ÎCCJ, decizie (scj.ro #86847)

Contract de vânzare-cumpărare a unor terenuri încheiat de un cetățean străin înainte de aderarea României la Uniunea Europeană. Interdicție legală. Simulație prin interpunere de persoane. Fraudă la lege. Nulitate. Efecte.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Obligații. Actul juridic. Efectele contractului. Simulație.

Index alfabetic :

simulație

-          nulitate absolută

-          inopozabilitate

-          act public

-          fraudă la lege

-          rectificare de carte funciară

Codul civil de la 1865, art. 977,  art. 1175, art. 1191

Constituția României, art. 44

Legea nr.247/2005,Titlul X, art. 3

Legea nr.312/2005, art. 3, art. 5

Legea nr.7/1996, art.36

Acțiunea în simulație nu se confundă cu acțiunea în nulitatea actului secret. Simulația, prin ea însăși, este în principiu valabilă, sancțiunea ei nefiind nulitatea, ci inopozabilitatea actului secret față de terți. În consecință, în toate acele ipoteze în care actul secret a fost încheiat în mod valabil, el își va produce efectele între părți, fiind menținut. Însă, atunci când simulația este ilicită, acțiunea în simulație este dublată de acțiunea în nulitate, în sensul că simulația este sancționată cu nulitatea întregii operații, atât a actului aparent, cât și celui secret.  Unei asemenea situații se circumscrie și ipoteza în care  justificarea acordului simulator s-a întemeiat pe imposibilitatea unei persoane, cetățean străin, de a dobândi terenuri în România - într-un moment situat înainte de data aderării României la Uniunea Europeană - urmărindu-se, deci, eludarea unor dispoziții legale imperative, situație în care  actul juridic simulat nu mai poate fi ocrotit de lege, neputând produce efecte juridice nici între părțile contractante.

Fiind dovedite intenția de a simula și acordul simulator realizate în scopul fraudării legii, vor înceta atât efectele pe care simulația le determină în raporturile dintre părți și în raporturile față de terți, respectiv producerea de efecte de către actul secret între părțile contractante și inopozabilitatea actului secret față de terți, cât și orice efect juridic al contractului de vânzare-cumpărare în considerarea faptului că simulația nu este valabilă. În acest context,

modificarea evidențelor din cartea funciară prin menționarea foștilor vânzători ca actuali proprietari ai terenurilor, s-a realizat ca urmare a constatării fraudării legii de către părțile contractante, atât cele menționate în actul public, cât și cele menționate în actul secret, care au dorit prin acordul simulator să creeze o aparență de legalitate, contrară actului secret prin care au intenționat înlăturarea interdicției legale prin care cetățenilor străini nu le era permisă dobândirea de terenuri pe teritoriul României.

Secția I civilă, decizia nr. 5782 din 12 decembrie 2013

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj în data de 04.08.2011, reclamantul J.V.D., în contradictoriu cu pârâții U.V.L., M.I., M.A., V.E.S., V.C.E., I.M. și I.S., a solicitat instanței să dispună:

- constatarea caracterului simulat prin interpunere de persoane a actului public, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7xx din 16.05.2005, încheiat între pârâta de rd.1 în calitate de cumpărătoare și pârâții de rd.2 și rd.3 în calitate de vânzători, având obiect următoarele bunuri imobile: casa situată în com. Iclod, jud. Cluj, ce constă din teren în suprafață de 1000 mp, pe care se află o casă D+P cu suprafața construită de 178,66 mp; teren grădină intravilan în suprafață de 19.703 mp; teren arabil în suprafață de 50.008 mp situat în com. Iclod; teren gradină în suprafață de 1837 mp situat în sat Livada com. Iclod; imobile în prezent comasate ca fiind teren intravilan în suprafață de 1000 mp, în sensul de a se constata că actul real s-a încheiat între acesta, în calitate de cumpărător, și pârâții de rd.2 și rd.3, în calitate de vânzători;

- rectificarea înscrierilor din CF 50074 Iclod și CF 50075 Iclod, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris pe numele pârâtei de rd.1, sub B1 asupra imobilelor identificate sub. nr.cad.50074, nr. cad. 50075, nr.cad.50075-C1 și înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilelor pe  numele reclamantului;

- constatarea caracterului simulat prin interpunere de persoane al actului public contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xx8 din 26.04.2005, încheiat între pârâta de rd.1, în calitate de cumpărătoare, și pârâții de rd.6 și rd.7, în calitate de vânzători, în sensul de a se constata că actul real s-a încheiat între reclamant, în calitate de cumpărător, și pârâții de rd.6 și rd. 7, în calitate de vânzători;

- rectificarea înscrierilor din CF 51012 Gherla (nr. CF vechi 9184N) în sensul radierii dreptului de proprietate înscris pe numele pârâtei de rd.1, sub B1 asupra imobilelor identificate sub. nr.cad.221,  nr.cad.221-C1, nr.cad.221-C2 și înscrierea dreptului de proprietate  asupra  imobilelor pe  numele reclamantului;

- constatarea caracterului simulat prin interpunere de persoane a actului public contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xxx6 din 07.11.2008, încheiat între pârâta de rd.1, în calitate de cumpărătoare, și pârâții de rd.4 și rd.5, în calitate de vânzători, în sensul de a se constata că actul real s-a încheiat între reclamant, în calitate de cumpărător, și pârâții de rd.2 și rd.3, în calitate de vânzători;

- rectificarea înscrierilor din CF 1166 Iclod, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris pe numele pârâtei de rd.1, seria 1, sub B1 asupra imobilului identificat sub.nr.cad.365 și înscrierea  dreptului de proprietate asupra imobilului pe numele reclamantului;

- obligarea pârâtei de rd.1 la restituirea sumei de 12.500 euro, reprezentând sume obținute cu depășirea limitelor mandatului acordat;

- obligarea pârâtei de rd.1 la plata sumei de 10.000 euro, reprezentând împrumut nerestituit.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că spre sfârșitul anilor 90 a lichidat afacerile pe care le avea în Olanda, și și-a stabilit reședința permanentă în România, jud. Cluj. În anul 2003, a cunoscut-o pe pârâta U.V.L. În cursul anului 2005, întrucât relația să cu pârâta era deosebit de apropiată și aceasta îi solicita dobândirea unui imobil în care să  locuiască împreună, a început căutarea unei case în apropiere de Cluj, în care urma să se mute împreună. Reclamantul a precizat că, întrucât este cetățean străin, iar în anul 2005 existau o serie de restricții la dobândirea bunurilor imobile și evoluția ulterioară a legislației în acest domeniu fiind necunoscută și imprevizibilă, a convenit cu pârâta de rd.1 ca bunurile pe care urma să  le achiziționeze, în calitate de proprietar, să  fie trecute fictiv pe numele ei.

Prin intermediul unei agenții imobiliare, a găsit o casă de vânzare în Gherla, ai cărei proprietari erau soții I., pârâții de rd. 6 și 7. Acesta a negociat în calitate de cumpărător condițiile vânzării cu aceștia și le-a comunicat că actele se vor perfecta cu pârâta de rd.1 în calitate de cumpărătoare fictivă, aceștia fiind de acord. După perfectarea actului autentic de vânzare cumpărare, reclamantul a achitat personal în numerar din fonduri proprii prețul stipulat în mâna vânzătorilor.

Ulterior dobândirii casei din Gherla, pârâta de rd.1 i-a comunicat că ea nu ar mai dori să  locuiască în Gherla și că ar dori să locuiască împreună mai aproape de Cluj. Prin intermediul unor cunoscuți ai pârâtei de rd.1, i-a fost prezentată o alta casă de vânzare, situată de această dată în comuna Livada, ai cărei proprietari erau fam. M., pârâții de rd.2 și 3. Reclamantul a negociat în calitate de cumpărător condițiile vânzării cu aceștia și le-a comunicat că actele se vor perfecta cu pârâta de rd.1 în calitate de cumpărătoare fictivă, aceștia fiind de acord. După perfectarea actului autentic de vânzare cumpărare a achitat personal în numerar din fonduri proprii prețul stipulat în mana vânzătorilor.

În cursul anului 2005, din fonduri personale, a contractat societăți comerciale și persoane fizice pentru a se ocupa de finisarea celor două case. După finalizarea lucrărilor la cele două case, în casa din Livada s-au mutat el și pârâta de rd.1, iar în casa din Gherla a fost deschis de către pârâta de rd.1 un mic magazin de haine cu fonduri bănești puse tot de el la dispoziție. La acea dată i-a acordat pârâtei de rd.1 un împrumut de 10.000 euro pentru a achiziționa un stoc de marfă, împrumut pe care aceasta s-a obligat să  îl restituie după ce își va pune afacerea pe picioare, în decurs de câțiva ani. Până în prezent, pârâta de rd.1 nu i-a restituit împrumutul acordat.

Întrucât cea mai mare parte din casa din Gherla era nefolosită, în anul 2006, fratele pârâtei de rd.1 și soția acestuia s-au mutat în o parte din această casă, fără niciun fel de obligații financiare din partea acestora. În anul 2008, deoarece a divorțat și, în urma partajului, avea nevoie de o locuință, mama pârâtei s-a mutat într-o construcție mai mică situată în aceeași curte (dobândită prin cumpărare odată cu casa principală prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 2005).

În anul 2008, având deplină încredere în pârâtă, i-a dat o împuternicire pe contul său bancar (depozit și cont curent) și i-a făcut și un card bancar cu care avea acces la contul curent. În acest cont, reclamantul își păstra economiile și i-a acordat împuternicire pârâtei ca, în situația în care i s-ar fi întâmplat ceva sau ar fi avut nevoie urgentă de bani, să  poată avea acces și o altă persoană la aceste sume. De-a lungul anilor, reclamantul nu a verificat situația la zi a contului, pârâta fiind cea care se ocupa cu treburile administrative ale familiei. Cu toate că limitele mandatului dat pârâtei pentru contul bancar au fost cele mai sus arătate, în cursul anului 2011, a aflat cu surprindere că pârâta a retras periodic importante sume de bani din contul său, fără a-l anunța și fără a i le remite. Suma totală sustrasă de pârâtă în cursul anilor 2009, 2010, 2011 și folosită în interesul ei personal este de 12.500 euro, suma ce se impune a-i fi restituită. Pe lângă sumele pe care le retrăgea de pe card, pârâta de rd.1 primea în permanență din partea sa sume de bani în numerar pentru cheltuielile ei personale și pentru cele necesare gospodăriei.

Reclamantul a mai arătat că în cursul anului 2008 a fost contactat de niște persoane, respectiv pârâții de rd.4 și rd.5 care aveau teren de vânzare și care i l-au oferit spre cumpărare. A vizualizat terenul, a negociat condițiile vânzării cu aceștia și au căzut de acord asupra vânzării în calitate de cumpărător și le-a comunicat că actele se vor perfecta cu pârâta de rd.1 în calitate de cumpărătoare fictivă, aceștia fiind de acord. După perfectarea actului autentic de vânzare cumpărare a achitat personal în numerar din fonduri proprii prețul stipulat, în mâna vânzătorilor.

În anul 2011, relația dintre el și pârâtă a luat sfârșit, aceasta părăsind domiciliul comun. La solicitarea sa, pârâta de rd.1 nu a dorit să întocmească acte prin care să reglementeze situația bunurilor reclamantului, înscrise în CF pe numele ei.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art.1175 C.civ., art.969 C.civ. și art.36 din Legea nr.7/1996.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta U.V.L. a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune raportat la capetele de cerere 1-4, excepția prescripției dreptului material la acțiune și în ceea ce privește capătul nr. 7 și capătul nr. 8 de cerere, solicitând respingerea capetelor de cerere arătate ca prescrise. De asemenea, raportat la capetele 1-4 de cerere, a invocat și excepția inadmisibilității cererii formulate.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii formulată ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția prescripției capetelor nr. 1-4 de cerere, pârâta a arătat că este unanim acceptată împrejurarea că acțiunea în simulație este o acțiune în constatare care poate fi exercitată oricând pe cale principală ori de excepție, fiind imprescriptibilă. Or, în concret, cererea ce face obiectul prezentului dosar a fost introdusă de una din părțile contractante și are drept finalitate realizarea unui drept împotriva pârâților, astfel încât acțiunea are caracterul unei cereri în realizare, care este prescriptibilă. Aceasta deoarece acțiunea în declararea simulației este dublată de cererea de realizare a dreptului care constituie finalitatea acțiunii, ambele fiind exercitate concomitent și aflându-se într-o strânsă legătură. Pentru aceste considerente, și având în vedere data încheierii actelor afirmat a fi aparente, respectiv 26.04.2005, 16.05.2005, a solicitat admiterea excepției invocate.

În ceea ce privește excepția prescripției capetelor nr. 7 și 8 de cerere, s-a solicitat a se avea în vedere raportat la data nașterii dreptului material la acțiune, respectiv anii 2005 - 2008 și văzând prevederile art. 3 alin. (1) Decretul nr.167/1958, că cererile formulate de reclamant sub nr. 7 și 8 sunt prescrise.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității capetelor 1-4 de cerere, pârâta a arătat că în cazul în care ar fi existat într-adevăr o simulație prin interpunere de persoane, aceasta ar fi fost făcută pentru a eluda prevederile imperative ale legii privitor la interdicția cetățenilor străini de a dobândi imobile în România. Or, sancțiunea unei astfel de operațiuni juridice constă în nulitatea întregii operațiuni și nu doar a actului așa zis secret.

Referitor la fondul cauzei, pârâta a menționat că între ea și reclamant nu a existat o convenție ascunsă în sensul afirmat de reclamant. A solicitat a se observa că este de notorietate practica cetățenilor străini care, inclusiv la nivelul anului 2005, pentru a putea dobândi terenuri în România, înființau societăți comerciale pe care apoi le creditau în vedere achiziționării terenurilor în discuție. Aceeași este și situația reclamantului, care încă din anul 1997 era unic asociat și administrator al unei societăți comerciale înființate în același scop, respectiv S.C. V.D.I. S.R.L.

În realitate, este adevărat că reclamantul a sprijinit-o în achiziția imobilelor în discuție. Pârâta  a acceptat ajutorul reclamantului întrucât intenționa achiziționarea acestor imobile, iar reclamantul avea o mai bună experiență și mai bune relații în această materie decât ea. Dar, inclusiv reclamantul recunoaște că inițiativa cumpărării tuturor imobilelor a fost a sa, ea fiind cea care a realizat acordul de voință cu vânzătorii, chiar dacă cu ajutorul incontestabil al reclamantului. Acesta a fost și motivul real pentru care actele translative de proprietate s-au încheiat cu ea și nu cu societatea la care reclamantul era unic asociat și administrator.

A precizat că este adevărat că reclamantul a împrumutat-o în cursul anului 2005 cu anumite sume de bani utilizate inclusiv pentru achiziția imobilelor în discuție, însă aceste sume au fost restituite la începutul anului 2006, motiv pentru care pe parcursul ultimilor 5 ani reclamantul nu a făcut nici un demers judiciar pentru recuperarea lor.

Pârâta a mai precizat că între ea și reclamant nu a existat nici un contract de mandat în virtutea căruia aceasta să achiziționeze imobilele pe numele și pe seama sa.

Referitor la afirmatul împrumut acordat acesteia, pârâta a arătat că, în măsura în care se va respinge

excepția prescripției, nu a primit suma de 10.000 euro, așa cum afirmă reclamantul, ci o sumă mai mica, iar pe de altă parte a restituit suma împrumutată, încă la nivelul anului 2006.

Prin întâmpinarea formulată pârâții I.M. și I.S. au arătat că sunt de acord cu admiterea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 614 din 13.09.2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-au respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune și inadmisibilității, invocate de pârâta U.V.L. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul J.V.D., împotriva pârâților U.V.L., M.I., M.A., V.E.S., V.C.E., I.M., I.S.

S-a constatat caracterul simulat prin interpunere de persoane, în sensul că actul real a fost încheiat de reclamant, în calitate de cumpărător, și nu de pârâta U.V.L., a următoarelor acte juridice: contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. xx8 din 16.05.2005 ; contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. xx8 din 26.04.2005 ; contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. xxx6 din 07.11.2008.

S-a dispus rectificarea înscrierilor din CF 50074 Iclod și CF nr. 50075 Iclod, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei U.V.L.  asupra imobilelor cu nr. cadastral 50074, 50075, 50075-C1, 50075-C2, înscrierii dreptului de proprietate al reclamantului J.V.D. asupra construcțiilor cu nr. cadastral 50075-C1, 50075-C2 și asupra suprafeței de 1000 mp, teren cu categoria de folosință „curți, construcții” din terenul cu nr. cadastral 50075, precum și reînscrierea dreptului de proprietate al pârâților M.I. și M.A. asupra terenului în suprafață de 1000 mp, cu nr. cadastral 50074, cu categoria de folosință „arabil” și asupra suprafeței de 70548 mp, teren cu categoria de folosință „arabil” din terenul cu nr. cadastral 50075.

S-a dispus rectificarea înscrierilor din CF 51012 Gherla, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei U.V.L. asupra imobilelor cu nr. cadastral 221, 221-C1, 221-C2 și înscrierii dreptului de proprietate al reclamantului J.V.D. asupra acestor imobile.

S-a dispus rectificarea înscrierilor din CF 1166 Iclod, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei U.V.L. asupra imobilului cu nr. cadastral 365 și reînscrierea dreptului de proprietate al pârâților V.E.S. și V.C.E. asupra acestui imobil.

S-au respins ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumelor de 12.500 euro și 10.000 euro.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Din probe instanța a considerat ca fiind pe deplin dovedit acordul simulator dintre reclamant și pârâți, potrivit prevederilor art.1175 C.civ., în sensul că reclamantul este adevăratul cumpărător, acesta purtând toate negocierile anterioare încheierii contractelor și achitând prețul pentru imobile, toate părțile din contractele publice fiind de acord cu simulația prin interpunere de persoane.

Astfel, toți pârâții vânzători au recunoscut, în cadrul interogatoriilor luate sau prin scriptele depuse la dosar că reclamantul este cumpărătorul real al imobilelor, toate discuțiile legate de vânzare au fost purtate exclusiv cu reclamantul, care a achitat prețul. De asemenea, au știut și au fost de acord ca în acte să figureze pârâta U.V., care nu s-a implicat deloc în încheierea actelor.

De asemenea, susținerile reclamantului au fost confirmate prin declarațiile martorilor propuși de acesta. Pe de altă parte, apărările pârâtei au fost susținute doar prin declarația martorei C.R.M., care trebuie privită cu rezerve, în condițiile în care aceasta a arătat că a întrerupt relația cu pârâta, iar majoritatea împrejurărilor privind dobândirea imobilelor în litigiu le cunoaște din relatările pârâtei.

Totodată, pârâta a susținut că ea este adevărata cumpărătoare și a achitat prețul, în cadrul interogatoriului arătând că o parte din bani proveneau din fonduri proprii, restul sumelor fiind împrumutate de reclamant, căruia i-a restituit împrumutul, deținând înscrisuri în acest sens.

Tribunalul a constatat că pârâta nu a depus la dosar niciun înscris din care să rezulte că a restituit reclamantului vreo sumă cu titlu de împrumut și nici nu a probat prin alt mijloc de probă aceste susțineri.

Referitor la veniturile pârâtei, din actele comunicate instanței de către Administrația Finanțelor Publice a reieșit că, în perioada 2004-2008, aceasta nu a figurat cu venituri care să-i fi permis să achite prețurile din contracte de 3.000.000.000 ROL, 330.000.000 ROL și 16.000 RON. Deși pârâta a afirmat că a avut și alte afaceri, pe lângă magazinul din Gherla, nu a făcut în nici un mod dovada acestora.

Pârâta a depus la dosar două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în 2005 și 2006, prin care U.A. și U.L., respectiv U.A.F. și U.M.L. au vândut 2 imobile pentru prețurile de 28.000 lei și 18.200 euro, însă nu există nici o probă din care să rezulte că acești bani, primiți de rudele pârâtei, au fost folosiți de aceasta pentru

cumpărarea imobilelor în litigiu.

În ceea ce privește contractele de vânzare-cumpărare din 2005 și 2008, prin care pârâta a cumpărat pentru prețul de 90.000 euro și apoi a vândut pentru prețul de 650.000 euro un teren situat în Cluj-Napoca din probele testimoniale administrate a rezultat că și acest contract a fost unul simulat, reclamantul fiind cel care a negociat condițiile încheierii actelor și a achitat, respectiv primit prețul.

Instanța nu a putut lua în considerare nici apărările pârâtei în sensul că reclamantul era asociat unic al unei societăți comerciale astfel încât, dacă ar fi fost adevăratul cumpărător, ar fi achiziționat terenurile pe numele societății, având în vedere că acest aspecte reprezintă o prezumție simplă, nesusținută de alte probe. De altfel, din declarațiile martorilor S.V. și P.L.M. a rezultat că reclamantul a apelat la aceeași metodă și în cazul cumpărării altor imobile, iar martorul P.I.F. a arătat că este de notorietate această modalitate de a face investiții a cetățenilor străini, de a cumpăra imobile care sunt trecute pe numele altor persoane.

Având în vedere starea de fapt descrisă mai sus, instanța a analizat excepția inadmisibilității acțiunii în simulație, invocată de pârâtă, pe considerentul că simulația prin interpunere de persoane ar fi fost făcută pentru a eluda prevederile imperative ale legii privitor la interdicția cetățenilor străini de a dobândi imobile în România.

În ceea ce privește construcțiile, nu există nicio dispoziție legală care să interzică cetățenilor străini dobândirea dreptului de proprietate, astfel încât în ceea ce privește construcțiile, susținerile pârâtei au fost nefondate.

Referitor la terenuri, potrivit prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituția republicată la data de 31.10.2003 „cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe baza de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală”.

Ulterior, prin dispozițiile art.3 din Titlul X al Legii nr.247/2005 s-a stabilit că „cetățenii străini și apatrizii precum și persoanele juridice străine pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România în condițiile prevăzute de legea specială”. Legea specială la care se face referire în prevederile legale menționate este Legea nr.312/2005, care potrivit art.9 a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană, respectiv la data de 1 ianuarie 2007.

Așadar, la data încheierii contractelor din anul 2005 erau în vigoare prevederile art. 44 alin. (2) din Constituția republicată la data de 31.10.2003, care nu stabileau nicio interdicție în ceea ce privește dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetățenii străini. Ulterior, prin dispozițiile art.3 din Titlul X al Legii nr. 247/2005 s-a stabilit că cetățenii străini pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România, însă doar în condițiile prevăzute de legea specială.

Instanța, interpretând sistematic prevederile Legii nr.312/2005, a reținut că cetățenii unui stat membru pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în aceleași condiții cu cele prevăzute de lege pentru cetățenii români, de la data aderării României la Uniunea Europeană, respectiv la data de 1 ianuarie 2007 însă, în ceea ce privește terenurile agricole, pădurile și terenurile forestiere, acestea pot fi dobândite doar la împlinirea termenului de 7 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană, cu excepția fermierilor care desfășoară activități independente. Așadar, începând cu data de 01.01.2007 și până la data de 01.01.2014 cetățenii unui stat membru (care nu sunt fermieri care desfășoară activități independente) pot dobândi dreptul de proprietate doar asupra terenurilor pentru construcții situate în intravilanul localităților, iar după data de 01.01.2014 pot dobândi și terenurile agricole, pădurile și terenurile forestiere.

Din actele depuse la dosar de reclamant a rezultat că acesta are calitatea de rezident în România începând cu data de 04.03.1997, figurând în evidențele Serviciului pentru Imigrări Cluj.

Astfel, instanța a constatat că la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare din anul 2005 nu exista nicio dispoziție legală care să stabilească  în mod expres și absolut interdicția de dobândire de către cetățenii străini a dreptului de proprietate asupra terenurilor, fiind vorba de perioada de incertitudine legislativă, în care se elaborau normele legale necesare pentru aderarea României la Uniunea Europeană. De asemenea, ulterior încheierii contractelor s-a stabilit că începând cu data de 01.01.2007 cetățenii unui stat membru pot dobândi dreptul de proprietate doar asupra terenurilor pentru construcții situate în intravilanul localităților, iar după data de 01.01.2014 pot dobândi și terenurile agricole, pădurile și terenurile forestiere.

În ceea ce privește contractul din 2008, la data încheierii acestuia erau în vigoare prevederile Legii

nr.312/2005 care, în privința terenurile agricole, pădurile și terenurile forestiere stabileau doar o interdicție temporară de dobândire, până la data de 01.01.2014.

În consecință, reținând că la data încheierii contractelor nu exista nicio dispoziție legală care să stabilească în mod expres și absolut interdicția de dobândire de către cetățenii străini a dreptului de proprietate asupra terenurilor, instanța a respins excepția inadmisibilității.

Referitor la capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumelor de 12.500 euro, reprezentând sume obținute în depășirea limitelor mandatului acordat și 10.000 euro, reprezentând împrumut nerestituit, instanța a considerat că din probele administrate nu rezultă starea de fapt susținută de reclamant. Reclamantul nu a reușit să probeze faptul că pârâta a scos în perioada 2009-2011 suma de 12.500 euro din contul reclamantului, pe care să o folosească în interes personal, ci doar că pârâta a scos bani din contul asupra căreia era împuternicită, fără să se poată stabili ce s-a întâmplat cu acești bani ulterior. De asemenea, nu există nicio probă din care să rezulte că reclamantul i-a împrumutat pârâtei suma de 10.000 euro și nici obligația acesteia de restituire.

Ținând cont de cele menționate, tribunalul a considerat să se impune și respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta U.V.L. în privința celor două capete de cerere.

Referitor la suma de 12.500 euro, reprezentând sume obținute în depășirea limitelor mandatului acordat, reclamantul a susținut că acestea au fost scoase din contul său în perioada 2009-2011, astfel încât termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 alin.(1) din Decretul nr.167/1958 nu este împlinit. În privința sumei de 10.000 euro, reprezentând împrumut nerestituit, nu s-a putut stabili existența unui împrumut și implicit nici scadența acestuia, astfel încât nu se poate determina o dată la care să înceapă să curgă termenul de prescripție, conform art.7 alin.(1) din Decretul nr.167/1958.

Pentru toate motivele expuse mai sus, tribunalul a respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune și inadmisibilității și a admis în parte acțiunea formulată de reclamant.

În baza dispozițiilor art. 1175 C.civ., s-a constatat caracterul simulat prin interpunere de persoane a celor trei contracte de vânzare-cumpărare, în sensul că actul real a fost încheiat de reclamant, în calitate de cumpărător, și nu de pârâta U.V.L.

Având în vedere dispozițiile art.34 pct.3 din Legea nr.7/1996, în vigoare la data formulării cererii și în condițiile în care s-a stabilit că pârâta U.V.L. nu are calitatea de proprietară a imobilelor care au format obiectul celor trei contracte, iar reclamantul poate dobândi, în prezent, dreptul de proprietate doar asupra construcțiilor și terenurilor pentru construcții situate în intravilanul localităților, instanța a dispus rectificarea înscrierilor din CF 50074 Iclod,  CF nr. 50075 Iclod, CF 51012 Gherla și CF 1166 Iclod,  în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei U.V.L. și înscrierii dreptului de proprietate al reclamantului asupra acestor imobile.

În ceea ce privește terenurile agricole din CF 50074 Iclod, CF nr. 50075 Iclod și CF 1166 Iclod, având în vedere că reclamantul poate dobândi dreptul de proprietate asupra acestora doar după data de 01.01.2014, după radierea dreptului de proprietate al pârâtei U.V.L., s-a dispus reînscrierea dreptului de proprietate al pârâților vânzători, reclamantul având posibilitatea ca, după încetarea interdicției temporare de dobândire, să reglementeze situația juridică a terenurilor.

Instanța a respins ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei U.V.L. la restituirea sumelor de 12.500 euro și 10.000 euro.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta U.V.L., care a fost admis în parte prin decizia civilă nr. 18/A din 27 februarie 2013 Curtea de Apel Cluj, Secția I civilă, sentința fiind  schimbată, în parte, în sensul că:

A dispus rectificarea înscrierilor din CF nr. 50074 Iclod și CF nr. 50075 Iclod în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei U.V.L. asupra imobilelor cu nr. cad. 50074, 50075, 50075-C1 și 50075-C2 și dispune reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea pârâților M.I. și M.A. asupra imobilelor care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 7xx din 16 mai 2005 prin restabilirea situației anterioare vânzării, în CF nr. 699 Livada - top 195/1/1, 196/1/1, 197/1/1; CF nr. 683 Livada - top 195/1/2, 196/1/2, 197/1/2; CF nr. 441 Silivaș - top.868/2, 868/3.

A dispus rectificarea înscrierilor din CF nr. 51012 Gherla, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei U.V.L. asupra imobilelor cu nr. cadastral 221, 221-C1, 221-C2 și reînscrierii dreptului de proprietate în favoarea pârâților I.M. și I.S. asupra imobilelor care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. xx8 din 26.04.2005, prin restabilirea situației anterioare vânzării, în CF nr. 1136 Gherla, nr. top. 962/1/1/2/2. A

menținut toate celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că, în cauză, a exercitat calea de atac a apelului exclusiv pârâta U.V.L., nu și reclamantul, a cărui acțiune a fost admisă în parte, respinse fiind ca neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei U. la restituirea sumei de 12.500 Euro, în executarea unui pretins contract de mandat, precum și a sumei de 10.000 Euro, acordate în temeiul unui pretins contract de împrumut. Așa fiind, rezolvarea pe care prima instanță a dat-o acestor cereri ale reclamantului dobândește autoritatea lucrului judecat și nu poate face obiectul analizei, în cadrul prezentului apel, limitele devoluțiunii acestuia urmărind exclusiv motivele invocate de pârâtă.

Cu referire la excepția prescripției dreptului material la acțiune privind capetele de cerere circumscrise punctelor 1-4, aceasta a fost invocată în apărare de pârâta U.V.L., fiind respinsă în primă instanță prin încheierea ședinței publice din data de 23 februarie 2012, cu motivarea că acțiunea în simulație este o acțiune în constatare, care poate fi exercitată oricând pe cale principală sau pe cale de excepție, fiind imprescriptibilă.

Într-adevăr, calificarea juridică pe care prima instanță a dat-o acțiunii civile exercitată de reclamant împotriva pârâților U.V.L., M.I. și M.A., V.E.S. și V.C.E., J.M. și J.S., este cea corectă. Reclamantul a promovat o acțiune în declararea simulației prin interpunere de persoane.

Literatura juridică de specialitate a definit o astfel de acțiune în justiție ca fiind aceea prin care o persoană interesată solicită și urmărește să se constate faptul că situația juridică reală este diferită de cea care aparent este pretinsă. Obiectul și scopul acțiunii în declararea simulației îl constituie, așadar, recunoașterea caracterului simulat al actului juridic aparent și stabilirea situației juridice reale existente între părțile acordului simulator. Acțiunea în declararea simulației a fost asimilată, în doctrină și în practică, acțiunilor în constatare.

Or, în mod unanim, acțiunile în constatare sunt considerate imprescriptibile, acest atribut dedus fiind din caracterul imprescriptibil al dreptului de a sesiza instanța de judecată cu o acțiune în justiție prin care nu se tinde la valorificarea unei pretenții împotriva altei persoane; se solicită doar ca instanța să constate existența ori inexistența unui drept ori a unei situații juridice.

Prescripția dreptului la acțiune în sens material vizează dreptul la a obține condamnarea pârâtului, iar nu și acele situații litigioase în care se pune în discuție existența dreptului subiectiv, nicidecum realizarea lui efectivă, astfel încât, pentru lămurirea unor asemenea situații, accesul la justiție nu poate fi limitat în timp. Este expresia principiului conform căruia aparența în drept poate fi înlăturată oricând, actul juridic simulat nefiind susceptibil de consolidare prin trecerea timpului.

Cererile de rectificare a înscrierilor în cartea funciară au, în actualul cadru procesual, un caracter accesoriu acțiunii în declararea simulației prin interpunere de persoane, fără a putea modifica astfel caracterul acțiunii principale, care rămâne o acțiune în constatare, imprescriptibilă, iar nu o acțiune în realizarea dreptului.

Cât privește acțiunea în rectificare de carte funciară, întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii, a titlului ce a stat la baza acesteia sau pe greșita calificare a dreptului înscris, potrivit art. 36 din Legea nr. 7/1996, în redactarea valabilă la data începerii procesului, aceasta este prescriptibilă în termen de trei ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere și se va putea îndrepta și împotriva terțelor persoane care și-au înscris un drept real, dobândit cu bună-credință și prin act juridic cu titlu oneros, bazându-se pe cuprinsul cărții funciare, excepția vizând chiar situația în care dreptul material la acțiunea de fond nu s-a prescris. Or, în speță, dreptul material la acțiunea în declararea simulației este imprescriptibil.

Cu referire la excepția inadmisibilității acțiunii în declararea simulației, motivată prin aceea că printr-o astfel de acțiune reclamantul tinde la consfințirea unui drept prohibit de lege, simulația prin interpunere de persoane urmărind eludarea prevederilor imperative referitoare la interdicția cetățenilor străini de a dobândi imobile în România, Curtea a apreciat că această excepție este neîntemeiată.

Obiectul excepției de inadmisibilitate îl reprezintă contestarea dreptului reclamantului de a sesiza instanța de judecată or, în prezentul proces, pârâta nu a invocat și nu a argumentat motive de natură să pună sub semnul întrebării dreptul reclamantului de a sesiza instanța de judecată, nulitatea operațiunii juridice a cărei constatare se pretinde de către reclamant nefiind în măsură să conducă la inadmisibilitatea demersului său juridic. Acțiunea este în sine admisibilă, îndeplinite fiind condițiile legale de admisibilitate și rămâne instanței să aprecieze cu privire la temeinicia acesteia, din perspectiva motivelor ce o susțin și în raport cu apărările ce au fost formulate.

Există elemente care separă inadmisibilitatea de nulitate, așa după cum există și aspecte de asemănare, însă, în mod cert, ele sunt distincte. Astfel, nulitatea simulației, invocată de pârâta-apelantă ca argument în susținerea excepției de inadmisibilitate, lipsește actul de efectele sale, pe când inadmisibilitatea conduce la respingerea acțiunii, în mod definitiv, fiind o sancțiune irevocabilă, al cărui obiect îl constituie dreptul reclamantului de a sesiza instanța cu o anumită acțiune.

În consecință, eludarea prevederilor imperative ale legii privind interdicția cetățenilor străini de a dobândi imobile în România, acțiune de natură să atragă sancțiunea nulității simulației, urmează a se analiza din perspectiva temeiniciei acțiunii în declararea simulației, iar nu a admisibilității acesteia.

Din această perspectivă, Curtea a considerat util a evoca prevederile art. 1175 C.civ., în redactarea valabilă la data încheierii celor trei contracte de vânzare-cumpărare în litigiu, text normativ conform căruia actul secret care modifică un act public nu poate avea putere decât între părțile contractante și succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea niciun efect în contra altor persoane.

Simulația, reglementată ca excepție de la principiul opozabilității contactelor față de terți, rămâne operațiunea juridică realizată prin disimularea voinței reale a părților care constă în încheierea și existența simultană a două convenții: una publică și aparentă, iar alta secretă și reală, care anihilează sau modifică efectele convenției publice și stabilește adevăratele raporturi juridice dintre părțile contractante cuprinzând, implicit sau explicit, dar în mod obligatoriu, acordul părților de a simula.

Simulația este alcătuită, așadar, din două acte juridice sau contracte, și anume: actul public, de regulă consemnat într-un înscris, cunoscut și din care se naște o situație juridică aparentă, neadevărată, iar pe de altă parte, actul secret, care stabilește situația juridică reală creată între părțile contractante. Contractul secret cuprinde practic două acorduri de voință secrete, și anume: acordul simulator, care nu poate lipsi niciodată, fiind convenția secretă în care părțile își exprimă una față de cealaltă intenția și voința de a simula, și contractul secret

stricto sensu

, care este actul sau contractul real propriu-zis; lipsa acordului simulator înseamnă inexistența operației juridice a simulației. Mai mult decât atât, acordul simulator trebuie să fie anterior sau concomitent cu actul public, aparent.

Se poate, astfel, conchide în sensul că, pentru existența simulației, ca operațiune juridică, sunt necesare: intenția comună de a simula și acordul simulator.

Simulația poate îmbrăca mai multe forme printre care se află și simulația prin interpunere de persoane, care presupune ascunderea persoanei uneia dintre părțile contractante, dobânditorul aparent al dreptului fiind o persoană interpusă, care ascunde identitatea adevăratului contractant.

În cazul simulației prin interpunere de persoane, structura operațiuni este trinomică, rezultând din faptul că există trei participanți, cu denumiri specifice: interponentul, cel care este beneficiarul real al dreptului, interpusul, cel care figurează ca parte în contractul public și terțul, cel care este adevăratul contractant sau beneficiar. În doctrină, s-a considerat, cu caracter unitar, necesitatea realizării acordului simulator între toate cele trei persoane, pentru a fi în prezența simulației prin interpunere de persoane.

Ceea ce trebuie, totodată, subliniat este că, în principiu, simulația nu afectează validitatea contractului public și nici a contractului secret, ea nefiind o cauză de nulitate. Cu toate acestea, nu este exclusă aplicarea sancțiuni nulității atunci când simulația este ilicită, în cazul în care se urmărește fraudarea legii ori fraudarea drepturilor altor persoane. Cu alte cuvinte, ori de câte ori dreptul de a simula se exercită în limitele sale interne, simulația fiind licită, valabilă, ea produce efecte între părți, contractul secret fiind inopozabil terțelor persoane, în raport cu dispozițiile art. 1175 C.civ.

Limitele simulației sunt limitele interne ale dreptului de a simula, dispozițiile imperative ale legii, ordinea publică și bunele moravuri. Orice încălcare a acestor limite face ca simulația să fie ilicită sau imorală și se sancționează cu nulitatea care poate lovi fie actul secret, fie întreaga operațiune a simulației. Evident, atunci când nulitatea vizează numai contractul secret, efectele sunt desființate între părți, însă contractul public nu va fi afectat de nulitate, în afară de cazurile de excepție prevăzute de lege în mod expres. În consecință, în raport cu terții, nulitatea contractului secret nu produce efecte întrucât, potrivit art. 1175 C.civ., efectele acestui contract nu le sunt opozabile, față de terți fiind opozabil doar contractul public.

A contrario

, când nulitatea afectează simulația în întregul ei, ambele contracte sunt desființate retroactiv.

Din această perspectivă, se poate preciza că acțiunea în simulație nu se confundă cu acțiunea în nulitatea actului secret, simulația prin ea însăși fiind în principiu valabilă, iar sancțiunea ei nu este nulitatea, ci inopozabilitatea actului secret față de terți. În consecință, în toate acele ipoteze în care actul secret a fost încheiat în mod valabil, el își va produce efectele între părți fiind menținut. Mai mult, atunci când simulația este ilicită, lovită de nulitate, înainte de a se pronunța nulitatea actului secret, este necesar să se constate existența și conținutul acestuia, acțiunea în declararea simulației primând în timp față de acțiunea în nulitate.

În prezenta cauză, proba simulației a fost făcută, astfel cum în mod temeinic a stabilit prima instanță, în urma analizei și sintezei dovezilor ce au fost administrate (interogatoriile părților și probele testimoniale).

Corect prima instanță a concluzionat în sensul că în fiecare dintre cele trei contracte de vânzare-cumpărare reclamantul este cumpărătorul real al imobilelor, identitatea acestuia fiind ascunsă prin interpunerea pârâtei U.V., care apare menționată în calitate de cumpărător. Acordul simulator încheiat între reclamant, în calitate de beneficiar real al dreptului de proprietate, între vânzători și pârâta U.V., în calitate de interpus, a fost dovedit, toți vânzătorii recunoscând, prin interogatoriile luate și înscrisurile depuse la dosar, că reclamantul este acela cu care au contractat în mod real. Aceste informații se coroborează și cu cele transmise prin declarațiile martorilor audiați în primă instanță, lipsite de echivoc în privința existenței acordului simulator.

Este adevărat că actul secret nu a fost dovedit printr-un contraînscris încheiat între părțile simulației, valoarea obiectului contractului secret impunând condiția formei scrise, însă nu mai puțin adevărat este că de la această regulă se admit și excepții, printre care situația în care părțile s-au aflat în imposibilitatea preconstituirii ori conservării unui înscris pentru dovada contractului secret (art. 1198 pct. 2-4 C.civ.).

Or, raporturile de încredere existente între reclamant și pârâta U.V.L., născute din starea de concubinaj, recunoscută de părțile în proces, generează o imposibilitatea morală de preconstitui un înscris, care să facă dovada contractului secret. În aceste condiții, corect s-a apreciat în primă instanță că proba poate fi făcută prin orice mijloace de dovadă, inclusiv martori și prezumții.

Mai mult decât atât, în considerarea afirmației făcute în apărare, aceea a încheierii actului secret prin fraudă la lege, proba poate fi considerată liberă în privința actului secret.

Rămâne, astfel, a se analiza dacă reclamantul, cetățean olandez și rezident în România începând cu data de 4 martie 1997, avea sau nu dreptul de a dobândi proprietatea privată asupra terenurilor, în România, prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare în acest scop.

Conform dispozițiilor art. 44 alin. (2) din Constituția României, republicată în data de 31.10.2003, cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală. Printr-o dispoziție de principiu, așadar, sunt legiferate modalitățile de dobândire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, de către cetățenii străini și apatrizi, și anume: pe bază de reciprocitate în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană ori din alte tratate internaționale, în condițiile prevăzute prin lege organică, prin moștenire legală.

Legea nr. 247/2005, (publicată în Monitorul Oficial nr. 653 din 212 iulie 2005), Titlul X art. 3, stipulează că cetățenii străini și apatrizii, precum și persoanele juridice străine pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România în condițiile prevăzute de legea specială.

Legea specială la care se face trimitere este Legea nr. 312/2005, privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, precum și de către persoanele juridice străine. Conform prevederilor art. 9, această lege a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană, respectiv 1 ianuarie 2007. Actul normativ mai sus evocat reglementează dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetățenii străini și apatrizi, precum și de către persoanele juridice străine, în alt mod decât prin moștenire legală.

Se stipulează astfel, în cuprinsul art. 3, că cetățeanul unui stat membru poate dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în condițiile prevăzute de lege pentru cetățeanul român.

Cu referire specială la dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole, asupra pădurilor și terenurilor forestiere, în cuprinsul art. 5 alin. (1) se arată că cetățeanul unui stat membru poate dobândi un astfel de drept numai la împlinirea unui termen de 7 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană. Potrivit art. 6, cetățeanul străin aparținând unui stat terț va putea dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor, pe bază de reciprocitate, în condițiile reglementate în tratate internaționale.

Din analiza acestor texte normative, corect interpretate și de către prima instanță, rezultă fără echivoc

că începând cu data aderării României la Uniunea Europeană cetățeanul oricărui stat membru al Uniuni Europene sau al spațiului economic european, apatridul cu domiciliul într-un astfel de stat, precum și persoana juridică legal constituită, pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România, în condițiile impuse de legea internă pentru cetățenii români. Excepția de la această regulă vizează terenurile agricole, pădurile și terenurile forestiere, asupra căruia va putea fi dobândit dreptul de proprietate, altfel decât prin moștenire legală, numai la împlinirea unui termen de 7 ani de la data aderării României la Uniunea Europeană, în concret începând cu data de 1 ianuarie 2014.

În consecință, la momentul încheierii celor două contracte de vânzare cumpărare din anul 2005, care au avut ca obiect construcții și teren în intravilan, nu exista cadrul legislativ care să permită reclamantului, cetățean al unui stat membru, rezident în România, să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor.

Constituția României în vigoare trimitea la condițiile prevăzute prin lege organică, pentru alte modalități de dobândire a dreptului de proprietate decât prin moștenire legală, iar Legea nr. 247/2005 de asemeni condiționa dobândirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor în România, de către cetățeni străini și apatrizi de intrarea în vigoare a unei legi speciale care să reglementeze posibilitatea de dobândire a unui astfel de drept. Or, această lege specială a intrat în vigoare abia la data de 1 ianuarie 2007, astfel cum s-a arătat mai sus.

Nu era necesară existența unui text normativ care să prohibească în mod expres posibilitatea de dobândire a terenurilor în România, de către cetățenii străini și apatrizi, la nivelul anului 2005, când au fost încheiate contractele de vânzare cumpărare în litigiu, absența unui cadru legislativ care să reglementeze condițiile dobândirii dreptului de proprietate pentru această categorie de persoane făcând cu neputință încheierea unor acte juridice constitutive ori translative de drept real, unica modalitate de dobândire a proprietății, până la data aderării României la Uniunea Europeană fiind moștenirea legală.

În consecință, un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un teren în România, încheiat de un cetățean străin sau apatrid înainte de data aderării României la Uniunea Europeană, era nul absolut, astfel că operațiunea juridică a simulației prin interpunere de persoane, care se cere a se constata a avut drept scop fraudarea legii.

Cât privește contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 2008, având ca obiect un teren agricol extravilan, cu referire la acesta tribunalul în mod corect a reținut existența interdicției dobândirii dreptului de proprietate de către reclamant, în raport cu dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 312/2005.

Față de cele ce preced, este legală constatarea caracterului simulat prin interpunere de persoane a celor trei contracte de vânzare-cumpărare, acțiunea în declararea simulației fiind prioritară unei acțiuni în nulitate, însă nelegală rămâne soluția primei instanțe de înscriere a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului, asupra imobilelor ce fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2005, reclamantul aflându-se în imposibilitatea absolută a dobândirii unui astfel de drept la nivelul anului 2005.

Împotriva menționatei decizii a formulat și motivat recurs pârâta, invocând motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C.pr.civ.

În dezvoltarea acestora s-a arătat că,  în mod abuziv, nefondat și netemeinic instanța de apel a dispus rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate înscris în CF pe numele U.V.L., cu consecința reînscrierii aceluiași drept de proprietate în favoarea vânzătorilor, vânzători care nu au cerut și pentru care nu s-a cerut, nici măcar de către intimatul-reclamant, înscrierea dreptului lor de proprietate în cărțile funciare. Prin urmare, instan