ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1713/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Vrancea la nr. 1913/91/2010 reclamanta F.L. a chemat în judecata pârâtul STATUL ROMÂN REPREZENTAT DE MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând obligarea pârâtului la despăgubiri pentru daune morale în suma de 1.000.000 Euro. În justificarea demersului său judiciar reclamanta a arătat că este moștenitoarea defunctului C.A., care a fost condamnat prin sentința penală nr. 62 din 8 ianuarie 1953 a Tribunalului Popular Brăila pentru săvârșirea infracțiunii de sabotaj, că potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 această condamnare constituie de drept condamnare cu caracter politic, că potrivit art. 2 toate efectele hotărârilor de condamnare sunt înlăturate de drept și că potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) persoana condamnată sau moștenitorii ei pot cere despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

A mai susținut reclamanta că Legea nr. 221/2009 completează beneficiile acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990 și că în stabilirea despăgubirilor trebuie să se aibă în vedere și beneficiile deja acordate. Prin sentința civilă nr. 489 din 24 iunie 2010 a Tribunalului Vrancea, s-a admis în parte acțiunea și a fost obligat pârâtul Statul Român , la plata sumei de 15.000 Euro cu titlu de despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, instanța de fond făcând aplicarea art. 5 din Legea nr. 221/2009 și ținând seama și de jurisprudența CEDO reținând că despăgubirile trebuie să întrunească cerința reparării integrale a prejudiciului și cerința proporționalității cu prejudiciul moral suferit.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE. Pârâtul a apreciat că reclamantul a beneficiat de o serie de drepturi și facilități începând cu anul 1990, ce pot fi privite ca o formă de reparare a prejudiciului moral, motiv pentru care acțiunea ar trebui respinsă ca nefondată. În subsidiar a solicitat reducerea cuantumului daunelor la 5000 Euro, conform O.U.G. nr. 62/2010. Curtea de Apel Galați, secția a I-a civilă, prin decizia nr. 160 din 5 octombrie 2011, a admis apelul, a desființat sentința atacată și a respins acțiunea ca nefondată. În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a avut în vedere deciziile Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ce constituie temeiul legal al acțiunii și caracterul obligatoriu.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta F.L. solicitând modificarea deciziei atacate iar pe fond, menținerea sentinței Tribunalului Vrancea. Deși nu-și încadrează în drept criticile, dezvoltarea acestora permite subsumarea lor motivului de nelegalitate configurat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vizând, în esență, faptul că prin decizia XII din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de care s-a prevalat instanța de apel în pronunțarea deciziei atacate, încalcă principiul dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO și dă naștere unei practici discriminatorii, prin aplicarea greșită a legii în timp. Înalta Curte, examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Criticile referitoare respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009 urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011. Problema de drept care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of.

al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes , se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Or, în speță, la data publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum . Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de instanța de apel. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă F.L. împotriva deciziei nr. 160/A din 5 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2012.