ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2399/2006

Asupra recursului de față, In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 1549 din 7 decembrie 2005, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul S.F., în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen. Inculpatul este arestat în altă cauză. Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 1.360.000 lei obținută din săvârșirea infracțiunii. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut, în fapt, că la data de 17 mai 2005, aflându-se pe Calea Griviței în București, inculpatul S.F. a smuls de la gâtul părții vătămate L.D.

un lănțișor din aur, fugind și apoi, împreună cu martorul C.F. a amanetat bunul contra sumei de 1.360.000 lei. Potrivit relațiilor furnizate de Casa de Amanet K.G., lănțișorul din aur 14 K în greutate de 6,50 gr. a fost valorificat prin vânzare. Inculpatul și-a recunoscut vinovăția. Împotriva acestei hotărâri inculpatul S.F. a declarat apel, solicitând reducerea pedepsei și efectuarea operațiunii de contopire pentru pedepsele aplicate pentru infracțiuni concurente, judecate în dosare diferite. Prin decizia penală nr. 57 din 1 februarie 2006, Curtea de Apel București a respins apelul inculpatului, ca nefondat, constatând că pedeapsa a fost corect individualizată iar contopirea pedepselor nerezolvabilă în calea de atac promovată numai de inculpat, fiind contrară principiului enunțat prin art. 372 C. proc.

pen., respectiv neagravarea situației în propriul apel. Decizia penală sus-menționată a fost atacată de către inculpat cu recurs, nemotivat în scris însă susținut oral în sensul reducerii pedepsei. Curtea, examinând hotărârea criticată pe baza materialului probator de la dosar și în raport de cazurile de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu, constată că recursul inculpatului S.F. nu este fondat. În cauză, situația de fapt a fost corect stabilită și aceasta rezultă din plângerea și declarațiile părții vătămate, declarația martorului C.F. care l-a ajutat pe inculpat să amaneteze bunul, procesul-verbal de consemnare a procedurii recunoașterii inculpatului din grup de către partea vătămată, toate coroborate cu declarațiile recurentului inculpat, prin care a recunoscut săvârșirea infracțiunii, cu motivarea comiterii acesteia pentru că urma să fie arestat în executarea unei pedepse aplicate pentru o altă tâlhărie.

Încadrarea juridică este legală. La aplicarea pedepsei s-a ținut seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și, în considerarea împrejurărilor săvârșirii infracțiunii, prin violență de o intensitate redusă, și vârstei inculpatului (tânăr, 25 ani), aceasta a fost fixată la nivelul minimului special prevăzut de lege, respectiv 5 ani. Reducerea pedepsei sub minimul special legal nu s-ar putea realiza decât prin reținerea circumstanțelor atenuante, care, însă, nu se regăsesc în cauză. Inculpatul a mai fost condamnat în repetate rânduri, încă de la vârsta minoratului, pentru infracțiuni contra patrimoniului, în deosebi tâlhărie, ca din cauză fiind săvârșită chiar în ziua în care rămânea definitivă ultima hotărâre a sa de condamnare la 8 ani închisoare tot pentru tâlhărie.

Așa fiind, neconstatând din oficiu motive de nelegalitate ori netemeinicie a hotărârii atacate, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat. Inculpatul este arestat în altă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.F. împotriva deciziei penale nr. 57/ A din 1 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 220 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 aprilie 2006.