ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1649/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1649/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 646 din 27 noiembrie 2008, Tribunalul Cluj a respins excepția lipsei

calității pârâtei de unitate deținătoare, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată

de reclamantul G.G.M.D., în contradictoriu cu pârâta Universitatea Tehnică Cluj

și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul N.C.,

și, în consecință, a anulat Decizia nr. 130 din 26 septembrie 2006 emisă de

pârâtă; a stabilit dreptul reclamantului G.G.M.D. la măsuri reparatorii în

condițiile Legii nr. 10/2001, pentru imobilul teren situat în Cluj-Napoca, înscris

în C.F. nr. 423, nr. top 1044, în suprafață de 1210 stj.p. (4356 mp); a

constatat că, în temeiul contractului de cesiune de drepturi litigioase

încheiat între reclamant și intervenientul C.N., acesta din urmă a dobândit

dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii pentru imobilul mai sus

identificat; a dispus restituirea în natură în favoarea intervenientului C.N. a

suprafeței de teren de 1381 mp din imobilul mai sus menționat, astfel cum

aceasta a fost identificată prin raportul de expertiză întocmit în cauză de

expert M.M.; a stabilit în favoarea intervenientului C.N. dreptul la

despăgubiri în sumă de 2.231.250 Euro, ce vor fi plătite în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate abuziv, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru diferența

de teren de 2975 mp, din imobilul mai sus identificat, ce nu poate fi

restituită în natură; a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta G.V., a

respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta S.

(G.) A. și a obligat pârâta Universitatea Tehnică Cluj să plătească

intervenientului C.N. suma de 3.300 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 130 din 26

septembrie 2006 emisă de pârâtă, cu privire la notificarea formulată de

reclamantul G.G.M.D., s-a constatat că aceasta nu poate fi soluționată,

deoarece reclamantul nu are calitatea de persoană îndreptățită, potrivit art. 4

din Legea nr. 10/2001, cu privire la restituirea imobilului teren situat în

Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 423, nr. top 1044.

Imobilul din litigiu

este înregistrat în patrimoniul pârâtei Universitatea Tehnică Cluj, astfel că

pârâta are calitatea de unitate deținătoare. Acest imobil a fost transmis în

administrarea Universității Tehnice Cluj-Napoca în anul 1972, în vederea

edificării unor construcții, fiind emisă (sub nr. 32919/1556 din 03 noiembrie 1972)

autorizație pentru executare de lucrări, respectiv săli de proiecte și atelier

de proiectare, fiind edificate trei corpuri de clădire a căror valoare totală

la acea dată se ridica la suma de 448.000 lei.

Prin decizia nr. 117

din 08 martie 1974 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular al județului

Cluj, s-a transmis, din administrarea Consiliului Popular al județului Cluj în

aceea a Institutului Politehnic Cluj, terenul în suprafață de 4356 mp aferent C.F.

nr. 423 Cluj, nr. top 1044, transmisiunea fiind temporară, anume până în anul

1979.

Ulterior, imobilul a

fost transmis în administrarea Institutului Politehnic Cluj.

În ceea ce privește

calitatea de persoană îndreptățită, aceasta îi aparține reclamantului G.G.M.D.,

care a formulat doar în nume propriu, iar nu și pentru reclamanta G.V., mama

sa, notificare în baza Legii nr. 10/2001.

Sub aspectul

contractului de cesiune de drepturi litigioase intervenit între reclamant și

intervenientul C.N., s-a reținut validitatea acestuia, conform prevederilor

art. 1401-1402 C. civ.

Pe fondul cauzei, s-a

dispus efectuarea unei expertize judiciare topografice de identificare a

terenului în litigiu, iar prin concluziile expertizei s-a constatat că din

totalul suprafeței de 4356 mp teren doar suprafața de 1381 mp este liberă și

poate fi restituită în natură, în condițiile în care pe această suprafață se

află amplasată doar o baracă din tablă, demontabilă.

Diferența de 2975 mp,

teren se încadrează în categoria terenurilor ocupate de construcții și rețele

edilitare, astfel că nu poate fi considerată teren liber și, deci, nu poate fi

restituită în natură, construcțiile edificate pe această suprafață de teren

fiind cu fundație din beton, deci definitive și, în consecință, pentru acest

teren se pot acorda măsuri reparatorii în echivalent.

În ceea ce privește

suprafața de 1381 mp teren, ce poate fi restituită în natură, s-a reținut că nu

s-au dovedit susținerile pârâtei potrivit cărora aceasta ar fi afectată

procesului de învățământ, deci că s-ar impune menținerea acestei afectațiuni

timp de 3 ani.

Prin decizia civilă

nr. 60/A din 5 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis, în parte, apelul declarat

de reclamantul C.N. împotriva sentinței civile nr. 646 din 27 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr. 903/117/2007; a schimbat, în parte, sentința

apelată, în sensul că a dispus restituirea în natură, în favoarea reclamantului

și a suprafeței de 2595 mp din imobilul teren situat în Cluj-Napoca, înscris în

C.F. nr. 423 Cluj, nr. top 1044, în suprafață totală de 1210 stj.p. (4356 mp),

astfel că suprafața totală de teren restituită reclamantului este de 3976 mp; a

respins cererea reclamantului de restituire în natură și a suprafeței de 380 mp

teren din imobilul în litigiu, astfel cum aceasta se află arătată și delimitată

în varianta B la suplimentul de expertiză tehnică judiciară efectuat, în apel,

de expertul M.M.T. ( fila nr. 146 dosar apel ), supliment de expertiză ce face

parte integrantă din această decizie, cu privire la această suprafață reclamantul

fiind îndreptățit la a primi măsuri reparatorii în echivalent în condițiile

legii speciale; a menținut celelalte dispoziții, și a obligat intimata

Universitatea Tehnică Cluj-Napoca la plata sumei de 1.440 lei, cheltuieli de

judecată, în apel, către apelant.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art.

10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, se restituie în natură terenurile pe care

s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie

1990, precum și construcții ușoare sau demontabile; că în raport de aceste

dispoziții ale legii, în acord cu prevederea de principiu cuprinsă în art. 1

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pot fi restituite în natură și terenurile

preluate abuziv pe care au fost edificate, ulterior preluării, construcții, în

următoarele situații, când pe teren au fost edificate fie construcții ușoare,

fie construcții demontabile sau când pe teren se află construcții care, deși nu

au caracter ușor sau demontabil, fiind deci definitive, au fost edificate după

1 ianuarie 1990, fără autorizație de construire emisă în condițiile legii.

Din interpretarea

per

a contrario

a prevederilor cuprinse în teza I a acestui text de lege se

desprinde concluzia că, în cazul construcțiilor definitive edificate chiar fără

autorizație de construire (adică, în limbajul legii, neautorizate), anterior

datei de 1 ianuarie 1990, restituirea în natură a terenului aferent lor nu

poate fi dispusă, măsurile reparatorii îmbrăcând, în acest caz, forma celor în

echivalent, în condițiile legii speciale în materie.

Potrivit extrasului

de carte funciară aflat la dosarul primei instanțe (f. 15), sub nr. top 1044

din C.F. nr. 423 Cluj se află înscris, în foaia de avere, la A + 2, loc de casă în str. I., în suprafață de 1210 stj.p, iar, în prezent, fosta str. I.

poartă denumirea de str. C.

Coroborând conținutul

notificării formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 cu acela al plângerii

împotriva Deciziei nr. 130/2006 emisă de pârâta Universitatea Tehnică

Cluj-Napoca, instanța de apel a reținut că reclamantul a înțeles să solicite

restituirea în natură exclusiv cu privire la terenul în suprafață de 1210

stj.p. (4356 mp), fără a formula și eventuale pretenții trase din preluarea de

către stat a vreunei construcții, care, la data preluării abuzive, s-ar fi

aflat pe teren și ar fi constituit proprietatea lui G.A.J.E., proprietarul

tabular înscris sub B + 4 în C.F. nr. 423 Cluj.

Prin cererea de apel,

reclamantul C.N. a solicitat admiterea acțiunii sale, în sensul restituirii în

natură și a suprafeței de 2975 mp teren.

S-a conchis, că, în

condițiile Legii nr. 10/2001, reclamantul a formulat notificare către Universitatea

Tehnică doar cu privire la terenul în suprafață de 1210 stj.p. (4356 mp), fără

a se pune în discuție existența vreunei construcții și îndreptățirea la măsuri

reparatorii cu privire la aceasta.

Or, limitele

învestirii instanței de către reclamant sunt cele care leagă instanța, în

sensul prevederilor art. 129 alin. ultim C. proc. civ., după cum, soluționarea

notificării de către Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca nu se putea face

decât cu observarea limitelor pe care autorul notificării le-a stabilit.

Mai mult, limitele

judecății în apel nu ar putea fi altele decât acelea fixate de reclamant

înaintea primei instanțe, în acest sens fiind prevederile art. 294 alin. (1) C.

proc. civ., conform cărora în apel nu se poate schimba calitatea părților,

cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte

cereri noi.

De aceea, solicitarea

reclamantului apelant făcută întâia oară prin înscrisul numit „răspuns la

precizare”, depus în apel la termenul de judecată din 22 ianuarie 2010 (f. 113-117),

de a se dispune restituirea în natură nu doar cu privire la teren, ci și cu

privire la construcția care, în prezent, are destinația de atelier auto, fiind evidențiată

în raportul de expertiză întocmit în apel de expertul T.M. (f. 39 și urm.), nu

poate fi avută în vedere, ea excedând atât limitelor notificării inițiale, cât

și celor stabilite pe calea plângerii împotriva deciziei și a prezentei cereri

de apel.

În ceea ce privește solicitarea

reclamantului apelant de a i se restitui în natură întregul teren în litigiu, s-a

reținut următoarele:

În ceea ce privește

suprafața de 2975 mp (parte din terenul aferent nr. top 1044), cu privire la

care prima instanță a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent,

expertul tehnic T.M. a arătat că pe această suprafață de teren se află

edificate trei construcții, și anume: prima, o baracă din lemn, cu șarpantă din

lemn și învelitoare din plăci bituminoase tip onduline, având o suprafață construită

de 270 mp. și suprafața utilă de 236 mp. Panourile din care sunt realizați

pereții sunt prefabricate tristat, cu fețe exterioare din plăci aglomerate din

lemn, cu miez de vată minerală. Șarpanta este alcătuită din ferme din lemn,

tâmplăria exterioară și interioară este din lemn, iar pardoselile sunt din lemn

sau beton.

A doua, o baracă din

lemn, are același sistem constructiv ca și cea de mai sus descrisă, iar a treia

baracă, un atelier auto pe fundații din beton, cu pereți din cărămidă, șarpantă

din metal cu învelitoare din țiglă și plăci din azbociment ondulat, are o

suprafață construită de 99,11 mp și o suprafață utilă de 85,41 mp.

A mai precizat

expertul că cele două barăci au fost edificate în perioada 1972-1973, în baza

autorizației de executare de lucrări nr. 32919/1956 din 03 noiembrie 1972 (f.

50 dosar apel), în cuprinsul căreia s-a precizat că se vor respecta cerințele

din acordul prealabil nr. 667/1972 (f. 49 dosar apel), ce s-a dat pentru

„amplasarea provizorie a trei construcții demontabile pentru laborator și

ateliere".

Expertul tehnic T.M.

a conchis, în urma analizei construcțiilor litigioase, că cele două clădiri

denumite „baraca 1" și „baraca 2" au caracter provizoriu și

demontabil, conform anexei nr. 2 din Legea nr. 50/1991, în vreme ce atelierul

auto este o clădire cu caracter definitiv.

Întrucât, aceste două

barăci nu sunt construcții definitive, ci provizorii și demontabile, s-a

apreciat că terenul aferent lor poate fi restituit în natură reclamantului, potrivit

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Împrejurarea că

aceste două barăci au fundație din beton nu este de natură a conduce la

concluzia că ele trebuie considerate construcții definitive, căci caracterul

ușor sau, după caz, demontabil al unei construcții trebuie determinat în raport

cu situația construcției în totalitatea ei, iar nu doar cu observarea unui

singur element constructiv și ar fi injust ca restituirea în natură a terenului

să îi fie refuzată reclamantului ca urmare a faptului că doar fundația celor

două barăci și soclul ar prezenta caracteristicile unor elemente de construcție

definitivă.

Nu au fost primite

nici argumentele pârâtei potrivit cărora cele două barăci sunt de dimensiuni

mari (270 mp, respectiv 236 mp), au deschideri de peste 6 m, au dotări

specifice construcțiilor definitive, sunt în funcțiune de 36 ani, iar

elementele suprastructurii sunt specifice celor prefabricate din lemn, căci

caracterul ușor ori demontabil al unei construcții nu se determină prin luarea

în considerare a unor asemenea elemente, ci a particularităților constructive

specifice.

În ce privește

clădirea identificată ca „atelier auto”, s-a reținut că aceasta are caracter de

construcție definitivă, astfel că terenul aferent acesteia nu poate fi

restituit în natură, fiind fără relevanță dacă edificarea sa s-a realizat cu

sau fără autorizare legală, câtă vreme edificarea s-a făcut anterior datei de 1

ianuarie 1990, în sensul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

În ce privește

terenul aferent acestei construcții, instanța a reținut că dintre variantele

propuse prin suplimentul raportului de expertiză efectuat în apel, (f. 143 și

urm.), este oportun a fi luată în considerare varianta B de determinare a

suprafeței de teren aferentă clădirii în raport de care trebuie avută în vedere

o suprafață de 380 mp teren, în această suprafață fiind cuprins terenul de sub

construcția - atelier auto, cel aferent rampei ce deservește atelierul auto, cel

necesar accesului la exteriorul construcției (în vederea efectuării lucrărilor

de întreținere necesare), precum și cel necesar accesului la drumul public, și

sub care se află rețeaua de canalizare.

Pe acest aspect, s-a

concluzionat că din suprafața de 2975 mp teren, cu privire la care prima

instanță a respins solicitarea de restituire în natură, poate fi supusă

restituirii suprafața de 2595 mp, diferența de 380 mp teren fiind, așa cum s-a

arătat, aferentă atelierului auto.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul și pârâta Universitatea

Tehnica Cluj, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În motivarea recursului,

reclamantul a arătat că instanța de apel a dispus ca din totalul suprafeței de

4356 mp, să se restituie în natură către acesta doar suprafața de 3.976 mp, iar

pentru restul în suprafață de 380 mp să se acorde despăgubiri în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, respingând totodată solicitarea acestuia

de restituire a casei ce se afla amplasată pe imobilul in litigiu, care a fost proprietatea

tatălui său.

Procedând astfel,

instanța de apel, eronat, a dispus acordarea de despăgubiri pentru suprafața de

380 mp teren, cu motivarea că acesta ar fi ocupat de o construcție definitivă și,

prin urmare, nu poate fi restituit în natură.

S-a mai arătat, că, deși

din întreg probatoriul administrat în cauză, rezultă clar că pe suprafața de

380 mp se afla însăși casa antecesorului său, iar instanța, printr-o cercetare

sumară a fondului, și interpretând superficial și greșit documentele depuse la

dosar, a respins în parte acțiunea acestuia, interpretând în mod greșit sensul

cuvântului imobil, folosit în notificarea inițială în temeiul Legii 10/2001, cât

și în actele ulterioare, respectiv, plângerea împotriva deciziei intimatei si în

apel, întrucât acesta a înțeles să solicite restituirea în natură atât a

terenului, cât și a casei, proprietatea antecesorului său. Prin urmare, este

eronată susținerea și interpretarea instanței de apel conform căreia ar fi solicitat

restituirea construcției denumite atelier auto pentru prima dată în fața

acesteia.

Totodată, hotărârea

instanței de apel este nelegală, întrucât din probele administrate rezultă,

fără dubiu, că imobilul atelier auto este chiar casa tatălui său și nu o

construcție edificată de intimată, și totuși aceasta a respins petitul în acest

sens, nerecunoscându-i dreptul de proprietate, fiind fără relevanță anul în

care s-au efectuat lucrările la atelierul auto, întrucât acesta nu a fost

edificat în întregime de către intimată, ci s-au făcut doar lucrări de

consolidare, fără autorizație de construire, așa după cum aceasta însăși afirmă

în scriptul numit precizare.

Prin urmare,

dispozițiile art. 10 alin. (3) ale Legii 10/2001, sunt raportabile doar la

construcțiile noi edificate pe terenurile revendicate, nicidecum, așa cum este

cazul în speța de față, la niște lucrări de consolidare care au fost efectuate

asupra locuinței autorului său.

S-a conchis că, întrucât

acest atelier auto a fost doar modificat de către pârâtă, fără a fi demolat și

fără a obține autorizații de construcție, se justifică restituirea sa în natură

în condițiile Legii nr. 10/2001.

Prin recursul său,

pârâta Universitatea Tehnică Cluj a arătat că decizia recurată a fost dată cu

aplicarea greșită a prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

potrivit cărora se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat

construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990,

precum și construcțiile ușoare și demontabile.

În speță, instanța de

apel a dat o interpretare greșită a acestui text de lege, introducând „termeni”

și „concluzii” inexistente în textul de lege cum ar fi „când pe teren se află construcții

care, deși nu au caracter ușor sau demontabil, fiind deci definitive”.

În continuare, s-au formulat

critici privind raportul de expertiză efectuat în cauză, cu privire la

concluziile acestuia, prin care s-a stabilit caracterul celor două

construcții-barăci, în sensul că expertul nu le-a denumit ca fiind „construcții

ușoare”, ci ca fiind provizorii și demontabile, concluzii vădit subiective și părtinitoare,

întrucât această interpretare contrazice atât dispozițiile art. 10 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, cât și dispozițiile art. 3 lit. h) din Legea nr.

50/1991, actualizată, precum și dispozițiilor cuprinse în Anexa 2 lit. h) din

această lege, în raport de care rezultă că cele două barăci nu sunt

demontabile, deoarece prin caracteristicile lor și prin modul efectiv de

executare exced caracteristicile construcțiilor provizorii.

Astfel, prin

demontarea suprastructurii din elemente prefabricate, terenul pe care sunt

amplasate cele două barăci nu poate fi adus la starea inițială, avută înainte

de exploatare, deoarece rămâne soclul din beton monolit cu o înălțime de 60-90 cm și fundația cu o adâncime de 1,50 cm, iar, în motivarea deciziei recurate, instanța de apel nu

a făcut nicio referire la dispozițiile art. 3 lit. f) și Anexa 2 lit. h) din

Legea nr. 50/1991, unde sunt definite construcțiile cu caracter provizoriu și

nici la concluziile expertului C.E.

S-a mai arătat, că

instanța de apel a luat în considerare varianta B din suplimentul raportului de

expertiză judiciară efectuat de expert M.M.T., care exclude platforma betonată

cu destinație de parcare din terenul aferent atelierului auto și care se referă

la o suprafață de 580 mp aferentă clădirii.

Cu alte cuvinte, s-a

susținut că greșit s-a propus acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 380 mp

aferentă atelierului auto și nu pentru suprafața de 580 mp, aferentă acestei

construcții, conform variantei A a aceluiași raport de expertiză.

Examinând decizia în

limita criticilor formulate de recurentul-reclamant și recurenta-pârâtă, ce permit

încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată recursurile

nefondate, pentru următoarele considerente:

Prin recursul său

recurentul-reclamant critică decizia civilă recurată pentru nelegalitate,

potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca fiind dată cu aplicarea greșită a

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul că, greșit, instanța de apel

nu a restituit terenul aferent și construcția ce în prezent are destinația de

atelier auto și care a constituit casa antecesorului său, preluată abuziv de

stat, întrucât, pe de o parte, prin notificarea inițială formulată în temeiul

Legii nr. 10/2001 a solicitat restituirea în natură atât a terenului, cât și a

casei proprietatea antecesorului său, iar, pe de altă parte, imobilului

construcție cu destinația de atelier auto i s-au adus modificări, fără a exista

o autorizație în acest sens, însă nu poate fi vorba de un alt imobil edificat

în întregime de către pârâtă, cu alte cuvinte că imobilul construcție cu

destinația de atelier auto nu constituie o construcție nouă și nici nu este o construcție

ușoară și demontabilă în accepțiunea Legii nr. 10/2001.

Susținerea

recurentului-reclamant, în sensul că decizia recurată este nelegală, întrucât a

fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, potrivit cărora „Se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat

construcții neautorizate în condițiile legii după 1 ianuarie 1990, precum și

construcții ușoare și demontabile”, este neîntemeiată. Astfel, instanța de apel

nu a dispus restituirea, în condițiile Legii nr. 10/2001, a imobilului

construcție, cu destinația de atelier auto, deținut de pârâtă, pentru că acestuia

i s-ar fi adus modificări de către pârâtă fără autorizație și nici pentru că ar

fi fost considerat „ un alt imobil”, respectiv un imobil nou edificat de

pârâtă, ci pentru că reclamantul, prin notificarea formulată în temeiul Legii

nr. 10/2001, cât și prin acțiunea introductivă de instanță, nu ar fi solicitat

restituirea acestui imobil.

Într-adevăr, prin

notificarea formulată în termen, în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantul a

solicitat „restituirea în natură a imobilului” situat în Cluj, fără a preciza în

concret la ce fel de imobile se raportează, teren sau construcții, însă prin

contestația formulată, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

împotriva Deciziei nr. 130/2006 emisă de pârâta Universitatea Tehnică Cluj,

reclamantul a solicitat expres anularea dispoziției și obligarea pârâtei să emită

o nouă decizie prin care să dispună restituirea în natură a imobilului ( teren

) situat în Municipiul Cluj, înscris în C.F. Cluj nr. 423, nr. top 1044, care a

fost preluat fără titlu de stat.

Solicitarea

restituirii în natură a imobilului construcție – atelier auto, a fost făcută

prin răspunsul la precizări, filele 113-117 dosar apel, pentru prima dată în

apel.

De aceea, față de

obiectul acțiunii, așa cum a fost precizat de reclamant prin cererea de chemare

în judecată, de restituire în natură a imobilului-teren, cu respectarea

principiului disponibilității, legal a apreciat instanța de apel că acesta nu

poate fi schimbat față de prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.,

potrivit cărora „în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau

obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot face cereri noi”, întrucât

cererea reclamantului de a i se acorda măsuri reparatorii pentru imobilul

construcție, fiind formulată pentru prima dată în apel, constituie o cerere

nouă.

De altfel, cu privire

la aceste constatări ale instanței de apel, recurentul-reclamant nu a formulat niciun

fel de critici prin prezentul recurs. De aceea, legal, instanța de apel nu a

dispus restituirea în natură a tenului de 380 mp și a construcției aferente

acestuia, cu destinație de atelier auto, în condițiile art. 10 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește recursul

declarat de recurenta-pârâtă Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că este nefondat pentru

cele ce succed.

Recurenta-pârâtă

critică decizia pentru nelegalitate în sensul că este dată cu aplicarea greșită

a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a dispozițiilor art. 3 lit. h) din

Legea nr. 50/1991, actualizată și a dispozițiilor Anexei 2 lit. h) din această

lege, întrucât cele două barăci din lemn nu sunt construcții demontabile și

provizorii, pe de o parte, iar, pe de altă parte, caracteristicile lor exced caracteristicile

construcțiilor provizorii, având fundații de 1,50 m și soclu de 60- 90 cm.

Reclamantul a

solicitat restituirea în natură a terenului în litigiu în condițiile Legii nr.

10/2001, lege specială de reparație, iar restituirea terenurilor preluate

abuziv de stat se face fie în condițiile art. 10, fie în condițiile art. 11 din

acest act normativ, în raport de modalitatea de preluare a imobilelor de către

stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989.

În speță, sunt

incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind preluat în

proprietatea statului în baza Dispoziției nr. 27/1973 a Administrației

Financiare a Județului Cluj și a sentinței civile nr. 5917/1972 pronunțată de

Judecătoria Cluj, iar potrivit art. 10 alin. (3) din acest act normativ „se

restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în

condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau

demontabile”.

Instanța de apel a

restituit în natură terenul aferent celor două construcții barăci din lemn,

reținând că expertul tehnic, cu privire la aceste construcții, a stabilit că au

caracter provizoriu și demontabile, iar regimul juridic al acestor construcții

este reglementat de prevederile legii speciale și nu de cele ale normei

generale, Legea nr. 50/1991.

Astfel, potrivit art.

10.4 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, „.....

se vor restitui în natură terenurile pe care au fost amplasate construcții

ușoare sau demontabile ( garaje, chioșcuri și altele asemenea ), chiar dacă

amplasarea acestora a fost autorizată ( construcțiile care au acest regim se

amplasau, potrivit legii, numai pe perioadă determinată, adică autorizația era

temporară)….”.

Prin urmare, acest

text de lege enumără exemplificativ construcțiile ușoare sau demontabile, pe de

o parte, iar, pe de altă parte, clarifică regimul juridic al construcțiilor ușoare

și demontabile, ca fiind construcțiile care se amplasau, potrivit legii, numai pe

perioada determinată.

Folosind sintagma

„ușoare” și „demontabile”, legiuitorul a avut în vedere construcțiile realizate

din materiale care permit demontarea rapidă.

În speță, celor două

barăci, care sunt construite din lemn și acoperite cu șarpantă, sunt construcții

ușoare și demontabile, fiind fără relevanță împrejurarea că unele din

elementele acestora, respectiv fundația, ar fi din beton, pentru stabilirea

regimului lor juridic.

Caracterul provizoriu

al acestor construcții a fost stabilit corect în raport de dispozițiile art. 10

alin. (4) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, întrucât

acestea au fost amplasate pe perioadă determinată, de 3 ani, potrivit

condițiilor din acordul prealabil nr. 667/1972, preluate în autorizația de

construcție nr. 32919/1956 din 3 noiembrie 1972, până la realizarea unor spații

definitive pe noul amplasament.

Prin urmare, câtă

vreme terenul în litigiu nu este ocupat de construcții definitive, în mod corect

a dispus instanța de apel restituirea sa în natură, către reclamant.

Critica formulată de

recurenta-pârâtă potrivit căreia, în mod greșit, instanța de apel a omologat

varianta B din suplimentul la raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat

în cauză de expert M.M.T., vizează aspecte de netemeinicie, ce nu se pot încadra

în niciunul din motivele de recurs strict și limitativ prevăzut de art. 304

pct. 1-9 din actuala reglementare, iar sancțiunea este aceea a neanalizării

sale.

Pentru considerentele

expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile

declarate de reclamantul C.N. și pârâta Universitatea Tehnică Cluj, ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de reclamantul C.N. și pârâta Universitatea Tehnică Cluj

împotriva deciziei nr. 60/A din 5 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 februarie 2011.