ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2640/2012

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor

și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Vrancea, secția civilă, reclamantul S.I.S. a chemat în judecată pe pârâtul

STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA

GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE VRANCEA solicitând obligarea acestuia la plata de

daune morale în sumă de 1.000.000 Euro pentru prejudiciul moral suferit prin

condamnarea tatălui său S.I.S. .

In motivarea cererii, reclamantul a arătat că,

defunctul său autor său S.I. a fost condamnat la 6 ani închisoare prin sentința

penală nr. 826/1951 a Tribunalului Militar Galați pentru săvârșirea delictului

de uneltire contra ordinii sociale, fiind supus unui adevărat regim de

exterminare prin numeroasele privațiunii fizice și psihice îndurate pe

parcursul detenției.

Prin sentința civilă nr. 649 din 30 septembrie 2010,

Tribunalul Vrancea, secția civilă, a admis în parte acțiunea reclamantului,

obligând pârâtul STATUL ROMÂN la plata sumei de 5000 Euro cu titlu de

despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea autorului

său.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în

baza probatorii lor administrate, în principal că reclamantul este moștenitorul

defunctului său autor, S.I.S. care a fost condamnat la pedeapsa închisorii și

confiscarea totală a averii pentru săvârșirea delictului de uneltire contra

ordinii sociale prin sentința penală nr. 826/1951 pronunțată de Tribunalul

Militar Galați, ceea ce potrivit art. 1 alin. (2) din Legea 221/2009,

constituie de drept condamnare cu caracter politic, efectele hotărârii fiind

înlăturate de drept conform art. 2 din același act normativ.

In raport de cele reținute, instanța a apreciat că

reclamantul este îndreptățit să primească despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit de autorul său prin condamnare, acest drept izvorând din lege, potrivit

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, care prevedea că persoana

condamnată sau moștenitorii săi pot cere despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit prin condamnare.

În stabilirea cuantumului despăgubirilor morale,

prima instanță a avut în vedere faptul că din probele administrate a rezultat

că reclamantul nu a beneficiat de reparațiile acordate prin Decretul-lege nr.

118/1990, reparații pe care legiuitorul a înțeles să le completeze prin

edictarea Legii nr. 221/2009, dar și prevederile O.U.G. nr. 62/2010 care a

modificat și completat legea, precum și jurisprudența CEDO care a statuat că

despăgubirile trebuie să întrunească cerința reparării integrale a

prejudiciului și cerința proporționalității cu prejudiciul moral suferit.

Împotriva sentinței civile nr. 649 din 30 septembrie

2010, pronunțate de Tribunalul Vrancea, secția civilă, au declarat apel ambele

părți, reclamantul criticând hotărârea atacată sub aspectul cuantumului

daunelor morale acordate, raportat la jurisprudența internă și jurisprudența

CEDO, iar pârâtul din perspectiva netemeiniciei, susținând că în mod greșit

prima instanță a apreciat că probatoriul administrat justifică prejudiciul

moral reținut de instanța de fond.

Prin decizia civilă nr. 225/A din 17 octombrie 2011,

Curtea de Apel Galați, secția

I

civilă, a admis apelul pârâtului STATUL

ROMÂN reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR

PUBLICE VRANCEA împotriva sentinței civile nr. 649 din 30 septembrie 2010

pronunțată de Tribunalul Vrancea, pe care a schimbat-o în sensul că a respins

ca nefondată acțiunea în despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009 și a respins ca

nefondat apelul reclamantului S.I.S. împotriva aceleiași hotărâri.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel,

în principal, a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 337

7

alin. (4) C. proc. civ., care prevăd caracterul obligatoriu al dezlegărilor

date în recursul în interesul legii și a avut în vedere decizia nr. 12

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii

prin care s-a stabilit că urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.

1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5

alin.

(1)

lit.

a) teza

I

din

Legea nr. 221/2009 și-au înceta efectele și nu mai pot constitui temei juridic

pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței

de contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Împotriva deciziei civile nr. 225/A din 17 octombrie

2011 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția

I

civilă, în

termen legal, a declarat recurs reclamantul S.I.S., criticând-o pentru

nelegalitate, fără a le subsuma însă vreunuia dintre motivele expres și

limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând

admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul

respingerii apelului pârâtului și admiterii apelului său, cu consecința

schimbării hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii astfel cum a

fost formulată.

In dezvoltarea criticilor, reclamantul a susținut că

hotărârea atacată a fost pronunțată cu greșita înlăturare a dispozițiilor art.

5 alin. (1) din Legea 221/2009 și cu încălcarea dispozițiilor art. 1 din

Protocolul nr. 1 al CEDO, a principiului neretroactivității legii și a

dispozițiilor art. 15 alin. 2 și art. 147 alin. (1) și (4), art. 11 alin. (1)

și (2) și art. 20 din Constituția României coroborate cu cele ale art. 13 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale,

precum și a jurisprudenței CEDO.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările

dosarului, din perspectiva susținerilor părților și a normelor legale

incidente, apreciază că elementele de critică formulate de reclamant pot fi

încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

și în baza art. 306 alin. (3) din același cod, le va cenzura din această

perspectivă.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins în

considerarea următoarelor argumente:

Criticile referitoare la respingerea cererii de

acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare a dispozițiilor art. 5 alin.

(1) din Legea 221/2009 urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12

din 19 septembrie 2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în

recurs în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011.

Problema de drept care se pune în speță nu este deci

cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, ci aceea de a se stabili dacă

respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supuse analizei, în

condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control de

constituționalitate exercitat a posteriori, prin decizia Curții Constituționale

nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of. al României nr. 761 din 15

noiembrie 2010.

Astfel, prevederile legale în raport de care

reclamantul era îndreptățit la acordarea de daune morale - art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/1009 - au fost declarate neconstituționale ca urmare

a exercitării a posteriori a controlului de constituționalitate și ulterior, ca

și consecință a nepunerii acesteia de Parlament în acord cu prevederile

constituționale în termen de 45 de zile de la data publicării Deciziei nr. 1358

din 21 octombrie 2011 în Monitorul Oficial, aceste prevederi și-au încetat

efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt

obligatorii, la fel ca normele abrogate.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție,

dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își

încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord

prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata

acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4)

al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul

cuprins la art. 31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea

Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

In raport de această reglementare, constituțională și

legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de

lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor

și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care

nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă de drept a fost

dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta

Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit

că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice

asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul

Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a

Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I

din

Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic

pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de

contencios constituțional în Monitorul Oficial.

Or, în speță, la data publicării în M.Of. nr. 761 din

15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se

pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la

data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea

la un moment la care era în vigoare art. 5

alin.

(1)

lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele

textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii

judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale

cărui efecte să fie guvernate după regula

tempus regit actum

.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică

obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru

normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea

definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4)

din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și

imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act

neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi

apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în

mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții

Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt

principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu

se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor

juridice deja constituite.

In speță, nu există însă un drept definitiv câștigat,

iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul

art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010

nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin intervenția instanței de

contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate,

s-a dat eficientă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se

controlul aposteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității

textului de lege și lipsirea lui de efecte

erga omnes

și ex nunc

ar

fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura tăcând

abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost

determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al

stabilității juridice.

Pentru toate aceste considerente, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de instanța de

apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul S.I.S. împotriva

deciziei civile nr. 225/A din 17 octombrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel

Galați, secția

I c

ivilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 18 mai 2012.