Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.05.2012
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2640/2012

HOTĂRÂRE
18.05.2012
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2640/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secția civilă, reclamantul S.I.S. a chemat în judecată pe pârâtul STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE VRANCEA solicitând obligarea acestuia la plata de daune morale în sumă de 1.000.000 Euro pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea tatălui său S.I.S. . In motivarea cererii, reclamantul a arătat că, defunctul său autor său S.I. a fost condamnat la 6 ani închisoare prin sentința penală nr. 826/1951 a Tribunalului Militar Galați pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinii sociale, fiind supus unui adevărat regim de exterminare prin numeroasele privațiunii fizice și psihice îndurate pe parcursul detenției.

Prin sentința civilă nr. 649 din 30 septembrie 2010, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a admis în parte acțiunea reclamantului, obligând pârâtul STATUL ROMÂN la plata sumei de 5000 Euro cu titlu de despăgubiri bănești pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea autorului său. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în baza probatorii lor administrate, în principal că reclamantul este moștenitorul defunctului său autor, S.I.S. care a fost condamnat la pedeapsa închisorii și confiscarea totală a averii pentru săvârșirea delictului de uneltire contra ordinii sociale prin sentința penală nr. 826/1951 pronunțată de Tribunalul Militar Galați, ceea ce potrivit art. 1 alin. (2) din Legea 221/2009, constituie de drept condamnare cu caracter politic, efectele hotărârii fiind înlăturate de drept conform art. 2 din același act normativ.

In raport de cele reținute, instanța a apreciat că reclamantul este îndreptățit să primească despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul său prin condamnare, acest drept izvorând din lege, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, care prevedea că persoana condamnată sau moștenitorii săi pot cere despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. În stabilirea cuantumului despăgubirilor morale, prima instanță a avut în vedere faptul că din probele administrate a rezultat că reclamantul nu a beneficiat de reparațiile acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990, reparații pe care legiuitorul a înțeles să le completeze prin edictarea Legii nr. 221/2009, dar și prevederile O.U.G.

nr. 62/2010 care a modificat și completat legea, precum și jurisprudența CEDO care a statuat că despăgubirile trebuie să întrunească cerința reparării integrale a prejudiciului și cerința proporționalității cu prejudiciul moral suferit. Împotriva sentinței civile nr. 649 din 30 septembrie 2010, pronunțate de Tribunalul Vrancea, secția civilă, au declarat apel ambele părți, reclamantul criticând hotărârea atacată sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, raportat la jurisprudența internă și jurisprudența CEDO, iar pârâtul din perspectiva netemeiniciei, susținând că în mod greșit prima instanță a apreciat că probatoriul administrat justifică prejudiciul moral reținut de instanța de fond.

Prin decizia civilă nr. 225/A din 17 octombrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a admis apelul pârâtului STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE VRANCEA împotriva sentinței civile nr. 649 din 30 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Vrancea, pe care a schimbat-o în sensul că a respins ca nefondată acțiunea în despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009 și a respins ca nefondat apelul reclamantului S.I.S. împotriva aceleiași hotărâri. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel, în principal, a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 337 7 alin. (4) C. proc.

civ., care prevăd caracterul obligatoriu al dezlegărilor date în recursul în interesul legii și a avut în vedere decizia nr. 12 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii prin care s-a stabilit că urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au înceta efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Împotriva deciziei civile nr. 225/A din 17 octombrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, în termen legal, a declarat recurs reclamantul S.I.S., criticând-o pentru nelegalitate, fără a le subsuma însă vreunuia dintre motivele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtului și admiterii apelului său, cu consecința schimbării hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. In dezvoltarea criticilor, reclamantul a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu greșita înlăturare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009 și cu încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, a principiului neretroactivității legii și a dispozițiilor art. 15 alin. 2 și art. 147 alin. (1) și (4), art. 11 alin. (1) și (2) și art. 20 din Constituția României coroborate cu cele ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale, precum și a jurisprudenței CEDO.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva susținerilor părților și a normelor legale incidente, apreciază că elementele de critică formulate de reclamant pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și în baza art. 306 alin. (3) din același cod, le va cenzura din această perspectivă. Recursul este nefondat, urmând a fi respins în considerarea următoarelor argumente: Criticile referitoare la respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009 urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M.Of.

nr. 789 din 7 noiembrie 2011. Problema de drept care se pune în speță nu este deci cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, ci aceea de a se stabili dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supuse analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control de constituționalitate exercitat a posteriori, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M.Of.

al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Astfel, prevederile legale în raport de care reclamantul era îndreptățit la acordarea de daune morale - art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009 - au fost declarate neconstituționale ca urmare a exercitării a posteriori a controlului de constituționalitate și ulterior, ca și consecință a nepunerii acesteia de Parlament în acord cu prevederile constituționale în termen de 45 de zile de la data publicării Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2011 în Monitorul Oficial, aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

In raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. Or, în speță, la data publicării în M.Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune ca efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum . Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. In speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficientă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul aposteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura tăcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii deciziei pronunțate de instanța de apel.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul S.I.S. împotriva deciziei civile nr. 225/A din 17 octombrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I c ivilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 mai 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-02-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 762/2012
Asupra recursului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la 25 mai 2010, D.T. a solicitat, în temeiul Legii nr. 221/2009 și în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obliga
ÎCCJ 2012-06-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4505/2012
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamantul T.C. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat obligarea acestuia la plata s
ÎCCJ 2012-10-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3764/2012
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1227/91/2010 pe rolul Tribunalului Vrancea - secția civilă, în baza Legii nr. 221/2009, reclamantul M.G. a
ÎCCJ 2012-05-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3807/2012
Asupra recursurilor civile de față, constată: Prin sentința nr. 316 din 06 mai 2010, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta C.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanț
ÎCCJ 2012-06-15
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3266/2012
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea sub nr. 1711/91 din 10 mai 2010, reclamanta N.M.M., in calitate de moștenitoare a de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă