ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2962/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 78 din 08 aprilie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins plângerea formulată de persoana vătămată N.G. ca nefondată.

A menținut rezoluțiile nr. 728/P/2009 din 10 noiembrie 2010 și nr. 1787/II/2/2010 din 03 martie 2011, adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești privind neînceperea urmăririi penale față de intimatul P.A.G., executor judecătoresc, cercetat pentru infracțiunile prev. de art. 246 C. pen. și art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000.

A obligat persoana vătămată la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin plângerea formulată conform art. 278

1

C. proc. pen. la data de 23 martie 2011 persoană vătămată N.G., a solicitat desființarea rezoluțiilor nr. 728/P/2009 din 10 noiembrie 2010 și nr. 1787/II/2/2010 din 03 martie 2011 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin care conform art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. f) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul P.A.G., executor judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. precum și nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. de art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000, deoarece lipsește o condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.

În esență, s-a susținut că acestea sunt nelegale și netemeinice, deoarece prin actele premergătoare efectuate de procuror s-a făcut dovada că intimatul executor judecătoresc refuză în mod sistematic și nejustificat să execute sentința civilă nr. 4690/1998 pronunțată de Judecătoria Buzău rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 404/2004, fapte ce au condus la producerea unor consecințe materiale semnificative, prin cotropirea proprietății de către alte persoane, tulburarea posesiei și nerespectarea altor hotărâri judecătorești.

Conform art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., pentru soluționarea plângerii s-a dispus atașarea dosarelor penale nr. 728/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și nr. 1033/42/2009 al Curții de Apel Ploiești. Legal citat, la ultimul domiciliu declarat, deși actul procedural a fost semnat în condițiile art. 179 alin. (1) teza 1 C. proc. pen., încă din data de 21 martie 2011, persoana vătămată nu s-a prezentat în fața instanței pentru a susține oral aspectele de nelegalitate și netemeinicie invocate, iar în lipsa formulării vreunei cereri în vederea amânării cauzei, la termenul din data de 08 aprilie 2011 s-a trecut la examinarea cauzei, pe fond. Verificând rezoluțiile adoptate în dosarul nr. 728/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, pe baza actelor premergătoare efectuate de procuror și în raport de motivele de reformare invocate de petentul persoană vătămată N.G., rezultă că soluția de netrimitere în judecată a intimatului P.A.G., executor judecătoresc, este justă și conformă dispozițiilor legale ce reglementează condițiile atragerii răspunderii penale pentru măsurile adoptate cu ocazia îndeplinirii atribuțiilor determinate de exercițiul acestei funcții publice și în privința cărora judecătorul printr-o hotărâre definitivă în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza ultimă C. proc. pen. a decis că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală.

Prin plângerea penală înregistrată sub nr. 728/P/2009 din 25 noiembrie 2009, trimisă spre competentă soluționare prin Ordonanța nr. 4601/P/2009 din 16 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, persoana vătămată N.G. a solicitat efectuarea de cercetări penale față de intimatul P.A.G. executor judecătoresc sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și respectiv art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000, reclamând în esență, faptul că în mod nejustificat acesta refuză punerea în executare a sentinței civile nr. 4690/1998 pronunțată de Judecătoria Buzău.

Ca urmare, nici până la această dată, cu toate demersurile efectuate atât în fața organelor de poliție cât și a organelor de urmărire penală, persoana vătămată nu a reușit să intre în posesia unui teren în suprafață de 4.600 mp obținut în comuna Vernești, sat Mierea, județul Buzău, proprietate ce îi aparține și este ocupată fără drept de familia Z.I. și Z.C. În plus, aceleași persoane nu au respectat nici decizia civilă nr. 469/R din 04 iulie 1997 a Curții de Apel Brașov și prin care a fost obligată să sisteze lucrările începute pe terenul în litigiu și nici dispozițiile sentinței civile nr. 4690 din 19 mai 1998 a Judecătoriei Buzău pronunțată în contradictoriu cu numiții I.C., S.S. și S.I.

Pe baza actelor premergătoare instrumentate în limitele art. 228 rap. la art. 226 C. proc. pen. prin rezoluția nr. 728/P/2009 din 10 noiembrie 2010 conform art. 10 lit. f) din același cod, procurorul investit a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor reclamate față de intimatul P.A.G., executor judecătoresc, apreciind că lipsește o condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.

Împotriva acestei rezoluții, în termenul legal a formulat plângere conform art. 278 C. proc. pen., persoana vătămată N.G., calea de atac fiind respinsă prin rezoluția nr. 1787/II/2/2010 emisă de procurorul șef al unității de parchet, ca nefondată.

Examinând plângerea formulată conform art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen. de petentul N.G., în raport de motivele invocate prin memoriile depuse în scris și declarațiile date în fața procurorului, celelalte acte procedurale instrumentate în cauză, a rezultat că soluția adoptată de cei doi procurori este temeinică și conformă dispozițiilor legale aplicabile în materie.

Pentru a dispune astfel, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că pentru aceleași fapte s-a decis de către judecător, prin hotărâre definitivă că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală. Astfel, o plângere cu același conținut a făcut obiectul dosarului nr. 506/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești iar prin rezoluția din 28 septembrie 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de același intimat, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000.

Soluția dispusă de procuror a fost menținută de instanțele de control judiciar care au respins ca nefondată plângerea introdusă de persoana vătămată N.G., atât în primă instanță cât și în recurs, respectiv prin sentința penală nr. 198 din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1045 din 18 martie 2010 a ÎCCJ, secția penală. Drept urmare, s-a apreciat că în prezenta cauză s-au repus în discuție aceleași aspecte sesizate anterior, astfel că potrivit art. 10 lit. f) C. proc. pen., lipsește o condiție prevăzută de lege necesară punerii în mișcare a acțiunii penale.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (11) C. proc. pen., în situația prevăzută în alin. (8) lit. a) persoana în privința căreia judecătorul prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10.

Or, din verificările efectuate după înregistrarea plângerii penale a rezultat cu certitudine că activitatea infracțională imputată intimatului P.A.G., pretins a fi comisă cu ocazia procedurii de executare civilă silită a sentinței civile nr. 4690/1998 pronunțată de Judecătoria Buzău și a deciziei civile nr. 404 din 10 decembrie 2004, au făcut obiectul dosarului penal nr. 506/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, dispunându-se neînceperea urmăririi penale atât împotriva acestuia sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000, cât și a făptuitorilor Z.I. și Z.C. pentru nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. de art. 271 alin. (2) C. pen.

Soluția adoptată s-a menținut prin rezoluția nr. 1263/II/2/2009 din 26 octombrie 2009 emisă de procurorul general al unității de parchet, respingându-se ca neîntemeiată plângerea formulată de persoana vătămată N.G. S-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate, lipsind intenția specifică laturii subiective ce întregește conținutul legal, deoarece neaducerea la îndeplinire a hotărârii instanței civile de către intimatul P.A.G. s-a datorat imposibilității continuării procedurii de executare.

Astfel, chiar la începutul procedurii s-a constatat că imobilul în litigiu era deținut în baza unor contracte de vânzare - cumpărare de către făptuitorii Z.I., Z.C., C.M. și C.G., terțe persoane, care nu au avut calitate de parte în cauza civilă având ca obiect revendicarea suprafeței de 4.600 metri pătrați.

Cât privește pe făptuitorii Z.I. și Z.C., de asemenea s-a apreciat că lipsește situația premisă ce întregește conținutul legal al infracțiunii prev. de art. 271 alin. (2) C. pen., cât timp persoana vătămată nu a fost pusă în posesie asupra terenului, obținut în baza hotărârii judecătorești invocată drept titlu executoriu.

Verificându-se susținerile persoanei vătămate, s-a stabilit că inițial executorul judecătoresc a efectuat procedurile necesare punerii în executare însă, cu ocazia deplasării în teren a identificat impedimente la executare pe care le-a adus atât la cunoștința părții interesate cât și instanței civile de executare.

Or, în atare situație, în lipsa înlăturării acestora, refuzul executorului de a continua procedura silită este consecința unor omisiuni identificate în cuprinsul hotărârilor civile, instanțele judecătorești rezumându-se să se pronunțe doar asupra modalității de identificare a terenului (încheierea din 05 august 1998), respectiv locul situării imobilului.

De asemenea, s-a ignorat și faptul că pe același amplasament dețin titluri de proprietate și intimații Z.I. și Z.C., sens în care la data de 25 mai 2008 chiar a înregistrat pe rolul Tribunalului Buzău o cerere pentru lămurirea și completarea dispozitivului deciziei civile nr. 404/2004, în contradictoriu cu persoana vătămată N.G. Cererea formulată însă a fost respinsă prin încheierea din 02 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 551/114/2007 a Tribunalului Buzău, ca lipsită de calitate procesuală activă. Rezoluția de neîncepere a urmăririi penale s-a menținut prin sentința penală nr. 198 din 18 decembrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 1033/42/2009 al Curții de Apel Ploiești, respingându-se plângerea formulată de petent, ca neîntemeiată. Ca și procurorii sesizați, judecătorul investit conform art. 278

1

C. proc. pen., a concluzionat că nu se impune începerea urmăririi penale împotriva celor trei făptuitori intimați, că în sarcina executorului judecătoresc nu se poate reține intenția sau culpa în nerespectarea unor hotărâri civile irevocabile care nu conțin elementele obligatorii ce permit identificarea unui imobil și rezolvarea impedimentelor ivite la executare în contextul existenței mai multor titluri valabile asupra acestuia și deci, nu se indică în concret modul în care ar trebui întocmit actul de executare. În plus, intimatul P.A.G. nu a rămas în pasivitate, a solicitat completarea titlurilor executorii însă prin decizia civilă nr. 263/2008 a Tribunalului Buzău s-a respins contestația la executare, ca nefondată. Această sentință a intrat sub puterea lucrului judecat, fiind confirmată prin decizia penală nr. 1045 din 18 martie 2010 a ÎCCJ, secția penală. Ca și prima instanță, instanța supremă de control judiciar a apreciat că atâta timp cât executorul judecătoresc a constatat că asupra terenului, obiect al executării silite, alte persoane decât cele menționate în titlu, exercitau o posesie întemeiată pe o aparență de drept, nu există rea credință în îndeplinirea atribuțiilor exercițiului funcției publice deținute, ci impedimente serioase la continuarea executării silite, ceea ce îl exonerează de orice răspundere penală. Din cuprinsul plângerii înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești sub nr. 728/P/2009 a rezultat cu certitudine că în prezenta cauză, persoana vătămată N.G. a înțeles să repună controlului judiciar aceleași împrejurări de fapt și de drept pretins a fi comise de intimatul executor judecătoresc P.A.G. și făptuitorii Z.C. și Z.I., cu ocazia executării sentinței civile nr. 4690/1998 și deciziei civile nr. 404/2004 a Tribunalului Buzău, având ca obiect punerea în posesie asupra imobilului, cumpărat în anul 1990 de la succesorul R.G., moștenitor al defunctei S.R. și deținut de făptuitorii Z.I. și Z.C. conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1248 din 12 martie 1996, încheiat cu numita T.A. A mai rezultat de asemenea, că ulterior între persoana vătămată N.G. și moștenitorii defuncților S.G. și S.R. au avut loc mai multe procese civile, iar titlurile executorii, respectiv sentința civilă nr. 4690 din 19 mai 1998 a Judecătoriei Buzău și decizia civilă nr. 404/2004 a Tribunalului Buzău s-au adoptat exclusiv în contradictoriu cu pârâții I.C., S.S., S.I. și T.A., ultimii fiind obligați să lase în deplină posesie imobilul respectiv. Separat de aceasta, curtea de apel a observat și faptul că prin plângerea adresată unităților de parchet ca și declarațiile date în fața procurorului, persoana vătămată N.G. a precizat că înțelege să probeze faptele reclamate printr-o serie de înscrisuri, procese verbale, expertize, toate încheiate în perioada 1992-1998.

Astfel cum s-a expus în precedente, acestea au fost analizate punctual raportat la împrejurările de fapt reclamate, iar plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința penală nr. 198 din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, intrată sub puterea lucrului judecat prin decizia penală nr. 1045 din 18 martie 2010 a ÎCCJ, secția penală. S-a apreciat că, cererea formulată de persoana vătămată contravine în egală măsură și dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., potrivit cărora acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, existând autoritate de lucru judecat chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o altă încadrarea juridică. În atare situație, justificat procurorul sesizat a apreciat că din actele premergătoare efectuate în prezenta cauză, nu au rezultat fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost avute în vedere la soluționarea plângerii ce a făcut obiectul dosarului nr. 506/P/2009. Simpla nemulțumire a persoanei vătămate N.G. privind soluția adoptată prin rezoluțiile atacate, în lipsa descoperirii unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de organele de urmărire penală ulterior datei de 18 martie 2010 și care să susțină verosimilitatea acuzației grave privind exercitarea cu rea credință a funcției publice deținută de intimatul P.A.G., investit fiind cu punerea în executare a unei sentințe civile irevocabile,s-a apreciat că excede dispozițiilor art. 278

1

alin. (11) C. proc. pen. existând o cauză ce împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale în sensul art. 10 lit. f) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe, petiționarul N.G., a declarat recurs.

Înalta Curte, față de declarația recurentului, în sensul retragerii recursului declarat în cauză, aceasta reprezentând manifestarea sa de voință, în baza art. 385/4 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen., va lua act de retragerea recursului declarat de recurentul petiționar N.G. împotriva sentinței penale nr. 64 din 23 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de declarația de retragere a recursului declarat de petiționarul N.G. împotriva sentinței penale nr. 78 din 08 aprilie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 07 septembrie 2011 .