Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
795/1968
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
5 aprilie 2006

Decizia nr. 2223/2006 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 795/1968 — recurs împotriva deciziei nr. 68 a Curții de Apel Constanța

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin decizia penală nr. 68/ P din 3 februarie 2006, Curtea de Apel Constanța, secția penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul V.I. împotriva deciziei penale 184 din 25 octombrie 2005 a Tribunalului Tulcea și a sentinței penale nr. 171 din 23 iunie 2005 a Judecătoriei Babadag, fiind obligat acesta la suma de 160 lei cheltuieli judiciare statului. S-a decis astfel, în mod definitiv că soluția adoptată de instanțele anterioare privind respingerea cererii este justificată cu motivarea că înscrisurile invocate nu constituie temeiuri de revizuire a sentinței penale nr. 166 din 12 octombrie 1968 a Judecătoriei Babadag (dosar nr. 795/1968) în limitele cazurilor prevăzute de art. 394 C. proc.

pen. Împotriva deciziei penale 68/P/2006 s-a declarat recurs de către revizuient, fiind ridicată de procuror excepția de inadmisibilitate în raport cu dispozițiile art. 385 1 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Excepția este întemeiată În conformitate cu dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. (intitulat „Hotărârile supuse recursului”) pot fi atacate cu această cale de atac și deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de către curțile de apel [(lit. e)]. În speță, decizia penală atacată a fost pronunțată de curtea de apel în calitate de instanță de recurs și exced astfel câmpului de aplicare a dispozițiilor legale precitate. Ca atare, recursul declarat de revizuient se va respinge, ca inadmisibil, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., fiind obligat acesta potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la suma de 60 lei cheltuieli judiciare statului.

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul V.I. împotriva deciziei penale nr. 68/ P din 3 februarie 2006 a Curții de Apel Constanța. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 60 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 aprilie 2006.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.