ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4950/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul

M.G.I., a chemat în judecată Primăria comunei Cuca, Primarul comunei Cuca,

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună restituirea terenului

în suprafață de 2559,4 mp situat în localitatea Cuca, a construcției aflată pe

acest teren în suprafață de 234 mp numită Cămin Cultural și a construcției

numită școală.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

imobilul a constituit proprietatea autorului său fiind preluat fără titlu de

către stat.

Prin sentința civilă nr. 146 din 10

iulie 2002 a Tribunalului Argeș, s-a admis în parte acțiunea, în sensul că

pârâta Primăria comunei Cuca a fost obligată ca în termen de 60 zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii să emită decizie sau dispoziție cu oferta

potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 corespunzător construcției Cămin

Cultural; a respins cererea formulată de reclamant cu privire la restituirea în

natură sau prin echivalent a construcției “școală” și terenul aferent.

S-a reținut pentru aceasta, că

autorul reclamantului, în anul 1932, a edificat o construcție, care ulterior,

printr-un proces verbal din 17 iulie 1959 a fost preluată de stat sub denumirea

de cămin cultural, construcție care se încadrează în categoria celor exceptate

de la restituirea în natură, conform art. 16 din Legea nr. 10/2001.

În ce privește terenul, acesta a

făcut obiectul Legii nr. 18/1991, reclamantul deținând atât sentința de

obligare la punerea în posesie, cât și titlu de proprietate, motiv pentru care,

potrivit art. 8 din Legea 10/2001, nu intră sub incidența acestei legi, iar

construcția școală, a fost donată de către autorul reclamantului.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia

civilă nr. 101 din 9 decembrie 2002, a respins apelurile declarate de Primăria

comunei Cuca, Primarul comunei Cuca și M.I., împotriva sentinței civile nr. 146

din 10 iulie 2002, în esență, pentru aceleași considerente.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs reclamantul, susținând că hotărârea este nelegală, întrucât:

- greșit s-a menționat în

dispozitivul hotărârii că aceasta este irevocabilă, cauza fiind soluționată în

apel;

-

imobilul trebuia restituit în natură, prevederile Legii nr. 18/1991 nefiind

incidente în ce privește terenul, iar construcția Cămin Cultural este practic o

casă în care funcționează “buticurile” unor funcționari.

Recursul

este fondat potrivit celor ce urmează.

În

adevăr, referitor la construcția “cămin cultural” eronat s-a apreciat că

aceasta nu poate fi restituită în natură întrucât ar fi incidente prevederile

art. 16 din Legea nr. 10/2001 ce ar excepta, în speță, imobilul de la aplicarea

unei asemenea măsuri reparatorii.

Potrivit

textului citat, excepția de care se face vorbire ar ființa, în măsura în care

imobilul ar fi necesar în vederea continuării activităților de interes public,

social cultural sau obștesc, chiar într-o asemenea ipoteză fiind necesar ca

instituția publică interesată să propună, iar guvernul să stabilească prin

hotărâre că imobilul nu poate fi retrocedat în natură.

Rezultă

mai departe, din prevederile alin. (4) al aceluiași text, că numai bunurile

stabilite potrivit acestei proceduri, sunt, pe durata afectațiunii de interes

public, bunuri proprietate publică având regimul prevăzut de lege.

Or,

rezultă cu prisosință, din actele și lucrările dosarului, că o astfel de

procedură nu a fost realizată “inventarul bunurilor care aparțin domeniului

public al comunei Cuca” întocmit de Comisia Specială și publicat în Monitorul

Oficial neputând constitui în nici un caz dovada în acest sens.

Mai

mult, rezultă de asemeni că, în realitate, în acest imobil funcționează un bar

cu discotecă și magazin alimentar situație în care, evident, nu se poate reține

ca realizată fiind cerința impusă de textul citat, conform celor prevăzute în

Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 - pct. 16.

Așa

fiind, în acest cadru, oferit de considerentele aduse soluției date astfel,

construcția “cămin cultural” putea fi supusă măsurii reparatorii, prin

restituire în natură, fiind de reținut că imobilul a fost preluat abuziv, în perioada

de referință și a constituit proprietatea autorului reclamantului, împrejurare

stabilită de ambele instanțe prin hotărârile pronunțate în cauză și care,

oricum, nu ar mai putea fi supusă controlului judiciar, în recursul promovat

numai de reclamant, fără a nu i se crea acestuia o situație mai grea.

În

ce privește terenul, prin hotărârea atacată s-a avut în vedere, exclusiv, numai

împrejurarea că, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate

potrivit Legii nr. 18/1991, considerându-se de aici, că devin incidente

prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001 ce exceptează de la aplicarea legii

terenurile solicitate potrivit Legii nr. 18/1991.

Or

din acest punct de vedere, situația juridică a terenului în litigiu nu este pe

deplin stabilită, pentru a se aprecia dacă poate fi sau nu restituit în natură,

eventual în ce proporție, raportat și la chestiunea mai sus analizată referitor

la construcție.

În

acest sens, simpla referire la titlul de proprietate existent, nu este

suficientă mai ales că, reclamantul contestă acest titlu și însăși pârâta arată

că pe rolul instanțelor ar exista acțiunea în anularea acestuia.

Oricum,

sub acest aspect, instanțele, nu trebuiau să se limiteze la soluționarea

acestei chestiuni numai prin prisma acestui unic considerent, ci, trebuia să

cerceteze cauza, interpretând dispoziția cuprinsă în art. 8 din lege, în

conformitate cu Normele Metodologice de aplicare a acesteia, potrivit cărora

restituirea în natură a terenurilor aflate în intravilanul localităților intră

sub incidența procedurilor prevăzute de lege, dacă terenul respectiv este

disponibil și, mai departe, ... rezultând că domeniul de reglementare a legii

are și caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter

reparatoriu, inclusiv din fondul funciar ... (pct. 8.1.).

Cum

instanțele nu au procedat astfel, pentru stabilirea pe deplin a împrejurărilor

de fapt în sensul celor de mai sus, se impune, prin casarea hotărârilor atacate

cu trimiterea spre rejudecare, sub ambele aspecte, întru soluționarea unitară a

cauzei.

Mai

este de reținut că, în ce privește construcția “școală” soluția de respingere a

acțiunii este corectă, în raport de existența donației ce nu a fost

desființată. De altfel însuși recurentul, prin reprezentat, a fost de acord cu

această soluție, pentru același argument.

Așa

fiind, față de cele arătate, în temeiul art. 312, art. 314 C. proc. civ.,

recursul urmează a fi admis, a se casa ambele hotărâri cu trimiterea cauzei

spre rejudecare în aplicarea art. 315 C. proc. civ., sigur sub acest ultim

aspect, în măsura în care, starea de fapt amintită, rămâne aceeași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul M.G.I.

împotriva

deciziei nr. 101 A din 9 decembrie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția

civilă.

Casează

decizia precum și sentința civilă nr. 146 din 10 iulie 2002 a Tribunalului

Argeș și trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2004.