ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2403/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 15 din 9

ianuarie 2006, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul

T.M.V.

, în baza art. 211 alin. (2) lit.

c) și alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen., la 8 ani închisoare, cu

aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 61 C. pen., a revocat

liberarea condiționată pentru restul de 663 zile din pedeapsa de 5 ani și 6

luni aplicată prin sentința penală nr. 1694 din 14 septembrie 2000 a

Judecătoriei Arad, pe care l-a contopit cu pedeapsa din prezenta cauză,

inculpatul urmând să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.

A mai constatat că infracțiunea

dedusă judecății este concurentă cu cea pentru care inculpatul a fost condamnat,

la 8 ani închisoare, prin sentința penală nr. 179 din 9 februarie 2004 a

Tribunalului București și, de urmare, a contopit pedepsele de câte 8 ani iar

pedeapsa rezultantă de 8 ani a sporit-o cu un an, inculpatul având de executat

în final 9 ani închisoare.

Inculpatul a fost obligat la

5.000.000 ROL despăgubiri pentru daune materiale către partea civilă P.I.N.

A fost dedusă arestarea inculpatului

de la 16 octombrie 2003 la zi, dispunând obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că la

data de 13 iulie 2003, în timp ce partea vătămată P.I.N., în vârstă de 17 ani,

se afla cu bicicleta la intersecția str. Mogoș Vornicu cu B-dul Pache

Protopopescu, a fost acostată de inculpații T.M.V. și D.C., care au întrebat-o

dacă îl cunoaște pe F. de pe str. Austrului.

Evident că întrebarea a constituit

un pretext pentru că, la răspunsul negativ al părții vătămate, inculpatul T.M.V.

i-a aplicat o palmă peste ureche, amenințând-o totodată cu un briceag.

În continuare partea vătămată a fost

trasă mai mulți metri, inculpatul D.C. desfăcându-i de la gât lănțișorul din

aur și în momentul în care a încercat să și-l recupereze, a lovit-o cu pumnul

în față.

În sfârșit, cei doi inculpați au

deposedat-o pe partea vătămată, prin violență și de bicicletă, obligând-o, sub

amenințarea cuțitului, să se îndepărteze.

Inculpatul D.C. a fost trimis

anterior în judecată pentru aceeași infracțiune, materialul de urmărire fiind

disjuns față de inculpatul T.M.V.

Ambii inculpați și-au recunoscut

vinovăția.

Împotriva acestei hotărâri

inculpatul T.M.V. a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei și înlăturarea

sporului de un an.

Prin decizia penală nr. 121 din 15

februarie 2006, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul

inculpatului constatând că față de datele de caracterizare a persoanei

făptuitorului, împrejurările săvârșirii infracțiunii și natura acesteia,

pedeapsa a fost corect individualizată.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpat, nemotivat în scris însă susținut oral,

personal și prin apărătorul desemnat din oficiu, în sensul reducerii pedepsei.

Verificând hotărârea atacată în

raport de cazurile de casare care se iau în considerare din oficiu, conform art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este

fondat.

Situația de fapt reținută este

conformă materialului probator, fiind, de altfel, recunoscută de inculpat și

confirmată de celălalt făptuitor, audiat în prezenta cauză ca martor.

Pedeapsa pentru infracțiunea dedusă

judecății a fost aplicată ținând seama de limitele speciale prevăzute de lege,

de gradul ridicat de pericol social al faptei și nu în ultimul rând de

periculozitatea inculpatului, rezultată din antecedentele sale penale, fiind

stabilit că acesta a mai fost condamnat pentru infracțiuni de același gen.

De altfel, sporul de un an este

justificat și necesar în raport de incidența dispozițiilor art. 36 C. pen.,

inculpatul mai fiind anterior condamnat definitiv pentru o infracțiune

concurentă tot de tâlhărie și tot la 8 ani închisoare.

Cererea inculpatului de reducere a

pedepsei, față de cele ce preced, nu poate fi primită, Curtea constatând că

pedeapsa astfel cum a fost individualizată este necesară realizării funcțiilor

sale de constrângere și reeducare și scopului prevenirii săvârșirii de noi

infracțiuni.

Neconstatând, așa cum s-a arătat,

nici existența vreunuia dintre celelalte cazuri de casare care se iau în

considerare din oficiu, recursul inculpatului T.M.V. va fi respins ca nefondat.

Inculpatul este arestat, de la data

de 16 octombrie 2003, în cauza în care a fost condamnat, la 8 ani închisoare,

prin sentința penală nr. 179 din 9 februarie 2004 a Tribunalului București,

definitivă prin decizia penală nr. 4586 din 16 septembrie 2004 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, pedeapsă contopită, conform art. 36 C. pen., cu cea din

prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul T.M.V. împotriva deciziei penale nr. 121/ A din 15

februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Constată că inculpatul este arestat

în altă cauză de la 16 octombrie 2003.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 aprilie 2006.