ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 754/2018

Ședința publică din data de 8 martie 2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani în data de 03.11.2014 sub nr. x/2014, reclamanta A. l-a chemat în judecată pârâtul B. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 775/05.03.2004 pentru suprafața de 588 m.p. teren situat în parcela x reprezentând cota de 1/2 din suprafața de 1426 m.p. situată în tarlaua x, intravilan județul Vrancea pentru frauda la lege și neplata prețului, repunerea părților în situația anterioară în sensul repunerii reclamantei în dreptul de proprietate asupra suprafeței de 588 m.p., radierea înregistrării din CF a dreptului de proprietate al pârâtului asupra suprafeței de 588 m.p. teren grădină.

La termenul de judecată din data de 21.05.2015, reclamanta a depus cerere adițională prin care și-a completat acțiunea introductivă de instanță, solicitând ca în baza probelor administrate instanța să pronunțe o hotărâre judecătorească prin care:

- să constate nulitatea absolută pentru frauda la lege și cauza ilicită a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 775/05.03.2004;

- să constate nulitatea absolută parțială a actului pentru suprafața de 588 m.p. teren situată în parcela x pentru frauda la lege și neplata prețului;

- să dispună repunerea părților în situația anterioară în sensul repunerii reclamantei în dreptul de proprietate asupra suprafeței de 588 m.p. reprezentând cota de 1/2 din terenul intravilan grădina;

- să dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru neplata prețului stabilit în act la suma de 1300 RON;

- să dispună în temeiul art. 907 C. civ., radierea înregistrării din CF a dreptului de proprietate al pârâtului asupra suprafeței de 588 m.p. teren grădină.

La termenul de judecată din data de 03.09.2015, reclamantul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. și a depus în scris motivarea acesteia.

Prin încheierea din data de 01.10.2015, instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A., invocată de pârâtul B..

La termenul de judecată din data de 05.11.2015, instanța a luat act de renunțarea reclamantei la invocarea excepției tardivității întâmpinării.

La termenul de judecată din data de 19.11.2015, pârâtul a invocat excepția prescripției cu privire la contestarea calității de bun propriu al defunctului B..

Prin sentința civilă nr. 8444/04.10.2016 a Judecătoriei Focșani a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției invocată de pârât. A fost respinsă ca neîntemeiată, astfel cum a fost completată, acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B. și a fost obligată reclamanta A. la plata către pârâtul B. a sumei de 2.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A., solicitând anularea sentinței întrucât procesul a fost soluționat fără a se intra în judecata fondului, cu privire la încălcarea atribuțiilor din statut de către notarul care a încheiat în formă autentică actul, respectiv schimbarea în tot a sentinței, în sensul constatării nulității absolute parțiale a actului de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 588 mp grădină intravilan.

A formulat, de asemenea, apel și pârâtul B., împotriva încheierii din 01.10.2015 și a sentinței civile nr. 8444/04.10.2016 solicitând schimbarea încheierii în sensul admiterii excepțiilor invocate și respingerea în consecință a acțiunii reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 313/04.05.2017, Tribunalul Vrancea a calificat cererea pârâtului B. împotriva încheierii din 01.10.2015 și a sentinței civile nr. 8444 din 04.10.2016, pronunțate de Judecătoria Focșani, în dosarul nr. x, ca apel incident.

A admis apelul incident, a schimbat în parte încheierea din 01.10.2015 în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei A. numai pentru capătul de cerere privitor la rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru neplata prețului; a respins acțiunea în rezoluțiune ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă și a menținut restul dispozițiilor încheierii.

Totodată, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta A. împotriva aceleași sentințe și a obligat apelanta A. să plătească apelantului B. 1.000 RON cheltuieli de judecată.

Recursul declarat de reclamanta A. a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția I civilă, sub nr. x/2014.

Prin decizia civilă nr. 149/R din 18 octombrie 2017, instanța a declinat competența de soluționare a recursului promovat de A., împotriva sentinței civile nr. 8444/04.10.2016 și a deciziei civile nr. 313 din 04.05.2017, pronunțate de Tribunalul Vrancea, secția I civilă în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Competența de soluționare a cauzei a fost declinată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3), art. 97 pct. 1 C. proc. civ. și considerentele deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 pronunțată de Curtea Constituțională.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 15 decembrie 2017.

Prin rezoluția din data de 21 decembrie 2017, s-a fixat termen de judecată la 8 martie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cererii de recurs

La 7 martie 2018, intimatul-pârât B. a depus note, prin care a arătat că recursul este de competența Curții de Apel Galați.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale, urmează a o admite și a declina soluționarea recursului în favoarea Curții de Apel Galați, pentru următoarele considerente:

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, a fost declarată ca neconstituțională sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curții Constituționale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidența acestor dispoziții și referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituțională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, adică cele care pornesc în primă instanță de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale. Conținutul acestui paragraf este următorul:

"Întrucât recursul se soluționează de Înalta Curte de Casație și Justiție și, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, Curtea reține că, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile legale criticate introduc o dublă măsură în privința evaluării legalității hotărârilor judecătorești, stabilind, pe de-o parte, că instanța supremă își exercită acest rol numai în anumite situații și, pe de altă parte, că își exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine și dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituțională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puțin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și că doar anumite recursuri ajung să fie soluționate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, aceasta însemnând că, în concepția actualului C. proc. civ., tribunalul este instanța care are plenitudine de competență, în primă instanță, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanțe au competența în primă instanță.

În ce privește criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluționate de către judecătorii, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, aceasta însemnând că, în ce privește criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competența, în primă instanță, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziții legale cu Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât și în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depășesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reține că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 și 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului și hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competența de soluționare a recursurilor revine instanțelor imediat superioare, respectiv curților de apel.

Faptul că intră în competența curților de apel soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluționate în primă instanță de judecătorii, rezultă și din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 1 și art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situație tribunalul nu are plenitudine de competență, soluționarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competența judecătoriilor.

Nu se poate reține susținerea Curții de Apel Galați, referitoare la faptul că interpretarea si aplicarea actualului C. proc. civ. în ceea ce privește calea de atac extraordinară a recursului este în sensul de a fi soluționat doar de către instanța supremă de casație.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al art. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Mai mult, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 313/2017 din 4 mai 2017, pronunțate de Tribunalul Vrancea, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Galați.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2018.