ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2012/2006

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița – Năsăud din 26 august 2002, a fost trimis în judecată, în stare de libertate inculpatul T.F. pentru trei infracțiuni de omor deosebit de grav prevăzut de art. 174 raportat la art. 176 lit. b) C. pen. (2 fapte) și art. 174 raportat la art. 176 lit. c) C. pen., constând în aceea că în anul 1992 au fost omorâte victimele M.D. și F.I., în anul 1994 R.A. și C.E., iar în anul 1999, T.V. Tribunalul a apreciat că, în raport de faptul că recunoașterile inculpatului din declarațiile succesive în faza de urmărire penală sunt neverosimile și neconvingătoare, de ansamblul probator administrat în cauză, T.F.

nu este autorul faptelor de omor pentru care a fost trimis în judecată. Prin sentința penală nr. 343/ F din 21 decembrie 2004, Tribunalul Bistrița – Năsăud a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului T.F., pentru infracțiunile de omor deosebit de grav, prevăzut de art. 174 raportat la art. 176 lit. b) C. pen. (2 fapte) și art. 174 raportat la art. 176 lit. c) C. pen. A constatat că inculpatul a fost arestat în perioada 21 octombrie 1999 – 16 noiembrie 2000. A fost respinsă cererea de despăgubiri civile formulată de partea vătămată R.I. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița – Năsăud criticând-o sub aspectul greșitei achitări a inculpatului T.F.

apreciind că vinovăția acestuia în comiterea infracțiunilor de omor pentru care a fost trimis în judecată, a fost dovedită prin probele administrate în faza de urmărire penală. Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, prin decizia penală nr. 223/ A din 26 octombrie 2006, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud formulat împotriva sentinței penale nr. 323/2004 a Tribunalului Bistrița Năsăud, a desființat hotărârea în totalitate și rejudecând în fond, a condamnat pe inculpatul T.F., astfel: - în baza art. 174 – art. 176 lit. b) C. pen., la 22 ani închisoare și a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 10 ani; - în baza art. 174 – art. 176 lit. b) și c) C. pen., ca urmare a schimbării încadrării juridice dată faptei conform art. 334 C. proc.

pen., din infracțiunea prevăzută de art. 174 – art. 176 lit. b) C. pen., la detențiune pe viață și a aplicat pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 10 ani; - în baza art. 174, art. 175 lit. h) și art. 176 lit. c) C. pen., ca urmare a schimbării încadrării juridice dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 174 – art. 176 lit. c) C. pen., conform art. 334 C. proc. pen., la detențiune pe viață și a aplicat pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 10 ani. Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv detențiunea pe viață, și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 10 ani.

A făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. Conform art. 88 C. pen., a scăzut durata arestării preventive a inculpatului din durata pedepsei principale de la 21 decembrie 1999 la 16 noiembrie 2000. Conform art. 113 alin. (2) C. pen., a aplicata inculpatului măsura de siguranță a obligării la tratament medical. Conform art. 347 C. proc. pen., a disjuns soluționarea laturii civile a cauzei și a dispus trimiterea spre rejudecare a cauzei în acest sens de către instanța de fond, Tribunalul Bistrița Năsăud. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus ca cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul T.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În principal, inculpatul a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, având în vedere că judecata a avut loc în lipsa inculpatului care nu a fost legal citat. Se arată că la termenul la care au avut loc dezbaterile pentru apel, inculpatul a fost citat la adresa din satul Jimbor, procedură de citare efectuată cu încălcarea dispozițiilor art. 177 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat indicând ca loc de comunicare a actelor procedurale, adresa sediului cabinetului apărătorului său ales. Se susține că recurentului inculpat i-au fost încălcat și dreptul la apărare, acesta nefiind prezent nu și-a putut formula apărări proprii. Acest motiv de recurs a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 385 9 pct. 21 C. proc.

pen. (când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți). În subsidiar, recurentul inculpat a solicitat, pentru motivele expuse pe larg în memoriul de recurs aflat la dosar, casarea deciziei atacate și menținerea hotărârii primei instanțe, apelul Parchetului fiind greșit admis. În esență, se susține că a fost încălcat dreptul la neautoincriminare și a dispozițiilor art. 68 și 71 alin. (3) și (4), art. 72 – art. 73 C. proc. pen., și respectiv art. 91 – art. 92 C. proc. pen., și art. 130 – art. 131 C. proc. pen., relevantă în acest sens fiind prima declarație luată inculpatului de către procuror la sediul postului de poliție din Lechinița, în lipsa unui apărător, chiar desemnat din oficiu, însă în prezența mai multor lucrători de poliție.

Se susține că probele administrate în faza de urmărire penală, pe baza cărora s-a dispus condamnarea recurentului, au fost obținute cu încălcarea legii, devenind incidente dispozițiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen. Al doilea motiv de recurs este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 385 9 pct. 18 (referitor la comiterea unei grave erori de fapt) și pct. 17 1 (referitor la greșita aplicare a legii). O altă critică adusă hotărârii atacate se referă și la nelegalitatea aplicării pedepselor cu detențiunea pe viață pentru recurentul inculpat, care la data pronunțării deciziei era în vârstă de peste 60 de ani, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 55 alin. (1) C. pen., care prevăd că pedeapsa detențiunii pe viață nu se aplică aceluia, care la data pronunțării de condamnare a împlinit vârsta de 60 ani.

Recurentul a solicitat, într-un alt subsidiar redozarea pedepselor în temeiul art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Examinând hotărârea atacată sub aspectele de nelegalitate și netemeinicie invocate de inculpatul T.F. precum și prin prisma cazurilor de casarea menționate, Înalta Curte constată că recursul formulat este fondat. Potrivit art. 375 alin. (2) C. proc. pen., apelul se judecă cu citarea părților, citare care se efectuează în conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 175 și următoarele C. proc. pen. Art. 177 alin. (1) C. proc. pen., prevede că inculpatul se citează la adresa unde locuiește, iar în alin. (2) se arată că dacă inculpatul, printr-o declarație dată în cursul procesului penal, a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat: În cauză, recurentul inculpat a solicitat ca actele procedurale să-i fie comunicate la adresa din Bistrița la sediul cabinetului avocatului ales.

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului instanței de apel se constată că inculpatul a fost citat la adresa unde are domiciliul, respectiv comuna Chiochiș, sat Jimbor, însă nu a fost prezent personal la nici unul din termenele acordate. Se constată astfel că instanța de apel a soluționat cauza în lipsa inculpatului care nu a fost legal citat. La termenele acordate de către instanța de apel a fost prezent apărătorul ales al recurentului inculpat, însă această împrejurare este lipsită de relevanță deoarece încălcarea dispozițiilor legale referitoare la citarea inculpatului nu poate fi acoperită prin prezența apărătorului în instanță.

Înalta Curte constată că prin soluționarea cauzei în apel cu procedura nelegal îndeplinită și în absența inculpatului (cu atât mai mult cu cât Curtea de Apel a pronunțat o hotărâre de condamnare, contrară deci celei pronunțate de către instanța de fond), s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, în condițiile prevăzute de art. 197 alin. (1) C. proc. pen. Se apreciază că în cest mod a fost încălcat și dreptul la apărare a inculpatului, astfel cum este prevăzut în art. 6 C. proc. pen., recurentul fiind lipsit, practic, de dreptul de a propune și a administra probe și de a-și formula eventual propriile apărări. În consecință, având în vedere considerentele anterior expuse, Înalta Curte, conform art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., va admite recursul formulat de inculpat și va trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud la aceeași instanță. Cu prilejul rejudecării, instanța va analiza și celelalte motive și apărări formulate de inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul T.F. împotriva deciziei penale nr. 223/ A din 26 octombrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Casează decizia atacată și trimite cauza la Curtea de Apel Cluj, pentru rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud împotriva sentinței penale nr. 343 din 21 decembrie 2004 a Tribunalului Bistrița Năsăud, privind pe inculpatul T.F. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 martie 2006.