applicant’s private house and other belongings had been destroyed as a result of the hostilities in 1999 – 2000. The court held, however, that under Section 1069 of the Civil Code of Russia the State was only liable for damages for its agents’ actions which were unlawful. It noted that the military operation in Chechnya had been launched by virtue of presidential decree no. 2166 of 30 November 1994, and governmental decree no. 1360 of 9 December 1994 which had been found constitutional by the Constitutional Court of Russia on 31 July 1995, except for two provisions of the governmental decree. In this latter respect the court noted that the said two provisions had never been applied to the applicant, and therefore no unlawful actions on the part of the State bodies had ever taken place to warrant compensation for damage inflicted on the applicant’s property. The court further held that under Section 1079 of the Civil Code of Russia damage inflicted by a source of increased danger was to be compensated for by a person or entity using such source, unless it was proven that the damage had been caused on account of force majeure or the fault of the affected person. However, in the court’s view, the applicant had not submitted any evidence to confirm that his property had been destroyed by a source of increased danger used by the State, or that he had borne any mental suffering in connection with the destruction of his housing and other possessions. Accordingly, the court concluded that there were no grounds for granting the applicant’s claims. On 12 April 2002 the Moscow City Court dismissed the applicant’s appeal thus upholding the first instance judgment.