ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8264/2011

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

La data de 25 februarie 2011, s-a înregistrat

pe rolul acestei instanțe cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 591 din 31

ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, formulată de

revizuentul M.S.M.I.

În motivarea cererii

sale, revizuentul a arătat că prin decizia atacată s-a soluționat, în mod

irevocabil, contestația sa la Decizia de concediere din 13 februarie 2009.

Astfel, s-a admis recursul declarat de intimata RA APPS și s-a modificat

sentința de fond, în sensul respingerii contestației, ca neîntemeiată.

În pronunțarea

soluției, instanța de recurs nu a ținut seama de toate argumentele

contestatorului și nu a solicitat prezentarea de către intimate a înscrisurilor

la care acesta a făcut referire atât pe fondul cauzei, cât și în recurs.

Concret, în contestație se arătase că la momentul emiterii deciziei,

reprezentantul legal al Sucursalei Scroviștea avea contractul de muncă

suspendat. Semnarea de către acesta a deciziei de concediere, în situația în

care nu avea calitatea de reprezentant al angajatorului ca urmare a faptului că

dreptul de exercițiu a atribuțiilor sale de serviciu era suspendat, atrage

nulitatea Deciziei din 13 februarie 2009. Deși contestatorul a prezentat

această situație, instanța de recurs nu a solicitat intimatei să depună

înscrisurile ce o puteau dovedi, iar intimata, care se afla în posesia

respectivelor înscrisuri, a refuzat să le prezinte în instanță.

Prin Decizia civilă

nr. 91 din 11 ianuarie 2011, Curtea de Apel București s-a pronunțat cu privire

la acest aspect, într-o situație similară. Astfel, pentru colegii P.S. și M.C.,

deciziile de concediere au fost anulate pe motiv că au fost semnate de

reprezentantul angajatoarei, în condițiile în care atribuțiile de serviciu ale

acestuia erau suspendate ca urmare a concediului medical.

Menținerea hotărârii

supuse revizuirii ar reprezenta menținerea unei decizii contradictorii cu o

pronunțare irevocabilă dată într-o situație similară. Identitatea părților

poate fi asimilată având în vedere că relevanța în această speță este dată de

calitatea lor (de angajați la același angajator), și nu de identitate. Mai

exact, deciziile de concediere au aceeași dată, sunt emise de același angajator

și sunt semnate de același reprezentat al angajatorului, fiind emise față de

angajații aceluiași angajator. După cum s-a constatat prin Decizia civilă nr.

91 din 11 ianuarie 2011, reprezentantul angajatorului avea contractul

individual de muncă suspendat atât la momentul semnării deciziilor de

concediere ale numiților P.S. și M.C., cât și al semnării deciziei de

concediere a revizuentului. Acesta pretinde că prin hotărârea atacată i s-a

desconsiderat dreptul la un proces echitabil, deoarece față de el s-a pronunțat

o hotărâre contrară practicii curente a instanțelor române, așa cum rezultă și

din Decizia nr. 91 din 11 ianuarie 2011.

În drept, s-au

invocat dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

La termenul din 18

noiembrie 2011, intimatele au invocat excepția inadmisibilității cererii de

revizuire prin raportare la dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Analizând cu

prioritate această excepție, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte o va admite, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit

dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei

hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a

unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, dacă

există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade

deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași

calitate.

Rezultă că revizuirea

pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă atunci când hotărârea a cărei

anulare se solicită a nesocotit puterea de lucru judecat dată de o altă

hotărâre, ceea ce presupune o triplă identitate, respectiv ambele hotărâri să

fie pronunțate în una și aceeași pricină, având același obiect, aceeași cauză

și aceleași părți.

Rațiunea

reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea

puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare

diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect

și aceleași părți.

Or, în speță, nu este

întrunită cerința triplei identități, de părți, obiect și cauză, între

procesele în care s-au pronunțat hotărârile pretins potrivnice, respectiv

Deciziile nr. 91 din 11 ianuarie 2011 și nr. 591 din 31 ianuarie 2011 ale

Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Astfel, pricina

soluționată prin Decizia nr. 91 din 11 ianuarie 2011 este numai similară ca

obiect și cauză cu cea în care a fost pronunțată decizia supusă revizuirii,

neexistând însă identitate de obiect și cauză și nici de părți.

În primul proces,

instanța a fost învestită cu contestațiile formulate de contestatorii P.S. și

M.C. împotriva Deciziilor de concediere din 13 februarie 2009 emise de intimata

RA APPS - Sucursala Agrosilvică și de Agrement Scroviștea în temeiul art. 65

alin. (1) C. muncii, iar în cel de-al doilea, cu contestația formulată de

revizuent împotriva Deciziei de concediere 13 februarie 2009 emisă de aceeași

intimată, tot în baza art. 65 alin. (1) C. muncii.

Rezultă că este vorba

despre pricini diferite, care nu au purtat între aceleași părți, pentru același

obiect și aceeași cauză, situație în care nu operează puterea de lucru judecat,

nefiind astfel întrunită condiția de admisibilitate a revizuirii pentru

contrarietate de hotărâri, reglementată de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Aspectele invocate

prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de

nelegalitate, prin care urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești

intrată în puterea lucrului judecat, dar nu pentru că ar fi fost pronunțată cu

încălcarea principiului autorității de lucru judecat, ci, dimpotrivă, prin

înfrângerea acestui principiu, sub motivul că judecata ar fi fost greșită, ceea

ce nu este permis.

Astfel, revizuentul

se plânge de practica judiciară neunitară a aceleiași instanțe, susținând că

argumentul de nelegalitate invocat în contestația sa nu a fost primit, deși

într-un alt litigiu, inițiat de alți colegi de-ai săi, contestațiile au fost

admise pentru același argument. Or, aceste critici nu au nicio legătură cu

motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ci tind să

deschidă calea recursului la recurs, ceea ce nu este posibil față de caracterul

irevocabil al Deciziei nr. 591 din 31 ianuarie 2011 și care nu mai poate fi

reformată în condițiile cazurilor de modificare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ.

Reținând că, în

speță, nu sunt întrunite condițiile autorității de lucru judecat, cerute de

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă cererea de

revizuire cu care a fost învestită, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul M.S.M.I. împotriva

deciziei nr. 591 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, Secția a

VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 noiembrie 2011.