ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1745/2012

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj în dosarul civil nr. 5790/117/2010 reclamanta V.E., prin mandatar, a chemat în judecată comuna Iclod și Primarul comunei Iclod, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să oblige Primarul să emită dispoziție de restituire în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de Statul Român de la antecesorul său, pentru care a făcut notificare în baza Legii nr. 10/2001 înregistrată la Primăria Iclod la 11 februarie 2002, respectiv cămin cultural situat în localitatea Livada și a terenurilor de 12 ha, iar pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură să se dispună obligarea Primarului comunei Iclod la emiterea unei dispoziții prin care să se acorde în compensare alte bunuri sau servicii sau să se propună acordarea de despăgubiri.

În cazul în care primarul se opune îndeplinirii obligației, solicită să se dispună restituire în natură a imobilului și teren de 12 ha, preluate în mod abuziv și obligarea pârâților la cheltuieli de judecată. În motivare se arată că în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a formulat o notificare, înregistrată la Primăria comunei Iclod prin care s-a solicitat restituirea bunurilor preluate, situate în sat Livada, comuna Iclod și 12 ha teren aferent. Terenurile înscrise inițial în C.F. Iclod au fost transferate ulterior în alte cărți funciare. Prin dispoziția nr. 611/2004 emisă de Primarul comunei Iclod, s-a dispus restituirea în natură a unei magazii din piatră, compusă din 4 camere cu o suprafață construită de 180 m.p.

Argumentele reclamantei se întemeiază pe împrejurarea că de la data notificării au trecut 8 ani, fără să se restituie imobilele revendicate. Dispoziția nr. 611/2004 nu a făcut referire la căminul cultural și terenurile în suprafață de 12 ha, concluzie care se desprinde și din modul de redactare a dispoziției în care nu au fost cuprinse mențiunile prevăzute de normele de aplicare a legii. Imobilul cămin cultural este distinct de magazia cu suprafața de 180 metri, restituită. Întârzierea de soluționare a notificării contravine prevederilor Legii nr. 10/2001, art. 1 din Primul Protocol adițional C.E.D.O., art. 44 din Constituția României, art. 480 și 481 C. civ. Legea nr. 10/2001 consacră principiul restituirii în natură a imobilelor preluate, iar, în mod subsidiar, compensarea cu alte bunuri sau servicii ori despăgubiri.

Dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile și în cazul nesoluționării notificării, iar în sens concurent sunt și dispozițiile deciziei în interesul Legii nr. XX/2007 a Î.C.C.J. Prin sentința civilă nr. 980 din 16 noiembrie 2010, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei comuna Iclod; a respins excepția tardivității formulării contestației invocată de aceeași pârâtă și a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta V.E., prin mandatar B.L. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că prin dispoziția nr. 611/2004 Primarul comunei Iclod a soluționat notificarea și a dispus restituirea în natură către reclamantă a imobilului construcție, împreună cu terenul aferent situat în localitatea Livada constând din magazie din piatră, compus din 4 camere cu o suprafață construită de 180 m.p.

Analiza acestei dispoziții denotă că s-a avut în vedere, notificarea care, susține reclamanta prin cererea de chemare în judecată din prezentul dosar, nu ar fi fost soluționată. Acest argument însă nu a putut fi primit. Împrejurarea că prin amintita dispoziție pretențiile reclamantei nu au fost satisfăcute, nu justifică afirmația că notificarea nu a primit o soluție. De aceea instanța a apreciat că în prezenta cauză nu se poate reține că notificarea formulată a rămas nesoluționată, împrejurare care să impună, raportat la prevederile deciziei nr. XX/2007, analizarea din nou a notificării. În situația în care s-ar fi apreciat că soluția este netemeinică sau nelegală dispoziția ar fi putut fi atacată.

Pe calea prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001 s-ar fi putut opune apărările legate de faptul că prin dispoziție nu se face referire la căminul cultural și cele 12 ha teren solicitate sau că, în fapt, cuprinsul dispoziției nu respectă mențiunile prevăzute în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. S-a remarcat că, prin sentința civilă nr. 647/2008 pronunțată de Tribunalul Cluj a fost admisă acțiunea formulată de Prefectul județului Cluj, iar dispoziția Primarului a fost anulată. Recursul declarat de reclamantă în sus-amintitul dosar a fost admis prin decizia civilă nr. 1744/2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, iar sentința modificată, în sensul respingerii acțiunii formulate.

Astfel, dispoziția sus-amintită, chiar dacă nu în procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, a fost verificată de instanța judecătorească și considerată ca legal emisă. Notificarea a fost analizată prin prisma dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și soluționată prin emiterea dispoziției. Prin decizia civilă nr. 51/ A din 21 ianuarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta V.E.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că, potrivit celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. XX/2007, instanțele judecătorești au obligația de a soluționa pe fond acțiunea reclamantului care, anterior, solicitase unității deținătoare acordarea de măsuri reparatorii de pe temeiul Legii nr. 10/2001 în două situații: prima, atunci când notificarea a fost soluționată de către entitatea învestită cu soluționarea ei, iar petentul a formulat contestație conform prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001; a doua, atunci când unitatea deținătoare refuză în mod nejustificat să răspundă (în sensul de a o soluționa) notificării formulate.

Atât în considerarea acestor obligatorii statuări ale instanței supreme, cât și în interpretarea și aplicarea celorlalte prevederi în materie ale Legii nr. 10/2001, concluzia ce se impune a fi trasă este aceea că atunci când persoana care se socotește îndreptățită la a obține măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 a formulat notificare, iar aceasta a fost soluționată, singura posibilitate legală de a corecta eventualele erori sau, în genere, încălcări ale legii săvârșite de către entitatea care a soluționat notificarea este reprezentată de exercitarea căii de atac speciale pe care o instituie art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, anume contestația.

Erorile susceptibile de a fi îndreptate pe calea acestei contestații pot privi, între altele, și situația în care, potrivit aprecierii autorului notificării, imobilele restituite în natură sunt altele decât cele efectiv solicitate prin notificare, după cum pot viza și situația în care măsurile reparatorii dispuse nu ar avea întinderea, natura ori gradul de individualizare solicitate de notificator. În prezentul proces s-a avut în vedere că prin notificarea înregistrată la 08 februarie 2002 la B.E.J. S., iar mai apoi la Primăria comunei Iclod, județul Cluj, la 11 februarie 2002, doamna V.E., actuala reclamantă, a solicitat să-i fie restituit în natură „imobilul „cămin cultural” din localitatea Livada, comuna Iclod (…) plus teren aferent 12 ha”.

Învestit fiind cu soluționarea acestei notificări, Primarul comunei Iclod a emis dispoziția din 20 decembrie 2004, prin care a hotărât, în principal, că: „Art. 1 Se restituie în natură imobilul compus din construcție împreună cu terenul aferent situat în localitatea Livada, comuna Iclod, județul Cluj, doamnei V.E. Art. 2 Terenul aferent imobilului a cărui nudă proprietate se restituie se va evidenția în schița cadastrală întocmită de către cele două părți (titularul proprietății și utilizatorul actual)”. În partea introductivă a dispoziției se face referire și la faptul că aceasta este emisă având în vedere notificarea din 11 martie 2002 prin care s-a solicitat conform prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 „restituirea unor imobile de către doamna V.E.”.

Astfel fiind, nu încape nicio îndoială că prin dispoziția din 20 decembrie 2004 Primarul comunei Iclod a soluționat notificarea formulată de către reclamantă, susținerile contrare ale acesteia neputând fi, deci, primite. În măsura în care reclamanta, văzând conținutul dispoziției ce i-a fost comunicată, nu era mulțumită de modul de soluționare, apreciind că se impunea restituirea în natură și a altor imobile (respectiv și a căminului cultural) or, în genere, adoptarea altor măsuri cu caracter reparatoriu pe care Legea nr. 10/2001 le îngăduia, avea posibilitatea de a formula, în termen de 30 de zile de la data comunicării dispoziției Primarului, contestația la care se referă art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Or, reclamanta apelantă nu a uzat de această cale legală, preferând, mult după expirarea termenului în care contestația putea fi făcută, introducerea prezentei acțiuni civile care, esențial, se întemeiază pe aprecierea că Primarul nu s-ar fi pronunțat asupra notificării, lăsând-o nesoluționată. Cum s-a arătat însă mai sus, Primarul comunei Iclod a soluționat notificarea prin dispoziția nr. 611/2004, astfel că a admite prezenta acțiune înseamnă a tolera eludarea prevederilor imperative ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Este de observat, de altfel, că Primarul comunei Iclod îi comunicase reclamantei, spre informare, încă din anul 2002 adresa din 11 martie 2002, prin care menționa că, exceptând magazia din piatră, restul imobilului construcție ce fusese preluat de către stat a fost demolat, în locul său edificându-se actualul cămin cultural, un bufet al cooperativei de consum și remiza P.S.I.

Livada, concluzionându-se că, dintre construcții, doar magazia de piatră poate fi restituită în natură. În fine, Curtea a mai observat că referirile făcute de prima instanță cu privire la sentința civilă nr. 647/2008 a Tribunalului Cluj și decizia civilă pronunțată în recursul declarat contra acestei sentințe nu au relevanță în soluționarea prezentei acțiuni, câtă vreme dispoziția nr. 611/2004 a Primarului comunei Iclod a fost, în cadrul acelui proces, menținută prin hotărârea instanței de recurs. Împotriva menționatei decizii a declarat recurs, în termen legal, apelanta-pârâtă V.E. pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestora s-a arătat că instanța de fond, deși nu o arată în mod expres, a respins cererea ca inadmisibilă, considerând că recurenta ar fi trebuit să conteste dispoziția nr. 611 din 20 decembrie 2004, în termenul de 30 zile, notificarea fiind soluționată, iar Curtea de apel a menținut această soluție, fiind de acord cu considerentele hotărârii instanței de fond. Soluția este nelegală raportat la art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la art. 21 din Constituția României și la art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost interpretată prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XX din 2007. După cum în mod judicios s-a reținut și în cauza L. contra României, Hotărâre C.E.D.O.

publicată în M. Of. din 7 iulie 2006, restricțiile aplicate dreptului de proprietate „nu pot limita accesul persoanei într-o asemenea manieră sau până într-acolo încât dreptul să fie atins în însăși substanța sa”. Prin dispoziția nr. 611 din 20 decembrie 2004 nu s-a soluționat notificarea așa cum fost formulată. Pentru a fi în prezența unei notificări soluționate, Primarul ar fi trebuit să dispună fie respingerea cererii, fie admiterea ei și, în consecință, restituirea în natură a imobilului „cămin cultural” din loc. Livada, comuna Iclod și teren aferent 12 ha", ori dispoziția nu face nici o referire la imobilul solicitat. Necesitatea motivării deciziei de admitere ori respingere a cererii formulate de persoana îndreptățită rezultă și din prevederile art. 24 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 10/2001 (art. 26 în formularea actuală) care fac referire la oferta de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului prin „decizie motivată”.

Câtă vreme Primarul comunei Iclod nu a emis o dispoziție în care să se refere la imobilele pentru care s-a depus notificarea, nu s-a pronunțat în niciun fel asupra notificării, astfel încât sunt vădit nefondate considerentele sentinței instanței de fond și ale deciziei atacate. Contrar susținerilor instanței de apel reținute în motivarea deciziei nr. 51/A/2011 potrivit cărora, singura posibilitate de corectare a eventualelor erori este reprezentată de exercitarea căii de atac speciale pe care o instituie art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, anume contestația adresată secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare, în termen de 30 zile de la comunicare, acțiunea de față este îndreptată tocmai împotriva unui refuz nejustificat la care face referire decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Sunt întrunite condițiile art. 304 pct. 9 și față de refuzul de a administra proba cu expertiză topografică și adresa către Primarul comunei Iclod, deși această procedură se impunea în baza art. 167, 201, 295 C. proc. civ. Instanța de apel, Curtea de Apel Cluj, a respins apelul formulat de reclamanta V.E., fără a administra toate probele necesare și utile cauzei propuse de către subsemnata, astfel pronunțând astfel o hotărâre nelegală și netemeinică. Nici Tribunalul Cluj, ca instanță de fond, nici Curtea de Apel Cluj, în calitate de instanță de apel în fața căreia era posibilă cercetarea fondului, nu au intrat în cercetarea pe fond a cauzei supusă judecații.

De la data depunerii notificării din 08 februarie 2002 au trecut 8 ani fără să se restituie imobilele revendicate în baza Legii nr. 10/2001, întârziere care contravine atât prevederilor acestei legi, cât și dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 44 din Constituția României, art. II-77 din Tratatul de aderare al României la U.E., art. 480 și 481 C. civ.

Analizând cu prioritate excepțiile lipsei calități procesuale active și pasive ale pârâtei comuna Iclod, cât și excepția autorității de lucru judecat, datorită caracterului lor peremptoriu, Înalta Curte constată că, prin sentința civilă nr. 980 din 16 noiembrie 2010, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei comuna Iclod, în considerente precizându-se de ce nu se poate invoca și excepția lipsei calității procesuale active, respectiv împrejurarea că în cauză nu există o acțiune principală sau reconvențională inițiată de către comuna Iclod care să îi acorde acesteia calitate procesuală activă. Dezlegarea dată acestor aspecte nu a format obiect de critică în apel, motiv pentru care nu mai poate fi invocată și analizată, ca și apărare omisso medio, pe calea recursului.

Sub aspectul existenței autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 647/2008 a Tribunalului Cluj, Înalta Curte constată că această sentință a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr. 1544/2008 a Curții de Apel Cluj, iar reclamant în cauză a fost Prefectul județului Cluj, astfel încât, cel puțin sub aspectul părților, nu există identitate cu reclamanta din prezenta cauză. Astfel fiind, nu este îndeplinită condiția triplei identități cerută de art. 1201 C. civ. pentru existența autorității de lucru judecat, motiv pentru care nici această excepție nu este apreciată ca fiind fondată. Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte îl găsește ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente: Prin notificarea înregistrată la 08 februarie 2002 la B.E.J.

S., iar mai apoi la Primăria comunei Iclod, județul Cluj, la 11 februarie 2002, doamna V.E., actuala reclamantă, a solicitat să-i fie restituit în natură imobilul cămin cultural din localitatea Livada, comuna Iclod, plus teren aferent în suprafață de 12 ha. Prin adresa din 11 martie 2002 Primăria comunei Iclod a comunicat reclamantei că imobilul casă aflat pe terenul revendicat a fost demolat, actualmente pe acest teren fiind edificate căminul cultural, bufetul Cooperației de consum și Remiza P.S.I. S-a precizat că din vechile construcții mai există o magazie din piatră care se poate restitui în natură. Prin dispoziția nr. 611 din 20 decembrie 2004 s-a hotărât restituirea în natură a imobilului compus din construcție împreună cu terenul aferent situat în localitatea Livada, comuna Iclod, județul Cluj, doamnei V.E., construcția fiind compusă din magazie din piatră cu patru camere în suprafață de 180 mp.

Această dispoziție nu a fost contestată decât de către Prefectul județului Cluj, contestația sa fiind respinsă prin decizia civilă nr. 1544/2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că „în toate situațiile atacării deciziei sau dispoziției, indiferent de persoana ce o atacă, cât și de situația refuzului nejustificat de a răspunde, cenzurarea se face pe calea specială prevăzută de Legea nr. 10/2001”. Prin urmare, Înalta Curte observă că, cu acel prilej, nu a fost analizată pe fond dispoziția contestată pentru a se putea stabili legalitatea sa, dându-se dezlegare numai problemei de drept care viza legea în temeiul căreia se poate realiza controlul de legalitate al dispozițiilor contestate, stabilindu-se că aceasta este Legea nr. 10/2001, iar nu Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Apare astfel ca fiind greșită concluzia primei instanțe de fond în sensul că dispoziția sus-amintită a fost verificată de instanța judecătorească și considerată ca fiind legal emisă, chiar dacă nu în procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001. Deși nu a existat o verificare de legalitate asupra dispoziției nr. 611 din 20 decembrie 2004, această dispoziție are natura unui act juridic civil (natură statuată prin decizia nr. 9/2006 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii) și își produce efectele prevăzute în art. 23 alin. (4) al Legii nr. 10/2001, adică are forța probantă a unui înscris autentic, nemaiputându-i-se aduce modificări, în condițiile în care nu s-a formulat în termen legal contestație împotriva sa.

Deși recurenta recunoaște că nu a exercitat calea de atac a contestației împotriva dispoziției nr. 611 din 20 decembrie 2004, aceasta consideră că își poate valorifica dreptul care a făcut obiectul notificării pe o altă cale, în afara cadrului creat de Legea nr. 10/2001. Recurenta consideră că instanța de fond, deși nu o arată în mod expres, a respins cererea ca inadmisibilă, însă această apărare nu poate fi primită deoarece calea prevăzută de art. 25 alin. (4) al Legii nr. 10/2001 reprezintă singura modalitate legală prin care soluția dată notificării din 11 februarie 2002 poate fi reanalizată. Contestația prevăzută de acest articol este supusă unui termen de 30 de zile, care curge de la comunicarea deciziei și, în ipoteza în care se depășește acest termen, intervine sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula calea de atac, conform art. 103 alin. (1) C. proc.

civ. În condițiile în care s-a răspuns notificării, astfel cum s-a întâmplat în prezenta cauză, procedura instituită de Legea nr. 10/2001 asigură pe deplin liberul acces la justiție, prin posibilitatea atacării dispoziției emise de unitatea deținătoare cu contestație, aceasta urmând a fi soluționată de către instanța de judecată și supusă căilor de atac. Astfel, neexercitarea dreptului de a formula contestație în termenul legal nu constituie o încălcare a dreptului de acces la instanță, prevăzut de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, neexercitarea căii de atac reglementată de legea specială nu înlătură sancțiunea decăderii, care, odată intervenită, nu permite introducerea unei noi acțiuni în instanță.

Aceasta deoarece Legea nr. 10/2001, ca lege specială de reparație, prevede posibilitatea îndreptării eventualelor greșeli de fapt și de drept săvârșite de unitatea deținătoare cu prilejul emiterii dispoziției numai pe calea formulării contestației, iar legea specială trebuie să se aplice cu prioritate față de orice reglementări cu caracter general, deoarece derogă de la acestea. Prin urmare, nu poate fi considerat refuz nejustificat de a răspunde notificării respingerea unei acțiuni în instanță care tinde la înlocuirea contestației formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.

Înalta Curte consideră că numai pe calea contestației se putea verifica dacă dispoziția nr. 611 din 20 decembrie 2004 a soluționat notificarea cu referire la întregul imobil solicitat, dacă această dispoziție cuprinde o motivare corespunzătoare a soluției pronunțate, cu toate că, astfel cum rezultă din conținutul adresei din 11 martie 2002, Primăria comunei Iclod a comunicat reclamantei situația juridică a imobilului, prin care se argumenta imposibilitatea restituirii în natură a clădirii căminului cultural, respectiv împrejurarea că acesta a fost edificat de stat. Plecând de la constatarea că notificarea a fost soluționată de către unitatea deținătoare prin dispoziție, Înalta Curte apreciază că nu există un refuz nejustificat de a răspunde notificării în sensul deciziei în interesul legii nr. XX/2007, astfel încât nu se poate reține nici încălcarea prevederilor art. 21 din Constituția României și ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Lipsa de diligență a părții reclamante în valorificarea drepturilor prevăzute de lege, nu îi poate crea acesteia o situație mai favorabilă, în sensul nașterii unei noi posibilități, pe care legea nu o prevede, pentru valorificarea dreptului său. Apare astfel ca nefondată critica privitoare la atingerea adusă substanței dreptului de proprietate al recurentei. Câtă vreme notificarea a fost soluționată în mod irevocabil, nu poate fi primită nici apărarea recurentei că au trecut 8 ani de la depunerea notificării fără ca aceasta să fie soluționată și, prin aceasta, s-ar fi încălcat art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 44 din Constituția României, art. II-77 din Tratatul de aderare al României la U.E., art. 480 si 481 C. civ.

În ceea ce privește refuzul instanței de apel de a administra proba cu expertiză topografică și de a efectua adresă către Primarul comunei Iclod, procedură care, în opinia recurentei, s-ar fi impus în baza art. 167, 201, 295 C. proc. civ., Înalta Curte constată că această cerere de probatorii a fost corect apreciată ca nefiind utilă deoarece vizează fondul cauzei, iar în prezenta cauză fondul nu a fost antamat. Pentru argumentele ce preced, Înalta Curte consideră că nu este incident în cauză motivul de modificare invocat, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta V.E. împotriva deciziei nr. 51/ A din 21 ianuarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 martie 2012.