ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1370/2017

Prin Cererea înregistrată sub nr. x/302/2007 la 19 aprilie 2007, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâtele SC A. SA, B. SA, C.N.V.M. și SC C. SA, solicitând ca instanța să o oblige pe pârâta SC A. SA să îi lase reclamantei în deplină proprietate și posesie un număr de 524.366 de acțiuni la SC C. SA, iar pe celelalte pârâte să modifice numărul de acțiuni în registrele de evidență a valorilor mobiliare.

Cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ. din 1864, pe cele ale Legii nr. 31/1990 și Legii nr. 247/2005.

La termenul de judecată din 19 iunie 2007, s-a modificat denumirea pârâtei B. SA în D. SA.

Prin Sentința civilă nr. 5.851 din 18 septembrie 2007, Judecătoria Sectorului 5 București, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială.

La 4 octombrie 2007, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. x/3/2007.

Prin Cererea înregistrată la 7 decembrie 2007, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. x/3/2007, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pârâtele din Dosarul nr. x/302/2007, al Judecătoriei Sectorului 5 București, cererea înregistrată la Tribunalul București fiind identică cu cea din Dosarul nr. x/302/2007.

Prin Sentința comercială nr. 4.283 din 25 martie 2008, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale absolute a Tribunalului București și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția comercială.

Prin Decizia comercială nr. 688 din 6 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a modificat în tot Sentința comercială nr. 4.283 din 25 martie 2008, în sensul că a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței teritoriale absolute și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Cauza a fost reînregistrată sub același număr de dosar pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Prin Încheierea din 13 mai 2009, constatându-se îndeplinite cerințele art. 163 C. proc. civ. din 1865, cauza ce forma obiectul Dosarului nr. x/3/2007 a fost reunită la Dosarul nr. x/3/2007, al Tribunalului București.

În cursul judecății pricinilor reunite, instanța a stabilit că au calitate procesuală activă M.E.C.M.A., care a preluat drepturile și obligațiile A.V.A.S., precum și O.P.S.P.I., păstrând neschimbat cadrul procesual pasiv.

Prin Sentința comercială nr. 3.307 din 23 martie 2011, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C.N.V.M., cu consecința respingerii cererii reclamanților ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins cererea de obligare a pârâtei SC A. SA privind lăsarea în deplină proprietate a unui număr de 524.366 de acțiuni, pentru autoritate de lucru judecat; a respins cererea de modificare a numărului de acțiuni în registrele de evidență a valorilor mobiliare, formulată în contradictoriu cu pârâtele SC D. SA și SC C. SA ca rămasă fără obiect.

Prin Decizia civilă nr. 460 din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanți împotriva Sentinței comerciale nr. 3.307 din 23 martie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială.

Prin Decizia nr. 2.820 din 23 mai 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins excepția nulității recursului declarat de M.E.C.M.A. (la momentul soluționării recursurilor, M.E.), invocată de C.N.V.M.; a admis recursurile declarate de reclamanți și a modificat Decizia nr. 460 din 20 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în sensul că a admis apelurile declarate de reclamanți împotriva Încheierii din 23 februarie 2011 și Sentinței comerciale nr. 3.307 din 23 martie 2011, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a comercială; a desființat în tot încheierea și în parte sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe; a menținut dispozițiile din sentință referitoare la admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a C.N.V.M. și la respingerea acțiunii față de această pârâtă.

Instanța de casare a reținut, în esență, că instanța de fond și instanța de apel au aplicat în mod greșit dispozițiile art. 166 C. proc. civ. din 1865 și ale art. 1201 C. civ. din 1864, întrucât au reținut autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri care a vizat un alt cadru procesual, caz în care nu era îndeplinită tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ. din 1865.

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată sub nr. x/3/2007, iar la 29 ianuarie 2014, prima instanță a reținut transmisiunea calității procesuale de la O.P.S.P.I. la Departamentul pentru Energie din cadrul M.E. - D.G.P.A.P.S.E., care a preluat procedura în calitate de reclamant.

Prin Sentința civilă nr. 1.296 din 19 martie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2007, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți ca neîntemeiată.

Prima instanță a reținut, în esență, că este învestită în principal cu o acțiune în revendicare mobiliară, cu privire la 524.366 acțiuni ale SC C. SA, respectiv diferența dintre acțiunile transferate în concret pârâtei SC A. SA (1.390.119 acțiuni) și numărul real al acțiunilor, în opinia reclamantelor (865.752 acțiuni), ce trebuiau a fi transferate potrivit Legii nr. 247/2005, în concordanță cu reducerea de capital, eficientă de la data publicării hotărârii în M. Of. , dată anterioară înregistrării societății.

Tribunalul a apreciat că analiza inexistenței dreptului de proprietate al pârâtei asupra celor 524.366 acțiuni și a mecanismului juridic de dobândire a acestora, care a generat transferul acestui număr de acțiuni, nu mai este posibilă, deoarece se opune efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, constatând că prin Sentința comercială nr. 2 din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/105/2008, a fost constatată calitatea reclamantei SC A. SA de deținător al cotei de 20,0567 % din capitalul social al SC C. SA.

Prima instanță a evocat considerentele sentinței sus-amintite, în care s-a reținut că reclamanta SC A. SA le-a chemat în judecată pe pârâtele SC C. SA și A.V.A.S., solicitând instanței, atât anularea hotărârii de repartizare a dividendelor pe anul 2007, în considerarea unei cote de 14%, cât și constatarea în favoarea reclamantei a calității de deținător al cotei de 20,056% din capitalul social al SC C. SA, aferentă unui număr de 1.736.420 acțiuni și de beneficiar al dividendelor aferente acestei cote.

Tribunalul a constatat că, din motivarea Sentinței comerciale nr. 2 din 18 martie 2009, rezultă că printre aceste acțiuni se regăsesc și cele 1.390.119 acțiuni, despre care reclamanta din acel proces (pârâtă în prezenta cauză) a afirmat că au intrat de drept în patrimoniul său și că sentința a fost modificată în calea de atac a recursului prin Decizia nr. 3.221 din 12 octombrie 2010, în sensul că a fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu A.V.A.S., pentru lipsa calității procesuale pasive, fiind însă menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Astfel, prima instanță a apreciat că această constatare anterioară irevocabilă a dreptului de proprietate al pârâtei SC A. SA asupra cotei de capital social care are în vedere cele 1.390.119 acțiuni, dobândite printr-un mecanism care este contestat în prezentul litigiu, reprezintă un aspect ce nu poate fi ignorat sau combătut în cadrul prezentei proceduri.

Tribunalul a evocat și considerentele deciziei de casare în care se practică dihotomia între efectul pozitiv și cel negativ al lucrului judecat și a reținut că instanța de recurs, cu ocazia trimiterii spre rejudecare, a arătat că neîntrunirea elementelor pentru manifestarea efectului negativ al autorității de lucru judecat nu înseamnă că poate fi nesocotit efectul pozitiv al hotărârii anterioare.

Astfel, prima instanță a reținut că analiza lipsei titlului de proprietate al pârâtei asupra celor 524.366 acțiuni este paralizată de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, având în vedere cele stabilite anterior de o instanță judecătorească printr-o sentință irevocabilă și că, în acest context, nici condițiile "pierderii posesiei" nu pot fi analizate, deoarece aceasta se confundă în speță cu împrejurările de fapt și de drept ale dobândirii dreptului de proprietate.

Pentru aceste considerente, Tribunalul a apreciat că este neîntemeiată acțiunea în revendicare a reclamanților, fondată pe lipsa titlului pârâtei asupra celor 524.366 acțiuni, fără a mai fi necesar a se analiza alte argumente sau apărări.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor SC D. SA și SC C. SA la modificarea numărului de acțiuni în registrele de evidență a valorilor mobiliare, prima instanță a reținut că acesta are caracter accesoriu față de capătul de cerere privind revendicarea acțiunilor, motiv pentru care se impune a fi respins ca neîntemeiat.

Prin Decizia civilă nr. 118/A din 30 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2/2014, a fost admis apelul declarat de apelanții-reclamanți Departamentul pentru Energie din cadrul M.E. și de M.E., în calitate de succesor în drepturi al M.E.C.M.A.; a fost schimbată Sentința civilă nr. 1.296 din 19 martie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2007, în sensul că au fost respinse excepțiile invocate ca neîntemeiate și a fost admisă acțiunea apelanților-reclamanți, fiind constatat dreptul de proprietate al reclamantului M.E. asupra a 524.366 acțiuni la SC C. SA; pârâtele au fost obligate la efectuarea demersurilor necesare în vederea înscrierii în registrul acționarilor.

Prin Încheierea din 3 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2/2014, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de M.E.I.M.M.M.A. privind îndreptarea erorii materiale și lămurirea înțelesului dispozitivului Deciziei civile nr. 118/A din 30 ianuarie 2015.

Prin Decizia nr. 802 din 19 aprilie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a admis recursurile declarate de recurentul-reclamant M.E. și recurenta-pârâtă SC A. SA împotriva Deciziei civile nr. 118/A din 30 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă; a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe; a respins recursul declarat de recurentul-reclamant M.E. împotriva Încheierii din 3 aprilie 2015, pronunțată de aceeași instanță.

În motivarea acestei decizii, instanța de casare a reținut, în esență, că instanța de apel a stabilit cadrul procesual activ cu încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) și art. 13 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2014, modificată prin Legea nr. 174/2015.

Instanța de casare a mai constatat că instanța de apel a menținut în proces două entități cu statut de apelanți-reclamanți - M.E. și Departamentul pentru Energie din cadrul M.E. - și, în ciuda acestui litisconsorțiu, deși a admis apelul declarat de ambii apelanți-reclamanți, a constatat existența dreptului de proprietate asupra acțiunilor doar în beneficiul M.E., fără a motiva de ce a exclus de la acest beneficiu Departamentul pentru Energie.

Prin decizia de casare s-a mai reținut că, deși reclamanta inițială A.V.A.S. a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni în revendicare mobiliară, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. din 1864, instanța de apel a soluționat-o ca pe o acțiune în constatarea dreptului de proprietate, fără a motiva de ce s-a îndepărtat de la învestirea inițială și fără a motiva în drept chiar soluția la care s-a oprit.

În acest context, instanța de casare a constatat că nu poate verifica, sub aspectul legalității, dacă o astfel de acțiune era admisibilă în condițiile în care bunul revendicat este un bun mobil încorporal, altul decât cele la purtător - aspect afirmat și susținut de recurenta SC A. SA -, nu poate verifica în ce măsură acest tip de bun este susceptibil de posesie - aspect susținut de aceeași parte -, nu poate verifica dacă, admițând că se poate exercita posesia asupra unui asemenea bun, aceasta este în speță de bună-credință, așa cum susține recurenta-pârâtă, după cum nu poate verifica apărarea aceleași părți bazată pe dispozițiile art. 1909 C. civ. din 1864 privind prescripția achizitivă instantanee, ca mijloc de paralizare a acțiunii în revendicare mobiliară.

Cu titlu de îndrumări pentru faza rejudecării, instanța de casare a stabilit că, sub aspectul cadrului procesual activ, pentru a se tranșa problema titularului dreptului de proprietate, în condițiile în care în cauză există coparticipare procesuală activă, instanța de apel va analiza și susținerile recurentului M.E. referitoare la faptul că, potrivit Anexei nr. 3 pct. 3 la H.G. nr. 42/2015, are în portofoliu SC C. SA. În verificarea acestei susțineri, instanța de rejudecare va trebui să se raporteze și la dispozițiile Anexei nr. 3 pct. 3 din H.G. nr. 980/2012, care a abrogat H.G. nr. 42/2015.

Totodată, prin decizia de casare s-a mai stabilit că instanța de apel va verifica, prin prisma dispozițiilor legale incidente, toate condițiile de admisibilitate a acțiunii în revendicare mobiliară.

Instanța de casare a reținut că recursul formulat de recurentul M.E. împotriva Încheierii din aprilie 2015 este nefondat, întrucât problema cadrului procesual activ, precum și cea care vizează recunoașterea dreptului doar în favoarea uneia dintre părțile unui litisconsorțiu nu pot fi asimilate erorilor materiale, omisiunilor sau neclarităților pentru a căror îndreptare legiuitorul a instituit procedurile prevăzute de art. 281 - art. 2811 C. proc. civ. din 1865, acestea constituind chestiuni de judecată care privesc fondul cauzei și care pot fi cenzurate doar pe calea controlului judiciar.

În urma trimiterii spre rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2/2014*.

Prin Decizia civilă nr. 932/2017 din 19 mai 2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active a apelantului M.E. și a respins apelul formulat de această parte pentru lipsa calității procesuale active; a respins excepția lipsei calității procesuale active a apelantului-reclamant M.E., ca neîntemeiată; a respins apelul formulat de apelantul-reclamant M.E. împotriva Sentinței civile nr. 1.296 din 19 martie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2007, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. SA, D. SA și SC C. SA, ca nefondat; a obligat apelantul-reclamant M.E. la plata către intimatul-pârât A. SA a cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru în sumă de 10.708 RON și onorariul de avocat în sumă de 150.000 RON.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a apelantului-reclamant M.E., instanța de apel a constatat că această parte și-a pierdut calitatea procesuală activă ca urmare a reorganizării M.E., prin H.G. nr. 980/2015 - Anexa 2, în care sunt menționate companiile naționale, societățile naționale și societățile pentru care M.E. îndeplinește atribuțiile de instituție publică implicată în domeniul privatizării, precum și regiile autonome aflate sub autoritatea M.E., iar la pct. 3 este indicată SC C. SA.

În urma acestei reorganizări la nivel de ministere, M.E. nu mai are atribuții de instituție publică implicată în procesul privatizării, astfel că nu-și mai justifică nici calitatea procesuală activă, care revine în totalitate M.E.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a apelantului-reclamant M.E., instanța de apel a reținut că această parte a a avut calitate procesuală activă în fața instanțelor de fond, apel și de recurs, în prezent cauza aflându-se în rejudecare după a doua casare cu trimitere dispusă de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Totodată, s-a reținut că apelantul-reclamant și-a justificat calitatea procesuală activă.

Cu privire la fondul cauzei, instanța de apel a reținut că prima instanță a pronunțat o sentință temeinică și legală, ca urmare a respingerii cererii de chemare în judecată, în temeiul efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, rezultat din Sentința comercială nr. 2 din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova.

Curtea de Apel a constatat că intimatul-pârât a intrat în posesia a 10% din capitalul social al SC C. SA, reprezentând un număr de 1.390.119 acțiuni nominative emise în formă dematerializată, care constituie bunuri mobile incorporale, pe care le posedă prin acte juridice înscrise într-un registru special.

Prin urmare, acțiunile a căror revendicare face obiectul cererii de chemare în judecată sunt nominative și dematerializate, tranzacționabile pe o piață a valorilor mobiliare reglementată, fiind astfel bunuri mobile incorporale susceptibile de posesie.

Curtea de Apel a mai reținut că intimatul-pârât a intrat în posesia acestor acțiuni cu bună-credință, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art. 1909 C. civ. din 1864.

În urma examinării înscrisurilor administrate în cauză, instanța de apel a reținut că intimatul-pârât este posesor de bună-credință, deoarece a dobândit dreptul de proprietate asupra unui procent de 10%, respectiv un număr de 1.390.119 acțiuni la SC C. SA, prin efectul Legii nr. 247/2005, începând cu data înființării A. SA - 28 decembrie 2005 - prin H.G. nr. 1.481/2005.

Astfel, transferarea procentului de 10% din capitalul social al SC C. SA, reprezentând un număr de 1.390.119 acțiuni nominative în formă dematerializată, a avut loc. prin raportare la valoarea capitalului social al acestei societăți, astfel cum acesta era înscris în registru la 28 decembrie 2005, dată care a marcat înființarea intimatului-pârât A. SA

În aceste condiții, instanța de apel a reținut că, prin efectul legii, intimatul-pârât a dobândit posesia de bună-credință asupra acțiunilor, operând astfel prescripția achizitivă.

De altfel, atât Legea nr. 247/2005, cât și H.G. nr. 1.481/2005 prevăd în mod expres că subscrierea și vărsământul integral al capitalului social al A. SA are loc. la momentul înregistrării sale în Registrul Comerțului.

În ceea ce privește motivele de fapt și de drept ale acțiunii în revendicare formulate de reclamantul M.E. prin invocarea reducerii capitalului social ca urmare a adoptării Hotărârii A.G.E.A., instanța de apel a reținut că această hotărâre nu-și produsese efectele asupra reducerii capitalului social la 28 decembrie 2005.

Astfel, Hotărârea A.G.E.A. nr. 3 privind reducerea capitalului social al SC C. SA a fost publicată în M. Of. la 22 decembrie 2005, dată de la care a început să curgă termenul de 2 luni prevăzut de art. 208 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, care prevede că reducerea capitalului social va putea fi făcută numai după trecerea a două luni din ziua în care hotărârea a fost publicată în M. Of. , Partea a IV-a.

Curtea de Apel a reținut că operațiunea de reducere a capitalului social trebuia realizată de către reprezentanții legali ai SC C. SA, conform O.U.G. nr. 37/2005, publicată în M. Of. nr. 397 din 11 mai 2005, prin care s-a prevăzut că operațiunea care implica reducerea capitalului social trebuia să aibă loc. în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanței, adică la 5 iulie 2005.

Or, reprezentanții legali ai SC C. SA sunt în culpă pentru nerealizarea reducerii capitalului social în termenul stabilit de către O.U.G. nr. 37/2005, astfel că Hotărârea A.G.E.A. de reducere a capitalului social după data înființării A. SA nu poate fi opusă Legii nr. 247/2005.

Totodată, din moment ce termenul de 2 luni prevăzut de art. 208 din Legea nr. 31/1990 expirase la 22 februarie 2006, neoperarea reducerii de capital în registrul acționarilor până la 9 martie 2006 - data înscrierii A. SA în registrul acționarilor - este o altă omisiune imputabilă acționarului majoritar, nicidecum operatorului ori noului acționar - A. SA

Instanța de apel a reținut că nu a existat o încălcare a dispozițiilor Legii nr. 31/1990, deoarece art. 98 alin. (1) prevede că dreptul de proprietate asupra acțiunilor nominative emise în formă dematerializată se transmite prin declarație făcută în registrul acționarilor, semnată de cedent și cesionar, însă acordul statului cedent fusese deja dat prin adoptarea Legii nr. 247/2005 și, chiar dacă s-ar fi solicitat din nou acest acord la 9 martie 2006, un eventual refuz al cedentului nu era în niciun caz protejat prin lege.

În ceea ce privește obligarea apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. din 1865 și a constatat că intimatul-pârât a prezentat o notă de cheltuieli de judecată în care se menționează taxa judiciară de timbru achitată în recurs în cuantum de 10.708 RON, precum și onorariul de avocat în cuantum de 368.872,76 RON pentru activitatea desfășurată.

Curtea de Apel a apreciat că speța dedusă judecății nu a fost caracterizată de un grad ridicat de dificultate și complexitate. Totodată, a reținut că valoarea pricinii nu este exagerat de ridicată prin raportare la valoarea nominală a acțiunilor revendicate (3,3 RON/acțiune), iar activitatea avocațială desfășurată în cauză nu a presupus administrarea unui probatoriu complex pe o durată mare de timp. Depunerea acelorași concluzii scrise într-o formă sau alta la cele două judecăți în apel și una în recurs, precum și a unui material jurisprudențial pentru un interval lung de timp, justifică pe deplin acordarea cheltuielilor de judecată într-un cuantum de 150.000 RON, suficient de rezonabil pentru munca depusă de către reprezentanții convenționali ai intimatului-pârât.

Împotriva Deciziei civile nr. 932/2017 din 19 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a formulat recurs reclamantul M.E., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței primei instanțe, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a arătat, în esență, că instanța de apel a reținut, în mod greșit, autoritatea de lucru judecat a Sentinței comerciale nr. 2 din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/105/2008, întrucât instanța fusese învestită numai cu stabilirea cotei asupra dividendelor aferente anului 2007, prin raportare la pachetul de acțiuni deținute la acel moment de către părți la SC C. SA.

În acest sens, M.E. a susținut că instanța care s-a pronunțat anterior s-a rezumat la a constata că repartizarea beneficiilor nu a respectat cota de participare a A. SA, astfel cum aceasta rezultă din registrul acționarilor, la momentul exercitării dreptului la dividende.

Mai mult decât atât, recurenta-reclamantă precizează că acțiunea în revendicare ce face obiectul prezentei cauze a fost formulată anterior celei declanșate de către A. SA pentru obținerea dividendelor corespunzătoare pachetului de acțiuni cu care se înregistrase.

Ca atare, nu sunt îndeplinite condițiile autorității de lucru judecat, instanța nefiind ținută de soluția pronunțată în dosarul anterior menționat, întrucât cele două acțiuni au obiecte diferite.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că succesiunea actelor normative incidente în prezenta cauză relevă că intenția legiuitorului a fost aceea de a transfera din portofoliul statului un număr de acțiuni corespunzător a 10% din capitalul social al SC C. SA, iar nu un număr de acțiuni individualizate.

Totodată, aceasta a susținut că SC C. SA își diminuase capitalul social printr-o hotărâre a adunării generale extraordinare a acționarilor publicată în M. Of. al României anterior înființării A. SA.

În continuare, recurentul-reclamant învederează că A. SA nu a ținut cont de această hotărâre de reducere a capitalului social care era opozabilă de la data publicării în M. Of. , respectiv la 22 decembrie 2005.

În condițiile în care A. SA s-a constituit ca societate la 28 decembrie 2015 și a fost înregistrat în registrul acționarilor la 9 martie 2006, deci ulterior publicării hotărârii de reducere a capitalului social, rezultă că acesta trebuia înregistrat cu 865.733 acțiuni, iar nu cu 1.390.119 acțiuni.

M.E. a mai arătat că intimatul-pârât nu se poate prevala de dispozițiile art. 208 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 pentru a justifica deținerea unui procent de 20%, în loc. de 10% din capitalul social al SC C. SA.

De asemenea, recurentul-reclamant a mai susținut că A. SA a fost înregistrat în registrul acționarilor fără a exista un acord al cedentului și cesionarului, consemnat în acel registru.

Prin cererea de recurs, a fost criticată și soluția instanței de apel privitoare la obligarea M.E. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 150.000 RON, cu titlu de onorariu de avocat.

În acest sens, s-a arătat că la acordarea cheltuielilor de judecată într-un cuantum atât de ridicat nu s-a ținut cont de faptul că o instituție publică nu are cum să-și prevadă în buget sume atât mari, existând riscul declanșării executării silite.

Totodată, recurentul-reclamant a învederat că A. SA nu a cerut aceste cheltuieli de judecată nici în apel și nici în recurs în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, motiv pentru care nu avea temei să le pretindă în cadrul acestui litigiu, ci numai pe cale separată.

De asemenea, M.E. a arătat că, în perioada anterioară anului 2014, A. SA s-a judecat cu alte entități de la care ar trebui să pretindă eventualele cheltuieli de judecată.

Așadar, la stabilirea cheltuielilor de judecată în sarcina M.E. ar fi trebuit să se țină cont de participarea efectivă a acestuia în prezentul litigiu.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

Intimatul-pârât A. SA a depus întâmpinare în termen legal prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, se constată că recurentul-reclamant a invocat motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

Prin raportare la criticile dezvoltate prin cererea de recurs, Înalta Curte reține că acestea pot fi subsumate doar motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 din același act normativ care prevede că modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din 1865, invocat prin cererea de recurs, vizează situația în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Având în vedere că recurentul-reclamant nu a dezvoltat critici care să vizeze interpretarea greșită dată de instanță unui act juridic, instanța supremă constată că motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 8 C. proc. civ. din 1865 a fost invocat strict formal, nefiind incident în prezenta cauză.

Potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) din același act normativ, "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".

Textul de lege anterior evocat instituie în sarcina instanței de trimitere obligația de a respecta hotărârea instanței de casare în privința problemelor de drept dezlegate.

Astfel, chestiunile de drept tranșate de către instanța de recurs rămân câștigate cauzei, nemaiputând fi repuse în discuție în fazele ulterioare ale procesului.

În considerarea acestor aspecte, instanța supremă constată că în motivarea Deciziei nr. 802 din 19 aprilie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a reținut că, deși reclamanta inițială A.V.A.S. a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni în revendicare mobiliară, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. din 1864, nemodificată pe parcursul procesului, instanța de apel a soluționat-o ca pe o acțiune în constatarea dreptului de proprietate, fără a motiva de ce s-a îndepărtat de la învestirea inițială.

Totodată, în considerentele aceleiași decizii, s-a reținut că instanța de casare nu poate verifica, sub aspectul legalității, dacă o astfel de acțiune era admisibilă în condițiile în care bunul revendicat este un mobil incorporal, altul decât cele la purtător și nici dacă acest tip de bun este susceptibil de posesie.

Statuându-se de către instanța de casare că prima instanță a fost învestită cu o acțiune în revendicare mobiliară a unor bunuri mobile incorporale, altele decât cele la purtător, instanța supremă reține că aceste considerente vizează dezlegarea unor chestiuni de drept care au intrat în puterea lucrului judecat, rămânând câștigate prezentei cauze, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ. din 1865.

Acțiunea în revendicare, astfel cum a fost conturată în practica judiciară și doctrina de sub imperiul C. civ. din 1864, reprezintă acea acțiune prin care proprietarul neposesor pretinde restituirea bunului său de la posesorul neproprietar.

Astfel, prin intermediul acțiunii în revendicare, proprietarul care a pierdut posesia bunului său pretinde restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar.

Din modul în care este configurată această acțiune, rezultă că obiectul acțiunii în revendicare îl poate reprezenta numai un bun susceptibil de posesie.

Or, bunurile susceptibile de posesie pot fi numai bunurile imobile sau bunurile mobile corporale.

În categoria bunurilor mobile intră și acțiunile emise de societățile comerciale.

Astfel, potrivit art. 91 alin. (2) teza finală din Legea nr. 31/1990, "acțiunile nominative pot fi emise în formă materială, pe suport de hârtie, sau în formă dematerializată, caz în care se înregistrează în registrul acționarilor".

Din analiza acestui text de lege, rezultă că acțiunile nominative ale unei societăți comerciale pot fi emise fie în formă materială, fie în formă dematerializată.

În timp ce acțiunile nominative emise în formă materială reprezintă bunuri mobile corporale, acțiunile emise în formă dematerializată reprezintă bunuri mobile incorporale.

Având în vedere că, în privința bunurilor mobile, posesia poate fi exercitată numai asupra bunurilor mobile corporale, rezultă că nu sunt susceptibile de posesie acțiunile emise în formă dematerializată.

În aceste condiții, se impune concluzia că nu pot face obiectul acțiunii în revendicare mobiliară acțiunile emise în formă dematerializată.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că acțiunea în revendicare mobiliară formulată de recurentul-reclamant M.E. vizează un număr de 524.366 acțiuni nominative, emise în formă dematerializată de SC C. SA.

Fiind vorba de acțiuni dematerializate care nu sunt susceptibile de posesie, rezultă că mijlocul procedural ales de către recurentul-reclamant pentru a obține recunoașterea calității de proprietar asupra acestor acțiuni nu îndeplinește cerința de admisibilitate, constând în revendicarea unor bunuri mobile corporale.

Astfel, din moment ce acțiunea în revendicare poate fi introdusă doar de către proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, rezultă că și bunurile care formează obiectul acestei acțiuni trebuie să fie susceptibile de posesie.

Or, revendicarea unor acțiuni nominative emise în formă dematerializată, care au natura unor bunuri mobile incorporale, nu îndeplinește cerința anterior menționată.

Critica prin care recurentul-reclamant a arătat că succesiunea actelor normative incidente în prezenta cauză relevă că intenția legiuitorului a fost aceea de a transfera din portofoliul statului român un număr de acțiuni corespunzător a 10% din capitalul social al SC C. SA, iar nu un număr de acțiuni individualizate, va fi înlăturată, întrucât nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, din moment ce nu sunt indicate în concret textele de lege care ar justifica o asemenea concluzie.

Criticile din cererea de recurs prin care s-a susținut că la stabilirea numărului de acțiuni transferate către A. SA trebuia să se țină cont de capitalul social modificat ca urmare a hotărârii de reducere a capitalului social al SC C. SA, publicată în M. Of. la 22 decembrie 2005, urmează a fi înlăturate ca nefondate.

Potrivit art. 208 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, "reducerea capitalului social va putea fi făcută numai după trecerea a două luni din ziua în care hotărârea a fost publicată în M. Of. , Partea a IV-a".

Termenul instituit de textul de lege evocat anterior are natura juridică a unui termen dilatoriu care împiedică producerea efectului de reducere a capitalului social înainte de expirarea celor două luni, calculate de la momentul publicării hotărârii în M. Of.

Totodată, art. 91 teza I din Legea nr. 247/2005 prevede că, prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990, capitalul social inițial este considerat subscris și integral vărsat de statul român, prin efectul legii, sub condiția înregistrării A. SA la O.R.C., iar art. 1 din H.G. nr. 1.481 din 2005 stabilește că A. SA se înființează de la data înregistrării în Registrul Comerțului.

În condițiile în care capitalul social inițial al A. SA este considerat subscris și integral vărsat de la data înregistrării în Registrul Comerțului, rezultă că acest efect s-a produs la 28 decembrie 2005.

Or, la această dată nu operase reducerea capitalului social al SC C. SA, întrucât nu expirase termenul de două luni, calculat de la data publicării în M. Of. a hotărârii de reducere a capitalului social.

Prin urmare, contrar celor susținute de către recurentul-reclamant, instanța supremă constată că A. SA i s-a transferat, prin efectul legii, un procent de 10% din capitalul social neredus al SC C. SA.

Critica din cererea de recurs prin care s-a arătat că A. SA a fost înregistrat în registrul acționarilor, fără a exista un acord al cedentului și cesionarului, consemnat în acel registru, este nefondată, întrucât acordul cedentului în sensul transferării acțiunilor a fost dat ca urmare a adoptării Legii nr. 247/2005, care derogă de la dispozițiile Legii nr. 31/1990.

Criticile prin care se susține că, la acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 150.000 RON, nu s-a ținut cont de faptul că o instituție publică nu are cum să-și prevadă în buget sume atât mari, existând riscul declanșării executării silite, vizează aspecte de netemeinicie care nu pot face obiectul controlului de legalitate în recurs, întrucât recurentul-reclamant urmărește redimensionarea cheltuielilor de judecată la care a fost obligat prin decizia recurată, fără a invoca nerespectarea criteriilor prevăzute la art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Critica prin care s-a învederat că A. SA nu a cerut cheltuielile de judecată în cuantum de 150.000 RON nici în apel și nici în recurs, motiv pentru care nu avea temei să le pretindă în cadrul acestui litigiu, ci numai pe cale separată, sunt nefondate, întrucât aceste cheltuieli au fost cerute prin cererea de recurs soluționată prin Decizia nr. 802 din 19 aprilie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, și prin notele de ședință depuse în apel.

Susținerea recurentului-reclamant în sensul că A. SA trebuia să solicite cheltuielile de judecată pe cale separată este nefondată, întrucât partea care câștigă procesul poate opta între a solicita cheltuielile de judecată fie în cadrul procesului care le-a generat, fie pe cale separată.

Ultimele două critici din cererea de recurs prin care s-a arătat că, în perioada anterioară anului 2014, M.E. nu a participat efectiv în proces sunt, de asemenea, nefondate, întrucât recurentul-reclamant a preluat în cursul procesului calitatea procesuală a antecesorilor săi, dobândind astfel toate drepturile și obligațiile procesuale ale acestora din urmă, inclusiv în privința cheltuielilor de judecată.

Criticile din cererea de recurs prin care se susține că instanța de apel a reținut în mod greșit autoritatea de lucru judecat a Sentinței comerciale nr. 2 din 18 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/105/2008 devin inutil a fi analizate, în condițiile în care celelalte apărări reținute anterior sunt suficiente pentru a întemeia respingerea acțiunii în revendicare mobiliară, fiind astfel lipsit de relevanță în ce măsură instanțele de fond au făcut o corectă aplicare a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Pentru toate aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. din 1865, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din același act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant M.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant M.E. împotriva Deciziei civile nr. 932/2017 din 19 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 octombrie 2017.

Procesat de GGC - N