ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1357/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 642 din data de 24 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, în Dosarul nr. 14198/63/2008, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta C.D.A. Oltenia SA cu sediul în Craiova, în contradictoriu cu pârâta R.A.T. Craiova. A fost obligată pârâta R.A.T. Craiova la plata către reclamanta C.D.A. Oltenia SA la plata sumei de 2.758.284,65 RON reprezentând contravaloarea a 1.544.972 m 3 apă, sumă ce va fi actualizată în raport cu indicele de inflație până la data plății efective. Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată, fiind obligată pârâta la plata sumei de 26.494 RON către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.

Față de excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, instanța a reținut că pârâta la termenul de judecată din 3 decembrie 2008 și în ședința publică de la termenul la care a fost soluționată cauza, a arătat că nu mai stăruie în aceste excepții, motiv pentru care nu s-a mai impus analizarea acestora. Pe fond, a reținut că neînțelegerile dintre părți în litigiul de față sunt în legătură cu cantitatea de apă de 2.762.243 mc. S-a reținut că din cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză, în comun, de cei doi experți, respectiv N.A.P. – expert contabil și V.P. – expert specialitatea construcții hidrotehnice, rezultă că în perioada ianuarie 2006 – martie 2008, cantitatea de apă înregistrată la intrarea în PT/C.T este de 9.428.185 mc, iar volumul de apă facturat în această perioadă este de 736.225 mc și reprezintă cantitatea de apă consumată în procesul de preparare a apei calde menajere.

S-a mai reținut că prin același raport de expertiză, experții au mai arătat că, pe baza determinărilor în sistem paușal și contorizat, cantitatea de apă facturată asociațiilor de locatari este de 5.930.717 mc, iar diferența de apă rece de 2.761.243 mc (dintre cantitatea de apă măsurată la intrarea în PT/C.T și cea facturată) și pe baza raporturilor dintre părți și a răspunderilor lor, această diferență reprezintă cantitatea pierderilor de apă pe rețeaua de distribuție și parțial prin aplicarea defectuoasă a sistemului de determinare paușal, fiind propusă de experți repartizarea acestei cantități astfel: 1.216.271 mc în valoare de 2.163.438,67 RON revenind reclamantei C.D.A. Oltenia S.A., determinată prin aplicarea procentului de pierderi aprobat prin H.C.L.

nr. 264/2005 și nr. 20/2007 și 1.544.972 mc în valoare de 2.758.284,65 RON revenind pârâtei R.A.T. Craiova, diferență care provine din pierderi reale și aparente pe rețeaua de transport și distribuție. Prin prisma tuturor probelor administrate în cauză, instanța de fond a reținut în concluzie că pârâtei îi revine obligația suportării pierderilor din rețelele sale, adică a cantității de 1.544.972 mc în valoare de 2.758.284,65 RON, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, însă, pentru acoperirea întregii pierderi suferite de reclamantă, în raport de dispozițiile art. 1084 C. civ., pârâta datorează suma reținută mai sus, ce va fi actualizată în funcție de indicele de inflație până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta C.D.A. Oltenia S.A., Craiova și pârâta R.A.T. Craiova, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 175 din 15 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins ambele apeluri, ca nefondate. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că soluția instanței de fond, se întemeiază pe concluziile expertizei întocmite de experții V.P. și N.A.P. și este legală și temeinică. Experții au arătat că această cantitate de apă reprezintă, de fapt, pierderi pe rețeaua de distribuție și determinări greșite ale volumelor de apă în sistem paușal, după facturarea cantităților determinate în sistem contorizat.

Faptul că această diferență a fost facturată urmare unui control al organelor fiscale nu prezintă relevanță în cauză, doar eventual sub aspectul realității existenței acestui consum. Pe baza raporturilor dintre părți și a răspunderilor lor, fundamentate pe documentația pusă la dispoziție de ambele părți și a expertizei prin care s-a propus repartizarea acestei cantități astfel: 1.216.271 mc, în valoare de 2.163.438,67 RON, reclamantei C.D.A. Oltenia S.A., determinată prin aplicarea procentului de pierderi aprobat în mod legal prin H.C.L. nr. 264/2005 și 20/2007 și 1.544.972 mc, în valoare de 2.758.284,65 RON, revenind pârâtei R.A.T. Craiova, diferență care provine din pierderi reale și aparente pe rețeaua de transport și distribuție s-a concluzionat că soluția primei instanțe este legală.

S-a mai reținut că este adevărată susținerea potrivit căreia nu experții au competența de a repartiza pierderile constatate, însă, în speță, aceștia au făcut doar o propunere care a fost verificată și însușită legal de instanța de fond. Reclamanta și pârâta au formulat recurs, în termenul legal, solicitând admiterea acestuia pentru motivele invocate. Recurenta – reclamantă a invocat, potrivit cererii scrise astfel cum a fost precizată cu ocazia cuvântului pe fond, critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat, în esență, că nu există temei legal pentru suportarea pierderilor la apă caldă, H.C.L.

nr. 264/2005 și 20/2007 neputând fi aplicate în cauză, iar experții tehnici nu aveau competența de a stabili modul de suportare a pierderilor din rețea, ci doar să stabilească dacă reclamanta a livrat cantitatea de apă rece pentru prepararea apei calde către pârâtă, pierderile trebuind a fi suportate de proprietarul rețelei, care, în cauză, este pârâta și deci apelul propriu trebuia admis. Pârâta a invocat critici subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

și a arătat că prima instanță și instanța de apel au interpretat greșit conținutul Protocolului încheiat la 26 martie 2003, din care reiese în mod clar că acesta și-a produs efectele pe perioada 1 iulie 2003 – 14 martie 2006, când s-a semnat contractul de furnizare – prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare cu nr. 2629 și că părțile au convenit modul de decontare al apei livrate, iar reclamanta nu poate invoca propria culpă, rezultată din pierderile constatate în urma controlului Administrației Finanțelor Publice Dolj efectuat la 29 martie 2008. Totodată, întreaga cantitate de apă caldă care a ieșit din PT-urile și CT-urile administrate de R.A.T.

pe intervalul 2006 – martie 2008 a fost determinată prin măsurători, livrată și facturată exclusiv de reclamantă pe baza unor procese – verbale încheiate cu asociațiile de proprietari și locatari și cu diverși consumatori casnici etc., diferența ce face obiectul judecății datorându-se aplicării defectuoase a sistemului de determinare paușal, cu raportare la Ordinul nr. 29/N din 23 decembrie 1993 pentru aplicarea baremurilor din lista anexă pe categorii de consumatori și a corecției pierderilor reale accidentale. A mai arătat că, în cauză, trebuie avut în vedere și STAS-ul nr. 1479/1990, consumul specific de apă caldă potrivit acestuia și a Ordinului nr. 29/N/1993 fiind de 3,3 mc/persoană pe lună și nu de 1,1 mc.

Recurenta – pârâtă a formulat întâmpinare la recursul formulat de reclamanta – pârâtă solicitând respingerea acestuia, ca nefondat. Analizând recursurile se găsesc nefondate. În privința recursului formulat de reclamantă, se constată că se invocă răspunderea totală a celeilalte părți pentru diferența de cantitate de apă facturată și neachitată, în condițiile în care instanța de apel și-ar fi bazat hotărârea ca și prima instanță doar pe concluziile unei expertize, experții depășindu-și atribuțiile în ceea ce privește stabilirea răspunderii părților din punct de vedere legal. Or, sub acest aspect se constată, pe de o parte, că prin expertiză s-a expertizat documentația pusă la dispoziție de către ambele părți, iar pe de altă parte, soluția care aparține instanței de apel nu s-a bazat numai pe concluziile expertizei, ci a stabilit față de situația raporturilor dintre părți și a răspunderii acestora, care este întinderea acestei răspunderi.

Astfel, față de faptul că între părți nu s-a încheiat un contract pentru perioada în litigiu prin care să se stabilească prin voința acestora întinderea răspunderii și a suportării pierderilor a căror existență nu este contestată de nicio parte, în mod corect, instanța de apel a confirmat legalitatea aplicării în cauză, prin asimilare, a H.C.L. nr. 264/2005 și 20/2007, confirmând valorile expertizate rezultate din aplicarea indicilor de reducere, fiind vorba tot de apă rece furnizată pentru prepararea apei calde pe același traseu în ceea ce privește sistemul constructiv de alimentare, astfel că și recurenta – reclamantă trebuie să suporte pierderile din rețeaua proprie. Așa fiind, în limitele criticilor aduse, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. nu se poate reține și recursul va fi respins, ca nefondat. În ceea ce privește recursul formulat de recurenta – pârâtă se invocă în primul rând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. cu raportare la interpretarea Protocolului încheiat între părți la 26 martie 2003, considerat de parte ca exprimând voința părților, dar recurenta – pârâtă deși l-a invocat în apărare nu a dovedit în nicio instanță că aceasta a și produs efecte juridice între părți și a fost aplicat în decontările dintre părți, rezultând dimpotrivă că a fost contestat de către cealaltă recurentă, în lipsa aprobării acestuia prin Hotărâre a Consiliului Local atât timp cât părțile prevăzuseră anumiți coeficienți de consum ce cădeau în competența autorității locale.

Așa fiind, nici instanțele nu puteau să îi acorde forța juridică invocată. Cât privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este adevărat că din expertiza tehnică rezultă săvârșirea de către recurenta – reclamantă și a unor erori în calculul consumului de către beneficiar în sistem paușal, fără a se determina însă și contravaloarea acestuia în raport cu acel al pierderilor din rețeaua proprie a recurentei – pârâte, pe care aceasta pentru aceleași considerente juridice trebuie să le suporte, iar acțiunea a fost admisă doar în parte pe baza calculului efectuat de experți, încât orice referiri cu privire la acest calcul reprezintă chestiuni de fapt și nu de drept pentru a se putea reține, astfel incidența art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Așa fiind, nici recursul formulat de recurenta – pârâtă nu este fondat și va fi respins. Văzând și art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamanta C.D.A. Oltenia S.A., Craiova, împotriva deciziei Curții de Apel Craiova nr. 175 din 15 septembrie 2010 , ca nefondat. Respinge recursul formulat de pârâta R.A.T. Craiova, împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2011.