ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1422/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1422/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin

plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. 7269/2 din 18

septembrie 2010, petenta SC I.E.T. SRL a solicitat desființarea rezoluției nr. 1413/II-2/2010,

adoptată la data de 26 iulie 2010, de către Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București.

În motivarea plângerii, s-a arătat că, la data de 12

septembrie 2007, la show-room-ul din sectorul 5, București, s-a prezentat

executorul judecătoresc S.S., însoțită de avocatul V.C. și doi polițiști un

echipaj de 5 persoane și un camion, procedând la ridicarea a mai multor produse

sechestrate nelegal, în data de 18 ianuarie 2007, precum și la ridicarea mai

multor obiecte din gestiunea firmei T., firmă ce nu avea nici o legătură cu

sentința judecătorească pe care o executa executorul S. în numele H. împotriva

lui M.T.; așa cum s-a mai arătat, operațiunea s-a desfășurat la o locație care

nu mai reprezenta punct de lucru al SC M.T. SRL încă din data de 01 aprilie 2007

la o locație unde în mod evident toți angajații erau ai firmei T., precum și

toate obiectele din magazin mai puțin un duș jacuzzi pentru care M.T. ceruse

acordul de a nu fi demontat pentru a nu se deteriora.

Mai mult - a susținut petenta - executorul

judecătoresc împreună cu avocatul V.C., au procedat la înlocuirea unui produs

sechestrat luând în schimb mai multe altele, care nu erau proprietatea SC M.T.

SRL, ci a SC I.E.T.A. SRL, fapt adus la cunoștiința celor dintâi înainte de

începerea executării propriu-zise, atât prin intermediul unei notificări, cât

și prin prezentarea unor facturi care atestau cele susținute; de asemenea,

executorul judecătoresc S.S. a consemnat în procesul-verbal de sechestru, în

mod necorespunzător, că, la momentul sosirii la fața locului a numitului P.C.,

camionul încărcat cu produsele ridicate era plecat, în fapt în acel moment

efectuându-se încărcarea produselor, faptă ce - în opinia petentei - întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 289 C.

pen., mai ales că executorul a susținut în procesul-verbal amintit și faptul că

sechestrarea bunurilor s-a realizat „la indicațiile numitei O.V.",

angajată a SC I.E.T.A. SRL, fapt necorespunzător realității.

A fost atașat Dosarul nr. 1301/P/2008 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București, soluționat prin rezoluția atacată pe

calea acestei plângeri.

Prin sentința penală nr. 337 din 27 octombrie 2010 a

Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petenta SC I.E.T.A. SRL împotriva rezoluției nr. 1412/11 - 2/2010

din data de 26 iulie 2010 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București.

A fost obligată petenta la 300 lei cheltuieli

judiciare către stat și la 4.960 lei cheltuieli de judecată către intimata SC H.I.

SRL.

Pentru a pronunța această hotărâre, analizând

înscrisurile depuse de părți, actele și lucrările dosarului penal anexat, prin

prisma motivelor invocate în plângere și a dispozițiilor legale incidente

cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:

Între societatea petentă și SC M.T. SRL, la data de

31 martie 2006, s-a încheiat, pe termen de un an, un contract de subînchiriere,

având ca obiect jumătate din spațiul locativ, situat în București, sector 5;

așadar, cele două societăți, respectiv SC I.E.T.A. SRL și SC M.T. SRL împărțeau

în cote de 1/2 spațiul comercial situat în București, sector 5, care avea

destinația de magazin de prezentare („showroom"); de subliniat că, între

administratorii celor două societăți comerciale existau relații de rudenie,

numita K.M.B. declarând că este mama numitului K.E.A.

Ulterior, la data de 15 aprilie 2006, între SC H.I.

SRL și SC M.T. SRL, s-a încheiat convenția civilă intitulată „contract cadru de

vânzare-cumpărare" nr. 70 din 15 aprilie 2006, având ca obiect

vânzarea-cumpărarea de produse comercializate sub marca J., cu obligația cumpărătorului

de a păstra, conserva și expune mostrele vânzătorului în propriul magazin de

prezentare („showroom"), situat în București, sector 2, prevăzându-se că

dreptul de proprietate asupra acestora va fi dobândit în momentul achitării

integrale a prețului sau a atingerii țintelor de vânzare.

Prin încheierea, pronunțată de Judecătoria Sectorului

2 București, la data de 11 decembrie 2006, s-a instituit sechestru asigurător

asupra bunurilor mobile ale SC M.T. SRL, la cererea SC H.I. SRL, pe motiv că

prima societate nu a respectat clauzele contractuale din contractul de

subînchiriere mai sus amintit.

În baza încheierii instanței, din 11 decembrie 2006,

SC H.I. SRL, prin avocatul său V.C., a solicitat, la data de 15 ianuarie 2007,

instituirea sechestrului asigurător, prin intermediul Biroului Executorilor

Judecătorești S.S., formându-se astfel, Dosarul de executare silită nr. 5/2007;

prin acest proces verbal s-a instituit sechestru asigurător asupra mai multor

bunuri aflate în show-room-ul din sectorul 5, până la acoperirea debitului

datorat de SC M.T. SRL către SC H.I. SRL și, respectiv, a cheltuielilor de

executare, bunurile inventariate și sechestrate fiind lăsate în custodia

numitei N.M.C., angajata SC M.T. SRL.

Prin notificarea nr. 165 din data de 07 martie 2007,

Biroul Executorului Judecătoresc S.S. a fost înștiințat de către SC M.T. SRL

despre faptul că bunurile sechestrate prin procesul - verbal din 18 ianuarie 2007

(Dosarul nr. 5/2007), cu excepția a două obiecte (cabină duș cu sistem

hidromasaj F.T.M.J. și cadă cu sistem W.A.U.J.), nu erau în proprietatea și

gestiunea acestei societăți, ci a SC I.E.T.A. SRL; de asemenea, executorul

judecătoresc a fost înștiințat despre faptul că SC M.T. SRL nu are punct de

lucru în show-room-ul din București, sector 5.

La data de 03 iulie 2007, SC H.I. SRL, prin avocat V.C.,

a solicitat Biroului Executorului Judecătoresc S.S., executarea silită asupra

bunurilor mobile ale debitoarei SC M.T. SRL, până la concurența sumei de

57.772,27 lei, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2465

din 29 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în Dosarul

nr. 17111/300/2006, formându-se Dosarul de executare nr. 210/2007, prin această

hotărâre Judecătoria Sectorului 2 București a admis, în parte, acțiunea

formulată de SC H.I. SRL și a obligat pe pârâta SC M.T. SRL la plata debitului

principal de 37.174,35 lei și a penalităților de întârziere în sumă de

18.237,49 lei.

În baza acestei hotărâri judecătorești, Biroul

Executorilor Judecătorești S.S. a emis somații, la data de 9 iulie 2007, către

societatea debitoare SC M.T. SRL, după care s-a deplasat la punctul de lucru al

acesteia, însoțită de reprezentantul SC H.I. SRL, avocat V.C., de agent șef I.M.

și agent șef adjunct P.T., din cadrul Secției 17 Poliție. În prezența

angajatelor SC I.E.T.A. SRL, O.V. și O.Ș.R., executorul judecătoresc S.S. a

procedat la identificarea și ridicarea bunurilor sechestrate asigurător,

potrivit procesului verbal din 18 ianuarie 2007 (Dosarul de executare nr. 5/2007,

cu excepția unei căzi cu sistem W.A.U.J., bun în contul căruia, în scopul

acoperirii debitului, executorul judecătoresc a ridicat alte bunuri din

show-room-ul respectiv; bunurile ridicate au fost încărcate într-un camion și

transportate la depozitul creditoarei SC H.I. SRL, în vederea evaluării și

valorificării acestora, întocmindu-se procesul-verbal de executare nr. 210 din 12

septembrie 2007, în care executorul judecătoresc a consemnat întreaga

operațiune referitoare la executarea silită efectuată.

S-a reținut că, situația de fapt astfel reținută

demonstrează lipsa de fundament a criticilor avansate de petentă împotriva

rezoluției contestate pe calea acestei plângeri.

Astfel, în mod corect procurorul a apreciat că în

sarcina executorului judecătoresc S.S. nu poate fi reținută săvârșirea vreunei

fapte penale.

În acest context, este de observat că sechestrul a

fost aplicat cu respectarea dispozițiilor legale în materia executării silite,

în baza unui titlu executoriu perfect valabil, constând în încheierea din 11

decembrie 2006, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București; nici

susținerea bunurile sechestrate nu ar fi aparținut debitoarei, ci celeilalte

societăți (împreună cu care împărțea spațiul din M.K.) nu poate fi primită,

întrucât nu a fost dovedită. Mai mult, dacă lucrurile ar fi stat astfel,

părțile legate ar fi avut la îndemână calea contestației la executare (art. 593

alin. (4) C. proc. civ.).

Cât privește sechestrul aplicat la data de 12

septembrie 2007, și acesta a avut o bază legală, respectiv sentința civilă nr. 2465

din 29 martie 2007 a Judecătoriei Sectorului 2 București, iar bunurile supuse

acestui sechestru, fuseseră deja identificate și sechestrate provizoriu la data

de 18 ianuarie 2007 (în baza încheierii Judecătoriei Sectorului 2 București,

din 11 decembrie 2006), dată la care SC M.T. SRL deținea, încă, în calitate de

chiriaș, 1/2 din spațiul situat în M.K.; în plus, respectivele bunuri fuseseră

lăsate, chiar la această adresă, în custodia unei angajate a societății

debitoare, numita N.M.

Referitor la susținerea că, la 12 septembrie 2007,

executorul judecătoresc ar fi ridicat și alte bunuri (în afară de cele

sechestrate la 18 ianuarie 2007), bunuri despre care s-a arătat că ar aparține

SC I.E.T. SRL (și nu debitoarei SC M.T. SRL), instanța a constatat că

respectivele bunuri erau depozitate, printre și în același spațiu cu cele

identificate la 18 ianuarie 2007, astfel că prezumția că acestea ar fi

aparținut aceleiași debitoare a fost justificată; este adevărat că directorul

executiv al SC I.E.T. SRL a prezentat un set de acte cu privire la acele

bunuri, însă actele au fost înfățișate ulterior ridicării lor din show-room,

părțile fiind îndrumate să formuleze contestație la executare.

Momentul când au fost prezentate actele de către

directorul executiv a fost corect stabilit, pe baza declarațiilor executorului

judecătoresc S.S., polițiștilor I.M. și P.T., precum și avocatului V.C., iar

afirmațiile privind orele consemnate în cuprinsul procesului - verbal de

executare, nu sunt confirmate de probatoriu, fiind evident că mențiunea cu

privire la ora sosirii directorului executiv P.C. a fost modificată de executor

în scopul îndreptării unei erori, nefiind vorba despre un fals.

În ceea ce privește prezența camionului în care erau

încărcate produsele ridicate de executorul judecătoresc, din cuprinsul

acelorași declarații, rezultă că la momentul prezentării de către numitul P.C.

- directorul executiv al SC I.E.T.A. SRL, a actelor de proprietate a unora

dintre produsele ridicate, camionul în cauză nu se mai afla la locul

executării. Singurul martor care a afirmat că respectivul camion afla încă la

locul executării în momentul prezentării actelor susmenționate, este numita O.Ș.R.,

a cărei declarație, în mod firesc a fost înlăturată, necoroborându-se cu alte probe

și fiind apreciată ca nesinceră, în considerarea relațiilor de subordonare,

față de reprezentanții societății angajatoare, fiind lipsit de relevanță faptul

(de altfel nedovedit), că această martoră, la data ridicării bunurilor nu mai

avea calitatea de angajată.

Mai mult, trebuie evidențiat faptul că executorul

judecătoresc era îndreptățit să sechestreze alte bunuri pentru acoperirea

debitului, câtă vreme unul din bunurile identificate și presechestrate (la 18

ianuarie 2007) dispăruse.

Audierea altor martori (așa cum a sugerat petenta)

care nu au fost prezenți la fața locului, nu a fost necesară, câtă vreme

declarațiile martorilor direcți, aflați în momentul încărcării bunurilor în

camion, se coroborează între ele și cu celelalte probe (acte) administrate în

cauză.

În plus, procesul-verbal de executare a fost semnat

de toate persoanele prezente, inclusiv de reprezentanții SC I.E.T.A. SRL, fără

a fi formulate obiecții cu privire la orele consemnate în procesul verbal sau

cu privire la mențiunile referitoare la ridicarea celorlalte bunuri; de

asemenea, procesul - verbal de executare nu a fost contestat la instanța de

judecată, potrivit dispozițiilor art. 428 alin. (4) C. proc. civ. raportat la art.

399 C. proc. civ., art. 401 alin. (2) C. proc. pen.

Petenta a mai susținut că prin rezoluția atacată, în

mod incorect nu s-a reținut faptul că executorul judecătoresc a inserat în

procesul verbal de executare mențiuni contrare realității, cum ar fi

împrejurarea că bunurile ar fi fost sechestrate la indicațiile numitei O.V.

Această critică a petentei nu a putut fi reținută, deoarece - în primul rând:

- bunurile erau deja individualizate, O.V. putând,

cel mult, să confirme prezența lor în show-room și - în al doilea rând –

bunurile sechestrate în contul produsului lipsă puteau fi individualizate de executor,

indiferent de absența sau prezența indicațiilor angajatei. Pe de altă parte, în

cuprinsul procesului verbal de executare au fost menționate obiecțiunile

formulate de angajata O.V., referitoare proprietatea bunurilor sechestrate,

astfel încât, buna credință a executorului judecătoresc S.S. nu poate fi pusă

la îndoială.

Așadar, se poate conchide că acțiunea de ridicare a

bunurilor în scopul valorificării a fost perfect legală și justificată,

potrivit dispozițiilor art. 419 alin. (2) C. proc. civ. și că în sarcina

executorului judecătoresc S.S. nu a putut fi reținută săvârșirea infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen.

și nici săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen.

Nu pot fi primite nici criticile referitoare la

valoarea bunurilor sechestrate care - în opinia petentei este mai mare cu 20%

decât valoarea debitului și, astfel s-ar demonstra reaua credință a

executorului

- câtă vreme nu există nici o dovadă în acest sens,

însăși petenta neindicând - în cuprinsul plângerii - care ar fi probele ce

demonstrează această susținere.

Deși în cuprinsul plângerii adresate instanței de

judecată, petenta nu a reluat criticile vizându-i pe intimații V.C. și SC H.I.

SRL, în frunte cu reprezentantul său A.L., instanța s-a referit și la aceste

critici prezente în plângerile adresate parchetului, pentru o mai bună

administrare a justiției, ținându-se seama de împrejurarea că petenta a

precizat că înțelege să atace, pe această cale, rezoluția Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București nr. 1412/11-2/2010, fără să facă vreo mențiune,

din care ar rezulta că plângerea sa nu ar viza întreg cuprinsul rezoluției.

Astfe, referitor la intimatul V.C. - avocat, s-a

apreciat că este de observat că faptele descrise în plângere pe care - în

opinia petentei - acesta Ie-a săvârșit, pot fi încadrate la art. 215 C. pen. și

art. 246 C. pen.

Însă, așa cum s-a reținut și prin rezoluția atacată,

avocatul V.C. nu a comis niciuna din aceste fapte; astfel, în ceea ce privește

infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., s-a constatat că aceasta nu poate

fi reținută în sarcina avocatului V.C., având în vedere că, în speță, acesta nu

poate fi subiect al acestei infracțiuni.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr.

51/1995 rep., pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, profesia

de avocat este liberă și independentă cu organizare și funcționare autonome;

așadar, în speță, acesta nu poate fi asimilat noțiunii de funcționar, astfel

cum aceasta este definită prin dispozițiile art. 142 alin. (2) C. pen.

Referitor la infracțiunea de înșelăciune, care -

potrivit art. 215 alin. (1) C. pen. - este fapta de a induce în eroare o

persoană, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca

mincinoasă o a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine, sau

pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se poate

lesne constata că avocatul V.C. nu a desfășurat vreo activitate de inducere în

eroare; activitatea acestuia s-a limitat la reprezentarea intereselor

creditoarei SC H.I. SRL, conform împuternicirii avocațiale nr. 103082 din 15

ianuarie 2007 (f. 54) și împuternicirii nr. 2 din 21 iunie 2007 (f. 96),

cererile adresate executorului judecătoresc S.S. fiind formulate în baza unor

sentințe judecătorești valabile. De asemenea, participarea sa la executarea ce

a avut loc la data de 12 septembrie 2007, a constat, firesc, în reprezentarea

creditoarei SC H.I. SRL.

Aceleași considerente au fost avute în vedere și în

ceea ce privește plângerea ce a vizat-o pe SC H.I. SRL, cât și pe

reprezentantul acesteia, numitul A.L.

Instanța de fond a reținut că, în cuprinsul plângerii

și declarațiilor, petenta nu a indicat infracțiunile presupus a fi săvârșite de

acești făptuitori, dar, ca și în cazul intimaților mai sus menționați, din

descrierea pretinselor fapte, s-a constatat că acestea vizează pe cele prev. de

art. 215 C. pen. Din actele și lucrările dosarului analizate în faza urmăririi penale,

nu rezultă indicii cu privire la desfășurarea vreunei activități de inducere în

eroare, așa încât - în mod firesc - în sarcina persoanei juridice SC H.I. SRL

și, respectiv, a numitului A.L., nu s-a putut reține săvârșirea vreunei fapte

penale.

Așa fiind, s-a constatat că cercetările efectuate au

demonstrat lipsa de temeinicie a plângerilor formulate de petentă, soluția

adoptată fiind fundamentată pe probele administrate în cauză.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a

declarat recurs petenta, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și

trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de

intimați, reiterând motivele plângerii inițiale, susținând în esență că

intimații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor sesizate.

Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor

de recurs invocate și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.

Înalta Curte constată că, atât în rezoluțiile dispuse

de organele de urmărire penală cât și în hotărârea instanței de fond, au fost

analizate în mod detaliat toate aspectele invocate de recurenta petentă cu

privire la faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a intimaților,

retinându-se în mod corect că nu rezultă indicii care să confirme săvârșirea

vreunei fapte penale.

Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă,

într-adevăr, că intimata executor judecătoresc S.S. nu se face vinovată de

săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prev. de art. 246 C. pen. și fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen.,

întrucât nu există niciun fel de date, indicii sau dovezi că a acționat în

sensul vătămării intereselor legale ale recurentei petente sau că ar fi

falsificat un înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia.

Activitatea executorilor judecătorești este

reglementată de Legea nr. 188/2000, care statuează în art. 57 alin. (1) că

actele acestora sunt supuse, în condițiile legii, controlului instanțelor

judecătorești competente, iar potrivit art. 58 din aceeași lege, cei interesați

sau vătămați prin actele de executare pot formula contestație la executare în

condițiile prevăzute de C. proc. civ.

Cu privire la pretinsele aspecte de nelegalitate a

aplicării sechestrului asigurător asupra unor bunuri care nu aparțineau

debitoarei SC M.T. SRL, ci recurentei petente SC I.E.T.A. SRL, la data de 18

ianuarie 2007, precum și împotriva actului de executare silită din 12

septembrie 2007, recurenta petentă avea posibilitatea formulării unor

contestații la executare, cale neurmată de aceasta.

Nici în privința intimatului avocat V.C., nu rezultă

indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor sesizate de recurenta petentă.

Referitor la infracțiunea de abuz în serviciu, prev.

de art. 246 C. pen., în mod corect s-a constatat că intimatul avocat nu poate

fi subiect activ al acestei infracțiuni, având în vedere că desfășoară o profesie

liberă și independentă, neavând deci calitatea de funcționar, în sensul art. 147

alin. (2) C. pen.

De asemenea, nici infracțiunea înșelăciune, prev. de art.

215 alin. (1) C. pen., nu poate fi reținută în sarcina intimatului avocat,

întrucât nu a desfășurat nicio activitate de inducere în eroare a recurentei

petente, activitatea acestuia limitându-se la reprezentarea intereselor

creditoarei SC H.I. SRL, conform împuternicirilor avocațiale.

Astfel, având în vedere că din actele premergătoate

efectuate în cauză nu s-au putut identifica indicii care să confirme existența

vreunei fapte penale, iar recurenta petentă nu a invocat și depus în susținerea

afirmațiilor sale probe care să ateste o altă situație de fapt decât cea care

rezultă din actele dosarului, soluția de neîncepere a urmăririi penale este

legală și temeinică.

În consecință, respingând plângerea și menținând

rezoluția atacată, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Cu privire la cheltuielile judiciare solicitate de

intimata SC H.I. SRL, Înalta Curte constată, în concordanță cu dispozițiile art.

193 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 274 alin. (3) C. proc. civ., că

sunt exagerat de mari în raport cu obiectul cauzei și cu munca îndeplinită de

apărătorul acesteia.

Din textele de lege citate rezultă că instanța are

latitudinea de a aprecia asupra necesității cheltuielilor făcute de către

părți.

În prezenta cauză, intimata a solicitat obligarea

recurentei petente la plata cheltuielilor judiciare constând în onorariul

apărătorului ales, în valoare de 9.920 lei, conform facturii și chitanțelor

depuse la dosar.

Suma solicitată cu titlu de onorariu de avocat este

vădit disproporționată atât în raport cu obiectul și complexitatea cauzei, cât

și în raport cu asistența juridică asigurată intimatei, având în vedere că

același apărător a asigurat asistența juridică a intimatei și în fața instanței

de fond, iar cauza a fost soluționată la al doilea termen de judecată la care

s-a prezentat acesta.

Astfel, Înalta Curte va obliga recurenta petentă la

plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata, SC H.I.

SRL obligație care corespunde cheltuielilor efective necesare cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art.

385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentă SC I.E.T.A. SRL împotriva sentinței

penale nr. 337 din 27 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta

va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform

dispozitivului, iar în baza art. 193 alin. (6) C. proc. pen., recurenta va fi obligată

la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata SC H.I.

SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta

SC I.E.T.A. SRL împotriva sentinței penale nr. 337 din 27 octombrie 2010 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 lei

cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei de 500 lei cheltuieli de

judecată către intimata SC H.I. SRL.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 aprilie 2011.