ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5905/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 9 aprilie 2008, T.M.A.

a solicitat instanței – în contradictoriu cu M.G. – să oblige pârâtul

a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie

imobilul (apartamentul nr. 4 cu terenul aferent) situat în București,

sector 1, cu datele de identificare din contractul de vânzare-cumpărare

din 7 noiembrie 1996, încheiat cu Primăria Municipiului București.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a susținut că imobilul a fost proprietatea soției

sale T.M.N. – născută D. – și a fost preluat abuziv de stat,

prin Decretul nr. 92/1950.

Deși, după 1989, mai

arată reclamantul, a făcut numeroase demersuri pentru restituirea

imobilului, acesta a fost înstrăinat totuși pârâtului G.M., prin

contractul încheiat la 7 noiembrie 1996, nesocotindu-se grav, drepturile sale

de proprietar al nemișcătorului. Ca atare, se solicită

compararea celor două titluri de proprietate existente asupra unuia

și aceluiași bun și să se constate că titlul

reclamantului este preferabil celui aparținând pârâtului, în

condițiile în care acesta din urmă a fost dobândit de la statul

neproprietar.

Investit în primă

instanță, Tribunalul București, secția a V-a civilă,

prin sentința nr. 233 din 18 februarie 2009, a admis excepția

autorității lucrului judecat și a respins în

consecință acțiunea, reținând că reclamantul a mai

investit anterior instanța cu o cerere vizând revendicarea aceluiași

imobil, dosar în care a figurat în calitate de pârât – alături de

Consiliul General al Municipiului București și SC H.N. SA – și M.G.,

cauza ambelor acțiuni reprezentând-o preluarea abuzivă a bunului de

către stat iar scopul fiind același respectiv dobândirea în

deplină proprietate și posesie a imobilului.

Apelul reclamantului formulat

împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă, și pentru cauze cu minori și de

familie care, prin decizia nr. 635A din 26 noiembrie 2009 a desființat

sentința și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe

reținând în esență că reclamantul și-a întemeiat noua

sa acțiune în revendicare, pe un alt temei de drept, respectiv pe

dispozițiile art. 480 C. civ. și pe alte împrejurări de fapt,

care nu au fost avute în vedere în litigiul ce s-a purtat anterior între

părți.

Astfel, se mai reține, din

considerentele deciziei civile nr. 1391/2001 a Curții de Apel

București, dată în litigiul anterior, nu rezultă că

instanțele investite cu soluționarea procesului ce a făcut

obiectul dosarului nr. 1690/2001, ar fi procedat la compararea celor două

titluri de proprietate invocate de ambele părți, asupra

aceluiași imobil.

Câtă vreme, conchide

instanța de control judiciar, din situația de fapt conturată în

cauză și pe care prima instanță și-a întemeiat

soluția pronunțată, nu rezultă îndeplinirea cumulativă

a condițiilor stabilite de art. 1201 C. civ., admiterea excepției

autorității de lucru judecat este eronată, instanța de fond

făcând o aplicare greșită a acestor dispoziții legale

și soluționând procesul fără a intra în cercetarea

fondului.

În cauză, a declarat recurs în

termen legal pârâtul M.G. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, pe

considerentul interpretării greșite a dispozițiilor art. 1201 C.

civ. și art. 166 C. proc. civ.

Astfel, se arată, chiar

dacă reclamantul și-a întemeiat cele două acțiuni pe texte

diferite de lege și le-a motivat diferit, rezultatul urmărit este

același respectiv redobândirea bunului, împrejurarea că în prima

cauză au mai stat încă doi pârâți fiind irelevantă în

raport cu identitatea de obiect și cauză.

Recursul se privește ca fondat,

urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.

Așa cum în mod constant s-a

reținut, atât în practica instanțelor, cât și în doctrină,

excepția puterii lucrului judecat este destinată să asigure

stabilitatea raporturilor juridice și să dea eficiență

întregii activități judiciare. De aceea, ea a fost considerată

ca o excepție de fond, peremtorie și absolută, iar normele care

o consacră, ca având caracter imperativ.

Elementele lucrului judecat, care-i

determină și efectele, rezultă din dispozițiile art. 1201 C.

civ., text ce se referă la tripla identitate de părți eadem

conditio personarum, obiect eadem res și cauză eadem causa.

În speță, în mod corect

prima instanță a reținut incidența textului mai sus citat

și respectiv întrunirea condițiilor triplei identități

cerută de lege, în raport cu cele ce s-au statuat, în dosarul nr. 1690/2001

al Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Astfel, cauza soluționată

irevocabil prin decizia nr. 1391 din 15 mai 2001 a mai sus citatei

instanțe, a avut ca obiect constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare din 7 noimebrie 1996 și

lăsarea în deplină proprietate și posesie reclamantului a

imobilului ce a făcut obiectul acestui contract, respectiv apartamentul nr.

4 din sector 1.

Împrejurarea că acțiunea

ce face obiectul cauzei de față vizează doar soluționarea

cererii privind revendicarea imobilului, urmare comparării titlurilor nu

poate duce la concluzia lipsei identității de obiect, așa cum în

mod greșit a reținut instanța de control judiciar.

Astfel, chiar dacă în

acțiunea anterioară au fost formulate mai multe petite, există

autoritate de lucru judecat cu privire la acel capăt de cerere care a

format deja obiectul unei judecăți.

Într-o interpretare per a contrario

s-ar putea ajunge la situația ca una din părți să formuleze

ulterior o acțiune în care, formal, să insereze mai multe - sau mai

puține - capete de cerere, în scopul evident al evitării

consecințelor autorității lucrului judecat.

Or, este unanim admis în

doctrină cât și în practica instanțelor, că pentru a exista

autoritate de lucru judecat nu este necesar ca obiectul să fie formulat în

ambele acțiuni în același mod, fiind suficient ca din cuprinsul

cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte, este

identic.

Chiar dacă, cu prilejul primei

judecăți dreptul reclamantului de a-i fi lăsat bunul în

deplină proprietate și liniștită posesie, s-a discutat

numai pe cale incidentă, hotărârea pronunțată –

sentința civilă nr. 8420 din 26 mai 1999 a Judecătoriei

Sectorului 1 București, rămasă irevocabilă prin decizia nr.

1391 din 15 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă,

are putere de lucru judecat față de acțiunea de față,

în cadrul căreia se urmărește valorificarea unuia și

aceluiași drept, scopul urmărit de reclamant prin ambele demersuri

judiciare fiind același, respectiv să-și apropie bunul.

Se constată și identitatea

de cauză dintre cele două cereri deduse judecății de

către reclamant.

Astfel, cauza rezidă în

fundamentul juridic al acțiunii și se materializează practic în

situația de fapt calificată juridic.

Așa cum judicios s-a statuat în

doctrină cauza reprezintă justificarea pretenției promovată

în justiție fiind, „rațiunea prima” sau „rațiunea imediată”

a cererii.

De aceea, conceptul de cauză

trebuie raportat nu doar la temeiul juridic al acțiunii și ci la

starea de fapt, calificată juridic.

Tot astfel, sub aspectul

realizării cerinței de întrunire a celei de-a treia condiții a

puterii lucrului judecat, care pretinde ca judecata să fi avut loc între

aceleași părți, este irelevantă împrejurarea că, în

prima acțiune alături de M.G. au mai fost chemați în calitate de

pârâți și Consiliul General al Municipiului București și

respectiv SC H.N. SA, cu atât mai mult cu cât poziția procesuală a

părților din prezenta cauză a rămas aceeași.

Ca atare, în mod corect tribunalul a

reținut ca fiind îndeplinită în speță, tripla identitate de

obiect, părți și cauză, admițând astfel excepția

autorității lucrului judecat.

Așa fiind, în considerarea

celor ce preced, recursul urmează a se admite, cu consecința

modificării deciziei atacate și a respingerii apelului formulat de

reclamant împotriva hotărârii primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul M.G.

împotriva deciziei nr. 635/A din 26 noiembrie 2009 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și familie.

Modifică decizia atacată

în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul T.M.A.

împotriva sentinței civile nr. 233 din 18 februarie 2009 a Tribunalului

București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2010.