ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4950/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul M.G.I., a chemat în judecată Primăria comunei Cuca, Primarul comunei Cuca, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună restituirea terenului în suprafață de 2559,4 mp situat în localitatea Cuca, a construcției aflată pe acest teren în suprafață de 234 mp numită Cămin Cultural și a construcției numită școală. În motivarea acțiunii s-a arătat că imobilul a constituit proprietatea autorului său fiind preluat fără titlu de către stat.

Prin sentința civilă nr. 146 din 10 iulie 2002 a Tribunalului Argeș, s-a admis în parte acțiunea, în sensul că pârâta Primăria comunei Cuca a fost obligată ca în termen de 60 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii să emită decizie sau dispoziție cu oferta potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 corespunzător construcției Cămin Cultural; a respins cererea formulată de reclamant cu privire la restituirea în natură sau prin echivalent a construcției “școală” și terenul aferent. S-a reținut pentru aceasta, că autorul reclamantului, în anul 1932, a edificat o construcție, care ulterior, printr-un proces verbal din 17 iulie 1959 a fost preluată de stat sub denumirea de cămin cultural, construcție care se încadrează în categoria celor exceptate de la restituirea în natură, conform art. 16 din Legea nr. 10/2001.

În ce privește terenul, acesta a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, reclamantul deținând atât sentința de obligare la punerea în posesie, cât și titlu de proprietate, motiv pentru care, potrivit art. 8 din Legea 10/2001, nu intră sub incidența acestei legi, iar construcția școală, a fost donată de către autorul reclamantului. Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 101 din 9 decembrie 2002, a respins apelurile declarate de Primăria comunei Cuca, Primarul comunei Cuca și M.I., împotriva sentinței civile nr. 146 din 10 iulie 2002, în esență, pentru aceleași considerente.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul, susținând că hotărârea este nelegală, întrucât: - greșit s-a menționat în dispozitivul hotărârii că aceasta este irevocabilă, cauza fiind soluționată în apel; - imobilul trebuia restituit în natură, prevederile Legii nr. 18/1991 nefiind incidente în ce privește terenul, iar construcția Cămin Cultural este practic o casă în care funcționează “buticurile” unor funcționari. Recursul este fondat potrivit celor ce urmează. În adevăr, referitor la construcția “cămin cultural” eronat s-a apreciat că aceasta nu poate fi restituită în natură întrucât ar fi incidente prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001 ce ar excepta, în speță, imobilul de la aplicarea unei asemenea măsuri reparatorii.

Potrivit textului citat, excepția de care se face vorbire ar ființa, în măsura în care imobilul ar fi necesar în vederea continuării activităților de interes public, social cultural sau obștesc, chiar într-o asemenea ipoteză fiind necesar ca instituția publică interesată să propună, iar guvernul să stabilească prin hotărâre că imobilul nu poate fi retrocedat în natură. Rezultă mai departe, din prevederile alin. (4) al aceluiași text, că numai bunurile stabilite potrivit acestei proceduri, sunt, pe durata afectațiunii de interes public, bunuri proprietate publică având regimul prevăzut de lege. Or, rezultă cu prisosință, din actele și lucrările dosarului, că o astfel de procedură nu a fost realizată “inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Cuca” întocmit de Comisia Specială și publicat în Monitorul Oficial neputând constitui în nici un caz dovada în acest sens.

Mai mult, rezultă de asemeni că, în realitate, în acest imobil funcționează un bar cu discotecă și magazin alimentar situație în care, evident, nu se poate reține ca realizată fiind cerința impusă de textul citat, conform celor prevăzute în Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 - pct. 16. Așa fiind, în acest cadru, oferit de considerentele aduse soluției date astfel, construcția “cămin cultural” putea fi supusă măsurii reparatorii, prin restituire în natură, fiind de reținut că imobilul a fost preluat abuziv, în perioada de referință și a constituit proprietatea autorului reclamantului, împrejurare stabilită de ambele instanțe prin hotărârile pronunțate în cauză și care, oricum, nu ar mai putea fi supusă controlului judiciar, în recursul promovat numai de reclamant, fără a nu i se crea acestuia o situație mai grea.

În ce privește terenul, prin hotărârea atacată s-a avut în vedere, exclusiv, numai împrejurarea că, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991, considerându-se de aici, că devin incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001 ce exceptează de la aplicarea legii terenurile solicitate potrivit Legii nr. 18/1991. Or din acest punct de vedere, situația juridică a terenului în litigiu nu este pe deplin stabilită, pentru a se aprecia dacă poate fi sau nu restituit în natură, eventual în ce proporție, raportat și la chestiunea mai sus analizată referitor la construcție. În acest sens, simpla referire la titlul de proprietate existent, nu este suficientă mai ales că, reclamantul contestă acest titlu și însăși pârâta arată că pe rolul instanțelor ar exista acțiunea în anularea acestuia.

Oricum, sub acest aspect, instanțele, nu trebuiau să se limiteze la soluționarea acestei chestiuni numai prin prisma acestui unic considerent, ci, trebuia să cerceteze cauza, interpretând dispoziția cuprinsă în art. 8 din lege, în conformitate cu Normele Metodologice de aplicare a acesteia, potrivit cărora restituirea în natură a terenurilor aflate în intravilanul localităților intră sub incidența procedurilor prevăzute de lege, dacă terenul respectiv este disponibil și, mai departe, ... rezultând că domeniul de reglementare a legii are și caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu, inclusiv din fondul funciar ... (pct. 8.1.). Cum instanțele nu au procedat astfel, pentru stabilirea pe deplin a împrejurărilor de fapt în sensul celor de mai sus, se impune, prin casarea hotărârilor atacate cu trimiterea spre rejudecare, sub ambele aspecte, întru soluționarea unitară a cauzei.

Mai este de reținut că, în ce privește construcția “școală” soluția de respingere a acțiunii este corectă, în raport de existența donației ce nu a fost desființată. De altfel însuși recurentul, prin reprezentat, a fost de acord cu această soluție, pentru același argument. Așa fiind, față de cele arătate, în temeiul art. 312, art. 314 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, a se casa ambele hotărâri cu trimiterea cauzei spre rejudecare în aplicarea art. 315 C. proc. civ., sigur sub acest ultim aspect, în măsura în care, starea de fapt amintită, rămâne aceeași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul M.G.I. împotriva deciziei nr. 101 A din 9 decembrie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Casează decizia precum și sentința civilă nr. 146 din 10 iulie 2002 a Tribunalului Argeș și trimite cauza spre rejudecare acestei din urmă instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2004.