ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1649/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 646 din 27 noiembrie 2008, Tribunalul Cluj a respins excepția lipsei calității pârâtei de unitate deținătoare, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul G.G.M.D., în contradictoriu cu pârâta Universitatea Tehnică Cluj și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul N.C., și, în consecință, a anulat Decizia nr. 130 din 26 septembrie 2006 emisă de pârâtă; a stabilit dreptul reclamantului G.G.M.D. la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001, pentru imobilul teren situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 423, nr. top 1044, în suprafață de 1210 stj.p.

(4356 mp); a constatat că, în temeiul contractului de cesiune de drepturi litigioase încheiat între reclamant și intervenientul C.N., acesta din urmă a dobândit dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii pentru imobilul mai sus identificat; a dispus restituirea în natură în favoarea intervenientului C.N. a suprafeței de teren de 1381 mp din imobilul mai sus menționat, astfel cum aceasta a fost identificată prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert M.M.; a stabilit în favoarea intervenientului C.N.

dreptul la despăgubiri în sumă de 2.231.250 Euro, ce vor fi plătite în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru diferența de teren de 2975 mp, din imobilul mai sus identificat, ce nu poate fi restituită în natură; a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta G.V., a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta S. (G.) A. și a obligat pârâta Universitatea Tehnică Cluj să plătească intervenientului C.N. suma de 3.300 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 130 din 26 septembrie 2006 emisă de pârâtă, cu privire la notificarea formulată de reclamantul G.G.M.D., s-a constatat că aceasta nu poate fi soluționată, deoarece reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptățită, potrivit art. 4 din Legea nr. 10/2001, cu privire la restituirea imobilului teren situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 423, nr. top 1044. Imobilul din litigiu este înregistrat în patrimoniul pârâtei Universitatea Tehnică Cluj, astfel că pârâta are calitatea de unitate deținătoare. Acest imobil a fost transmis în administrarea Universității Tehnice Cluj-Napoca în anul 1972, în vederea edificării unor construcții, fiind emisă (sub nr. 32919/1556 din 03 noiembrie 1972) autorizație pentru executare de lucrări, respectiv săli de proiecte și atelier de proiectare, fiind edificate trei corpuri de clădire a căror valoare totală la acea dată se ridica la suma de 448.000 lei.

Prin decizia nr. 117 din 08 martie 1974 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului Cluj, s-a transmis, din administrarea Consiliului Popular al județului Cluj în aceea a Institutului Politehnic Cluj, terenul în suprafață de 4356 mp aferent C.F. nr. 423 Cluj, nr. top 1044, transmisiunea fiind temporară, anume până în anul 1979. Ulterior, imobilul a fost transmis în administrarea Institutului Politehnic Cluj. În ceea ce privește calitatea de persoană îndreptățită, aceasta îi aparține reclamantului G.G.M.D., care a formulat doar în nume propriu, iar nu și pentru reclamanta G.V., mama sa, notificare în baza Legii nr. 10/2001. Sub aspectul contractului de cesiune de drepturi litigioase intervenit între reclamant și intervenientul C.N., s-a reținut validitatea acestuia, conform prevederilor art. 1401-1402 C. civ.

Pe fondul cauzei, s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare topografice de identificare a terenului în litigiu, iar prin concluziile expertizei s-a constatat că din totalul suprafeței de 4356 mp teren doar suprafața de 1381 mp este liberă și poate fi restituită în natură, în condițiile în care pe această suprafață se află amplasată doar o baracă din tablă, demontabilă. Diferența de 2975 mp, teren se încadrează în categoria terenurilor ocupate de construcții și rețele edilitare, astfel că nu poate fi considerată teren liber și, deci, nu poate fi restituită în natură, construcțiile edificate pe această suprafață de teren fiind cu fundație din beton, deci definitive și, în consecință, pentru acest teren se pot acorda măsuri reparatorii în echivalent.

În ceea ce privește suprafața de 1381 mp teren, ce poate fi restituită în natură, s-a reținut că nu s-au dovedit susținerile pârâtei potrivit cărora aceasta ar fi afectată procesului de învățământ, deci că s-ar impune menținerea acestei afectațiuni timp de 3 ani. Prin decizia civilă nr. 60/A din 5 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis, în parte, apelul declarat de reclamantul C.N. împotriva sentinței civile nr. 646 din 27 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. 903/117/2007; a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamantului și a suprafeței de 2595 mp din imobilul teren situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F.

nr. 423 Cluj, nr. top 1044, în suprafață totală de 1210 stj.p. (4356 mp), astfel că suprafața totală de teren restituită reclamantului este de 3976 mp; a respins cererea reclamantului de restituire în natură și a suprafeței de 380 mp teren din imobilul în litigiu, astfel cum aceasta se află arătată și delimitată în varianta B la suplimentul de expertiză tehnică judiciară efectuat, în apel, de expertul M.M.T. ( fila nr. 146 dosar apel ), supliment de expertiză ce face parte integrantă din această decizie, cu privire la această suprafață reclamantul fiind îndreptățit la a primi măsuri reparatorii în echivalent în condițiile legii speciale; a menținut celelalte dispoziții, și a obligat intimata Universitatea Tehnică Cluj-Napoca la plata sumei de 1.440 lei, cheltuieli de judecată, în apel, către apelant.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile; că în raport de aceste dispoziții ale legii, în acord cu prevederea de principiu cuprinsă în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pot fi restituite în natură și terenurile preluate abuziv pe care au fost edificate, ulterior preluării, construcții, în următoarele situații, când pe teren au fost edificate fie construcții ușoare, fie construcții demontabile sau când pe teren se află construcții care, deși nu au caracter ușor sau demontabil, fiind deci definitive, au fost edificate după 1 ianuarie 1990, fără autorizație de construire emisă în condițiile legii.

Din interpretarea per a contrario a prevederilor cuprinse în teza I a acestui text de lege se desprinde concluzia că, în cazul construcțiilor definitive edificate chiar fără autorizație de construire (adică, în limbajul legii, neautorizate), anterior datei de 1 ianuarie 1990, restituirea în natură a terenului aferent lor nu poate fi dispusă, măsurile reparatorii îmbrăcând, în acest caz, forma celor în echivalent, în condițiile legii speciale în materie. Potrivit extrasului de carte funciară aflat la dosarul primei instanțe (f. 15), sub nr. top 1044 din C.F.

nr. 423 Cluj se află înscris, în foaia de avere, la A + 2, loc de casă în str. I., în suprafață de 1210 stj.p, iar, în prezent, fosta str. I. poartă denumirea de str. C. Coroborând conținutul notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 cu acela al plângerii împotriva Deciziei nr. 130/2006 emisă de pârâta Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, instanța de apel a reținut că reclamantul a înțeles să solicite restituirea în natură exclusiv cu privire la terenul în suprafață de 1210 stj.p. (4356 mp), fără a formula și eventuale pretenții trase din preluarea de către stat a vreunei construcții, care, la data preluării abuzive, s-ar fi aflat pe teren și ar fi constituit proprietatea lui G.A.J.E., proprietarul tabular înscris sub B + 4 în C.F.

nr. 423 Cluj. Prin cererea de apel, reclamantul C.N. a solicitat admiterea acțiunii sale, în sensul restituirii în natură și a suprafeței de 2975 mp teren. S-a conchis, că, în condițiile Legii nr. 10/2001, reclamantul a formulat notificare către Universitatea Tehnică doar cu privire la terenul în suprafață de 1210 stj.p. (4356 mp), fără a se pune în discuție existența vreunei construcții și îndreptățirea la măsuri reparatorii cu privire la aceasta. Or, limitele învestirii instanței de către reclamant sunt cele care leagă instanța, în sensul prevederilor art. 129 alin. ultim C. proc. civ., după cum, soluționarea notificării de către Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca nu se putea face decât cu observarea limitelor pe care autorul notificării le-a stabilit.

Mai mult, limitele judecății în apel nu ar putea fi altele decât acelea fixate de reclamant înaintea primei instanțe, în acest sens fiind prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. De aceea, solicitarea reclamantului apelant făcută întâia oară prin înscrisul numit „răspuns la precizare”, depus în apel la termenul de judecată din 22 ianuarie 2010 (f. 113-117), de a se dispune restituirea în natură nu doar cu privire la teren, ci și cu privire la construcția care, în prezent, are destinația de atelier auto, fiind evidențiată în raportul de expertiză întocmit în apel de expertul T.M.

(f. 39 și urm.), nu poate fi avută în vedere, ea excedând atât limitelor notificării inițiale, cât și celor stabilite pe calea plângerii împotriva deciziei și a prezentei cereri de apel. În ceea ce privește solicitarea reclamantului apelant de a i se restitui în natură întregul teren în litigiu, s-a reținut următoarele: În ceea ce privește suprafața de 2975 mp (parte din terenul aferent nr. top 1044), cu privire la care prima instanță a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, expertul tehnic T.M. a arătat că pe această suprafață de teren se află edificate trei construcții, și anume: prima, o baracă din lemn, cu șarpantă din lemn și învelitoare din plăci bituminoase tip onduline, având o suprafață construită de 270 mp.

și suprafața utilă de 236 mp. Panourile din care sunt realizați pereții sunt prefabricate tristat, cu fețe exterioare din plăci aglomerate din lemn, cu miez de vată minerală. Șarpanta este alcătuită din ferme din lemn, tâmplăria exterioară și interioară este din lemn, iar pardoselile sunt din lemn sau beton. A doua, o baracă din lemn, are același sistem constructiv ca și cea de mai sus descrisă, iar a treia baracă, un atelier auto pe fundații din beton, cu pereți din cărămidă, șarpantă din metal cu învelitoare din țiglă și plăci din azbociment ondulat, are o suprafață construită de 99,11 mp și o suprafață utilă de 85,41 mp.

A mai precizat expertul că cele două barăci au fost edificate în perioada 1972-1973, în baza autorizației de executare de lucrări nr. 32919/1956 din 03 noiembrie 1972 (f. 50 dosar apel), în cuprinsul căreia s-a precizat că se vor respecta cerințele din acordul prealabil nr. 667/1972 (f. 49 dosar apel), ce s-a dat pentru „amplasarea provizorie a trei construcții demontabile pentru laborator și ateliere". Expertul tehnic T.M. a conchis, în urma analizei construcțiilor litigioase, că cele două clădiri denumite „baraca 1" și „baraca 2" au caracter provizoriu și demontabil, conform anexei nr. 2 din Legea nr. 50/1991, în vreme ce atelierul auto este o clădire cu caracter definitiv. Întrucât, aceste două barăci nu sunt construcții definitive, ci provizorii și demontabile, s-a apreciat că terenul aferent lor poate fi restituit în natură reclamantului, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Împrejurarea că aceste două barăci au fundație din beton nu este de natură a conduce la concluzia că ele trebuie considerate construcții definitive, căci caracterul ușor sau, după caz, demontabil al unei construcții trebuie determinat în raport cu situația construcției în totalitatea ei, iar nu doar cu observarea unui singur element constructiv și ar fi injust ca restituirea în natură a terenului să îi fie refuzată reclamantului ca urmare a faptului că doar fundația celor două barăci și soclul ar prezenta caracteristicile unor elemente de construcție definitivă.

Nu au fost primite nici argumentele pârâtei potrivit cărora cele două barăci sunt de dimensiuni mari (270 mp, respectiv 236 mp), au deschideri de peste 6 m, au dotări specifice construcțiilor definitive, sunt în funcțiune de 36 ani, iar elementele suprastructurii sunt specifice celor prefabricate din lemn, căci caracterul ușor ori demontabil al unei construcții nu se determină prin luarea în considerare a unor asemenea elemente, ci a particularităților constructive specifice. În ce privește clădirea identificată ca „atelier auto”, s-a reținut că aceasta are caracter de construcție definitivă, astfel că terenul aferent acesteia nu poate fi restituit în natură, fiind fără relevanță dacă edificarea sa s-a realizat cu sau fără autorizare legală, câtă vreme edificarea s-a făcut anterior datei de 1 ianuarie 1990, în sensul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

În ce privește terenul aferent acestei construcții, instanța a reținut că dintre variantele propuse prin suplimentul raportului de expertiză efectuat în apel, (f. 143 și urm.), este oportun a fi luată în considerare varianta B de determinare a suprafeței de teren aferentă clădirii în raport de care trebuie avută în vedere o suprafață de 380 mp teren, în această suprafață fiind cuprins terenul de sub construcția - atelier auto, cel aferent rampei ce deservește atelierul auto, cel necesar accesului la exteriorul construcției (în vederea efectuării lucrărilor de întreținere necesare), precum și cel necesar accesului la drumul public, și sub care se află rețeaua de canalizare. Pe acest aspect, s-a concluzionat că din suprafața de 2975 mp teren, cu privire la care prima instanță a respins solicitarea de restituire în natură, poate fi supusă restituirii suprafața de 2595 mp, diferența de 380 mp teren fiind, așa cum s-a arătat, aferentă atelierului auto.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul și pârâta Universitatea Tehnica Cluj, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamantul a arătat că instanța de apel a dispus ca din totalul suprafeței de 4356 mp, să se restituie în natură către acesta doar suprafața de 3.976 mp, iar pentru restul în suprafață de 380 mp să se acorde despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, respingând totodată solicitarea acestuia de restituire a casei ce se afla amplasată pe imobilul in litigiu, care a fost proprietatea tatălui său. Procedând astfel, instanța de apel, eronat, a dispus acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 380 mp teren, cu motivarea că acesta ar fi ocupat de o construcție definitivă și, prin urmare, nu poate fi restituit în natură.

S-a mai arătat, că, deși din întreg probatoriul administrat în cauză, rezultă clar că pe suprafața de 380 mp se afla însăși casa antecesorului său, iar instanța, printr-o cercetare sumară a fondului, și interpretând superficial și greșit documentele depuse la dosar, a respins în parte acțiunea acestuia, interpretând în mod greșit sensul cuvântului imobil, folosit în notificarea inițială în temeiul Legii 10/2001, cât și în actele ulterioare, respectiv, plângerea împotriva deciziei intimatei si în apel, întrucât acesta a înțeles să solicite restituirea în natură atât a terenului, cât și a casei, proprietatea antecesorului său. Prin urmare, este eronată susținerea și interpretarea instanței de apel conform căreia ar fi solicitat restituirea construcției denumite atelier auto pentru prima dată în fața acesteia.

Totodată, hotărârea instanței de apel este nelegală, întrucât din probele administrate rezultă, fără dubiu, că imobilul atelier auto este chiar casa tatălui său și nu o construcție edificată de intimată, și totuși aceasta a respins petitul în acest sens, nerecunoscându-i dreptul de proprietate, fiind fără relevanță anul în care s-au efectuat lucrările la atelierul auto, întrucât acesta nu a fost edificat în întregime de către intimată, ci s-au făcut doar lucrări de consolidare, fără autorizație de construire, așa după cum aceasta însăși afirmă în scriptul numit precizare. Prin urmare, dispozițiile art. 10 alin. (3) ale Legii 10/2001, sunt raportabile doar la construcțiile noi edificate pe terenurile revendicate, nicidecum, așa cum este cazul în speța de față, la niște lucrări de consolidare care au fost efectuate asupra locuinței autorului său.

S-a conchis că, întrucât acest atelier auto a fost doar modificat de către pârâtă, fără a fi demolat și fără a obține autorizații de construcție, se justifică restituirea sa în natură în condițiile Legii nr. 10/2001. Prin recursul său, pârâta Universitatea Tehnică Cluj a arătat că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcțiile ușoare și demontabile. În speță, instanța de apel a dat o interpretare greșită a acestui text de lege, introducând „termeni” și „concluzii” inexistente în textul de lege cum ar fi „când pe teren se află construcții care, deși nu au caracter ușor sau demontabil, fiind deci definitive”.

În continuare, s-au formulat critici privind raportul de expertiză efectuat în cauză, cu privire la concluziile acestuia, prin care s-a stabilit caracterul celor două construcții-barăci, în sensul că expertul nu le-a denumit ca fiind „construcții ușoare”, ci ca fiind provizorii și demontabile, concluzii vădit subiective și părtinitoare, întrucât această interpretare contrazice atât dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cât și dispozițiile art. 3 lit. h) din Legea nr. 50/1991, actualizată, precum și dispozițiilor cuprinse în Anexa 2 lit. h) din această lege, în raport de care rezultă că cele două barăci nu sunt demontabile, deoarece prin caracteristicile lor și prin modul efectiv de executare exced caracteristicile construcțiilor provizorii.

Astfel, prin demontarea suprastructurii din elemente prefabricate, terenul pe care sunt amplasate cele două barăci nu poate fi adus la starea inițială, avută înainte de exploatare, deoarece rămâne soclul din beton monolit cu o înălțime de 60-90 cm și fundația cu o adâncime de 1,50 cm, iar, în motivarea deciziei recurate, instanța de apel nu a făcut nicio referire la dispozițiile art. 3 lit. f) și Anexa 2 lit. h) din Legea nr. 50/1991, unde sunt definite construcțiile cu caracter provizoriu și nici la concluziile expertului C.E. S-a mai arătat, că instanța de apel a luat în considerare varianta B din suplimentul raportului de expertiză judiciară efectuat de expert M.M.T., care exclude platforma betonată cu destinație de parcare din terenul aferent atelierului auto și care se referă la o suprafață de 580 mp aferentă clădirii.

Cu alte cuvinte, s-a susținut că greșit s-a propus acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 380 mp aferentă atelierului auto și nu pentru suprafața de 580 mp, aferentă acestei construcții, conform variantei A a aceluiași raport de expertiză. Examinând decizia în limita criticilor formulate de recurentul-reclamant și recurenta-pârâtă, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată recursurile nefondate, pentru următoarele considerente: Prin recursul său recurentul-reclamant critică decizia civilă recurată pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., ca fiind dată cu aplicarea greșită a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul că, greșit, instanța de apel nu a restituit terenul aferent și construcția ce în prezent are destinația de atelier auto și care a constituit casa antecesorului său, preluată abuziv de stat, întrucât, pe de o parte, prin notificarea inițială formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 a solicitat restituirea în natură atât a terenului, cât și a casei proprietatea antecesorului său, iar, pe de altă parte, imobilului construcție cu destinația de atelier auto i s-au adus modificări, fără a exista o autorizație în acest sens, însă nu poate fi vorba de un alt imobil edificat în întregime de către pârâtă, cu alte cuvinte că imobilul construcție cu destinația de atelier auto nu constituie o construcție nouă și nici nu este o construcție ușoară și demontabilă în accepțiunea Legii nr. 10/2001.

Susținerea recurentului-reclamant, în sensul că decizia recurată este nelegală, întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora „Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare și demontabile”, este neîntemeiată. Astfel, instanța de apel nu a dispus restituirea, în condițiile Legii nr. 10/2001, a imobilului construcție, cu destinația de atelier auto, deținut de pârâtă, pentru că acestuia i s-ar fi adus modificări de către pârâtă fără autorizație și nici pentru că ar fi fost considerat „ un alt imobil”, respectiv un imobil nou edificat de pârâtă, ci pentru că reclamantul, prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, cât și prin acțiunea introductivă de instanță, nu ar fi solicitat restituirea acestui imobil.

Într-adevăr, prin notificarea formulată în termen, în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantul a solicitat „restituirea în natură a imobilului” situat în Cluj, fără a preciza în concret la ce fel de imobile se raportează, teren sau construcții, însă prin contestația formulată, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, împotriva Deciziei nr. 130/2006 emisă de pârâta Universitatea Tehnică Cluj, reclamantul a solicitat expres anularea dispoziției și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie prin care să dispună restituirea în natură a imobilului ( teren ) situat în Municipiul Cluj, înscris în C.F. Cluj nr. 423, nr. top 1044, care a fost preluat fără titlu de stat. Solicitarea restituirii în natură a imobilului construcție – atelier auto, a fost făcută prin răspunsul la precizări, filele 113-117 dosar apel, pentru prima dată în apel.

De aceea, față de obiectul acțiunii, așa cum a fost precizat de reclamant prin cererea de chemare în judecată, de restituire în natură a imobilului-teren, cu respectarea principiului disponibilității, legal a apreciat instanța de apel că acesta nu poate fi schimbat față de prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot face cereri noi”, întrucât cererea reclamantului de a i se acorda măsuri reparatorii pentru imobilul construcție, fiind formulată pentru prima dată în apel, constituie o cerere nouă. De altfel, cu privire la aceste constatări ale instanței de apel, recurentul-reclamant nu a formulat niciun fel de critici prin prezentul recurs.

De aceea, legal, instanța de apel nu a dispus restituirea în natură a tenului de 380 mp și a construcției aferente acestuia, cu destinație de atelier auto, în condițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. În ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că este nefondat pentru cele ce succed. Recurenta-pârâtă critică decizia pentru nelegalitate în sensul că este dată cu aplicarea greșită a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a dispozițiilor art. 3 lit. h) din Legea nr. 50/1991, actualizată și a dispozițiilor Anexei 2 lit. h) din această lege, întrucât cele două barăci din lemn nu sunt construcții demontabile și provizorii, pe de o parte, iar, pe de altă parte, caracteristicile lor exced caracteristicile construcțiilor provizorii, având fundații de 1,50 m și soclu de 60- 90 cm.

Reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului în litigiu în condițiile Legii nr. 10/2001, lege specială de reparație, iar restituirea terenurilor preluate abuziv de stat se face fie în condițiile art. 10, fie în condițiile art. 11 din acest act normativ, în raport de modalitatea de preluare a imobilelor de către stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. În speță, sunt incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind preluat în proprietatea statului în baza Dispoziției nr. 27/1973 a Administrației Financiare a Județului Cluj și a sentinței civile nr. 5917/1972 pronunțată de Judecătoria Cluj, iar potrivit art. 10 alin. (3) din acest act normativ „se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile”.

Instanța de apel a restituit în natură terenul aferent celor două construcții barăci din lemn, reținând că expertul tehnic, cu privire la aceste construcții, a stabilit că au caracter provizoriu și demontabile, iar regimul juridic al acestor construcții este reglementat de prevederile legii speciale și nu de cele ale normei generale, Legea nr. 50/1991. Astfel, potrivit art. 10.4 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, „… se vor restitui în natură terenurile pe care au fost amplasate construcții ușoare sau demontabile ( garaje, chioșcuri și altele asemenea ), chiar dacă amplasarea acestora a fost autorizată ( construcțiile care au acest regim se amplasau, potrivit legii, numai pe perioadă determinată, adică autorizația era temporară)….”.

Prin urmare, acest text de lege enumără exemplificativ construcțiile ușoare sau demontabile, pe de o parte, iar, pe de altă parte, clarifică regimul juridic al construcțiilor ușoare și demontabile, ca fiind construcțiile care se amplasau, potrivit legii, numai pe perioada determinată. Folosind sintagma „ușoare” și „demontabile”, legiuitorul a avut în vedere construcțiile realizate din materiale care permit demontarea rapidă. În speță, celor două barăci, care sunt construite din lemn și acoperite cu șarpantă, sunt construcții ușoare și demontabile, fiind fără relevanță împrejurarea că unele din elementele acestora, respectiv fundația, ar fi din beton, pentru stabilirea regimului lor juridic.

Caracterul provizoriu al acestor construcții a fost stabilit corect în raport de dispozițiile art. 10 alin. (4) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, întrucât acestea au fost amplasate pe perioadă determinată, de 3 ani, potrivit condițiilor din acordul prealabil nr. 667/1972, preluate în autorizația de construcție nr. 32919/1956 din 3 noiembrie 1972, până la realizarea unor spații definitive pe noul amplasament. Prin urmare, câtă vreme terenul în litigiu nu este ocupat de construcții definitive, în mod corect a dispus instanța de apel restituirea sa în natură, către reclamant.

Critica formulată de recurenta-pârâtă potrivit căreia, în mod greșit, instanța de apel a omologat varianta B din suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de expert M.M.T., vizează aspecte de netemeinicie, ce nu se pot încadra în niciunul din motivele de recurs strict și limitativ prevăzut de art. 304 pct. 1-9 din actuala reglementare, iar sancțiunea este aceea a neanalizării sale. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de reclamantul C.N. și pârâta Universitatea Tehnică Cluj, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul C.N. și pârâta Universitatea Tehnică Cluj împotriva deciziei nr. 60/A din 5 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2011.