ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2012/2006

Deliberând asupra

recursului penal de față, constată

următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Bistrița – Năsăud din 26 august 2002, a fost trimis în

judecată, în stare de libertate inculpatul T.F. pentru trei infracțiuni de omor

deosebit de grav prevăzut de art. 174 raportat la art. 176 lit. b) C. pen. (2

fapte) și art. 174 raportat la art. 176 lit. c) C. pen., constând în aceea că

în anul 1992 au fost omorâte victimele M.D. și F.I., în anul 1994 R.A. și C.E.,

iar în anul 1999, T.V.

Tribunalul a apreciat că, în raport

de faptul că recunoașterile inculpatului din declarațiile succesive în faza de

urmărire penală sunt neverosimile și neconvingătoare, de ansamblul probator

administrat în cauză, T.F. nu este autorul faptelor de omor pentru care a fost

trimis în judecată.

Prin sentința penală nr. 343/ F din

21 decembrie 2004, Tribunalul Bistrița – Năsăud a dispus, în temeiul art. 11 pct.

2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea

inculpatului T.F., pentru infracțiunile de omor deosebit de grav, prevăzut de art.

174 raportat la art. 176 lit. b) C. pen. (2 fapte) și art. 174 raportat la art.

176 lit. c) C. pen.

A constatat că inculpatul a fost

arestat în perioada 21 octombrie 1999 – 16 noiembrie 2000.

A fost respinsă cererea de

despăgubiri civile formulată de partea vătămată R.I.

Cheltuielile judiciare au rămas în

sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița – Năsăud criticând-o

sub aspectul greșitei achitări a inculpatului T.F. apreciind că vinovăția

acestuia în comiterea infracțiunilor de omor pentru care a fost trimis în

judecată, a fost dovedită prin probele administrate în faza de urmărire penală.

Curtea de Apel Cluj, secția penală

și de minori, prin decizia penală nr. 223/ A din 26 octombrie 2006, în temeiul art.

379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Bistrița Năsăud formulat împotriva sentinței penale nr. 323/2004 a

Tribunalului Bistrița Năsăud, a desființat hotărârea în totalitate și

rejudecând în fond, a condamnat pe inculpatul T.F., astfel:

- în baza art. 174 – art. 176 lit.

b) C. pen., la 22 ani închisoare și a aplicat pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o

durată de 10 ani;

- în baza art. 174 – art. 176 lit.

b) și c) C. pen., ca urmare a schimbării încadrării juridice dată faptei

conform art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea prevăzută de art. 174 – art. 176

lit. b) C. pen., la detențiune pe viață și a aplicat pedeapsa complimentară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o

durată de 10 ani;

- în baza art. 174, art. 175 lit. h)

și art. 176 lit. c) C. pen., ca urmare a schimbării încadrării juridice dată

faptei din infracțiunea prevăzută de art. 174 – art. 176 lit. c) C. pen.,

conform art. 334 C. proc. pen., la detențiune pe viață și a aplicat pedeapsa

complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o durată de 10 ani.

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea, respectiv detențiunea pe viață, și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o durată de 10 ani.

A făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C.

pen.

Conform art. 88 C. pen., a scăzut

durata arestării preventive a inculpatului din durata pedepsei principale de la

21 decembrie 1999 la 16 noiembrie 2000.

Conform art. 113 alin. (2) C. pen.,

a aplicata inculpatului măsura de siguranță a obligării la tratament medical.

Conform art. 347 C. proc. pen., a

disjuns soluționarea laturii civile a cauzei și a dispus trimiterea spre

rejudecare a cauzei în acest sens de către instanța de fond, Tribunalul

Bistrița Năsăud.

În temeiul art. 192 alin. (3) C.

proc. pen., s-a dispus ca cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a formulat recurs inculpatul T.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În principal, inculpatul a solicitat

casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de

apel, având în vedere că judecata a avut loc în lipsa inculpatului care nu a

fost legal citat.

Se arată că la termenul la care au

avut loc dezbaterile pentru apel, inculpatul a fost citat la adresa din satul

Jimbor, procedură de citare efectuată cu încălcarea dispozițiilor art. 177 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat indicând ca loc de comunicare a actelor procedurale,

adresa sediului cabinetului apărătorului său ales.

Se susține că recurentului inculpat

i-au fost încălcat și dreptul la apărare, acesta nefiind prezent nu și-a putut

formula apărări proprii.

Acest motiv de recurs a fost

întemeiat în drept pe dispozițiile art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen.

(când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți).

În subsidiar, recurentul inculpat a

solicitat, pentru motivele expuse pe larg în memoriul de recurs aflat la dosar,

casarea deciziei atacate și menținerea hotărârii primei instanțe, apelul

Parchetului fiind greșit admis.

În esență, se susține că a fost

încălcat dreptul la neautoincriminare și a dispozițiilor art. 68 și 71 alin.

(3) și (4), art. 72 – art. 73 C. proc. pen., și respectiv art. 91 – art. 92 C.

proc. pen., și art. 130 – art. 131 C. proc. pen., relevantă în acest sens fiind

prima declarație luată inculpatului de către procuror la sediul postului de

poliție din Lechinița, în lipsa unui apărător, chiar desemnat din oficiu, însă

în prezența mai multor lucrători de poliție.

Se susține că probele administrate

în faza de urmărire penală, pe baza cărora s-a dispus condamnarea recurentului,

au fost obținute cu încălcarea legii, devenind incidente dispozițiile art. 64 alin.

(2) C. proc. pen.

Al doilea motiv de recurs este

întemeiat în drept pe dispozițiile art. 385

9

pct. 18 (referitor la

comiterea unei grave erori de fapt) și pct. 17

1

(referitor la

greșita aplicare a legii).

O altă critică adusă hotărârii

atacate se referă și la nelegalitatea aplicării pedepselor cu detențiunea pe

viață pentru recurentul inculpat, care la data pronunțării deciziei era în

vârstă de peste 60 de ani, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 55 alin.

(1) C. pen., care prevăd că pedeapsa detențiunii pe viață nu se aplică aceluia,

care la data pronunțării de condamnare a împlinit vârsta de 60 ani.

Recurentul a solicitat, într-un alt

subsidiar redozarea pedepselor în temeiul art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen.

Examinând hotărârea atacată sub

aspectele de nelegalitate și netemeinicie invocate de inculpatul T.F. precum și

prin prisma cazurilor de casarea menționate, Înalta Curte constată că recursul

formulat este fondat.

Potrivit art. 375 alin. (2) C. proc.

pen., apelul se judecă cu citarea părților, citare care se efectuează în

conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 175 și următoarele C. proc. pen.

Art. 177 alin. (1) C. proc. pen.,

prevede că inculpatul se citează la adresa unde locuiește, iar în alin. (2) se

arată că dacă inculpatul, printr-o declarație dată în cursul procesului penal,

a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat:

În cauză, recurentul inculpat a

solicitat ca actele procedurale să-i fie comunicate la adresa din Bistrița la

sediul cabinetului avocatului ales.

Din verificarea actelor și

lucrărilor dosarului instanței de apel se constată că inculpatul a fost citat

la adresa unde are domiciliul, respectiv comuna Chiochiș, sat Jimbor, însă nu a

fost prezent personal la nici unul din termenele acordate.

Se constată astfel că instanța de

apel a soluționat cauza în lipsa inculpatului care nu a fost legal citat.

La termenele acordate de către

instanța de apel a fost prezent apărătorul ales al recurentului inculpat, însă

această împrejurare este lipsită de relevanță deoarece încălcarea dispozițiilor

legale referitoare la citarea inculpatului nu poate fi acoperită prin prezența

apărătorului în instanță.

Înalta Curte constată că prin

soluționarea cauzei în apel cu procedura nelegal îndeplinită și în absența

inculpatului (cu atât mai mult cu cât Curtea de Apel a pronunțat o hotărâre de

condamnare, contrară deci celei pronunțate de către instanța de fond), s-a adus

părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, în

condițiile prevăzute de art. 197 alin. (1) C. proc. pen.

Se apreciază că în cest mod a fost

încălcat și dreptul la apărare a inculpatului, astfel cum este prevăzut în art.

6 C. proc. pen., recurentul fiind lipsit, practic, de dreptul de a propune și a

administra probe și de a-și formula eventual propriile apărări.

În consecință, având în vedere

considerentele anterior expuse, Înalta Curte, conform art. 385

15

pct.

2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul formulat de inculpat și va trimite

cauza pentru rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Bistrița Năsăud la aceeași instanță.

Cu prilejul rejudecării, instanța va

analiza și celelalte motive și apărări formulate de inculpat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul T.F. împotriva deciziei penale nr. 223/ A din 26 octombrie 2005 a

Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Casează decizia atacată și trimite

cauza la Curtea de Apel Cluj, pentru rejudecarea apelului declarat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud împotriva sentinței penale nr. 343 din

21 decembrie 2004 a Tribunalului Bistrița Năsăud, privind pe inculpatul T.F.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 martie 2006.