ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 547/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 547/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1084 din 21

septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Olt a fost admisă în parte acțiunea

formulată de reclamantul N.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor București - Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt,

și Asociația Foștilor Deținuți Politici din România.

A fost respins

capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al condamnării

aplicate prin sentința penală nr. 624/1965 pronunțată de Tribunalul Popular al

orașului Hunedoara în Dosar nr. 2065/1964, ca neîntemeiat.

A fost admis capătul

de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurilor administrative.

A fost obligat Statul

Român la 2.000 euro cu titlu de despăgubiri.

Prima instanță a

reținut că prin sentința penală nr. 624/1965 pronunțată de Tribunalul Popular

al orașului Hunedoara în Dosar nr. 2065/1964 reclamantul a fost condamnat

pentru delapidare și alte infracțiunii de drept comun la 12 ani muncă silnică,

confiscarea totală a averii și 5 ani degradare civică existând un prejudiciu de

74.128,65 lei nerecuperat în baza art. 236 lit. e) C. pen., 142 lit. a) C. pen.

și 401 C. pen.

Susținerile

reclamantului că acest proces i-a fost înscenat nu sunt dovedite întrucât din

toate probele administrate în cauză constând în înscrisuri, nu rezultă că

anterior condamnării ar fi desfășurat anumite activități considerate subversive

față de regimul comunist și că ar fi existat o legătură între aceste activități

și declanșarea procesului penal.

Condamnarea suferită

a declanșat din partea autorităților statului o intensă activitate de urmărire

informativă, dovedită cu înscrisurile aflate la dosar obținute din arhiva C.N.S.A.S.,

reclamantul fiind în evidența organelor de miliție și securitate, obținându-se

de către acestea relații de la locurile de muncă ale reclamantului, fiind pus

în discuția colectivului de muncă cu acuzația că a semnat o adeziune la S.L.O.M.

din România, că intenționează să plece din țară și că a transmis o scrisoare la

un post de radio din străinătate.

Aceste presiuni au

culminat cu acțiune de demolare a imobilului reclamantului din comuna Voluntari

în anul 1987 și stabilirea domiciliului în comuna Brezoaiele, județul

Dâmbovița, aspecte ce rezultă din înscrisurile aflate la fila 103-107.

Raportat la această

situație, instanța văzând dispoz. art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, a

apreciat că aceste măsuri administrative au caracter politic fiind aplicate ca

urmare a săvârșirii de către reclamant a unor fapte în scopurile menționate la art.

2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, respectiv exprimarea protestului împotriva

orânduirii comuniste și manifestarea împotrivirii față de aceasta.

Potrivit dispoz. art.

5 alin. (1) din Legea nr. 221/1009, orice persoană care a făcut obiectul unor

măsuri administrative cu caracter politic poate solicita instanței de judecată

obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit ca urmare a acestor măsuri.

Având în vedere

situația de fapt raportată la dispozițiile legale invocate, respectiv dispoz. art.

5 alin. (1) lit. a) pct. 1 din Legea nr. 221/2009, instanța a reținut că

cererea petentului privind despăgubiri pentru prejudiciul moral, este

întemeiată în parte și anume pentru acordarea unor despăgubiri ca urmare a

prejudiciului moral suferit în urma măsurilor administrative, instanța

apreciind cuantumul acestora la 2.000 euro ca fiind corespunzător atingerii

aduse onoarei, demnității și prestigiului petentului prin măsurile

administrative luate împotriva sa, întrucât acesta în mod evident a suferit din

cauza amenințărilor și presiunilor exercitate de autorități și a disprețului și

atitudinii distante a colegilor de muncă și cunoscuților.

Prin decizia nr. 87

din 10 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamant împotriva susmenționatei hotărâri și a admis ca fondat apelul

pârâtului, dispunând respingerea capătului de cerere având ca obiect obligarea

sa la despăgubiri către reclamant.

Curtea de apel a

reținut următoarele:

Reclamantul nu a

reușit să-și probeze susținerea că procesul penal i-a fost înscenat, și că

anterior condamnării ar fi desfășurat anumite activități considerate subversive

față de regimul comunist și că ar fi existat o legătură între aceste activități

și declanșarea procesului penal.

Însă strămutarea

reclamantului într-o altă localitate constituie o măsură administrativă abuzivă

a organelor de securitate luată ca urmare a aderării la mișcarea inițiată de

scriitorul Paul Goma, privind drepturile omului, cererea reclamantului

încadrându-se în dispozițiile art. 3 lit. c) și art. 2 lit. d) din O.U.G. nr. 214/1999.

Presiunile exercitate

însă ulterior de autoritățile statului care au culminat cu acțiunea de demolare

a imobilului reclamantului din comuna Voluntari în anul 1987 și stabilirea

domiciliului în comuna Brezoaiele, județul Dâmbovița, aspecte ce rezultă din

înscrisurile aflate la fila 103-107, demonstrează caracterul politic al

măsurilor administrate dispuse cu privire la reclamant.

În consecință,

incident în speță, este art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, măsurile

administrative împotriva reclamantului având caracter politic, fiind aplicate

ca urmare a săvârșirii de către reclamant a unor fapte în scopurile menționate

la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, respectiv exprimarea protestului

împotriva orânduirii comuniste și manifestarea împotrivirii față de aceasta.

Cât privește

îndreptățirea de a beneficia de despăgubiri și cuantumul acestora, instanța de

apel a reținut că prin Decizia 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010 dispoz. art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale.

În conformitate art. 147

alin (1) din Constituție, decizia prin care o normă de drept a fost declarată

neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei

în M. Of., iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept.

La momentul

soluționării apelurilor prezente, termenul de 45 zile prevăzut de textul

constituțional a expirat, fără ca Parlamentul să pună de acord norma legală cu

dispozițiile legii fundamentale, astfel că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a)

din legea 221/2009 nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând cu

inexistența normei juridice.

Potrivit condițiilor

stabilite de art. 31 alin. (1) și alin. (3) din Legea 47/1992 și art. 147 alin.

(4) din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție

legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte

cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este general

obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și

are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare ea are efect

asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în

viitor.

Conform principiului

aplicării imediate a legii noi, instanța este obligată să aplice dispozițiile

legale în vigoare la data când soluționează cauza, inclusiv în căile de atac,

fiind inadmisibil în cauză ca legea veche să ultraactiveze. Prin urmare, se

constată că la data soluționării apelurilor nu mai sunt în vigoare dispozițiile

legale ce au stat la baza promovării acțiunii.

Împotriva

susmenționatei hotărâri, a declarat recurs reclamantul N.M. criticând-o pentru

nelegalitate, sens în care a susținut că greșit, prin hotărârea criticată, a fost

respins capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al

condamnării aplicate prin decizia penală nr. 624/1965 pronunțată de Tribunalul

Hunedoara, cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009,

probele administrate în cauză stabilind fără nici un dubiu faptul că anterior

condamnării a fost persecutat politic datorită ostilității manifestate față de

regimul totalitar de la acea vreme.

A arătat în acest

sens că, anterior condamnării, a lucrat ca învățător și nejustificat, pe

considerentul că făcea parte dintr-o familie de chiaburi (aspect dovedit cu

înscrisurile depuse în probațiune), i-a fost desfăcut contractul de muncă.

Toate celelalte acte

depuse în probațiune, confirmă împrejurarea că ulterior condamnării a fost

permanent urmărit de organele de securitate.

Greșit a fost

reținută în cauză excepția autorității de lucru judecat, excepție nefondată și

care nu a fost pusă în discuție contradictorie a părților, instanța încălcând

astfel principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, dar și

prevederile art. 6 par. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, ce

impune cerința unei judecăți echitabile, sancțiunea în cazul desfășurării

judecării cauzei în aceste condiții fiind casarea hotărârii.

Greșit a fost respins

capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri civile, hotărârea fiind dată

cu încălcarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituția României.

Întrucât deciziile

Curții Constituționale reținute drept cauză de respingere a cererii menționate

au intervenit pe parcursul soluționării cauzei, după pronunțarea hotărârii de

primă instanță și dat fiind efectul acestora, care au putere numai pentru

viitor, în mod greșit instanța de apel a socotit că acestea sunt aplicabile în

cauza dedusă judecății.

A solicitat admiterea

recursului, modificarea deciziei curții de apel în sensul respingerii apelului

declarat de pârât, admiterii apelului său declarat împotriva sentinței

tribunalului cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum

a fost formulată.

Recursul

reclamantului nu este fondat, în considerarea argumentelor ce succed, care se

circumscriu Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată în recurs în

interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Prin deciziile nr. 1358

și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Constituționale, s-a constatat

neconstituționalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza 1 din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Declararea

neconstituționalității textelor de lege menționate este producătoare de efecte

juridice asupra proceselor nesoluționate definitiv și are drept consecință

inexistența temeiului juridic pentru acordarea despăgubirilor întemeiate pe

textul de lege declarat neconstituțional.

Art. 147 alin. (4)

din Constituție prevede că deciziile Curții Constituționale sunt general

obligatorii, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru

particulari, și produc efecte numai pentru viitor (ex nunc), iar nu și pentru

trecut (ex tunc).

Fiind incidentă o

normă imperativă, de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate

fi tăgăduită, deoarece, în sens contrar, ar însemna ca un act neconstituțional

să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun

element de noutate, în ordinea juridică actuală.

Împrejurarea că deciziile

Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt

principiu constituțional, acela al neretroactivității legii, ceea ce înseamnă

că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor

juridice deja constituite.

Se va face însă

distincție între situații juridice de natură legală, cărora li se aplică legea

nouă, în măsura în care aceasta le surprinde în curs de constituire, și

situații juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce privește validitatea

condițiilor de fond și de formă, legii în vigoare, la data întocmirii actului

juridic, care le-a dat naștere.

Rezultă că, în cazul

situațiilor juridice subiective, care se nasc din actele juridice ale părților

și cuprind efectele voite de acestea, principiul este că acestea rămân supuse

legii în vigoare la momentul constituirii lor, chiar și după intrarea în

vigoare a legii noi, dar numai dacă aceste situații sunt supuse unor norme

supletive, permisive, iar nu unor norme de ordine publică, de interes general.

Unor situații

juridice voluntare nu le poate fi asimilată însă situația acțiunilor în

justiție, în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Legii nr. 221/2009,

întrucât acestea reprezintă situații juridice legale, în curs de desfășurare,

surprinse de legea nouă, anterior definitivării lor și, de aceea, intrând sub

incidența noului act normativ.

Sunt în dezbatere, în

ipoteza analizată, pretinse drepturi de creanță, a căror concretizare, sub

aspectul titularului căruia trebuie să i se verifice calitatea de persoană

îndreptățită și întinderea dreptului, în funcție de mai multe criterii

prevăzute de lege, se poate realiza numai în urma verificărilor jurisdicționale

realizate de instanță.

Astfel, intrarea în

vigoare a Legii nr. 221/2009 și introducerea cererilor de chemare în judecată,

în temeiul acestei legi, a dat naștere unor raporturi juridice, în conținutul

cărora, intră drepturi de creanță, ce trebuiau stabilite, jurisdicțional, în

favoarea anumitor categorii de persoane (foști condamnați politic).

Nu este însă vorba,

astfel cum s-a menționat, de drepturi născute direct, în temeiul legii, în

patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanță,

hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la

momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate, nu exista o astfel de

statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu se poate

considera că reclamantul beneficia de un bun, care să intre sub protecția art. 1

din Protocolul nr. 1.

Or, la momentul la

care instanța de apel era chemata să se pronunțe asupra pretențiilor formulate

de reclamant norma juridică nu mai exista și nici nu putea fi considerată ca

ultraactivând, în absența unor dispoziții legale exprese.

Prin urmare, efectele

deciziilor nr. 1.358 si 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale

nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra

raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

Astfel, soluția

pronunțată de instanța de apel nu este de natură să încalce dreptul la un „bun”

al reclamantului, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, în absența unei hotărâri definitive care să fi

confirmat dreptul său de creanță.

Referitor la obligativitatea

efectelor deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele de judecată, este

și Decizia nr. 3 din 04 aprilie 2011, pronunțată de înalta Curte de Casație si

Justiție, în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că: „deciziile

Curții Constituționale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că trebuie aplicate

întocmai, nu numai în ceea ce privește dispozitivul normativ, în perioada

dintre intrarea sa în vigoare și declararea neconstituționalității și își

găsește rațiunea în prezumția de neconstituționalitate, această rațiune nu mai

există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția

de constituționalitate a fost răsturnată” și, prin urmare, „instanțele erau

obligate să se conformeze deciziilor Curții Constituționale și să nu dea

eficiență actelor normative declarate neconstituționale”.

Continuând să aplice

o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au

încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale

jurisdicționale, ci și-o depășește, arogându-și puteri, pe care nici dreptul

intern și nici nomele convenționale europene nu i le legitimează.

În sensul

considerentelor anterior dezvoltate, s-a pronunțat, în recurs în interesul

legii, și Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în M. Of. al

României, Partea I, nr. 789 din 07 noiembrie 2011, care a statuat, cu putere de

lege, că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358 și nr. 1360/2010,

„dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora

și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele

nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios

constituțional în M. Of.”.

Cum deciziile nr. 1358

și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale au fost publicate în M. Of., la

data de 15 noiembrie 2010, iar, în speță, decizia instanței de apel a fost

pronunțată la data de 27 ianuarie 2011, cauza nefiind, deci, soluționată

definitiv, la momentul publicării deciziilor respective, rezultă că textele

legale declarate neconstituționale nu își mai pot produce efectele juridice.

Aplicând aceste

dispoziții constituționale, în vigoare la momentul soluționării apelului,

instanța de apel nu a obstaculat dreptul de acces la un tribunal și nici nu a

afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât, prin Decizia nr. 12 din 19

septembrie 2011, pronunțată, în recurs în interesul legii, de Secțiile Unite

ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat, de asemenea, că: “prin

intervenția instanței de contencios constituțional, ca urmare a sesizării

acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui

mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori

de constituționalitate”.

De aceea, nu se poate

susține că, prin constatarea neconstituționalității textului de lege și

lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc, ar fi afectat procesul echitabil,

or încălcarea principiului nediscriminării, pentru că acesta nu se poate

desfășura, făcând abstracție de cadrul normativ legal și constituțional, ale

cărui limite au fost determinate tocmai în respectul preeminenței dreptului, al

coerenței și al stabilității juridice.

Dreptul de acces la

tribunal și protecția oferită de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor

omului nu înseamnă recunoașterea unui drept, care nu mai are niciun fel de

legitimitate în ordinea juridică internă.

Astfel, chiar din

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, rezultă că intervenția

Curții Constituționale nu este asimilată unei intervenții intempestive a

legiuitorului, de natură să rupă echilibrul procesual, pentru că nu emitentul

actului este cel care intervine asupra acestuia, lipsindu-1 de efecte, ci

lipsirea de efecte se datorează activității unui organ jurisdicțional, a cărui

menire este tocmai aceea de a asigura supremația legii și de a da coerență

ordinii juridice.

Nu sunt fondate nici

criticile privind greșita respingere a cererii de constatare a caracterului

politic a condamnării aplicate reclamantului întrucât, astfel cum legal au

reținut instanțele, condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 624/1965

pronunțată de Tribunalul Popular al raionului Hunedoara, s-a dispus pentru o

infracțiune de drept comun, exclusă a fi cuprinsă în câmpul infracțiunilor

considerate de legea specială ca fiind condamnări cu caracter politic.

Toate celelalte

măsuri dispuse împotriva reclamantului - demolarea casei, urmărirea de către

organele de securitate ale vremii - se plasează ulterior acestui moment, aspect

corect reținut de instanțele fondului care, de altfel, legal au constatat, în

conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 caracterul

lor politic.

Reținerea efectului

pozitiv al autorității de lucru judecat rezultat din sentința civilă nr. 175/2002

a Curții de Apel București prin care s-a acordat reclamantului calitatea de

luptător în rezistența comunistă, s-a făcut legal în susținerea acestei ultime

măsuri dispuse de instanță și nu are efecte asupra soluției capătului de

cerere, respins legal de instanță, context în care criticile invocate pe acest

aspect se vădesc a nu fi fondate.

Ca urmare, față de

cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus

judecății urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul N.M. împotriva deciziei nr. 87 din 10

februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 februarie 2012.