ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1422/2011

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. 7269/2 din 18 septembrie 2010, petenta SC I.E.T. SRL a solicitat desființarea rezoluției nr. 1413/II-2/2010, adoptată la data de 26 iulie 2010, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. În motivarea plângerii, s-a arătat că, la data de 12 septembrie 2007, la show-room-ul din sectorul 5, București, s-a prezentat executorul judecătoresc S.S., însoțită de avocatul V.C.

și doi polițiști un echipaj de 5 persoane și un camion, procedând la ridicarea a mai multor produse sechestrate nelegal, în data de 18 ianuarie 2007, precum și la ridicarea mai multor obiecte din gestiunea firmei T., firmă ce nu avea nici o legătură cu sentința judecătorească pe care o executa executorul S. în numele H. împotriva lui M.T.; așa cum s-a mai arătat, operațiunea s-a desfășurat la o locație care nu mai reprezenta punct de lucru al SC M.T. SRL încă din data de 01 aprilie 2007 la o locație unde în mod evident toți angajații erau ai firmei T., precum și toate obiectele din magazin mai puțin un duș jacuzzi pentru care M.T. ceruse acordul de a nu fi demontat pentru a nu se deteriora. Mai mult - a susținut petenta - executorul judecătoresc împreună cu avocatul V.C., au procedat la înlocuirea unui produs sechestrat luând în schimb mai multe altele, care nu erau proprietatea SC M.T.

SRL, ci a SC I.E.T.A. SRL, fapt adus la cunoștiința celor dintâi înainte de începerea executării propriu-zise, atât prin intermediul unei notificări, cât și prin prezentarea unor facturi care atestau cele susținute; de asemenea, executorul judecătoresc S.S. a consemnat în procesul-verbal de sechestru, în mod necorespunzător, că, la momentul sosirii la fața locului a numitului P.C., camionul încărcat cu produsele ridicate era plecat, în fapt în acel moment efectuându-se încărcarea produselor, faptă ce - în opinia petentei - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 289 C. pen., mai ales că executorul a susținut în procesul-verbal amintit și faptul că sechestrarea bunurilor s-a realizat „la indicațiile numitei O.V.", angajată a SC I.E.T.A.

SRL, fapt necorespunzător realității. A fost atașat Dosarul nr. 1301/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, soluționat prin rezoluția atacată pe calea acestei plângeri. Prin sentința penală nr. 337 din 27 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC I.E.T.A. SRL împotriva rezoluției nr. 1412/11 - 2/2010 din data de 26 iulie 2010 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. A fost obligată petenta la 300 lei cheltuieli judiciare către stat și la 4.960 lei cheltuieli de judecată către intimata SC H.I. SRL. Pentru a pronunța această hotărâre, analizând înscrisurile depuse de părți, actele și lucrările dosarului penal anexat, prin prisma motivelor invocate în plângere și a dispozițiilor legale incidente cauzei, instanța de fond a reținut următoarele: Între societatea petentă și SC M.T.

SRL, la data de 31 martie 2006, s-a încheiat, pe termen de un an, un contract de subînchiriere, având ca obiect jumătate din spațiul locativ, situat în București, sector 5; așadar, cele două societăți, respectiv SC I.E.T.A. SRL și SC M.T. SRL împărțeau în cote de 1/2 spațiul comercial situat în București, sector 5, care avea destinația de magazin de prezentare („showroom"); de subliniat că, între administratorii celor două societăți comerciale existau relații de rudenie, numita K.M.B. declarând că este mama numitului K.E.A. Ulterior, la data de 15 aprilie 2006, între SC H.I. SRL și SC M.T.

SRL, s-a încheiat convenția civilă intitulată „contract cadru de vânzare-cumpărare" nr. 70 din 15 aprilie 2006, având ca obiect vânzarea-cumpărarea de produse comercializate sub marca J., cu obligația cumpărătorului de a păstra, conserva și expune mostrele vânzătorului în propriul magazin de prezentare („showroom"), situat în București, sector 2, prevăzându-se că dreptul de proprietate asupra acestora va fi dobândit în momentul achitării integrale a prețului sau a atingerii țintelor de vânzare. Prin încheierea, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, la data de 11 decembrie 2006, s-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile ale SC M.T. SRL, la cererea SC H.I. SRL, pe motiv că prima societate nu a respectat clauzele contractuale din contractul de subînchiriere mai sus amintit.

În baza încheierii instanței, din 11 decembrie 2006, SC H.I. SRL, prin avocatul său V.C., a solicitat, la data de 15 ianuarie 2007, instituirea sechestrului asigurător, prin intermediul Biroului Executorilor Judecătorești S.S., formându-se astfel, Dosarul de executare silită nr. 5/2007; prin acest proces verbal s-a instituit sechestru asigurător asupra mai multor bunuri aflate în show-room-ul din sectorul 5, până la acoperirea debitului datorat de SC M.T. SRL către SC H.I. SRL și, respectiv, a cheltuielilor de executare, bunurile inventariate și sechestrate fiind lăsate în custodia numitei N.M.C., angajata SC M.T. SRL. Prin notificarea nr. 165 din data de 07 martie 2007, Biroul Executorului Judecătoresc S.S.

a fost înștiințat de către SC M.T. SRL despre faptul că bunurile sechestrate prin procesul - verbal din 18 ianuarie 2007 (Dosarul nr. 5/2007), cu excepția a două obiecte (cabină duș cu sistem hidromasaj F.T.M.J. și cadă cu sistem W.A.U.J.), nu erau în proprietatea și gestiunea acestei societăți, ci a SC I.E.T.A. SRL; de asemenea, executorul judecătoresc a fost înștiințat despre faptul că SC M.T. SRL nu are punct de lucru în show-room-ul din București, sector 5. La data de 03 iulie 2007, SC H.I. SRL, prin avocat V.C., a solicitat Biroului Executorului Judecătoresc S.S., executarea silită asupra bunurilor mobile ale debitoarei SC M.T.

SRL, până la concurența sumei de 57.772,27 lei, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2465 din 29 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în Dosarul nr. 17111/300/2006, formându-se Dosarul de executare nr. 210/2007, prin această hotărâre Judecătoria Sectorului 2 București a admis, în parte, acțiunea formulată de SC H.I. SRL și a obligat pe pârâta SC M.T. SRL la plata debitului principal de 37.174,35 lei și a penalităților de întârziere în sumă de 18.237,49 lei. În baza acestei hotărâri judecătorești, Biroul Executorilor Judecătorești S.S. a emis somații, la data de 9 iulie 2007, către societatea debitoare SC M.T. SRL, după care s-a deplasat la punctul de lucru al acesteia, însoțită de reprezentantul SC H.I.

SRL, avocat V.C., de agent șef I.M. și agent șef adjunct P.T., din cadrul Secției 17 Poliție. În prezența angajatelor SC I.E.T.A. SRL, O.V. și O.Ș.R., executorul judecătoresc S.S. a procedat la identificarea și ridicarea bunurilor sechestrate asigurător, potrivit procesului verbal din 18 ianuarie 2007 (Dosarul de executare nr. 5/2007, cu excepția unei căzi cu sistem W.A.U.J., bun în contul căruia, în scopul acoperirii debitului, executorul judecătoresc a ridicat alte bunuri din show-room-ul respectiv; bunurile ridicate au fost încărcate într-un camion și transportate la depozitul creditoarei SC H.I. SRL, în vederea evaluării și valorificării acestora, întocmindu-se procesul-verbal de executare nr. 210 din 12 septembrie 2007, în care executorul judecătoresc a consemnat întreaga operațiune referitoare la executarea silită efectuată.

S-a reținut că, situația de fapt astfel reținută demonstrează lipsa de fundament a criticilor avansate de petentă împotriva rezoluției contestate pe calea acestei plângeri. Astfel, în mod corect procurorul a apreciat că în sarcina executorului judecătoresc S.S. nu poate fi reținută săvârșirea vreunei fapte penale. În acest context, este de observat că sechestrul a fost aplicat cu respectarea dispozițiilor legale în materia executării silite, în baza unui titlu executoriu perfect valabil, constând în încheierea din 11 decembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București; nici susținerea bunurile sechestrate nu ar fi aparținut debitoarei, ci celeilalte societăți (împreună cu care împărțea spațiul din M.K.) nu poate fi primită, întrucât nu a fost dovedită.

Mai mult, dacă lucrurile ar fi stat astfel, părțile legate ar fi avut la îndemână calea contestației la executare (art. 593 alin. (4) C. proc. civ.). Cât privește sechestrul aplicat la data de 12 septembrie 2007, și acesta a avut o bază legală, respectiv sentința civilă nr. 2465 din 29 martie 2007 a Judecătoriei Sectorului 2 București, iar bunurile supuse acestui sechestru, fuseseră deja identificate și sechestrate provizoriu la data de 18 ianuarie 2007 (în baza încheierii Judecătoriei Sectorului 2 București, din 11 decembrie 2006), dată la care SC M.T. SRL deținea, încă, în calitate de chiriaș, 1/2 din spațiul situat în M.K.; în plus, respectivele bunuri fuseseră lăsate, chiar la această adresă, în custodia unei angajate a societății debitoare, numita N.M.

Referitor la susținerea că, la 12 septembrie 2007, executorul judecătoresc ar fi ridicat și alte bunuri (în afară de cele sechestrate la 18 ianuarie 2007), bunuri despre care s-a arătat că ar aparține SC I.E.T. SRL (și nu debitoarei SC M.T. SRL), instanța a constatat că respectivele bunuri erau depozitate, printre și în același spațiu cu cele identificate la 18 ianuarie 2007, astfel că prezumția că acestea ar fi aparținut aceleiași debitoare a fost justificată; este adevărat că directorul executiv al SC I.E.T. SRL a prezentat un set de acte cu privire la acele bunuri, însă actele au fost înfățișate ulterior ridicării lor din show-room, părțile fiind îndrumate să formuleze contestație la executare.

Momentul când au fost prezentate actele de către directorul executiv a fost corect stabilit, pe baza declarațiilor executorului judecătoresc S.S., polițiștilor I.M. și P.T., precum și avocatului V.C., iar afirmațiile privind orele consemnate în cuprinsul procesului - verbal de executare, nu sunt confirmate de probatoriu, fiind evident că mențiunea cu privire la ora sosirii directorului executiv P.C. a fost modificată de executor în scopul îndreptării unei erori, nefiind vorba despre un fals. În ceea ce privește prezența camionului în care erau încărcate produsele ridicate de executorul judecătoresc, din cuprinsul acelorași declarații, rezultă că la momentul prezentării de către numitul P.C. - directorul executiv al SC I.E.T.A.

SRL, a actelor de proprietate a unora dintre produsele ridicate, camionul în cauză nu se mai afla la locul executării. Singurul martor care a afirmat că respectivul camion afla încă la locul executării în momentul prezentării actelor susmenționate, este numita O.Ș.R., a cărei declarație, în mod firesc a fost înlăturată, necoroborându-se cu alte probe și fiind apreciată ca nesinceră, în considerarea relațiilor de subordonare, față de reprezentanții societății angajatoare, fiind lipsit de relevanță faptul (de altfel nedovedit), că această martoră, la data ridicării bunurilor nu mai avea calitatea de angajată. Mai mult, trebuie evidențiat faptul că executorul judecătoresc era îndreptățit să sechestreze alte bunuri pentru acoperirea debitului, câtă vreme unul din bunurile identificate și presechestrate (la 18 ianuarie 2007) dispăruse.

Audierea altor martori (așa cum a sugerat petenta) care nu au fost prezenți la fața locului, nu a fost necesară, câtă vreme declarațiile martorilor direcți, aflați în momentul încărcării bunurilor în camion, se coroborează între ele și cu celelalte probe (acte) administrate în cauză. În plus, procesul-verbal de executare a fost semnat de toate persoanele prezente, inclusiv de reprezentanții SC I.E.T.A. SRL, fără a fi formulate obiecții cu privire la orele consemnate în procesul verbal sau cu privire la mențiunile referitoare la ridicarea celorlalte bunuri; de asemenea, procesul - verbal de executare nu a fost contestat la instanța de judecată, potrivit dispozițiilor art. 428 alin. (4) C. proc.

civ. raportat la art. 399 C. proc. civ., art. 401 alin. (2) C. proc. pen. Petenta a mai susținut că prin rezoluția atacată, în mod incorect nu s-a reținut faptul că executorul judecătoresc a inserat în procesul verbal de executare mențiuni contrare realității, cum ar fi împrejurarea că bunurile ar fi fost sechestrate la indicațiile numitei O.V. Această critică a petentei nu a putut fi reținută, deoarece - în primul rând: - bunurile erau deja individualizate, O.V. putând, cel mult, să confirme prezența lor în show-room și - în al doilea rând – bunurile sechestrate în contul produsului lipsă puteau fi individualizate de executor, indiferent de absența sau prezența indicațiilor angajatei. Pe de altă parte, în cuprinsul procesului verbal de executare au fost menționate obiecțiunile formulate de angajata O.V., referitoare proprietatea bunurilor sechestrate, astfel încât, buna credință a executorului judecătoresc S.S.

nu poate fi pusă la îndoială. Așadar, se poate conchide că acțiunea de ridicare a bunurilor în scopul valorificării a fost perfect legală și justificată, potrivit dispozițiilor art. 419 alin. (2) C. proc. civ. și că în sarcina executorului judecătoresc S.S. nu a putut fi reținută săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. și nici săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. Nu pot fi primite nici criticile referitoare la valoarea bunurilor sechestrate care - în opinia petentei este mai mare cu 20% decât valoarea debitului și, astfel s-ar demonstra reaua credință a executorului - câtă vreme nu există nici o dovadă în acest sens, însăși petenta neindicând - în cuprinsul plângerii - care ar fi probele ce demonstrează această susținere.

Deși în cuprinsul plângerii adresate instanței de judecată, petenta nu a reluat criticile vizându-i pe intimații V.C. și SC H.I. SRL, în frunte cu reprezentantul său A.L., instanța s-a referit și la aceste critici prezente în plângerile adresate parchetului, pentru o mai bună administrare a justiției, ținându-se seama de împrejurarea că petenta a precizat că înțelege să atace, pe această cale, rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 1412/11-2/2010, fără să facă vreo mențiune, din care ar rezulta că plângerea sa nu ar viza întreg cuprinsul rezoluției. Astfe, referitor la intimatul V.C. - avocat, s-a apreciat că este de observat că faptele descrise în plângere pe care - în opinia petentei - acesta Ie-a săvârșit, pot fi încadrate la art. 215 C. pen.

și art. 246 C. pen. Însă, așa cum s-a reținut și prin rezoluția atacată, avocatul V.C. nu a comis niciuna din aceste fapte; astfel, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., s-a constatat că aceasta nu poate fi reținută în sarcina avocatului V.C., având în vedere că, în speță, acesta nu poate fi subiect al acestei infracțiuni. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 rep., pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, profesia de avocat este liberă și independentă cu organizare și funcționare autonome; așadar, în speță, acesta nu poate fi asimilat noțiunii de funcționar, astfel cum aceasta este definită prin dispozițiile art. 142 alin. (2) C. pen.

Referitor la infracțiunea de înșelăciune, care - potrivit art. 215 alin. (1) C. pen. - este fapta de a induce în eroare o persoană, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă o a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine, sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se poate lesne constata că avocatul V.C. nu a desfășurat vreo activitate de inducere în eroare; activitatea acestuia s-a limitat la reprezentarea intereselor creditoarei SC H.I. SRL, conform împuternicirii avocațiale nr. 103082 din 15 ianuarie 2007 (f. 54) și împuternicirii nr. 2 din 21 iunie 2007 (f. 96), cererile adresate executorului judecătoresc S.S. fiind formulate în baza unor sentințe judecătorești valabile.

De asemenea, participarea sa la executarea ce a avut loc la data de 12 septembrie 2007, a constat, firesc, în reprezentarea creditoarei SC H.I. SRL. Aceleași considerente au fost avute în vedere și în ceea ce privește plângerea ce a vizat-o pe SC H.I. SRL, cât și pe reprezentantul acesteia, numitul A.L. Instanța de fond a reținut că, în cuprinsul plângerii și declarațiilor, petenta nu a indicat infracțiunile presupus a fi săvârșite de acești făptuitori, dar, ca și în cazul intimaților mai sus menționați, din descrierea pretinselor fapte, s-a constatat că acestea vizează pe cele prev. de art. 215 C. pen. Din actele și lucrările dosarului analizate în faza urmăririi penale, nu rezultă indicii cu privire la desfășurarea vreunei activități de inducere în eroare, așa încât - în mod firesc - în sarcina persoanei juridice SC H.I.

SRL și, respectiv, a numitului A.L., nu s-a putut reține săvârșirea vreunei fapte penale. Așa fiind, s-a constatat că cercetările efectuate au demonstrat lipsa de temeinicie a plângerilor formulate de petentă, soluția adoptată fiind fundamentată pe probele administrate în cauză. Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a declarat recurs petenta, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimați, reiterând motivele plângerii inițiale, susținând în esență că intimații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor sesizate. Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., constată că recursul este nefondat. Înalta Curte constată că, atât în rezoluțiile dispuse de organele de urmărire penală cât și în hotărârea instanței de fond, au fost analizate în mod detaliat toate aspectele invocate de recurenta petentă cu privire la faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a intimaților, retinându-se în mod corect că nu rezultă indicii care să confirme săvârșirea vreunei fapte penale. Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă, într-adevăr, că intimata executor judecătoresc S.S. nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. și fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., întrucât nu există niciun fel de date, indicii sau dovezi că a acționat în sensul vătămării intereselor legale ale recurentei petente sau că ar fi falsificat un înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia.

Activitatea executorilor judecătorești este reglementată de Legea nr. 188/2000, care statuează în art. 57 alin. (1) că actele acestora sunt supuse, în condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente, iar potrivit art. 58 din aceeași lege, cei interesați sau vătămați prin actele de executare pot formula contestație la executare în condițiile prevăzute de C. proc. civ. Cu privire la pretinsele aspecte de nelegalitate a aplicării sechestrului asigurător asupra unor bunuri care nu aparțineau debitoarei SC M.T. SRL, ci recurentei petente SC I.E.T.A. SRL, la data de 18 ianuarie 2007, precum și împotriva actului de executare silită din 12 septembrie 2007, recurenta petentă avea posibilitatea formulării unor contestații la executare, cale neurmată de aceasta.

Nici în privința intimatului avocat V.C., nu rezultă indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor sesizate de recurenta petentă. Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu, prev. de art. 246 C. pen., în mod corect s-a constatat că intimatul avocat nu poate fi subiect activ al acestei infracțiuni, având în vedere că desfășoară o profesie liberă și independentă, neavând deci calitatea de funcționar, în sensul art. 147 alin. (2) C. pen. De asemenea, nici infracțiunea înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., nu poate fi reținută în sarcina intimatului avocat, întrucât nu a desfășurat nicio activitate de inducere în eroare a recurentei petente, activitatea acestuia limitându-se la reprezentarea intereselor creditoarei SC H.I.

SRL, conform împuternicirilor avocațiale. Astfel, având în vedere că din actele premergătoate efectuate în cauză nu s-au putut identifica indicii care să confirme existența vreunei fapte penale, iar recurenta petentă nu a invocat și depus în susținerea afirmațiilor sale probe care să ateste o altă situație de fapt decât cea care rezultă din actele dosarului, soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică. În consecință, respingând plângerea și menținând rezoluția atacată, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. Cu privire la cheltuielile judiciare solicitate de intimata SC H.I. SRL, Înalta Curte constată, în concordanță cu dispozițiile art. 193 alin. (6) C. proc.

pen. cu referire la art. 274 alin. (3) C. proc. civ., că sunt exagerat de mari în raport cu obiectul cauzei și cu munca îndeplinită de apărătorul acesteia. Din textele de lege citate rezultă că instanța are latitudinea de a aprecia asupra necesității cheltuielilor făcute de către părți. În prezenta cauză, intimata a solicitat obligarea recurentei petente la plata cheltuielilor judiciare constând în onorariul apărătorului ales, în valoare de 9.920 lei, conform facturii și chitanțelor depuse la dosar. Suma solicitată cu titlu de onorariu de avocat este vădit disproporționată atât în raport cu obiectul și complexitatea cauzei, cât și în raport cu asistența juridică asigurată intimatei, având în vedere că același apărător a asigurat asistența juridică a intimatei și în fața instanței de fond, iar cauza a fost soluționată la al doilea termen de judecată la care s-a prezentat acesta.

Astfel, Înalta Curte va obliga recurenta petentă la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata, SC H.I. SRL obligație care corespunde cheltuielilor efective necesare cauzei. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentă SC I.E.T.A. SRL împotriva sentinței penale nr. 337 din 27 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului, iar în baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata SC H.I.

SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta SC I.E.T.A. SRL împotriva sentinței penale nr. 337 din 27 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC H.I. SRL. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 aprilie 2011.