ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8264/2011

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 25 februarie 2011, s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 591 din 31 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, formulată de revizuentul M.S.M.I. În motivarea cererii sale, revizuentul a arătat că prin decizia atacată s-a soluționat, în mod irevocabil, contestația sa la Decizia de concediere din 13 februarie 2009. Astfel, s-a admis recursul declarat de intimata RA APPS și s-a modificat sentința de fond, în sensul respingerii contestației, ca neîntemeiată. În pronunțarea soluției, instanța de recurs nu a ținut seama de toate argumentele contestatorului și nu a solicitat prezentarea de către intimate a înscrisurilor la care acesta a făcut referire atât pe fondul cauzei, cât și în recurs.

Concret, în contestație se arătase că la momentul emiterii deciziei, reprezentantul legal al Sucursalei Scroviștea avea contractul de muncă suspendat. Semnarea de către acesta a deciziei de concediere, în situația în care nu avea calitatea de reprezentant al angajatorului ca urmare a faptului că dreptul de exercițiu a atribuțiilor sale de serviciu era suspendat, atrage nulitatea Deciziei din 13 februarie 2009. Deși contestatorul a prezentat această situație, instanța de recurs nu a solicitat intimatei să depună înscrisurile ce o puteau dovedi, iar intimata, care se afla în posesia respectivelor înscrisuri, a refuzat să le prezinte în instanță. Prin Decizia civilă nr. 91 din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel București s-a pronunțat cu privire la acest aspect, într-o situație similară.

Astfel, pentru colegii P.S. și M.C., deciziile de concediere au fost anulate pe motiv că au fost semnate de reprezentantul angajatoarei, în condițiile în care atribuțiile de serviciu ale acestuia erau suspendate ca urmare a concediului medical. Menținerea hotărârii supuse revizuirii ar reprezenta menținerea unei decizii contradictorii cu o pronunțare irevocabilă dată într-o situație similară. Identitatea părților poate fi asimilată având în vedere că relevanța în această speță este dată de calitatea lor (de angajați la același angajator), și nu de identitate. Mai exact, deciziile de concediere au aceeași dată, sunt emise de același angajator și sunt semnate de același reprezentat al angajatorului, fiind emise față de angajații aceluiași angajator.

După cum s-a constatat prin Decizia civilă nr. 91 din 11 ianuarie 2011, reprezentantul angajatorului avea contractul individual de muncă suspendat atât la momentul semnării deciziilor de concediere ale numiților P.S. și M.C., cât și al semnării deciziei de concediere a revizuentului. Acesta pretinde că prin hotărârea atacată i s-a desconsiderat dreptul la un proces echitabil, deoarece față de el s-a pronunțat o hotărâre contrară practicii curente a instanțelor române, așa cum rezultă și din Decizia nr. 91 din 11 ianuarie 2011. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. La termenul din 18 noiembrie 2011, intimatele au invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire prin raportare la dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. Analizând cu prioritate această excepție, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o va admite, în considerarea următoarelor argumente: Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă atunci când hotărârea a cărei anulare se solicită a nesocotit puterea de lucru judecat dată de o altă hotărâre, ceea ce presupune o triplă identitate, respectiv ambele hotărâri să fie pronunțate în una și aceeași pricină, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți. Or, în speță, nu este întrunită cerința triplei identități, de părți, obiect și cauză, între procesele în care s-au pronunțat hotărârile pretins potrivnice, respectiv Deciziile nr. 91 din 11 ianuarie 2011 și nr. 591 din 31 ianuarie 2011 ale Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Astfel, pricina soluționată prin Decizia nr. 91 din 11 ianuarie 2011 este numai similară ca obiect și cauză cu cea în care a fost pronunțată decizia supusă revizuirii, neexistând însă identitate de obiect și cauză și nici de părți.

În primul proces, instanța a fost învestită cu contestațiile formulate de contestatorii P.S. și M.C. împotriva Deciziilor de concediere din 13 februarie 2009 emise de intimata RA APPS - Sucursala Agrosilvică și de Agrement Scroviștea în temeiul art. 65 alin. (1) C. muncii, iar în cel de-al doilea, cu contestația formulată de revizuent împotriva Deciziei de concediere 13 februarie 2009 emisă de aceeași intimată, tot în baza art. 65 alin. (1) C. muncii. Rezultă că este vorba despre pricini diferite, care nu au purtat între aceleași părți, pentru același obiect și aceeași cauză, situație în care nu operează puterea de lucru judecat, nefiind astfel întrunită condiția de admisibilitate a revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, reglementată de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. Aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, dar nu pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat, ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, sub motivul că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis. Astfel, revizuentul se plânge de practica judiciară neunitară a aceleiași instanțe, susținând că argumentul de nelegalitate invocat în contestația sa nu a fost primit, deși într-un alt litigiu, inițiat de alți colegi de-ai săi, contestațiile au fost admise pentru același argument.

Or, aceste critici nu au nicio legătură cu motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ci tind să deschidă calea recursului la recurs, ceea ce nu este posibil față de caracterul irevocabil al Deciziei nr. 591 din 31 ianuarie 2011 și care nu mai poate fi reformată în condițiile cazurilor de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Reținând că, în speță, nu sunt întrunite condițiile autorității de lucru judecat, cerute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă cererea de revizuire cu care a fost învestită, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul M.S.M.I. împotriva deciziei nr. 591 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, Secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2011.