ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5636/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul

S.D.B.R., în numele și interesul membrului de sindicat A.D., polițist în

rezervă în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați, în

contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul de

Poliție al Județului Galați, a solicitat obligarea acestor autorități să-i

acorde indexarea salarială corespunzătoare procentului de 18%, începând cu data

de 7 mai 2007, până la data pensionării 25 martie 2009.

În motivarea acțiunii

reclamantul a susținut că a fost angajat al Inspectoratului de Poliție al

Județului Galați până la data de 25 martie 2009, data pensionării. În cursul

anului 2007 - 2008 printr-o serie succesivă de acte normative, respectiv prin

O.G. nr. 6/2007, O.G. nr. 10/2007, O.G. nr. 11/2007, O.G. nr. 16/2007, O.G. nr.

27/2007, Legea nr. 232/2007, O.G. nr. 8/2007, O.G. nr. 20/2007, și O.G. nr.

23/2007, salariile funcționarilor publici au fost indexate.

Potrivit art. 48 din

O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor

„elementele salariului de bază al polițiștilor, pentru care, prin prezenta

ordonanță, s-a prevăzut stabilirea unor drepturi în raport cu salariul de bază

avut, se actualizează ori de câte ori are loc o majorare sau o indexare a

salariilor”.

Prin întâmpinare,

Inspectoratul de Poliție al Județului Galați, a invocat două excepții: cea a

necompetenței materiale a Curții de Apel Galați, susținând că această

competență ar reveni Tribunalului Galați, în conformitate cu dispozițiile art.

10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și cea a lipsei

calității procesuale active a S.D.B.R., pe considerentul că, față de obiectul

acțiunii, cauza de față nu se încadrează în categoria celor pentru care

organizația sindicală poate formula acțiuni în instanță.

Prin Sentința civilă

nr. 147 din 19 mai 2011 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul S.D.B.R., în numele și

interesul membrului de sindicat A.D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Administrației și Internelor, și Inspectoratul de Poliție al Județului Galați.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut că cele două excepții, nu pot fi primite,

deoarece prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, sunt interpretate greșit

de către autoritatea pârâtă, competența fiind atrasă de faptul că una din

autoritățile pârâte este o autoritate publică centrală și nu de faptul că este

vorba de indexarea salariului unui funcționar public, iar sindicatul reclamant

are calitate procesuală activă, întrucât potrivit acelorași dispoziții invocate

de autoritatea pârâtă în prezenta cauză, apără interesele uni membru de

sindicat referitoare la raporturile de serviciu ce implică și drepturi

salariale.

Pe fond însă instanța

a apreciat că acțiunea nu poate fi admisă deoarece toate actele normative

invocate se referă la categoria funcționarilor publici cu statut comun care nu

au mai beneficiat de alte acte normative de mărire a salariilor cum este cazul

funcționarilor publici cu statut special din care face parte și membrul de

sindicat reprezentat de organizația reclamantă.

Instanța a mai

constatat că polițiștii, ca funcționari publici cu statut special, au

beneficiat de măriri salariale, în perioada 2007 - 2008, iar dacă ar beneficia

și de disp. O.G. nr. 6/2007, O.G. nr. 10/2007, O.G. nr. 11/2007 etc. ar însemna

ca să primească o dublă mărire de salariu, creându-se astfel o stare de

discriminare față de celelalte categorii de funcționari publici care nu au

beneficiat de acte normative speciale în acest sens.

Împotriva hotărârii

instanței de fond reclamantul S.D.B.R. în numele și în interesul membrului de

sindicat A.D., a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că potrivit art. 48 din O.G. nr. 38/2003 privind

salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor: „elementele salariului de bază

al polițiștilor, pentru care prin prezenta ordonanță, s-a prevăzut stabilirea

unor drepturi în raport cu salariul de bază avut, se actualizează ori de câte

ori are loc o majorare sau o indexare a salariilor".

Ordinul M.A.I. nr.

132 din 09 februarie 2004 privind salarizarea polițiștilor în art. 1 aprobă

Normele metodologice privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor

prevăzute în anexa 1, la pct. 27.

Potrivit art. 43 din

O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor:

„Salariile stabilite în raport cu coeficienții de ierarhizare prevăzuți în

prezenta ordonanță, sunt brute și se vor indexa în baza reglementărilor care

privesc salarizarea personalului din sectorul bugetar".

Acest ordin a fost

modificat de Ordinul M.A.I. nr. S/629 din 30 septembrie 2008 pentru aplicarea

prevederilor legale referitoare la salarizarea polițiștilor din M.A.I.

Ordonanța nr. 2 din

12 ianuarie 2006 privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi

ale funcționarilor publici, prevede la art. 42 că „funcționarii publici

beneficiază și de sporurile sau alte drepturi salariale prevăzute de legislația

specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară

activitatea.".

Prin urmare,

recurentul consideră că aceste indexări salariale trebuiau aplicate și

polițiștilor în calitatea lor de funcționari publici cu statut special.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat.

În cauză, reclamantul

a făcut parte din categoria funcționarilor publici cu statut special

(polițiști) salarizați conform dispozițiilor din O.G. nr. 38/2003 privind

salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, rezultând cu evidență că acesta

nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar și nici

din categoria personalului care ocupă funcții de demnitate publică, în această

ultimă categorie fiind încadrați, potrivit anexei II pct. 11, pct. 12 și pct.

13 din Legea nr. 154/1998, Procurorul General al Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, prim adjunctul procurorului general și adjunctul

acestuia, categorii cărora le sunt aplicabile reglementările menționate.

Începând cu 1

ianuarie 2007 polițiștii au beneficiat de creșteri salariale ca urmare a

majorării coeficienților de ierarhizare a funcțiilor, conform Legii nr.

491/2006 privind aprobarea O.G. nr. 57/2006, cu privire la modificarea O.G. nr.

38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel încât se

constată că reclamantul nu se află într-o situație similară cu cea a categoriei

funcționarilor publici care au beneficiat de creșterile salariale conform O.G.

nr. 10/2007 și nici nu au fost excluși de la creșterile salariale acordate de

legiuitor.

Reglementarea

modalităților de salarizare a diferitelor categorii de personal din

instituțiile publice constituie opțiunea legiuitorului și nu poate fi extinsă

la alte categorii socio-profesionale, iar Legea nr. 232/2007 pentru aprobarea

O.G. nr. 6/2007, invocată de recurent, prevede expres la art. 2 că prezenta

ordonanță se aplică funcționarilor publici numiți în temeiul Legii nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, republicată.

Acordarea acestor

creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o

discriminare, așa cum este aceasta definită în legea privind prevenirea și

combaterea tuturor formelor de discriminare.

Principiul egalității

statuat de Legea fundamentală nu presupune uniformitate, ci permite stabilirea

unui tratament juridic diferit pentru situații diferite, când aceasta se justifică

în mod rațional și obiectiv, sens în care s-a pronunțat Curtea Constituțională

în mod constant.

Totodată, dreptul la

nediscriminare prevăzut de art. 14 din C.E.D.O. este un drept subiectiv

substanțial, care nu are o existență independentă în sistemul de protecție

europeană a drepturilor și libertăților fundamentale pe care aceasta îl

instituie, întrucât nu poate fi invocat decât prin raportare la acestea. El

poate apărea însă autonom, prin aceea că, într-o situație dată, este posibil să

fie încălcat, fără a se constata și o încălcare a drepturilor în legătură cu

care a fost invocat.

Constatarea unei

încălcări a acestor dispoziții se poate face, însă, numai în legătură cu un alt

drept apărat de Convenție și/sau de protocoalele sale adiționale, iar după data

de 1 aprilie 2005, când a intrat în vigoare Protocolul nr. 12 la Convenție

privitor la interdicția generală a oricărei forme de discriminare, și cu

privire la orice drept recunoscut în legislația națională a unui stat

contractant.

Făcând o interpretare

nuanțată a prevederilor Convenției, organele acesteia au concluzionat în sensul

că a distinge nu înseamnă a discrimina, observând existența unor situații ale

căror particularități impun a fi tratate diferențiat.

Diferența de

tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, numai atunci

când autoritățile statului introduc distincții între situații analoage și

comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și

obiectivă.

Potrivit

jurisprudenței Curții Constituționale, în concordanță cu cea a Curții Europene

a Drepturilor Omului, principiul constituțional al egalității în drepturi

presupune identitatea de soluții numai pentru situații identice, acest

principiu neopunându-se la stabilirea unor soluții diferite pentru persoanele

aflate în situații distincte.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală.

Pentru considerentele

arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de S.D.B.R. în numele și în interesul membrului de sindicat A.D.,

împotriva Sentinței civile nr. 147 din 19 mai 2011 a Curții de Apel Galați,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2011.