ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2294/2006

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 293/ PI din 30 martie 2005, pronunțată de Tribunalul Timiș, în temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003, prin schimbarea încadrării juridice din art. 12 alin. (1) din Legea nr. 132/2000 și aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul A.C., la 14 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., conform art. 2 din Legea nr. 143/2000. În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., același inculpat a fost condamnat, la 14 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., conform art. 2 din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 14 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. În baza art. 71 C. pen, s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea pedepsei. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv, de la 21 noiembrie 2002 și până la zi, urmând ca măsura arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului de 60 de zile, în cazul exercitării căii de atac a apelului.

În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 16 din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul C.T.F. la 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., potrivit art. 2 din Legea nr. 13/2000. În baza art. 71 C. pen., s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea pedepsei. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului C.T.F. și s-a dedus din pedeapsa aplicată măsura arestării preventive pentru perioada 21 noiembrie 2002 – 19 ianuarie 2004, precum și perioada între 11 februarie 2004 și până la zi, urmând ca măsura arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului de 60 de zile, în cazul exercitării căii de atac a apelului.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. c) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul C.T.F. suma de 180.000 dolari SUA obținută în urma comercializării a 6 kg cocaină. S-a constatat că prin decizia penală nr. 63/ A din 20 februarie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. 330/P/2003, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost confiscat de la inculpatul A.C. autoturismul Volvo, indisponibilizat prin procesul-verbal din data de 26 februarie 2002. S-a confiscat suma de 60.000 dolari S.U.A. de la inculpatul A.C., rezultată din comercializarea a 2 kg cocaină. A fost disjunsă soluționarea cauzei cu privire la inculpații B.I., A.C., M.D.

și U.C. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul emis sub nr. 1/PA/2001 la 17 februarie 2003 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, au fost trimiși în judecată inculpații: A.C., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 C. pen.; C.T.F., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege; B.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 132/2000 și art. 312 salin.

(1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.; A.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (1) și (2) din aceeași lege, cu aplicarea art. 41 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 C. pen.; U.A.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 312 C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., și art. 13 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 C. pen. și M.D., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (1) și (2) din aceeași lege, cu aplicarea art. 41 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 C. pen., reținându-se în sarcina acestora următoarele: În cursul lunii septembrie 1998, numitul B.A., alias B.I.

împreună cu numitul D.E. zis Ș., au organizat o grupare criminală în vederea traficului de droguri pe relația America Centrală și de Sud, Europa Occidentală – România. Astfel, B.I. având reședința în Canada și San Jose, procura drogurile, respectiv cocaina din Costa Rica și Guatemala, printr-o filieră având ramificații în Columbia, iar D.E. avea sarcina de a recruta curieri care să transporte drogurile din San Jose în România. Totodată D.E. avea sarcina să contabilizeze toate încasările provenite din traficul de droguri, să efectueze plățile curente dealeri-lor și să trimită sumele obținute inculpatului B.I. Astfel, la sfârșitul lunii septembrie 1998, numitul D.E. l-a recrutat pe făptuitorul B.F.

La data de 6 decembrie 1998, făptuitorul a primit de la inculpat suma de 12.000 dolari S.U.A. și 5.000 mărci germane pentru a-i preda în San Jose organizatorului grupării criminale, inculpatul B.I. D.E. i-a cumpărat martorului B.F. biletele de avion pe relația Budapesta – Amsterdan - San Jose și l-a transportat pe acesta cu autoturismul său până în Aeroportul Budapesta, de unde, conform indicațiilor primite de la inculpat, cărăușul a efectuat deplasarea la San Jose, cu escală la Amsterdam. Ajuns în San Jose, făptuitorul a fost așteptat de inculpatul B.I., care l-a cazat într-un apartament după ce i-au fost remise sumele de 12.000 dolari S.U.A. și 5.000 mărci germane din partea numitului D.E.

La data de 17 decembrie 1998, inculpatul B.I. i-a introdus în bagaj martorului B.F. două sticle de vin în care erau disimulate droguri. La aceeași dată, atât B.F. cât și B.I. au părăsit San Jose prin Aeroportul L.A. cu destinația Budapesta. În momentul în care au ajuns în Budapesta, inculpatul B.I. a recuperat din bagajul făptuitorului drogurile, după care s-au deplasat spre Timișoara. La data de 7 aprilie 1999, inculpatul B.I. a fost arestat prin mandatului nr. 29 din 8 aprilie 1999 emis de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pentru trafic de stupefiante, fiind depistat pe Aeroportul Internațional Otopeni, având asupra sa 600 grame de cocaină. Ulterior, inculpatul a fost pus în libertate în data de 8 iunie 1999, de către instanța de judecată.

În luna iulie 2000, inculpatul B.I. l-a pus în legătură pe martorul P.A. cu numitul D.E., urmând ca cel din urmă să se ocupe de procurarea biletelor de avion și de asigurarea suportului logistic. Astfel, la 18 august 2000, după ce în prealabil D.E. a procurat biletele de avion, cei doi s-au deplasat la Aeroportul din Budapesta, de unde martorul a luat avionul pe relația Budapesta – Amsterdam - San Jose. În momentul în care martorul a ajuns în Amsterdam, P.A. a realizat pericolul la care se expune și s-a întors în Timișoara, via Budapesta. Conform adresei nr. 49131/ AD din 19 aprilie 2001 a B.N.I. din cadrul I.G.P. a rezultat că numitul B.I., fost B.A., a fost arestat la 11 februarie 2001 în Costa Rica, acesta folosind și alte identități, precum T.A.

și M.S.G. Conform Interpol San Jose (Costa Rica) s-a stabilit că inculpatul B.I. era șeful unei rețele de trafic de cocaină dinspre America de Sud către Europa. S-a stabilit că membrii filierei din America de Sud și Centrală, coordonați de către inculpatul B.I., au acționat după cum urmează: Nixon - Chamorro - Russinque a intrat în Costa Rica la 29 ianuarie 2001, fiind furnizorul cocainei; la data de 27 iulie 2000, pe Aeroportul J.S. a fost introdusă cantitatea de 20 kg de cocaină: O.I.G. a introdus cocaina pe aeroportul din San Jose, disimulând-o într-un recipient de plastic folosit pentru vin. Drogul urma să ajungă la Timișoara, pe relația Costa Rica – Amesterdam - București; la data de 26 octombrie 2000, pe Aeroportul Internațional J.S., cetățeanul australian E.Z.K.

a introdus cantitatea de 15 kg cocaină; la data de 11 februarie 2001, pe Aeroportul Internațional J.S., Provincia Alajnela, cetățeanul olandez D.B. a introdus 6 kg cocaină, disimulată într-un recipient de plastic folosit pentru vin, precum și două sticle de vin. Conform datelor oferite de Interpol, inculpatul B.I. a fost arestat folosind cartea de identitate a lui T.A. și a fost considerat de către autoritățile din Costa Rica, capul organizației. Prin rechizitoriul nr. 142/P/2000 din 5 ianuarie 2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților D.E., I.V., C.H., O.R. și Șt.M., primii doi pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., și art. 33 lit. a) C. pen., iar ceilalți pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 C. pen.

Prin același rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei privind pe inculpatul B.I. În dosarul nr. 374/PA/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș s-a dispus autorizarea infiltrării investigatorului acoperit S.A.S. și a colaboratorului acestuia, B.S., pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a tuturor participanților la traficul de cocaină. În baza acestei autorizații, agentul S.A.S. s-a întâlnit la mijlocul lunii mai 2002, prin intermediul lui M.M., cu numitul M.M., care i-a oferit agentului, spre cumpărare, cantitatea de ½ kg cocaină care au provenit de la M.M., fiind extrase din cantitatea de 500 gr. cocaină. Ulterior, prin ordonanța nr. 75/PA/2002 din 1 iulie 2002 s-a dispus disjungerea cauzei față de numitul M.M.

[(trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, împreună cu inculpații A.C., G.O., B.V., B.M., prin rechizitoriul nr. 75/PA/2002)] și conexarea la dosarul nr. 82/PA/2002 care-l privea pe făptuitorul M.M., cauză soluționată în dosarul nr. 7918/P/2002 al Tribunalului Timiș. Fiind audiat, la data de 12 noiembrie 2002, numitul M.M. a declarat că, în vara anului 2002, a luat de la numitul M.M. cantitatea de 4 gr. cocaină, pe care a consumat-o împreună cu acesta în autoturismul lui P., iar celelalte două grame le-a dat lui B.S., care le-a predat organelor de poliție. În urma acestei declarații, precum și în urma administrării actelor premergătoare în dosarul nr. 82/PA/2002, numitul M.M.

a declarat că, în cursul lunii mai 2002, la domiciliul său a venit M.M. împreună cu S.A.S., cărora trebuia să le comercializeze cantitatea de 500 grame cocaină. În acest sens, anterior venirii celor doi, numitul M.M. s-a deplasat la locuința numitei T.M. din Timișoara și i-a cerut cantitatea de 500 grame de cocaină, ce urma să o comercializeze cu suma de 35 euro/gram. Întrucât S.A.S. și M. nu aveau asupra lor banii necesari pentru cumpărarea cocainei, așa cum se stabilise anterior, M.M. a anulat tranzacția și după plecarea celor doi cumpărători, a înapoiat cele 500 grame de cocaină numitei T.M. Prin aceeași declarație, numitul M.M. a arătat că este consumator de cocaină din anul 1999. Din același an a început să comercializeze cocaină cu suma de 50 dolari S.U.A., pe care a cumpărat-o, la rândul său, de la inculpatul U.A., zis J. sau C. În perioada anului 1999 a cumpărat de la C. aproximativ 300-400 gr.

cocaină. Începând cu anul 1999 și până la începutul lunii noiembrie 2002 a cumpărat periodic cocaină de la numita T.M. cu suma de 40 dolari S.U.A./gram, pe care o revindea cu suma de 50 dolari S.U.A./gram. În perioada 2000 - 2001, numitul M.M. a cumpărat de la T.M. cantitatea totală de 1 kg cocaină. De la inculpatul K.T., numitul M.M. a cumpărat în cursul anului 2001, în jur de 10-15 grame cocaină cu suma de 40 euro/gram. Tot de la acest inculpat, numitul M.M. a primit 5 pachete în greutate de 4 grame, pentru care însă nu a plătit nici o sumă de bani. Același martor a declarat că, în perioada 1999 - 2002, în majoritatea cazurilor când lua cocaină de la numita T.M., de față fiind și inculpatul C.T.F., marfa fiind comercializată de cei doi.

Astfel, numitul M.M. a arătat că a cumpărat de la T.M. și C.T.F., cantitatea de 1 kg cocaină. În continuarea cercetărilor a fost identificată și audiată martora T.M., cunoscută și sub numele de M. Cu privire la cele 500 grame de cocaină oferite spre comercializare numitului M.M., aceasta a arătat modalitatea în care a livrat drogurile. Astfel, în luna mai 2002, M.M. i-a cerut 500 grame cocaină numitei T.M. În vederea realizării acestei tranzacții, martora l-a sunat pe A.C. care s-a deplasat la domiciliul acesteia, fiind însoțit de fratele său, inculpatul A.C., care au adus cantitatea de 500 gr. cocaină. Cei doi au făcut deplasarea cu un autoturism marca Mercedes de culoare neagră. Pentru această cantitate, M.M.

nu a plătit nici o sumă de bani, urmând ca plata să aibă loc după ce M.D. va vinde cocaina. M.D. a readus „marfa” după câteva ore, deoarece nu venise cumpărătorul cu banii. În acel moment, făptuitoarea l-a sunat pe inculpatul A.C., care l-a trimis pe fratele său, inculpatul A.C., care a preluat cele 500 gr cocaină. Drogurile au fost transportate de la domiciliul martorei de către inculpatul A.C., cu autoturismul acestuia marca Volvo, de culoare albă. Totodată, făptuitoarea T.M. a arătat modalitatea în care a fost atrasă în traficul de droguri, indicându-i, în același timp și pe ceilalți membri ai rețelei. Astfel, de la începutul lunii iunie 1999 până la jumătatea lunii iulie 1999, soțul făptuitoarei, numitul T.G., zis G., împreună cu U.A., zis C. sau J., au fost în Italia unde au desfășurat mai multe afaceri.

După întoarcerea din Italia, T.G. i-a relatat soției că a fost înșelat cu suma de 30.000 dolari S.U.A. La aproximativ două săptămâni după întoarcerea în România, T.G. a decedat în urma unui accident de circulație. Ulterior acestui eveniment, făptuitoarea a fost contactată de către inculpatul A.C. care i-a spus că soțul acesteia i-ar fi datorat suma de 20.000 dolari S.U.A., cerându-i achitarea datoriei. Inculpatul A.C., în mod periodic a început să-i ceară, tot mai insistent, sume de bani numitei T.M., iar la un moment dat a început să o amenințe cu privire la cei doi copii. Ulterior, inculpatul A.C. i-a spus acesteia că, dacă nu are banii, va trebui să se implice în afacerile cu droguri și astfel își va achita datoriile.

În acest sens, inculpatul A.C. i-a dat ordin să caute clienți cărora să le vândă cocaină. De asemenea, inculpatul A.C. i-a spus că în afacerile cu droguri lucrează cu inculpatul U.A., zis C., persoană care, de asemenea, avea cunoștință despre faptul că A.C. dorea banii de la T.M. Între timp, făptuitoarea a început relația de concubinaj cu inculpatul C.T.F., zis T., care i-a cerut să-l prezinte inculpatului A.C. ca fiind persoana care va distribui cocaina în Timișoara, ceea ce s-a și întâmplat. Din acel moment, inculpatul C.T.F. a luat cocaină și a distribuit-o mai departe. În perioada 2000 - 2002, făptuitoarea T.M. a luat, atât singură, cât și împreună cu inculpatul C.T.F., de la inculpatul A.C., cantitatea de 6 gr cocaină.

De fiecare dată când M.M. îi cerea cocaină, făptuitoarea îl suna pe inculpatul A.C., după care, cei doi se întâlneau în oraș și avea loc tranzacția pentru suma de 30 dolari S.U.A./gram. Contactul se realiza de pe telefoanele mobile ale celor doi, iar inculpatul A.C. folosea cartele telefonice pe care le schimba foarte des. Pe inculpatul A.C. făptuitoarea l-a cunoscut în anul 1999, iar începând cu luna ianuarie 2002, inculpatul A.C. îi trimitea cocaină prin intermediul fratelui său, A.C. După ce A.C. a fost arestat pentru livrarea a 2 kg cocaină (trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. 75/PA/2002, la domiciliul făptuitoarei s-a deplasat inculpatul A.C., care i-a spus că fratele său a căzut „ca un prost”, deoarece le-a dat cocaină „fraierilor” și l-a întrebat pe inculpatul C.T.F.

dacă nu cumva el i-a făcut cunoștință cu acei cumpărători. De asemenea, inculpatul A.C. i-a spus făptuitoarei că va părăsi țara și dacă mai are nevoie de cocaină, să-l contacteze pe prietenul său Z., inculpatul M.D. De la acesta, făptuitoarea a luat în aceeași modalitate descrisă mai sus, tot la prețul de 30 dolari S.U.A./gram, aproximativ 15 grame de cocaină, pe care le-a dat numitului M. și inculpatului C.T.F. La data de 8 noiembrie 2002, pentru documentarea întregii activități infracționale desfășurate de către inculpatul A.C., a fost introdus în cauză, în temeiul art. 21 din Legea nr. 143/2000, colaboratorul acoperit, I.V. Conform declarației date de colaboratorul acoperit I.V., familia A. este stabilită în Canada din perioada anilor 1990 și este formată din cinci frați.

Dintre aceștia, P.A. și R.A. au transmis prin maniera „cărăuș” din America Latină (Venezuela și Costa Rica) în România, via Otopeni, cantități importante de cocaină. Totodată, colaboratorul a declarat că inculpații A.C. și A.C. au introdus în România, în anul 2002, cantitatea de peste 10 kg cocaină, din care 2 kg inculpatul A.C. le-a livrat în luna iunie 2002 inculpatului G.O. (trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 75/PA/2002). Din declarațiile colaboratorului sub acoperire rezultă că inculpații A.C. și B.I. au pus bazele unei organizații cu structuri bine determinate, având ca scop traficul internațional de droguri. Astfel, inculpatul B.I. încărca cocaina în America de Sud, după care drogurile erau transportate de către cărăuși în Europa, respectiv în România.

„Cărăușii” erau recrutați de către inculpatul A.C. Împreună cu cei doi inculpați, pe același nivel, în afacerile internaționale de cocaină, se afla și inculpatul U.A. „Marfa” era trimisă la București unde, de pe Aeroportul Otopeni cocaina era adusă, atât personal de inculpatul A.C. cât și de cărăuși, la Timișoara și depozitată la locuința inculpatului M.D., zis Z. De la „depozit”, cocaina era din nou preluată de către cărăușii inculpaților A.C., U.A. și B.I., fiind transportată în exterior către Germania. După arestarea inculpatului B.I. în Costa Rica, afacerile cu droguri au fost derulate în continuare de către inculpații A.C. și U.A. Conform acelorași declarații, inculpatul U.A. a comercializat cocaină în Italia și Germania, în cantități de aproximativ 60 kg/lună, ceea ce înseamnă o desfacere în valoare de 1.800.000 dolari S.U.A.

(la un preț de bază de 30.000 dolari S.U.A./kg, preț de achiziție). Conform acelorași declarații, inculpatul A.C. se ocupa de distribuirea cocainei în Timișoara, din dispoziția fratelui său, inculpatul A.C. Depozitarul cocainei din Timișoara, inculpatul M.D. nu accepta scoaterea drogurilor din depozit decât cu acordul expres al inculpatului A.C. În anul 2000, când a fost arestat D.E., inculpatul A.C. era foarte supărat că apăruse sub titulatura de C.C. sau C.L. cu sume importante de ordinul sutelor de mii de dolari rezultați din traficul cu cocaină, în agenda personală a numitului D.E. Întrucât cocaina era „încărcată” împreună de către inculpatul A.C. și B.I., sumele de bani trimise de D.E. erau împărțite între aceștia.

Ca modalitate de lucru a inculpaților A.C., B.I. și U.A., colaboratorul a declarat că escala se făcea pe Aeroportul din Amstredam, după care cărăușii ajungeau pe Otopeni sau pe Aeroportul Internațional Timișoara. În urma administrării probelor din dosarul nr. 82/PA/2002 a rezultat că inculpatul A.C. face parte dintr-o asociație criminală constituită în vederea traficului internațional de cocaină pe relația Canada – America de Sud – Europa Occidentală – România, membrii decizionali fiind B.I., A.C., A.C., M.D. și U.A. Având în vedere că față de inculpatul B.I.

s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 3 din 14 martie 2001 în dosarul nr. 1/PA/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și asociere la o grupare criminală, în vederea traficului internațional de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, prin ordonanța din 21 noiembrie 2002 s-a dispus disjungerea cauzei (din dosarul nr. 82/PA/2002) și conexarea la dosarul nr. 1/PA/2001 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara privindu-l pe inculpatul B.I. La data de 21 noiembrie 2002, în urma administrării probatoriului în cauză s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.T.F.

pentru o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 C. pen. Inițial, fiindu-i teamă de eventualele represalii venite din partea familiei A., inculpatul C.T.F. nu a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, refuzând totodată să ofere relații despre implicarea acestora, precum și a altor persoane în traficul de droguri, cu toate că i s-a pus în vedere, înainte de a se emite ordonanța de reținere, că poate beneficia de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000. Ulterior, la data de 22 noiembrie 2002 și 27 noiembrie 2002, în prezența apărătorului său ales, avocat M.G., a dat declarație în sensul prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, continuând însă să ascundă adevărul cu privire la implicarea personală în traficul de droguri, recunoscând consumul de cocaină și deținerea a două pastile Ecstasy pe care le-a comercializat.

Conform declarației date de inculpatul C.T.F., acesta a recunoscut că la data de 15 noiembrie 2002 a deținut două pastile Ecstasy, de culoare gri închis, ce aveau inscripționate pe una din fețe simbolul Mikey Mouse, pe care le-a dat unui anume P. Pastilele au fost cumpărate de inculpatul C.T.F. cu suma de 500.000 lei de la un anume R. din Austria. Cu privire la activitatea sa infracțională, inculpatul C.T.F. a recunoscut că a consumat, în repetate rânduri, cocaină împreună cu numitul M.M. În continuare, inculpatul C.T.F. a descris modalitatea în care funcționa „organizația”, structura, precum și nivelurile de ierarhizare. Astfel, inculpatul a arătat că numita T.M. (concubina inculpatului C.T.F.) lua cocaina, în ultima perioadă, respectiv ianuarie 2002 – iunie 2002, de la inculpatul A.C., pe care inculpatul C.T.F.

îl cunoștea de aproximativ un an de zile. În această perioadă, numita T.M. a cumpărat de la inculpatul A.C. cocaină în valoare de 10.000 dolari S.U.A./lună, ceea ce înseamnă, într-un interval de 6 luni, o cantitate de 2 kg cocaină, comercializată cu suma de 60.000 dolari S.U.A. Din cele cunoscute de către inculpatul C.T.F. rezultă că unul dintre „capii” rețelei este C.A., care de altfel, s-ar fi plâns că pe Aeroportul din Roma au fost prinși de către autoritățile italiene, câțiva „cărăuși” de-ai săi care transportau cocaină. În ierarhia rețelei de traficanți, în ordinea descrescătoare, pe poziția imediat următoare lui A.C., în Timișoara, urma inculpatul A.C., după care urma T.M. și M.M. Inculpatul U.A.

era principalul cumpărător al cocainei livrată de inculpatul A.C., dar că acesta comercializa cocaina în afara țării, prin intermediul cărăușilor. Înainte de a fi reținut de organele de poliție, inculpatul C.T.F. a fost sunat de mai multe ori de către inculpatul A.C., care se afla în Ungaria și care i-a cerut să-i transmită numitei T.M. să nu vorbească nimic în fața organelor de poliție despre implicarea sa în traficul de droguri. Această împrejurare a fost confirmată și de către făptuitoarea T.M., care a declarat că a fost amenințată direct, la telefon, de inculpatul A.C., care se afla în Ungaria. În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri, a fost acvirat dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nr. 1/PA/2001, au fost audiați martorii T.M., M.M., B.F., P.A., M.M., probe din a căror analiză instanța a reținut aceeași stare de fapt cu cea descrisă în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Astfel, în cursul lunii mai 2002, inculpatul A.C. împreună cu fratele său, A.C., au livrat numitei T.M. o cantitate de 500 gr. cocaină. Același inculpat, împreună cu fratele său, au mai livrat, în următoarele 6 luni, aceleiași persoane, T.M., precum și coinculpatului C.T.F., o cantitate de 2 kg cocaină. De la inculpatul C.T.F., martorul M.M. a cumpărat în cursul anului 2001, cocaină cu suma de 40 euro/gram, cantitatea comercializată fiind de 10-15 gr. Același martor a arătat că a mai cumpărat cocaină de la numita T.M., în prezența inculpatului C.T.F., cei doi vânzându-i un kg de drog. Din analiza probelor administrate în cauză a rezultat că inculpatul C.T.F., împreună cu martora T.M. au cumpărat de la inculpatul A.C.

cantitatea de 6 kg cocaină. La data de 8 noiembrie 2002, în temeiul art. 21 din Legea nr. 143/2000 a fost introdus colaboratorul acoperit I.V. Conform declarației acestuia, a rezultat că în anul 2002 inculpații A.C. și A.C. au introdus în România peste 10 kg cocaină. Din această cantitate, 2 kg au fost livrate lui G.O., ce a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 75/PA/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. S-a mai reținut în faza de urmărire penală, inculpatul C.T.F. a recunoscut că a consumat în repetate rânduri cocaină împreună cu numitul M.M. El a descris și structura și modul de funcționare a „organizației” de trafic de droguri. El a arătat că T.M., în perioada ianuarie – iunie 2002, procura droguri de la inculpatul A.C., acesta fiindu-i cunoscut și lui.

De altfel, inculpatul A.C. a livrat martorei T.M., așa cum a arătat inculpatul C.T.F. în declarația sa, cocaină în valoare de 10.000 dolari S.U.A./lună. Inculpatul A.C. nu a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa și a solicitat achitarea pentru toate infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, deoarece, în perioada 1998 – 2001, se afla alături de familie în Canada. S-a apreciat de către prima instanță că fapta inculpatului A.C., care împreună cu fratele său A.C., de a livra inculpatului C.T.F. și numitei T.M. cocaină, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 14/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, fapta aceluiași inculpat, de a se asocia, în perioada 2001 – 2002, la o grupare infracțională, având ca obiect trafic de droguri, din care făceau parte și inculpații A.C., U.A. și M.D., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de inițiere sau constituire de grupuri infracționale organizate, care, inițial, a fost încriminată de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 39/2003, la art. 7, a fost sancționată inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup. În această situație, instanța de fond a pus în discuția părților, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului A.C., din art. 12 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, potrivit rechizitoriului parchetului, în art. 7 din Legea nr. 39/2003, făcându-se și aplicarea art. 13 C. pen.

Fapta inculpatului C.T.F., de a deține și comercializa cantitatea de 6 kg cocaină, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În cauză s-a motivat că incidența dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, deoarece, inculpatul C.T.F. în timpul urmăririi penale, a denunțat și facilitat tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri. În prezenta cauză, s-a mai constatat că inculpații B.I., A.C. și U.A.C. nu se află pe teritoriul României. Dintre aceștia, conform adresei de la dosar al C.Z.C.C.O.A. Timișoara. S-a reținut că inculpatul U.A.

se află arestat în Italia pentru trafic de droguri, urmând a fi extrădat după executarea pedepsei, în anul 2018, iar în ceea ce-l privește pe inculpatul B.I., s-a reținut că acesta se află arestat pentru trafic internațional de droguri în Costa Rica, la Penitenciarul San Sebastian din San Jose. Cum în speță cercetarea judecătorească față de inculpații A.C. și C.T.F. a fost încheiată, potrivit art. 38 C. proc. pen. s-a disjuns judecata față de inculpații B.I., U.A., A.C. și M.D. Împotriva acestei sentințe au declarat apel numai inculpații A.C. și C.T.F., criticând-o pentru netemeinicie, inculpatul A.C. susținând că în mod greșit s-a dispus condamnarea sa, iar inculpatul C.T.F. a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.

Prin decizia penală nr. 408/ A din 15 decembrie 2005, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați, a constatat că inculpatul A.C. este arestat în altă cauză, menținând starea de arest a inculpatului C.T.F. și a dedus în continuare din durata pedepsei, arestul preventiv al acestui inculpat. Totodată, i-a obligat pe inculpații apelanți la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. De asemenea, a respins atât cererea de înlăturare a confiscării autoturismului marca Volvo, dispusă prin decizia penală nr. 63/ A din 20 februarie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, decizie intrată sub puterea lucrului judecat definitiv, cât și cererile ce au avut ca obiect confiscarea sumelor de 60.000 dolari S.U.A., respectiv 180.000 dolari S.U.A., întrucât a apreciat că din probele administrate a rezultat că inculpații au deținut aceste sume din comercializarea drogurilor.

Totodată, a respins și solicitarea privind administrarea probei testimoniale privind audierea martorilor I.V., D.E. și B.S., T.M., M.M., apreciind că declarațiile date anterior de aceștia sunt concordante, iar reaudierea martorilor în apel, nu se mai impune. Fiind nemulțumit de decizia pronunțată, inculpatul A.C., în termen legal a formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și invocând dispozițiile art. 385 9 pct. 9, 17 1 , 18 și 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunțate și, pe fond, în principal, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât faptele imputate inculpatului nu există.

Într-un ultim subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate sub limita celei deja stabilită de instanțele anterioare. Recursul formulat de inculpat este nefondat. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., coroborate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1), constată că ambele instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare. Primele cele două critici formulate de recurentul inculpat A.C.

nu pot fi primite, neavând suport juridic și nici fundament probator. Așa cum rezultă din amplul ansamblu probator administrat în cauză atât instanța de prim control judiciar cât și instanța de fond au procedat corect atunci când au constatat că fapta inculpatului A.C., care împreună cu fratele său A.C. au livrat inculpatului C.T.F. și martorei T.M. cocaină întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. De asemenea, corect au procedat și atunci când au apreciat că fapta aceluiași inculpat, de a se asocia, în perioada 2001 - 2002, la o grupare infracțională, având ca obiect trafic de droguri, din care făceau parte și inculpații A.C., U.A.

și M.D., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de inițiere sau constituire de grupuri infracționale organizate, care inițial, a fost încriminată de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Întrucât ulterior a intrat în vigoare Legea nr. 39/2003 care la art. 7 sancționa inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, Înalta Curte constată că în mod justificat instanța de fond a pus în discuția părților, în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului A.C., din art. 12 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, potrivit rechizitoriului parchetului în art. 7 din Legea nr. 39/2003, făcându-se și aplicarea art. 13 C. pen., iar instanța de control judiciar a menținut această dispoziție.

De altfel, în cuprinsul considerentelor deciziei penale atacate se face o corectă și detaliată analiză a depozițiilor martorilor deja audiați în dosar și se constată că acestea sunt concordante, neconținând precizări contradictorii, acesta fiind unul din argumentele solide și serioase pentru care instanța de prim control judiciar a dispus în apel respingerea probei testimoniale solicitată de apărare. Nu pot fi primite nici susținerile orale ale apărătorului inculpatului în sensul că în speță se impune achitarea acestuia pe motiv că faptele pentru care a fost trimis în judecată și condamnat recurentul nu există, după cum nu pot fi reținute nici apărările acestuia înserate în memoriul depus la dosar, în sensul că faptelor le lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunilor deduse judecății pentru aceleași considerente enunțate mai sus.

În consecință, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, precum și de inițiere sau constituire de grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, nefiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 1 și 12 C. proc. pen. Nici ultimul motiv de recurs al inculpatului nu poate fi primit. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. În speță, pedeapsa aplicată inculpatului A.C., în cuantum de 14 ani închisoare, este aptă să atingă scopul preventiv și educativ, instanța de fond și apoi cea de control judiciar au ținut cont de atitudinea acestuia, că nu a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, dar și de natura și gravitatea infracțiunilor comise de acesta. În consecință, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului A.C. nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acestora. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva deciziei penale nr. 408/ A din 15 decembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, arestat în altă cauză. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva deciziei penale nr. 408/ A din 15 decembrie 2005 a curții de Apel Timișoara. Constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 aprilie 2006.