ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1713/2012

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la Tribunalul Vrancea la nr. 1913/91/2010 reclamanta F.L. a chemat

în judecata pârâtul STATUL ROMÂN REPREZENTAT DE MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând

obligarea pârâtului la despăgubiri pentru daune morale în suma de 1.000.000 Euro.

În justificarea

demersului său judiciar reclamanta a arătat că este moștenitoarea defunctului C.A.,

care a fost condamnat prin sentința penală nr. 62 din 8 ianuarie 1953 a

Tribunalului Popular Brăila pentru săvârșirea infracțiunii de sabotaj, că

potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 această condamnare constituie

de drept condamnare cu caracter politic, că potrivit art. 2 toate efectele

hotărârilor de condamnare sunt înlăturate de drept și că potrivit art. 5 alin.

(1) lit. a) persoana condamnată sau moștenitorii ei pot cere despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnare.

A mai susținut reclamanta

că Legea nr. 221/2009 completează beneficiile acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990

și că în stabilirea despăgubirilor trebuie să se aibă în vedere și beneficiile

deja acordate.

Prin sentința civilă

nr. 489 din 24 iunie 2010 a Tribunalului Vrancea, s-a admis în parte acțiunea

și a fost obligat pârâtul Statul Român , la plata sumei de 15.000 Euro cu titlu

de despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, instanța

de fond făcând aplicarea art. 5 din Legea nr. 221/2009 și ținând seama și de

jurisprudența CEDO reținând că despăgubirile trebuie să întrunească cerința

reparării integrale a prejudiciului și cerința proporționalității cu

prejudiciul moral suferit.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR

PUBLICE.

Pârâtul a apreciat că

reclamantul a beneficiat de o serie de drepturi și facilități începând cu anul

1990, ce pot fi privite ca o formă de reparare a prejudiciului moral, motiv

pentru care acțiunea ar trebui respinsă ca nefondată.

În subsidiar a

solicitat reducerea cuantumului daunelor la 5000 Euro, conform O.U.G. nr. 62/2010.

Curtea de Apel Galați,

secția a I-a civilă, prin decizia nr. 160 din 5 octombrie 2011, a admis apelul, a desființat sentința atacată și a respins acțiunea ca nefondată.

În fundamentarea

acestei decizii instanța de control judiciar a avut în vedere deciziile Curții

Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 au fost declarate

neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

ce constituie temeiul legal al acțiunii și caracterul obligatoriu.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta

F.L. solicitând

modificarea deciziei atacate iar pe fond, menținerea sentinței Tribunalului

Vrancea.

Deși nu-și

încadrează în drept criticile, dezvoltarea acestora permite subsumarea lor

motivului de nelegalitate configurat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea

vizând, în esență, faptul că prin decizia XII din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de care s-a prevalat instanța de apel în pronunțarea

deciziei atacate, încalcă principiul dreptului la un proces echitabil consacrat

de art. 6 din CEDO și dă naștere unei practici discriminatorii, prin aplicarea

greșită a legii în timp.

Înalta Curte,

examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că

recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Criticile referitoare

respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare a

dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009 urmează a fi analizate din

perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 789

din 7 noiembrie 2011.

Problema de drept

care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea

daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, ci

aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă

analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un

control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of. al României

nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Potrivit art. 147 alin.

(1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul

cuprins la art. 31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea

Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și

erga omnes

, se aplică și acțiunilor

în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest

sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011,

pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în

sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale

produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data

publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la

această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul

Oficial.

Or, în speță, la data

publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune,

deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de

lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât

nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie

guvernate după regula

tempus regit actum

.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi

confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte

erga omnes și ex nunc

ar fi afectat procesul echitabil,

pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ

legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul

preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru toate aceste

considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii

deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de recurenta – reclamantă F.L. împotriva deciziei nr. 160/A

din 5 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I-a civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2012.