ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3991/2010

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal reclamanții P.N., P.M. și H.G. au solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii și alte Drepturi de Asigurări

Sociale Suceava, anularea Hotărârilor nr. 5303, 5306 și 5307 din 7 mai 2009

emise de pârâtă și recunoașterea calității de refugiați din motive etnice cu

obligarea pârâtei să le acorde drepturile conferite de O.G. nr. 105/1999.

Prin

Sentința nr. 141 din 6 iulie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția contencios

administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanții P.N., P.M.

și H.G. ca nefondată.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din extrasul eliberat de

Ministerul Administrației și Internelor - Arhivele Naționale rezultă că,

potrivit „tabloului de funcționari evacuați de la Administrațiile financiare

din Bucovina, Moldova și Basarabia, întocmit la 8 aprilie 1944 figurează și

tatăl contestatorilor, P.C. (contestatorii fiind minori), care avea funcția de

agent administrativ. A mai reținut că din declarațiile martorilor A.D.T. și A.D.A.,

rezultă că evacuarea familiei contestatorilor, precum și mutările ulterioare

s-au datorat operațiunilor de război derulate în acea epocă (înaintarea

frontului sovietic, retragerea trupelor germane) și nu persecuțiilor de natură

etnică, cerință prevăzută de art. 1 din Legea nr. 189/2000, modificată.

Î

mpotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P.N., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, fără a invoca vreunul dintre motivele prevăzute

de art. 304 C. proc. civ.

În

susținerea recursului s-a arătat că, în mod greșit, Curtea de Apel Suceava a

apreciat că situația reclamanților nu se încadrează în prevederile art. 1 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 189/2000, în realitate familia acestora fiind

strămutată împotriva voinței membrilor ei.

Recursul

este nefondat.

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile

formulate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit

art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi

persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere

de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu

modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut

de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

Din

conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se

acordă tuturor cetățenilor români, care, din motive etnice, au suferit

persecuții în perioada precizată, această situație putând fi dovedită cu acte

oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații de martori, potrivit art. 4 alin.

(1) din H.G. 127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a O.G.

105/1999.

Prin

„persoană strămutată" în altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr.

127/2002 privind Normele de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, se

înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe

domiciliul în altă localitate, din motive etnice".

Față de

dispozițiile legale menționate, Înalta Curte constată că schimbarea temporară a

domiciliului familiei reclamanților, respectiv din localitatea B., jud.

Suceava, în localitatea D., jud.Timiș, s-a făcut într-o localitate ce se afla

sub autoritatea statului român, măsura luată fiind una de protejare a

instituțiilor și personalului acestora de pericolul existent în zona de

conflict armat, această măsură neavând nicio conotatie etnică.

În cauză,

reclamanții nu au dovedit că schimbarea domiciliului, respectiv părăsirea

localității de domiciliu B., județul Suceava s-ar fi datorat persecuțiilor

etnice la care ar fi fost supusă familia sa, persecuția invocată trebuind

probată, ceea ce reclamanții nu au făcut.

Din actele

dosarului rezultă că schimbarea domiciliului s-a făcut dintr-o localitate

aflată sub autoritatea statului român într-un teritoriu aflat, de asemenea, sub

autoritatea statului român, în condițiile în care statul român nu și-a

persecutat etnic cetățenii, indiferent de etnia acestora. Se reține, totodată,

că schimbarea domiciliului reclamanților s-a datorat înaintării frontului

sovietic și retragerii trupelor germane, fiind o măsură de protejare a

cetățenilor români, de pericolele existente în zona de conflict armat.

Ca atare,

mutarea dintr-o localitate în alta, din motive personale sau din motive de

război nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000.

Este de

necontestat că și persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu,

ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit consecințele

nefavorabile situației de refugiat, dar legiuitorul prin O.G. nr. 105/1999

aprobată prin Legea nr. 189/2000 nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii

și acestei categorii de persoane.

Pentru

considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare

de ordine publică în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de P.N., împotriva sentinței nr. 141 din 6 iulie 2009 a

Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2010.