ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4666/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4666/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 40 din 08 februarie 2010 Curtea
de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată
de reclamantul C.E., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava,
a anulat hotărârea nr. 5438/2009 emisă de pârâtă și a constatat că reclamantul este
îndreptățit la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada
13 martie 1944-20 noiembrie 1944.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că, potrivit înscrisurilor depuse
la dosar, reclamantul împreună cu familia sa a părăsit forțat domiciliului aflat
în localitatea Dolhasca, județul Suceava, pe motive etnice, începând cu luna martie
1944 și strămutat în localitatea Vărădia de Mureș, județul Arad, odată cu mutarea
Atelierelor C.F.R. Pașcani la care tatăl său, C.T., era salariat, ca urmare a înaintării
liniei frontului.
Instanța a mai reținut
că, deși strămutarea tatălui a fost legată de mutarea Atelierelor C.F.R. Pașcani,
este legată, în egală măsură, de frica pe care armata sovietică a inspirat-o la
momentul ocupării Basarabiei și a Bucovinei de Nord, știut fiind că regimul de ocupație
sovietic era de natură a persecuta pe motive etnice populația din teritoriile pe
care înainta linia frontului.
Împotriva acestei sentințe
a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, invocând prevederile
art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac,
recurenta a susținut că sentința atacată este dată cu aplicarea greșită a Legii
nr. 189/2000 așa cum a fost modificată și completată, întrucât reclamantul a fost
evacuat de autoritățile române datorită evenimentelor de război, iar nu datorită
persecuțiilor etnice.
A susținut că solicitarea
reclamantului nu cade sub incidența Legii nr. 189/2000, iar practica instanței supreme
este în sensul respingerii acțiunilor în spețe similare. Spre exemplificare menționează
decizia nr. 3023/2009, nr. 3182/2009, nr. 1731/2009 și nr. 168/2010 ale Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.
Examinând sentința atacată,
în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum
și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304
1
C.
proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, după cum se va arăta
în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c)
din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile
acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor
instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 la 06 martie 1945, a avut de suferit
persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă
localitate.
Din conținutul textului
de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă persoanelor care,
în perioada precizată, din motive etnice, au suferit persecuții materializate sub
forma refugiului, expulzării sau strămutării în altă localitate.
Părăsirea localității
de domiciliu de către persoana în cauză trebuie să fi fost consecința unor persecuții
etnice suferite de aceasta.
Or, așa cum rezultă din
probatoriul administrat în cauză, din chiar susținerile intimatului-reclamant, deportarea
din localitatea de domiciliu a fost determinată de operațiunile de război care s-au
derulat în aceste teritorii, refugiul neavând, așadar, ca temei criterii de natură
etnică.
Cum părăsirea forțată
a domiciliului de către intimatul-reclamant nu a fost consecința unor persecuții
etnice exercitate asupra sa ori a familiei sale, ci motivată de împrejurarea înaintării
liniei frontului, fiind necesară punerea la adăpost a populației civile, Înalta
Curte apreciază că nu este întrunită condiția prevăzută de art. 1 lit. c) din
O.G. nr. 105/1999.
În consecință, în raport
de cele anterior arătate, din care rezultă că este fondat motivul prevăzut de
art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3)
C. proc. civ., va admite recursul, va modificată sentința atacată, în sensul respingerii
acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava împotriva sentinței nr. 40 din 08
februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată,
în sensul că respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 29 octombrie 2010.