ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2232/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea, înregistrata sub nr. 25402/3/2008, pe rolul Tribunalului București, reclamantul T.C. a chemat in judecata parata Bursa de Valori București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să analizeze oportunitatea Deciziei C.N.V.M. nr. 369 din 31 decembrie 2006. Prin cererea precizatoare formulata la 01 septembrie 2008, reclamantul a solicitat obligarea paratelor SC B.V.B. SA și B.C.R. S. SA, precum si C.N.V.M. sa precizeze cate acțiuni corespund unei valori mobiliare, întrucât reclamantul nu cunoaște istoricul comercial al SC S. PASCANI SA, simbol listat la B.V.B. Prin cererea de completare a acțiunii, formulată la 11 noiembrie 2008, reclamantul a învederat ca formulează cererea în contradictoriu cu paratele SC B.V.B., B.C.R.E.B.G.

, B.C.R. S. SA, C.N.V.M. În motivare, completata conform art. 132 C. proc. civ., s-a arătat că dovedirea cererii implica obligarea paratelor la înfățișarea originalului contului de tip INSTITUTIE nr. 2051514 astfel încât sa poată fi evaluată proprietatea prețuitoare prin numărul de acțiuni aferente unui activ net unitar si pentru a se cunoaște cât la sută din capitalul subscris și vărsat la SC S. PASCANI reprezintă totalul de 674 active nete care nu sunt înstrăinate. Prin sentința comercială nr. 13645 din 27 noiembrie 2009, Tribunalul București a respins acțiunea formulată ca neîntemeiata. Prin încheierea de la 29 mai 2009, tribunalul a luat act de renunțarea la excepția necompetentei materiale si a respins motivat celelalte excepții.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere acțiunea așa cum a fost modificata prin cererea din 01 septembrie 2008, reținând totodată faptul că motivarea cererilor este incoerenta, reclamantul utilizând termeni a căror semnificație nu o stăpânește. S-a apreciat ca paratele nu pot fi obligate sa precizeze cate acțiuni corespund unei valori mobiliare, întrucât acțiunile, ca valori mobiliare reprezintă titluri de credit negociabile a căror valoare se stabilește liber, pe piața mobiliară în cursul tranzacțiilor operate prin intermediul B.V.B., valoarea nefiind determinata de societatea ce intermediază tranzacțiile. Prin decizia nr. 271 din 7 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul reclamantului, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, instanța de fond nu a supus cenzurii cererea de chemare în judecată așa cum acesta a fost precizată la 11 noiembrie 2008 fila 42 dosar, în sensul că nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere având ca obiect “validarea deținerilor în contul 2051514 a 674 active nete reprezentând 16,5% cu drept de vot din capitalul social al SC S. SA la 28 septembrie 2006”. Pe de altă parte, s-a avut în vedere că prima instanță s-a limitat la considerente generice referitor la acțiuni ca valori mobiliare fără a circumstanța privitor la obiectul litigiului. Prin cererea formulată la data de 17 iunie 2010 reclamantul T.C. a solicitat completarea deciziei comerciale nr. 271 din 07 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Prin decizia nr. 374 din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins cererea de completare a deciziei nr. 271 din 7 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, formulată de apelantul-reclamant T.C., în contradictoriu cu intimatele pârâte BURSA DE VALORI BUCUREȘTI, B.C.R. E.B.G., B.C.R. S. SA și COMISIA NAȚIONALĂ A VALORILOR MOBILIARE. Instanța a argumentat această soluție prin aceea că față de obiectul acțiunii formulate de către apelantul reclamant și de motivul admiterii apelului și al desființării sentinței apelate, se constată că, prin decizia atacată instanța de apel nu a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu.

1. Împotriva ambelor decizii (nr. 271 din 7 iunie 2010 și nr. 374 din 11 octombrie 2010), reclamantul a declarat recurs, considerându-le nelegale. - În ce privește recursul împotriva deciziei nr. 271 din 7 iunie 2010, recurentul susține că instanța a schimbat natura cererii, desființând întemeiat sentința pronunțată de tribunal dar fără să oblige pârâtele să valideze deținerile menționate, acordând ceea ce nu s-a cerut, prin trimiterea cauzei spre rejudecare. - Referitor la recursul declarat împotriva hotărârii de completare nr. 374 din 11 octombrie 2010, recurentul își menține același punct de vedere cu privire la soluția instanței, considerând că aceasta a acordat mai mult decât s-a solicitat prin aceea că a dispus rejudecarea cauzei deși s-a solicitat obligarea pârâtelor la validarea „proprietății prețuitoare”, reținând - eronat – că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 281 2 C. proc.

civ. De asemenea, recurentul consideră că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul dispozițiilor art. 281 C. proc. civ. 2. În motivarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 271 din 7 iunie 2010, pârâta C.N.V.M. București susține nelegalitatea deciziei în raport de prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., în susținerea cărora aduce următoarele argumente: - În mod eronat s-a reținut de către instanța de apel că prima instanță nu a supus cenzurii cererea de chemare în judecată precizată la 11 noiembrie 2008, în sensul că nu s-a pronunțat asupra petitului de cerere ce a vizat „validarea deținerilor în contul 2051514 a 674 active nete reprezentând 16,5 % cu drept de vot din capitalul social al SC S. SA la 28 septembrie 2006. Recurenta susține că, la solicitarea instanței, reclamantului i s-a pus în vedere să-și precizeze obiectul acțiunii și temeiul de drept, precizare depusă la 1 septembrie 2008, iar ulterior – prin încheierea de ședință din 26 septembrie 2008 instanța a pus în vedere acestuia să precizeze dacă înțelege să cheme în judecată și pe B.C.R.

S. SA, B.C.R. E.B.G. și C.N.V.M. precizare pe care acesta a depus-o la 11 noiembrie 2008. De asemenea, se arată că, la termenul din 20 martie 2009, instanța de fond a apreciat că ultima precizare la acțiune a fost depusă peste termenul prevăzut de lege, reclamantul fiind decăzut din dreptul de a mai modifica sau completa cererea, incident procedural ce nu a fost observat de către instanța apelului. Analizând actele și lucrările de la dosar constată următoarele: 1. – În ce privește recursul declarat de reclamant împotriva deciziei nr. 271 din 7 iunie 2010 se constată că este tardiv. Conform actelor de la dosar, respectiv a dovezii de comunicare a hotărârii și a de primire aflat la fila 67 din dosarul de apel, decizia nr. 271 i-a fost comunicată reclamantului la data de 8 iulie 2010. De la această dată, reclamantul avea la dispoziție un termen de 15 zile pentru a formula cererea de recurs, conform de art. 301 C. proc.

civ., care prevede că – termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune astfel. Calculând acest termen potrivit prevederilor art. 101 alin. (1) C. proc. civ., pe zile libere, instanța constată că acesta s-a împlinit la data de 24 iulie 2010, într-o zi nelucrătoare (sâmbătă) ceea ce înseamnă că operează prorogarea legală, până la sfârșitul primei zile de lucru următoare, respectiv până la 26 iulie 2010. În consecință, ultima zi în care reclamantul putea să promoveze calea de atac a fost 26 iunie 2007, ceea ce nu a făcut. Conform datelor înscrise chiar pe cererea de recurs ce a fost transmisă prin e-mail, reclamantul a declarat recurs la 26 decembrie 2010, depășind cu mult termenul legal ceea ce atrage tardivitatea recursului.

- Cu privire la recursul declarat împotriva hotărârii de completare a deciziei nr. 271/2010, Înalta Curte constată că este nefondat, în contextul în care reclamantul a făcut referire generică la eroarea în care ar fi fost instanța atunci când a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 281 2 C. proc. civ. și la faptul că ar fi fost interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura ori înțelesul legii. Raportat la prevederile art. 281 2 C. proc. civ., instanța a avut în vedere – în mod corect – că față de motivul admiterii apelului și al desființării sentinței apelate cu consecința trimiterii spre rejudecare, dar și al obiectului acțiunii adresate instanței, nu se poate aduce în discuție existența vreunei omisiuni a instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca tardiv declarat de reclamant împotriva deciziei nr. 271 din 7 iunie 2010 și ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 374 din 11 octombrie 2010. 2. Analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate de recurenta C.N.V.M. București, instanța constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Motivele reținute de instanța apelului în desființarea sentinței și transmiterea cauzei spre rejudecare sunt nefundamentate, în condițiile în care prima instanță s-a conformat și a analizat cererea reclamantului, în limitele învestirii. Astfel, inițial, reclamantul a solicitat instanței să analizeze oportunitatea Deciziei C.N.V.M.

nr. 369 din 31 decembrie 2006, ulterior – până la primul termen de judecată, stabilit la 26 septembrie 2008 – s-a depus (la 1 septembrie 2008) o „precizare” a acțiunii prin care s-a solicitat obligarea: „SC B.V.B. SA, B.C.R. S. SA subsidiara B.C.R. E.B., precum și C.N.V.M. să precizeze câte acțiuni corespund unei valori mobiliare deoarece reclamantul nu cunoaște istoricul comercial al SC S. Pașcani SA, simbol listat la B.V.B. La primul termen de judecată, față de precizarea acțiunii, instanța a pus în vedere reclamantului să clarifice cadrul procesual, respectiv dacă înțelege să cheme în judecată pe B.C.R. S. SA, B.C.R. E.B. și C.N.V.M., scop în care a acordat un alt termen de judecată.

Reclamantul s-a conformat și a lămurit cadrul procesual printr-o cerere pe care a intitulat-o „de completare” prin care a evocat pe larg situația de fapt, solicitând în finalul acesteia – în scop probator – ca pârâții să fie obligați să înfățișeze originalul contului de tip Instituție nr.2051514 pentru a evalua proprietatea prețuitoare prin numărul de acțiuni aferente unui activ neunitar și pentru a se cunoaște cât la sută din capitalul subscris și vărsat la SC S. Pașcani SA reprezintă totalul de 674 active nete care nu sunt înstrăinate. În atare situație, cererea depusă de reclamant – indiferent de titulatura acesteia dată de parte – nu a avut rolul de a completa obiectul cererii anterioare cu încă un petit.

Așa fiind, instanța apelului s-a aflat în eroare asupra acestui aspect și a dat eficiență în mod nejustificat dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., aplicând greșit prevederile art. 132 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul pârâtei conform art. 312 alin. (1) și alin. (5) C. proc. civ. și va casa decizia atacată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea apelului pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamantul T.C., împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 271 din 7 iunie 2010, ca tardiv. Respinge recursul formulat de reclamantul T.C., împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 374 din 11 octombrie 2010, ca nefondat. Admite recursul formulat de pârâta C.N.V.M., împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 271 din 7 iunie 2010, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2011.