ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5782/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5782/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj în data de 04

august 2011, reclamantul J.V.D., în contradictoriu cu pârâții U.V.L., M.I., M.A.,

V.E.S., V.C.E., I.M. și I.S., a solicitat instanței să dispună:

- constatarea

caracterului simulat prin interpunere de persoane a actului public, contractul

de vânzare-cumpărare din 16 mai 2005 de BNP D.G.I. și încheiat între pârâta de

rd.1 în calitate de cumpărătoare și pârâții de rd.2 și rd.3 în calitate de

vânzători, având obiect următoarele bunuri imobile: casa situată în com. Iclod,

sat Livada, ce constă din teren în suprafață de 1000 mp, pe care se află o casă

D+P cu suprafața construită de 178,66 mp; teren grădină intravilan în suprafață

de 19.703 mp; teren arabil în suprafață de 50.008 mp situat în sat Livada com.

Iclod; teren gradină în suprafață de 1837 mp situat în sat Livada com. Iclod;

imobile în prezent comasate ca fiind teren intravilan în suprafață de 1000 mp,

în sensul de a se constata că actul real s-a încheiat între acesta, în calitate

de cumpărător, și pârâții de rd.2 și rd.3, în calitate de vânzători;

- rectificarea

înscrierilor din CF 50074 Iclod și CF 50075 Iclod, în sensul radierii dreptului

de proprietate înscris pe numele pârâtei de rd.1, sub B1 asupra imobilelor

identificate sub. nr. cad. 50074, nr. cad. 50075, nr. cad. 50075-C1 și

înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilelor pe numele reclamantului;

- constatarea

caracterului simulat prin interpunere de persoane al actului public contractul

de vânzare-cumpărare din 26 aprilie 2005 de BNP D.G.I. și încheiat între pârâta

de rd.1, în calitate de cumpărătoare, și pârâții de rd.6 și rd.7, în calitate

de vânzători, în sensul de a se constata că actul real s-a încheiat între

reclamant, în calitate de cumpărător, și pârâții de rd.6 și rd.7, în calitate

de vânzători;

- rectificarea înscrierilor

din CF 51012 Gherla (nr. CF vechi 9184N) în sensul radierii dreptului de

proprietate înscris pe numele pârâtei de rd.1, sub B1 asupra imobilelor

identificate sub. nr. cad.221, nr. cad.221-C1, nr. cad.221-C2 și înscrierea

dreptului de proprietate asupra imobilelor pe numele reclamantului;

- constatarea

caracterului simulat prin interpunere de persoane a actului public contractul

de vânzare-cumpărare din 07 noiembrie 2008 de BNP D.G.I. și încheiat între

pârâta de rd.1, în calitate de cumpărătoare, și pârâții de rd.4 și rd.5, în

calitate de vânzători, în sensul de a se constata că actul real s-a încheiat

între reclamant, în calitate de cumpărător, și pârâții de rd.2 și rd.3, în

calitate de vânzători;

- rectificarea

înscrierilor din CF 1166 Iclod, în sensul radierii dreptului de proprietate

înscris pe numele pârâtei de rd.1, seria 1, sub B1 asupra imobilului

identificat sub. nr. cad.365 și înscrierea dreptului de proprietate asupra

imobilului pe numele reclamantului;

- obligarea pârâtei

de rd.1 la restituirea sumei de 12.500 euro, reprezentând sume obținute cu

depășirea limitelor mandatului acordat;

- obligarea pârâtei

de rd.1 la plata sumei de 10.000 euro, reprezentând împrumut nerestituit.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că spre sfârșitul anilor 90 a lichidat afacerile pe care le avea în Olanda, și-a vândut proprietățile deținute acolo și și-a

stabilit reședința permanentă în România, com. Florești, jud. Cluj.

În anul 2003, în urma

unei acțiuni caritabile desfășurată la o scoală pentru copii cu nevoi speciale

din Cluj-Napoca, a cunoscut-o pe pârâta U.V.L. care activa în aceea instituție

ca profesoară. Spre sfârșitul anului 2003 a început o relație amoroasă cu pârâta, mutându-se împreună în comuna Florești, într-o casa proprietatea fiului

său, alături de care domicilia.

În cursul anului

2005, întrucât relația sa cu pârâta era deosebit de apropiată și aceasta îi

solicita dobândirea unui imobil în care să locuiască împreună, a început

căutarea unei case în apropiere de Cluj, în care urma să se mute împreună.

Reclamantul a precizat că, întrucât este cetățean străin, iar în anul 2005

existau o serie de restricții la dobândirea bunurilor imobile și evoluția

ulterioară a legislației în acest domeniu fiind necunoscută și imprevizibilă, a

convenit cu pârâta de rd.1 ca bunurile pe care urma să le achiziționeze, în

calitate de proprietar, să fie trecute fictiv pe numele ei.

Prin intermediul unei

agenții imobiliare, a găsit o casă de vânzare în Gherla, ai cărei proprietari

erau soții I., pârâții de rd.6 și 7. Acesta a negociat în calitate de

cumpărător condițiile vânzării cu aceștia și le-a comunicat că actele se vor

perfecta cu pârâta de rd.1 în calitate de cumpărătoare fictivă, aceștia fiind

de acord. După perfectarea actului autentic de vânzare cumpărare, reclamantul a

achitat personal în numerar din fonduri proprii prețul stipulat în mâna

vânzătorilor.

Ulterior dobândirii

casei din Gherla, pârâta de rd.1 i-a comunicat că ea nu ar mai dori să locuiască

în Gherla și că ar dori să locuiască împreună mai aproape de Cluj. Prin

intermediul unor cunoscuți ai pârâtei de rd.1, i-a fost prezentată o alta casă

de vânzare, situată de această dată în comuna Livada, ai cărei proprietari erau

fam. M., pârâții de rd.2 și 3. Reclamantul a negociat în calitate de cumpărător

condițiile vânzării cu aceștia și le-a comunicat că actele se vor perfecta cu

pârâta de rd.1 în calitate de cumpărătoare fictivă, aceștia fiind de acord. După

perfectarea actului autentic de vânzare cumpărare a achitat personal în numerar

din fonduri proprii prețul stipulat în mana vânzătorilor.

În cursul anului

2005, din fonduri personale, a contractat societăți comerciale și persoane

fizice pentru a se ocupa de finisarea celor două case. După finalizarea

lucrărilor la cele două case, în casa din Livada s-au mutat el și pârâta de

rd.1, iar în casa din Gherla a fost deschis de către pârâta de rd.1 un mic

magazin de haine cu fonduri bănești puse tot de el la dispoziție. La acea dată

i-a acordat pârâtei de rd.1 un împrumut de 10.000 euro pentru a achiziționa un

stoc de marfă, împrumut pe care aceasta s-a obligat să îl restituie după ce își

va pune afacerea pe picioare, în decurs de câțiva ani. Până în prezent, pârâta

de rd.1 nu i-a restituit împrumutul acordat.

Întrucât cea mai mare

parte din casa din Gherla era nefolosită, în anul 2006, fratele pârâtei de rd.1

și soția acestuia s-au mutat în o parte din această casă, fără niciun fel de

obligații financiare din partea acestora. În anul 2008, deoarece a divorțat și,

în urma partajului, avea nevoie de o locuință, mama pârâtei s-a mutat într-o

construcție mai mică situată în aceeași curte (dobândită prin cumpărare odată

cu casa principală prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2005).

În anul 2008, având

deplină încredere în pârâtă, i-a dat o împuternicire pe contul său bancar

(depozit și cont curent) și i-a făcut și un card bancar cu care avea acces la

contul curent. În acest cont, reclamantul își păstra economiile și i-a acordat

împuternicire pârâtei ca, în situația în care i s-ar fi întâmplat ceva sau ar

fi avut nevoie urgentă de bani, să poată avea acces și o altă persoană la

aceste sume. De-a lungul anilor, reclamantul nu a verificat situația la zi a

contului, pârâta fiind cea care se ocupa cu treburile administrative ale

familiei, având drum zilnic în Gherla, iar el stând în majoritatea timpului în Livada.

Cu toate că limitele mandatului dat pârâtei pentru contul bancar au fost cele

mai sus arătate, în cursul anului 2011, a aflat cu surprindere că pârâta a retras periodic importante sume de bani din contul său, fără a-l anunța și fără

a i le remite. Suma totală sustrasă de pârâtă în cursul anilor 2009, 2010, 2011

și folosită în interesul ei personal este de 12.500 euro, suma ce se impune a-i

fi restituită. Pe lângă sumele pe care le retrăgea de pe card, pârâta de rd.1

primea în permanență din partea sa sume de bani în numerar pentru cheltuielile

ei personale și pentru cele necesare gospodăriei.

Reclamantul a mai

arătat că în cursul anului 2008 a fost contactat de niște persoane din satul

Livada, respectiv pârâții de rd.4 și rd.5 care aveau teren de vânzare și care i

l-au oferit spre cumpărare. A vizualizat terenul, a negociat condițiile

vânzării cu aceștia și au căzut de acord asupra vânzării în calitate de

cumpărător și le-a comunicat că actele se vor perfecta cu pârâta de rd.1 în calitate

de cumpărătoare fictivă, aceștia fiind de acord. După perfectarea actului

autentic de vânzare cumpărare a achitat personal în numerar din fonduri proprii

prețul stipulat, în mâna vânzătorilor.

În anul 2011, relația

amoroasa dintre el și pârâtă a luat sfârșit, aceasta părăsind domiciliul comun

din satul Livada. La solicitarea sa, pârâta de rd.1 nu a dorit să întocmească

acte prin care să reglementeze situația bunurilor reclamantului, înscrise în CF

pe numele ei.

În drept, reclamantul

a invocat dispozițiile art. 1175 C. civ., art. 969 C. civ. și art. 36 din Legea

nr. 7/1996.

întâmpinarea formulată, pârâta U.V.L. a invocat excepția prescripției dreptului

material la acțiune raportat la capetele de cerere 1-4, excepția prescripției

dreptului material la acțiune și în ceea ce privește capătul nr. 7 și capătul nr.

8 de cerere, solicitând respingerea capetelor de cerere arătate ca prescrise.

De asemenea, raportat

la capetele 1-4 de cerere, a invocat și excepția inadmisibilității cererii

formulate.

Pe fondul cauzei, a

solicitat respingerea cererii formulată ca neîntemeiată.

În ceea ce privește

excepția prescripției capetelor nr. 1-4 de cerere, pârâta a arătat că este

unanim acceptată împrejurarea că acțiunea în simulație este o acțiune în

constatare care poate fi exercitată oricând pe cale principală ori de excepție,

fiind imprescriptibilă. Or, în concret, cererea ce face obiectul prezentului

dosar a fost introdusă de una din părțile contractante și are drept finalitate

realizarea unui drept împotriva pârâților, astfel încât acțiunea are caracterul

unei cereri în realizare, care este prescriptibilă. Aceasta deoarece acțiunea

în declararea simulației este dublată de cererea de realizare a dreptului care

constituie finalitatea acțiunii, ambele fiind exercitate concomitent și

aflându-se într-o strânsă legătură. Pentru aceste considerente, și având în

vedere data încheierii actelor afirmat a fi aparente, respectiv 26 aprilie 2005,

16 mai 2005, solicită admiterea excepției invocate.

În ceea ce privește

excepția prescripției capetelor nr. 7 și 8 de cerere, solicită a se avea în

vedere raportat la data nașterii dreptului material la acțiune, respectiv anii

2005 - 2008 și văzând prevederile art. 3 alin. (1) Decretul nr. 167/1958, că

cererile formulate de reclamant sub nr. 7 și 8 sunt prescrise.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității capetelor 1-4 de cerere, pârâta arată că în cazul în

care ar fi existat într-adevăr o simulație prin interpunere de persoane, așa

cum arată reclamantul, aceasta ar fi fost făcută pentru a eluda prevederile

imperative ale legii privitor la interdicția cetățenilor străini de a dobândi

imobile în România. Or, sancțiunea unei astfel de operațiuni juridice constă în

nulitatea întregii operațiuni și nu doar a actului așa zis secret.

Referitor la fondul

cauzei, pârâta menționează că între ea și reclamant nu a existat o convenție

ascunsă în sensul afirmat de reclamant. Solicită a se observa că este de

notorietate practica cetățenilor străini care, inclusiv la nivelul anului 2005,

pentru a putea dobândi terenuri în România, înființau societăți comerciale pe

care apoi le creditau în vedere achiziționării terenurilor în discuție. Aceeași

este și situația reclamantului, care încă din anul 1997 era unic asociat și

administrator al unei societăți comerciale înființate în același scop,

respectiv SC V.D.I. SRL.

În realitate, este

adevărat că reclamantul a sprijinit-o în achiziția imobilelor în discuție.

Pârâta a acceptat ajutorul reclamantului întrucât intenționa achiziționarea

acestor imobile, iar reclamantul avea o mai bună experiență și mai bune relații

în această materie decât ea. Dar, inclusiv reclamantul recunoaște că inițiativa

cumpărării tuturor imobilelor a fost a sa, ea fiind cea care a realizat acordul

de voință cu vânzătorii, chiar dacă cu ajutorul incontestabil al reclamantului.

Acesta a fost și motivul real pentru care actele translative de proprietate

s-au încheiat cu ea și nu cu societatea la care reclamantul era unic asociat și

administrator.

Precizează că este

adevărat că reclamantul a împrumutat-o în cursul anului 2005 cu anumite sume de

bani utilizate inclusiv pentru achiziția imobilelor în discuție, însă aceste

sume au fost restituite la începutul anului 2006, motiv pentru care pe

parcursul ultimilor 5 ani reclamantul nu a făcut nici un demers judiciar pentru

recuperarea lor.

Pârâta mai precizează

că între ea și reclamant nu a existat nici un contract de mandat în virtutea

căruia aceasta să achiziționeze imobilele pe numele și pe seama sa.

Referitor la

afirmatul împrumut acordat acesteia, pârâta arată că, în măsura în care se va

respinge excepția prescripției, nu a primit suma de 10.000 euro, așa cum afirmă

reclamantul, ci o sumă mai mica, iar pe de altă parte a restituit suma

împrumutată, încă la nivelul anului 2006.

Prin întâmpinarea

formulată pârâții I.M. și I.S. au arătat că sunt de acord cu admiterea

acțiunii.

Prin sentința civilă nr.

614 din 13 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 6684/117/2011,

s-au respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune și inadmisibilității,

invocate de pârâta U.V.L. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul J.V.D.,

împotriva pârâților U.V.L., M.I., M.A., V.E.S., V.C.E., I.M., I.S.

S-a constatat caracterul

simulat prin interpunere de persoane, în sensul că actul real a fost încheiat

de reclamant, în calitate de cumpărător, și nu de pârâta U.V.L., a următoarelor

acte juridice:

- contractul de

vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea din 16 mai 2005 a BNP D.G.I.;

- contractul de

vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea din 26 aprilie 2005 a BNP D.G.I.;

- contractul de

vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea din 07 noiembrie 2008 a BNP D.G.I.

S-a dispus

rectificarea înscrierilor din CF 50074 Iclod și CF nr. 50075 Iclod, în sensul

radierii dreptului de proprietate al pârâtei U.V.L. asupra imobilelor cu nr. cadastral

50074, 50075, 50075-C1, 50075-C2, înscrierii dreptului de proprietate al

reclamantului J.V.D. asupra construcțiilor cu nr. cadastral 50075-C1, 50075-C2

și asupra suprafeței de 1000 mp, teren cu categoria de folosință „curți,

construcții” din terenul cu nr. cadastral 50075, precum și reînscrierea

dreptului de proprietate al pârâților M.I. și M.A. asupra terenului în

suprafață de 1000 mp, cu nr. cadastral 50074, cu categoria de folosință

„arabil” și asupra suprafeței de 70548 mp, teren cu categoria de folosință

„arabil” din terenul cu nr. cadastral 50075.

S-a dispus

rectificarea înscrierilor din CF 51012 Gherla, în sensul radierii dreptului de

proprietate al pârâtei U.V.L. asupra imobilelor cu nr. cadastral 221, 221-C1,

221-C2 și înscrierii dreptului de proprietate al reclamantului J.V.D. asupra

acestor imobile.

S-a dispus

rectificarea înscrierilor din CF 1166 Iclod, în sensul radierii dreptului de

proprietate al pârâtei U.V.L. asupra imobilului cu nr. cadastral 365 și

reînscrierea dreptului de proprietate al pârâților V.E.S. și V.C.E. asupra

acestui imobil.

S-au respins ca

neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la

restituirea sumelor de 12.500 euro și 10.000 euro.

A fost obligată

pârâta U.V.L. să achite reclamantului J.V.D. suma de 18.931,9 lei, cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Din probe instanța a

considerat ca fiind pe deplin dovedit acordul simulator dintre reclamant și

pârâți, potrivit prevederilor art. 1175 C. civ., în sensul că reclamantul este

adevăratul cumpărător, acesta purtând toate negocierile anterioare încheierii

contractelor și achitând prețul pentru imobile, toate părțile din contractele

publice fiind de acord cu simulația prin interpunere de persoane.

Astfel, toți pârâții

vânzători au recunoscut, în cadrul interogatoriilor luate sau prin scriptele

depuse la dosar că reclamantul este cumpărătorul real al imobilelor, toate

discuțiile legate de vânzare au fost purtate exclusiv cu reclamantul, care a

achitat prețul. De asemenea, au știut și au fost de acord ca în acte să

figureze pârâta U.V., care nu s-a implicat deloc în încheierea actelor.

De asemenea,

susținerile reclamantului au fost confirmate prin declarațiile martorilor

propuși de acesta. Pe de altă parte, apărările pârâtei au fost susținute doar

prin declarația martorei C.R.M., care trebuie privită cu rezerve, în condițiile

în care aceasta a arătat că a întrerupt relația cu pârâta, iar majoritatea

împrejurărilor privind dobândirea imobilelor în litigiu le cunoaște din

relatările pârâtei.

Totodată, pârâta a

susținut că ea este adevărata cumpărătoare și a achitat prețul, în cadrul interogatoriului

arătând că o parte din bani proveneau din fonduri proprii, restul sumelor fiind

împrumutate de reclamant, căruia i-a restituit împrumutul, deținând înscrisuri

în acest sens.

Tribunalul a

constatat că pârâta nu a depus la dosar niciun înscris din care să rezulte că a

restituit reclamantului vreo sumă cu titlu de împrumut și nici nu a probat prin

alt mijloc de probă aceste susțineri.

Referitor la

veniturile pârâtei, din actele comunicate instanței de către Administrația

Finanțelor Publice Gherla a reieșit că, în perioada 2004-2008, aceasta nu a

figurat cu venituri care să-i fi permis să achite prețurile din contracte de

3.000.000.000 ROL, 330.000.000 ROL și 16.000 RON. Deși pârâta a afirmat că a

avut și alte afaceri, pe lângă magazinul din Gherla, nu a făcut în nici un mod

dovada acestora.

Pârâta a depus la

dosar două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în 2005 și 2006, prin care

U.A. și U.L., respectiv U.A.F. și U.M.L. au vândut 2 imobile pentru prețurile

de 28.000 lei și 18.200 euro, însă nu există nici o probă din care să rezulte

că acești bani, primiți de rudele pârâtei, au fost folosiți de aceasta pentru

cumpărarea imobilelor în litigiu.

În ceea ce privește

contractele de vânzare-cumpărare din 2005 și 2008, prin care pârâta a cumpărat pentru

prețul de 90.000 euro și apoi a vândut pentru prețul de 650.000 euro un teren

situat în Cluj-Napoca, din probele testimoniale administrate a rezultat că și

acest contract a fost unul simulat, reclamantul fiind cel care a negociat

condițiile încheierii actelor și a achitat, respectiv primit prețul.

Instanța nu a putut

lua în considerare nici apărările pârâtei în sensul că reclamantul era asociat

unic al unei societăți comerciale astfel încât, dacă ar fi fost adevăratul

cumpărător, ar fi achiziționat terenurile pe numele societății, având în vedere

că acest aspecte reprezintă o prezumție simplă, nesusținută de alte probe. De

altfel, din declarațiile martorilor S.V. și P.L.M. a rezultat că reclamantul a

apelat la aceeași metodă și în cazul cumpărării altor imobile, iar martorul P.I.F.

a arătat că este de notorietate această modalitate de a face investiții a

cetățenilor străini, de a cumpăra imobile care sunt trecute pe numele altor

persoane.

Având în vedere

starea de fapt descrisă mai sus, instanța a analizat excepția inadmisibilității

acțiunii în simulație, invocată de pârâtă, pe considerentul că simulația prin

interpunere de persoane ar fi fost făcută pentru a eluda prevederile imperative

ale legii privitor la interdicția cetățenilor străini de a dobândi imobile în

România.

În ceea ce privește

construcțiile, nu există nicio dispoziție legală care să interzică cetățenilor

străini dobândirea dreptului de proprietate, astfel încât în ceea ce privește

construcțiile situate în comuna Iclod, sat Livada, susținerile pârâtei au fost

nefondate.

Referitor la

terenuri, potrivit prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituția republicată

la data de 31 octombrie 2003 „cetățenii străini și apatrizii pot dobândi

dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate

din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale

la care România este parte, pe baza de reciprocitate, în condițiile prevăzute

prin lege organică, precum și prin moștenire legală”.

Ulterior, prin

dispozițiile art. 3 din Titlul X al Legii nr. 247/2005 s-a stabilit că

„cetățenii străini și apatrizii precum și persoanele juridice străine pot

dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România în condițiile

prevăzute de legea specială”.

Legea specială la

care se face referire în prevederile legale menționate este Legea nr. 312/2005,

care potrivit art. 9 a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană, respectiv la data de 1 ianuarie 2007.

Așadar, la data

încheierii contractelor din anul 2005 erau în vigoare prevederile art. 44 alin.

(2) din Constituția republicată la data de 31 octombrie 2003, care nu stabileau

nicio interdicție în ceea ce privește dobândirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor de către cetățenii străini. Ulterior, prin dispozițiile art.

3 din Titlul X al Legii nr. 247/2005 s-a stabilit că cetățenii străini pot

dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România, însă doar în

condițiile prevăzute de legea specială.

Instanța,

interpretând sistematic prevederile Legii nr. 312/2005, a reținut că cetățenii

unui stat membru pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în

aceleași condiții cu cele prevăzute de lege pentru cetățenii români, de la data

aderării României la Uniunea Europeană, respectiv la data de 1 ianuarie 2007

însă, în ceea ce privește terenurile agricole, pădurile și terenurile

forestiere, acestea pot fi dobândite doar la împlinirea termenului de 7 ani de

la data aderării României la Uniunea Europeană, cu excepția fermierilor care desfășoară activități independente. Așadar, începând cu data de 01 ianuarie 2007

și până la data de 01 ianuarie 2014 cetățenii unui stat membru (care nu sunt

fermieri care desfășoară activități independente) pot dobândi dreptul de

proprietate doar asupra terenurilor pentru construcții situate în intravilanul

localităților, iar după data de 01 ianuarie 2014 pot dobândi și terenurile

agricole, pădurile și terenurile forestiere.

Din actele depuse la

dosar de reclamant a rezultat că acesta are calitatea de rezident în România

începând cu data de 04 martie 1997, figurând în evidențele Serviciului pentru

Imigrări Cluj cu adresa din satul Livada.

Astfel, instanța a

constatat că la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare din anul 2005

nu exista nicio dispoziție legală care să stabilească în mod expres și absolut

interdicția de dobândire de către cetățenii străini a dreptului de proprietate

asupra terenurilor, fiind vorba de perioada de incertitudine legislativă, în

care se elaborau normele legale necesare pentru aderarea României la Uniunea Europeană. De asemenea, ulterior încheierii contractelor s-a stabilit că începând cu

data de 01 ianuarie 2007 cetățenii unui stat membru pot dobândi dreptul de

proprietate doar asupra terenurilor pentru construcții situate în intravilanul

localităților, iar după data de 01 ianuarie 2014 pot dobândi și terenurile

agricole, pădurile și terenurile forestiere.

În ceea ce privește

contractul din 2008, la data încheierii acestuia erau în vigoare prevederile

Legii nr. 312/2005 care, în privința terenurile agricole, pădurile și

terenurile forestiere stabileau doar o interdicție temporară de dobândire, până

la data de 01 ianuarie 2014.

În consecință,

reținând că la data încheierii contractelor nu exista nicio dispoziție legală

care să stabilească în mod expres și absolut interdicția de dobândire de către

cetățenii străini a dreptului de proprietate asupra terenurilor, instanța a respins

excepția inadmisibilității.

Referitor la capetele

de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumelor de 12.500

euro, reprezentând sume obținute în depășirea limitelor mandatului acordat și

10.000 euro, reprezentând împrumut nerestituit, instanța a considerat că din

probele administrate nu rezultă starea de fapt susținută de reclamant. Reclamantul

nu a reușit să probeze faptul că pârâta a scos în perioada 2009-2011 suma de

12.500 euro din contul reclamantului, pe care să o folosească în interes

personal, ci doar că pârâta a scos bani din contul asupra căreia era

împuternicită, fără să se poată stabili ce s-a întâmplat cu acești bani

ulterior. De asemenea, nu există nicio probă din care să rezulte că reclamantul

i-a împrumutat pârâtei suma de 10.000 euro și nici obligația acesteia de

restituire.

Ținând cont de cele

menționate, tribunalul a considerat să se impune și respingerea excepției

prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta U.V.L. în privința celor

două capete de cerere.

Referitor la suma de

12.500 euro, reprezentând sume obținute în depășirea limitelor mandatului

acordat, reclamantul a susținut că acestea au fost scoase din contul său în

perioada 2009-2011, astfel încât termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 alin. (1)

din Decretul nr. 167/1958 nu este împlinit. În privința sumei de 10.000 euro,

reprezentând împrumut nerestituit, nu s-a putut stabili existența unui împrumut

și implicit nici scadența acestuia, astfel încât nu se poate determina o dată

la care să înceapă să curgă termenul de prescripție, conform art. 7 alin. (1)

din Decretul nr. 167/1958.

Pentru toate motivele

expuse mai sus, tribunalul a respins excepțiile prescripției dreptului la

acțiune și inadmisibilității și a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantul J.V.D.

În baza dispozițiilor

art. 1175 C. civ., s-a constatat caracterul simulat prin interpunere de persoane

a celor trei contracte de vânzare-cumpărare, în sensul că actul real a fost

încheiat de reclamant, în calitate de cumpărător, și nu de pârâta U.V.L.

Având în vedere

dispozițiile art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data formulării

cererii și în condițiile în care s-a stabilit că pârâta U.V.L. nu are calitatea

de proprietară a imobilelor care au format obiectul celor trei contracte, iar

reclamantul poate dobândi, în prezent, dreptul de proprietate doar asupra

construcțiilor și terenurilor pentru construcții situate în intravilanul

localităților, instanța a dispus rectificarea înscrierilor din CF 50074 Iclod, CF

nr. 50075 Iclod, CF 51012 Gherla și CF 1166 Iclod, în sensul radierii dreptului

de proprietate al pârâtei U.V.L. și înscrierii dreptului de proprietate al

reclamantului J.V.D. asupra acestor imobile.

În ceea ce privește

terenurile agricole din CF 50074 Iclod, CF nr. 50075 Iclod și CF 1166 Iclod,

având în vedere că reclamantul poate dobândi dreptul de proprietate asupra

acestora doar după data de 01 ianuarie 2014, după radierea dreptului de

proprietate al pârâtei U.V.L., s-a dispus reînscrierea dreptului de proprietate

al pârâților vânzători, reclamantul având posibilitatea ca, după încetarea

interdicției temporare de dobândire, să reglementeze situația juridică a

terenurilor.

Instanța a respins ca

neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei U.V.L. la

restituirea sumelor de 12.500 euro și 10.000 euro.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta U.V.L., care a fost admis în parte prin decizia

civilă nr. 18/A din 27 februarie 2013 Curtea de Apel Cluj, Secția I civilă,

sentința fiind schimbată, în parte, în sensul că:

A dispus rectificarea

înscrierilor din CF nr. 50074 Iclod și CF nr. 50075 Iclod în sensul radierii dreptului

de proprietate al pârâtei U.V.L. asupra imobilelor cu nr. cad. 50074, 50075,

50075-C1 și 50075-C2 și dispune reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea

pârâților M.I. și M.A. asupra imobilelor care au făcut obiectul contractului de

vânzare-cumpărare din 16 mai 2005 prin restabilirea situației anterioare

vânzării, în CF nr. 699 Livada - top 195/1/1, 196/1/1, 197/1/1; CF nr. 683

Livada - top 195/1/2, 196/1/2, 197/1/2; CF nr. 441 Silivaș - top.868/2, 868/3.

A dispus rectificarea

înscrierilor din CF nr. 51012 Gherla, în sensul radierii dreptului de

proprietate al pârâtei U.V.L. asupra imobilelor cu nr. cadastral 221, 221-C1,

221-C2 și reînscrierii dreptului de proprietate în favoarea pârâților I.M. și I.S.

asupra imobilelor care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din

26 aprilie 2005, prin restabilirea situației anterioare vânzării, în CF nr. 1136

Gherla, nr. top. 962/1/1/2/2. A menținut toate celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut, în esență, că în această cauză a exercitat

calea de atac a apelului exclusiv pârâta U.V.L., nu și reclamantul, a cărui

acțiune a fost admisă în parte, respinse fiind ca neîntemeiate capetele de

cerere având ca obiect obligarea pârâtei U. la restituirea sumei de 12.500

Euro, în executarea unui pretins contract de mandat, precum și a sumei de

10.000 Euro, acordate în temeiul unui pretins contract de împrumut. Așa fiind,

rezolvarea pe care prima instanță a dat-o acestor cereri ale reclamantului dobândește

autoritatea lucrului judecat și nu poate face obiectul analizei, în cadrul

prezentului apel, limitele devoluțiunii acestuia urmărind exclusiv motivele

invocate de pârâtă.

Cu referire la

excepția prescripției dreptului material la acțiune privind capetele de cerere

circumscrise punctelor 1-4,

aceasta a fost invocată în apărare de pârâta U.V.L.,

fiind respinsă în primă instanță prin încheierea ședinței publice din data de

23 februarie 2012 (pag. 77 dosar tribunal), cu motivarea că acțiunea în simulație

este o acțiune în constatare, care poate fi exercitată oricând pe cale

principală sau pe cale de excepție, fiind imprescriptibilă.

Într-adevăr,

calificarea juridică pe care prima instanță a dat-o acțiunii civile exercitată

de reclamantul J.V.D. împotriva pârâților U.V.L., M.I. și M.A., V.E.S. și V.C.E.,

J.M. și J.S., este cea corectă. Reclamantul a promovat o acțiune în declararea

simulației prin interpunere de persoane.

Literatura juridică

de specialitate a definit o astfel de acțiune în justiție ca fiind aceea prin

care o persoană interesată solicită și urmărește să se constate faptul că

situația juridică reală este diferită de cea care aparent este pretinsă.

Obiectul și scopul acțiunii în declararea simulației îl constituie, așadar,

recunoașterea caracterului simulat al actului juridic aparent și stabilirea

situației juridice reale existente între părțile acordului simulator. Acțiunea

în declararea simulației a fost asimilată, în doctrină și în practică,

acțiunilor în constatare.

Or, în mod unanim,

acțiunile în constatare sunt considerate imprescriptibile, acest atribut dedus

fiind din caracterul imprescriptibil al dreptului de a sesiza instanța de

judecată cu o acțiune în justiție prin care nu se tinde la valorificarea unei

pretenții împotriva altei persoane; se solicită doar ca instanța să constate

existența ori inexistența unui drept ori a unei situații juridice.

Prescripția dreptului

la acțiune în sens material vizează dreptul la a obține condamnarea pârâtului,

iar nu și acele situații litigioase în care se pune în discuție existența

dreptului subiectiv, nicidecum realizarea lui efectivă, astfel încât, pentru

lămurirea unor asemenea situații, accesul la justiție nu poate fi limitat în

timp. Este expresia principiului conform căruia aparența în drept poate fi

înlăturată oricând, actul juridic simulat nefiind susceptibil de consolidare

prin trecerea timpului.

Cererile

de rectificare a înscrierilor în cartea funciară au, în actualul cadru

procesual, un caracter accesoriu acțiunii în declararea simulației prin

interpunere de persoane, fără a putea modifica astfel caracterul acțiunii

principale, care rămâne o acțiune în constatare, imprescriptibilă, iar nu o

acțiune în realizarea dreptului.

Cât

privește acțiunea în rectificare de carte funciară,

întemeiată pe

nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la baza acesteia sau pe

greșita calificare a dreptului înscris, potrivit art. 36

din Legea nr. 7/1996,

în redactarea

valabilă la data începerii procesului, aceasta este prescriptibilă în termen de

trei ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de

dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere și se va putea

îndrepta și împotriva terțelor persoane care și-au înscris un drept real,

dobândit cu bună-credință și prin act juridic cu titlu oneros, bazându-se pe

cuprinsul cărții funciare, excepția vizând chiar situația în care dreptul

material la acțiunea de fond nu s-a prescris. Or, în speță, dreptul material la

acțiunea în declararea simulației este imprescriptibil.

Cu referire la

excepția inadmisibilității acțiunii în declararea simulației,

motivată prin aceea

că printr-o astfel de acțiune reclamantul tinde la consfințirea unui drept

prohibit de lege, simulația prin interpunere de persoane urmărind eludarea

prevederilor imperative referitoare la interdicția cetățenilor străini de a

dobândi imobile în România, Curtea a apreciat că această excepție este

neîntemeiată.

Obiectul excepției de

inadmisibilitate îl reprezintă contestarea dreptului reclamantului de a sesiza

instanța de judecată or, în prezentul proces, pârâta nu a invocat și nu a

argumentat motive de natură să pună sub semnul întrebării dreptul reclamantului

de a sesiza instanța de judecată, nulitatea operațiunii juridice a cărei

constatare se pretinde de către reclamant nefiind în măsură să conducă la

inadmisibilitatea demersului său juridic. Acțiunea este în sine admisibilă,

îndeplinite fiind condițiile legale de admisibilitate și rămâne instanței să

aprecieze cu privire la temeinicia acesteia, din perspectiva motivelor ce o

susțin și în raport cu apărările ce au fost formulate.

Există elemente care

separă inadmisibilitatea de nulitate, așa după cum există și aspecte de

asemănare, însă, în mod cert, ele sunt distincte. Astfel, nulitatea simulației,

invocată de pârâta-apelantă ca argument în susținerea excepției de

inadmisibilitate, lipsește actul de efectele sale, pe când inadmisibilitatea

conduce la respingerea acțiunii, în mod definitiv, fiind o sancțiune

irevocabilă, al cărui obiect îl constituie dreptul reclamantului de a sesiza

instanța cu o anumită acțiune.

În consecință,

eludarea prevederilor imperative ale legii privind interdicția cetățenilor

străini de a dobândi imobile în România, acțiune de natură să atragă sancțiunea

nulității simulației, urmează a se analiza din perspectiva temeiniciei acțiunii

în declararea simulației, iar nu a admisibilității acesteia.

Din această

perspectivă, Curtea a considerat util a evoca prevederile art. 1175 C. civ., în

redactarea valabilă la data încheierii celor trei contracte de

vânzare-cumpărare în litigiu, text normativ conform căruia actul secret care

modifică un act public nu poate avea putere decât între părțile contractante și

succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea niciun efect în contra

altor persoane.

Simulația,

reglementată ca excepție de la principiul opozabilității contactelor față de

terți, rămâne operațiunea juridică realizată prin disimularea voinței reale a

părților care constă în încheierea și existența simultană a două convenții: una

publică și aparentă, iar alta secretă și reală, care anihilează sau modifică

efectele convenției publice și stabilește adevăratele raporturi juridice dintre

părțile contractante cuprinzând, implicit sau explicit, dar în mod obligatoriu,

acordul părților de a simula.

Simulația este

alcătuită, așadar, din două acte juridice sau contracte, și anume: actul

public, de regulă consemnat într-un înscris, cunoscut și din care se naște o

situație juridică aparentă, neadevărată, iar pe de altă parte, actul secret,

care stabilește situația juridică reală creată între părțile contractante.

Contractul secret cuprinde practic două acorduri de voință secrete, și anume:

acordul simulator, care nu poate lipsi niciodată, fiind convenția secretă în

care părțile își exprimă una față de cealaltă intenția și voința de a simula,

și contractul secret stricto sensu, care este actul sau contractul real

propriu-zis; lipsa acordului simulator înseamnă inexistența operației juridice

a simulației. Mai mult decât atât, acordul simulator trebuie să fie anterior sau

concomitent cu actul public, aparent.

Se poate, astfel,

conchide în sensul că, pentru existența simulației, ca operațiune juridică,

sunt necesare: intenția comună de a simula și acordul simulator.

Simulația poate

îmbrăca mai multe forme printre care se află și simulația prin interpunere de

persoane, care presupune ascunderea persoanei uneia dintre părțile

contractante, dobânditorul aparent al dreptului fiind o persoană interpusă,

care ascunde identitatea adevăratului contractant.

În cazul simulației

prin interpunere de persoane, structura operațiuni este trinomică, rezultând

din faptul că există trei participanți, cu denumiri specifice: interponentul,

cel care este beneficiarul real al dreptului, interpusul, cel care figurează ca

parte în contractul public și terțul, cel care este adevăratul contractant sau

beneficiar. În doctrină, s-a considerat, cu caracter unitar, necesitatea

realizării acordului simulator între toate cele trei persoane, pentru a fi în

prezența simulației prin interpunere de persoane.

Ceea ce trebuie,

totodată, subliniat este că, în principiu, simulația nu afectează validitatea

contractului public și nici a contractului secret, ea nefiind o cauză de

nulitate. Cu toate acestea, nu este exclusă aplicarea sancțiuni nulității

atunci când simulația este ilicită, în cazul în care se urmărește fraudarea

legii ori fraudarea drepturilor altor persoane. Cu alte cuvinte, ori de câte

ori dreptul de a simula se exercită în limitele sale interne, simulația fiind

licită, valabilă, ea produce efecte între părți, contractul secret fiind

inopozabil terțelor persoane, în raport cu dispozițiile art. 1175 C. civ.

Limitele simulației

sunt limitele interne ale dreptului de a simula, dispozițiile imperative ale

legii, ordinea publică și bunele moravuri. Orice încălcare a acestor limite

face ca simulația să fie ilicită sau imorală și se sancționează cu nulitatea

care poate lovi fie actul secret, fie întreaga operațiune a simulației.

Evident, atunci când nulitatea vizează numai contractul secret, efectele sunt

desființate între părți, însă contractul public nu va fi afectat de nulitate,

în afară de cazurile de excepție prevăzute de lege în mod expres. În

consecință, în raport cu terții, nulitatea contractului secret nu produce

efecte întrucât, potrivit art. 1175 C. civ., efectele acestui contract nu le

sunt opozabile, față de terți fiind opozabil doar contractul public. A

contrario, când nulitatea afectează simulația în întregul ei, ambele contracte

sunt desființate retroactiv.

Din această

perspectivă, se poate preciza că acțiunea în simulație nu se confundă cu

acțiunea în nulitatea actului secret, simulația prin ea însăși fiind în

principiu valabilă, iar sancțiunea ei nu este nulitatea, ci inopozabilitatea

actului secret față de terți. În consecință, în toate acele ipoteze în care

actul secret a fost încheiat în mod valabil, el își va produce efectele între

părți fiind menținut. Mai mult, atunci când simulația este ilicită, lovită de

nulitate, înainte de a se pronunța nulitatea actului secret, este necesar să se

constate existența și conținutul acestuia, acțiunea în declararea simulației

primând în timp față de acțiunea în nulitate.

În prezenta cauză,

proba simulației a fost făcută, astfel cum în mod temeinic a stabilit prima

instanță, în urma analizei și sintezei dovezilor ce au fost administrate

(interogatoriile părților și probele testimoniale).

Corect prima instanță

a concluzionat în sensul că în fiecare dintre cele trei contracte de

vânzare-cumpărare reclamantul este cumpărătorul real al imobilelor, identitatea

acestuia fiind ascunsă prin interpunerea pârâtei U.V., care apare menționată în

calitate de cumpărător. Acordul simulator încheiat între reclamant, în calitate

de beneficiar real al dreptului de proprietate, între vânzători și pârâta U.V.,

în calitate de interpus, a fost dovedit, toți vânzătorii recunoscând, prin

interogatoriile luate și înscrisurile depuse la dosar, că reclamantul este

acela cu care au contractat în mod real. Aceste informații se coroborează și cu

cele transmise prin declarațiile martorilor audiați în primă instanță, lipsite

de echivoc în privința existenței acordului simulator.

Este adevărat că

actul secret nu a fost dovedit printr-un contra înscris încheiat între părțile

simulației, valoarea obiectului contractului secret impunând condiția formei

scrise, însă nu mai puțin adevărat este că de la această regulă se admit și

excepții, printre care situația în care părțile s-au aflat în imposibilitatea

preconstituirii ori conservării unui înscris pentru dovada contractului secret

(art. 1198 pct. 2-4 C. civ.).

Or, raporturile de

încredere existente între reclamant și pârâta U.V.L., născute din starea de

concubinaj, recunoscută de părțile în proces, generează o imposibilitatea

morală de preconstitui un înscris, care să facă dovada contractului secret. În

aceste condiții, corect s-a apreciat în primă instanță că proba poate fi făcută

prin orice mijloace de dovadă, inclusiv martori și prezumții.

Mai mult decât atât,

în considerarea afirmației făcute în apărare, aceea a încheierii actului secret

prin fraudă la lege, proba poate fi considerată liberă în privința actului

secret.

Rămâne, astfel, a se

analiza dacă reclamantul J.V.D., cetățean olandez și rezident în România

începând cu data de 4 martie 1997, avea sau nu dreptul de a dobândi

proprietatea privată asupra terenurilor, în România, prin încheierea unui

contract de vânzare-cumpărare în acest scop.

Conform dispozițiilor

art. 44 alin. (2) din Constituția României, republicată în data de 31 octombrie

2003, cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată

asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de

reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin

moștenire legală.

Printr-o dispoziție

de principiu, așadar, sunt legiferate modalitățile de dobândire a dreptului de

proprietate privată asupra terenurilor, de către cetățenii străini și apatrizi,

și anume: pe bază de reciprocitate în condițiile rezultate din aderarea

României la Uniunea Europeană ori din alte tratate internaționale, în

condițiile prevăzute prin lege organică, prin moștenire legală.

Legea nr. 247/2005,

(publicată în M. Of. nr. 653 din 212 iulie 2005), Titlul X art. 3, stipulează

că cetățenii străini și apatrizii, precum și persoanele juridice străine pot

dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România în condițiile

prevăzute de legea specială.

Legea specială la

care se face trimitere este Legea nr. 312 din 10 noiembrie 2005, privind

dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către

cetățenii străini și apatrizi, precum și de către persoanele juridice străine.

Conform prevederilor art. 9, această lege a intrat în vigoare la data aderării

României la Uniunea Europeană, respectiv 1 ianuarie 2007.

Actul normativ mai

sus evocat reglementează dobândirea dreptului de proprietate privată asupra

terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, precum și de către

persoanele juridice străine, în alt mod decât prin moștenire legală.

Se stipulează astfel,

în cuprinsul art. 3, că cetățeanul unui stat membru poate dobândi dreptul de

proprietate asupra terenurilor în condițiile prevăzute de lege pentru

cetățeanul român.

Cu referire specială

la dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole, asupra pădurilor și

terenurilor forestiere, în cuprinsul art. 5 alin. (1) se arată că cetățeanul

unui stat membru poate dobândi un astfel de drept numai la împlinirea unui

termen de 7 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană.

Potrivit art. 6,

cetățeanul străin aparținând unui stat terț va putea dobândi dreptul de

proprietate asupra terenurilor, pe bază de reciprocitate, în condițiile

reglementate în tratate internaționale.

Din analiza acestor

texte normative, corect interpretate și de către prima instanță, rezultă fără

echivoc că începând cu data aderării României la Uniunea Europeană cetățeanul oricărui stat membru al Uniuni Europene sau al spațiului

economic european, apatridul cu domiciliul într-un astfel de stat, precum și

persoana juridică legal constituită, pot dobândi dreptul de proprietate asupra

terenurilor în România, în condițiile impuse de legea internă pentru cetățenii

români. Excepția de la această regulă vizează terenurile agricole, pădurile și

terenurile forestiere, asupra căruia va putea fi dobândit dreptul de

proprietate, altfel decât prin moștenire legală, numai la împlinirea unui

termen de 7 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană, în concret începând cu data de 1 ianuarie 2014.

În consecință, la

momentul încheierii celor două contracte de vânzare cumpărare din anul 2005,

care au avut ca obiect construcții și teren în intravilan, nu exista cadrul

legislativ care să permită reclamantului, cetățean al unui stat membru,

rezident în România, să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor.

Constituția României

în vigoare trimitea la condițiile prevăzute prin lege organică, pentru alte

modalități de dobândire a dreptului de proprietate decât prin moștenire legală,

iar Legea nr. 247 din 19 iulie 2005 de asemeni condiționa dobândirea

drepturilor de proprietate asupra terenurilor în România, de către cetățeni

străini și apatrizi de intrarea în vigoare a unei legi speciale care să

reglementeze posibilitatea de dobândire a unui astfel de drept. Or, această

lege specială a intrat în vigoare abia la data de 1 ianuarie 2007, astfel cum

s-a arătat mai sus.

Nu era necesară

existența unui text normativ care să prohibească în mod expres posibilitatea de

dobândire a terenurilor în România, de către cetățenii străini și apatrizi, la

nivelul anului 2005, când au fost încheiate contractele de vânzare cumpărare în

litigiu, absența unui cadru legislativ care să reglementeze condițiile

dobândirii dreptului de proprietate pentru această categorie de persoane făcând

cu neputință încheierea unor acte juridice constitutive ori translative de

drept real, unica modalitate de dobândire a proprietății, până la data aderării

României la Uniunea Europeană fiind moștenirea legală.

În consecință, un

contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un teren în România, încheiat de

un cetățean străin sau apatrid înainte de data aderării României la Uniunea Europeană, era nul absolut, astfel că operațiunea juridică a simulației prin

interpunere de persoane, care se cere a se constata a avut drept scop fraudarea

legii.

Cât privește

contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 2008, având ca obiect un teren

agricol extravilan, cu referire la acesta tribunalul în mod corect a reținut

existența interdicției dobândirii dreptului de proprietate de către reclamant,

în raport cu dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 312/2005.

Față de cele ce

preced, este legală constatarea caracterului simulat prin interpunere de

persoane a celor trei contracte de vânzare-cumpărare, acțiunea în declararea

simulației fiind prioritară unei acțiuni în nulitate, însă nelegală rămâne

soluția primei instanțe de înscriere a dreptului de proprietate în favoarea

reclamantului J.V.D., asupra imobilelor ce fac obiectul contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate în anul 2005, reclamantul aflându-se în

imposibilitatea absolută a dobândirii unui astfel de drept la nivelul anului

2005.

Împotriva menționatei

decizii a formulat și motivat recurs, în termen legal, intimata-pârâtă U.V.L.,

invocând motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestora s-a arătat că, în mod abuziv, nefondat și netemeinic instanța de apel

a dispus rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate

înscris în CF pe numele U.V.L., cu consecința reînscrierii aceluiași drept de

proprietate în favoarea vânzătorilor, vânzători care nu au cerut și pentru care

nu s-a cerut, nici măcar de către intimatul-reclamant, înscrierea dreptului lor

de proprietate în cărțile funciare. Prin urmare, instanța de apel a acordat mai

mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut.

Recurenta arată că ea

a avut inițiativa încheierii contractelor de vânzare-cumpărare încă de foarte

multă vreme, deoarece deținea o parte însemnată de bani (din economii personale

și de la mama sa), iar restul i-a împrumutat de la intimat, fără acte

justificative.

Recurenta susține că

niciodată nu a avut loc o înțelegere cu intimatul-reclamant pentru a

achiziționa cu banii intimatului și pentru acesta imobile în România. Aceste imobile

au fost cumpărate, de recurentă, pentru ea, cu banii săi și cu bani împrumutați

de la intimatul-reclamant, bani pe care i-a restituit acestuia.

Tranzacțiile

imobiliare au fost negociate de intimatul-reclamant pentru recurentă, deoarece

a insistat să facă acest lucru pentru că avea experiența multor tranzacții în

România, făcute încă dinainte de anul 2000. Recurenta a avut încredere și i-a

permis să negocieze și să plătească vânzătorilor cu banii săi prețul tranzacției,

acesta fiind motivul pentru care nu recurenta a negociat cumpărarea imobilelor

respective, fără să aibă în vedere că intimatul s-ar putea prezenta ca

adevăratul cumpărător.

Restituirea banilor

către intimat s-a realizat fără acte justificative pentru că, așa cum rezultă

fără echivoc din probele existente la dosarul de fond, intimatul obișnuia să

împrumute diferitelor persoane sume foarte mari de valută fără acte

justificative și avea pretenția să i se restituie aceste sume tot fără acte

justificative, cu toate că intimatul nu avea față de aceste persoane sentimente

de iubire.

De aceea consideră

că, atât curtea de apel, cât și prima instanță de fond, în mod eronat au tras

concluzia (prezumtivă) asupra imposibilității de preconstituire a actului

secret, motivând această